Turismul „blînd“ şi macii de la Vama Veche - dialog cu Elsa LUEDER

Publicat în Dilema Veche nr. 550 din 28 august - 3 septembrie 2014
Turismul „blînd“ şi macii de la Vama Veche   dialog cu Elsa LUEDER jpeg

Iniţial, am cunoscut-o pe Elsa Lueder printr-un schimb de e-mail-uri, ea oferindu-se să traducă în germană o povestire scrisă de mine. Pe atunci nu ştiam de Casa cu olane şi de minunăţiile (culturale, colocviale etc.) care se întîmplă aici, decît din auzite şi nici n-am făcut, în primul moment, legătura. Apoi, am primit o invitaţie foarte directă, tipic nemţească, aş zice, să o vizitez la Vama Veche. Deşi îmi petrecusem o parte din tinereţea mea zbuciumată aici, nu mai fusesem în Vamă de trei ani şi nici nu-mi doream să merg cine ştie ce. Aveam rezerve. „Hotărăşte-te!“, mi-a scris Elsa. M-am hotărît şi bine am făcut.

Timp de patru zile, am avut senzaţia stranie că sînt în Vamă şi totuşi nu sînt. Casa cu olane a Elsei Lueder, înconjurată de grădina ei luxuriantă, e o oază. Închizi poarta mare, roşie, şi te trezeşti într-un spaţiu desprins parcă dintr-o altă lume, pe care nu-ţi vine să-l părăseşti decît pentru o baie în mare, la timpul potrivit. Din Vamă auzi doar muzicile felurite care devin un zumzet monoton. Însă nu casa în sine m-a impresionat, ci amprenta omului care o locuieşte (apropo de întrebarea mea legată de ce contează mai mult – oamenii sau locurile?). Deşi ştiam că vine dintr-o ţară străină, am simţit-o extrem de apropiată – România, spiritul de aici i s-au insinuat în suflet într-un mod cu totul aparte. Elsa Lueder cunoaşte România în profunzime, trecînd peste prejudecăţi şi clişee. Din lungile noastre conversaţii de la cină – în timp ce ne luptam cu ţînţarii autohtoni (sau bulgari) – despre limba română, literatură, comunism, diferenţe şi asemănări faţă de Occident, dar şi despre mersul lumii, în general, s-a înfiripat şi dialogul de mai jos. (A.P.)

Aveţi o relaţie lungă şi specială cu România. Prima dată aţi ajuns aici în anul 1974. Care sînt locurile care vă sînt cele mai dragi şi cum s-au schimbat ele în timp?

Eu sînt o provincială. Mă interesează mai mult periferiile, decît centrele lumii. Aşa şi cu România „mea“. Venind aici, împreună cu soţul meu, Paul Miron, cu intenţia de a înfiinţa un parteneriat interuniversitar, în 1974, ne-am găsit mai apoi, în toţi aceşti ani, decenii chiar, cîteva refugii. După conferinţe, tratative interminabile, determinări ideologice, palavre, toate ornate cu o ospitalitate exemplară, ne-am retras la mînăstiri, nu la cele „mondene“, ci la cele mici, pierdute în păduri, uneori cu o singură călugăriţă sau un eremit, lăcaşe încă marcate de şocul „închiderii“ din anii ‘50. Nu fără să fim aşteptaţi deja de cîte o maşină de la Securitate care, fidel, ne-a însoţit tot parcursul. Acolo am găsit autenticitatea, acolo ne-am refăcut. Sau în drum spre acasă, la nişte ţărani sau olari în Maramureş. Ei pentru noi au însemnat un fel de purificare. Şi, în plus, au contribuit mult la succesul aventurilor noastre culturale. Cu „delegaţiile“ germane, adică cu profesorii universităţii noastre de la Freiburg, pe care am vrut să-i convingem să se angajeze şi ei la vreun proiect ştiinţific, am trecut regulat prin satele maramureşene sau moldoveneşti. Să vă dau un exemplu: la un popas într-o curte pe la Valea Izei, eu am fost puţin îngrijorată cum primeşte un mare chirurg freiburghez invitaţia la masă, fiecare cu lingura lui de lemn într-o mare oală comună cu lapte acru, sau cum se va petrece drumul lui la „budă“, departe, în fundul grădinii. Profesorul însă, pe care nu-l văzusem niciodată fără să-şi dezinfecteze mîinile, s-a comportat bine. La plecare, a rugat gazda să-l lămurească cum se manifestă sistemul comunist la ei. Ţăranul Gheorghe i-a explicat: „Vedeţi dumneavoastră, comunismul m-a făcut rău. Cum eu n-am ce să dau animalului meu de mîncare, nici pîine nu mai este, trebuie să-l bat pe bivolul meu ca să lucreze... om rău m-a făcut!“ Aici profesorul a înţeles ce n-a înţeles de la toţi „oficialii“ întîlniţi, cu toate laudele lor despre partidul comunist care se ocupă atît de binele omului.

