Ultima casă

Publicat în Dilema Veche nr. 1033 din 25 ianuarie – 31 ianuarie 2024
Foto: M. Chivu
Foto: M. Chivu

Construirea unei case este unul dintre marile începuturi în viață.

Mă apropiam de 40 de ani cînd am simțit că vreau o casă la țară, că am nevoie de un refugiu departe de oraș. Tatăl meu a fost încîntat să mi se alăture muncii de renovare și extindere a casei bunicilor materni, aflată la distanță de cîțiva kilometri de casa bunicilor paterni unde părinții mei s-au retras după pensionare. Construcția casei a fost cel mai frumos proiect al meu și al tatălui meu, iar cînd a venit pandemia, casa fiind, din fericire, gata, m-am retras cu totul la țară. Ceea ce trebuia să fie doar o casă de vacanță a devenit domiciliul meu pentru următorii trei ani și locul unde, acum, locuiesc o bună parte din an. Casa de la țară mi-a oferit o nouă viață și prilejul pentru alte începuturi, printre care și organizarea unor tabere de scris pe durata verii în urma cărora s-a născut antologia anuală de proză scurtă KIWI.

Orice început e însoțit de speranță, încărcat de promisiuni, dar, ca orice întreprindere umană, expus hazardului. Iar construirea unei case poate fi un început înșelător. Satul în care locuiesc eu și părinții mei este plin de case neterminate, nelocuite sau abandonate. Multe case sînt începuturi eșuate, dacă nu de-a dreptul semne ale sfîrșitului. Uneori banii n-au mai fost de-ajuns și zidurile au fost părăsite, alteori planurile de viață s-au schimbat și casa a rămas în așteptarea unui alt început, atunci cînd moartea nu a pus capăt, pur și simplu, celor care sperau că vor începe o viață nouă într-o casă nouă. Nu toate casele terminate oferă începuturile promise.

În urmă cu patru ani, cînd eu îmi începeam viața la țară, mătușa mea, văduva fratelui mamei, decidea de asemenea să se mute la țară și să continue lucrările de amenajare a etajului casei construite de unchiul meu, în perspectiva pensionării, la sfîrșitul anilor ’90. Dar începutul de viață la care visau nu s-a petrecut întocmai: unchiul meu a murit în urma unui infarct la doar 55 de ani și casa a rămas parțial neterminată. Aproape douăzeci de ani mai tîrziu, mătușa mea decidea așadar să termine etajul casei și să se mute, în sfîrșit, la țară, îndeplinind de una singură visul avut împreună.

Pandemia ne-a făcut vecini, cele două case fiind la mică distanță una de cealaltă, și, în cei trei ani cît am trăit la țară, am muncit împreună, am mîncat și am băut împreună, am petrecut seri nesfîrșite la povești la gura sobei sau la masa de sub salcîmi. Mătușa devenise mama care mi-a lipsit în ultimii aproape douăzeci de ani, de cînd mama mea reală a rămas mută și parțial paralizată în urma unui atac cerebral, și îmi plăcea să mă gîndesc că și eu eram un înlocuitor de nădejde al fiului ei, verișorul meu, plecat de ani buni în Anglia, unde-și începuse acolo propria familie într-o casă proaspăt achiziționată. Și eu, și mătușa mea trăiam două începuturi nesperat de liniștite și de plăcute, nu atît în ciuda pandemiei, cît mai degrabă datorită ei. Dar, precum pandemia, nici noua noastră viață rurală în tandem n-a durat: în toamna lui 2023, mătușa mea a murit în urma unui accident de mașină petrecut la cîteva sate distanță. Avea 60 de ani.

Casa începută de unchiul meu și terminată de mătușa mea e acum nelocuită. Cei credincioși ori superstițioși s-ar putea gîndi la vreun blestem căzut asupra familiei noastre, a cărei istorie recentă este marcată mai degrabă de sfîrșituri decît de începuturi. Dar, cu voia bunului Dumnezeu, nenorocirea lovește oriunde.

Pe cînd eu și mătușa mea ne mutam în casele de la țară, o femeie care, în ultimii ani, l-a ajutat pe tatăl meu cu treburile gospodăriei a decis s-o aducă cu ea în casă pe bătrîna ei mamă din satul îndepărtat unde locuia singură. Cele două femei, mamă și fiică, trăiau împreună așa cum n-o mai făcuseră din tinerețe, înainte ca fiica să se căsătorească și să-și urmeze bărbatul într-o casă nouă, această casă. Din care, într-o noapte geroasă de acum două săptămîni, bătrîna a plecat dispărînd fără urmă. (Așa cum o făcuse, cu mulți ani în urmă, celălalt fiu al ei, un bărbat de treizeci de ani care n-a fost găsit niciodată și a cărui casă a rămas neterminată.) Să se fi întors bătrîna în vechea ei casă era exclus: drumul era foarte lung pentru orice fel de vreme, darămite pentru o noapte de ianuarie. Dar pe unde să fi apucat-o?

Mai întîi am căutat-o noi prin împrejurimi, apoi au căutat-o polițiștii cu cîinii, mărind aria de căutare, prin satele din jur, pentru ca abia a treia zi să fie identificată pe filmarea camerei de supraveghere a unei pensiuni, oferind astfel un indiciu despre direcția în care trebuia căutată. Bătrîna plecase în direcția opusă celei în care se afla vechea ei casă, ajunsese la capătul drumului asfaltat și o apucase pe un drumeag forestier spre munte în sus. A fost găsită înghețată într-un șanț în care se prăvălise din cauza noroiului înghețat de sub stratul proaspăt de zăpadă. În acea noapte de ianuarie, bătrîna de 86 de ani a parcurs, în cîteva ore, sprijinindu-se în ciomag, o distanță de aproape zece kilometri, îndreptîndu-se fatalmente spre munte asemeni solitarului pinguin sinucigaș din documentarul despre Antarctica al lui Werner Herzog.

Începuturile sînt frumoase, pline de speranță și de promisiunea unei vieți noi și bune. Un copac, o căsătorie, un copil, o casă. Dar cît anume poți spera că te bucuri din plin de promisiunile începutului?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.