Lucrurile s-au schimbat, desigur. Cel puţin la prima vedere. Casele maramureşene de lemn, superbele case, se înlocuiesc cu cele „nobile“ de ciment, porţile sculptate se pierd, oamenii se grăbesc. Şi totuşi...

Cum s-ar putea face turism în România la un mod coerent? Şi „de succes“?

Nu pot răspunde pe plan general, nici pentru toţi străinii, doar personal. Turistul german care ar veni în România este individualist. Nu mai merge turismul „de masă“, nici ca formă, nici în conţinut. Ceea ce merge este un turism „de nişă“, turismul „blînd“, cum spun nemţii, un turism orientat ecologic, care respectă atît dorinţele omului, cît şi nevoile naturii. În plus, turistul german, care ar veni aici, şi-ar dori un concediu activ. Sport, wellness, relaxare prin mişcare. Iarăşi un exemplu trăit: un fost student de-al meu este, momentan, lector de limbă germană la Sofia. A fost vizitat, în mai multe rînduri, de fostele sale colege. Avem un obicei: cînd putem, ne întîlnim de Rusalii la Vama Veche, la Casa cu olane. Cum sîntem cu toţii drumeţi, s-a lansat ideea să ne dăm rendez-vous la Dunăre, ca să facem pe jos drumul de la Dervent pînă la Vama Veche, parcurgînd agale acele sate îndrăgite de mine, unde te crezi la capătul lumii, unde femeile mai cară apă de la fîntînă, unde nu vezi decît oi şi păduri sălbătice, unde te încrucişezi cu tot felul de etnii – români, tătari, machedoni –, unde dai de urmele unor de case nemţeşti (la Cobadin). Bun plan! Dar nu de realizat, dacă nu vrei să mergi pe şoseaua naţională sau judeţeană. Lipsesc drumuri, cărări, poteci, hărţi potrivite, de asemenea. Am fost nevoiţi să renunţăm şi drumeţii amatori au rămas în Balcani.

Vorbeam de turismul „blînd“, un turism adaptat nu numai la placul „clientului“, ci la posibilităţile locului. Sînt atîtea locuri fermecătoare; de pildă, mă gîndesc doar la Valea Bistriţei, cu ferme mici, dar îngrijite, cu mîncare „ca la mama acasă“... Dar cum ajungi acolo? De la München, de la Viena, de la Copenhaga? Mai trăim noi pînă la terminarea autostrăzii? Dacă aceasta este o datorie a statului, alta ar fi sprijinirea directă a iniţiativelor acelor particulari care vor oferi serviciile lor turistice, care vor pune la punct fermele lor, cu un minimum de confort. Statul, nu băncile, trebuie să dea un sprijin financiar, în condiţii rezonabile, în acest scop. Şi distribuirea banilor europeni să fie mai transparentă. Şi mai corectă. În Munţii Pădurea Neagră, unde trăiesc eu, este foarte la modă Ferien auf dem Bauernhof, vacanţa la fermă. Familii cu sau fără copii mici sacrifică timp şi bani pentru o astfel de vacanţă. Şi ţăranul german nu este mai deştept decît cel de pretutindeni. Unii mai povestesc cum au fost instruiţi de către autorităţi, imediat după Război, pentru înviorarea turismului: „Schimbaţi zilnic cearceafurile! Puneţi frumos pliculeţele de ceai, pentru mic şi pentru mare! Organizaţi excursii!... dar mai ales: Fiţi prietenoşi şi politicoşi! Faceţi în aşa fel ca să revină clientul a doua oară! Să nu se simtă exploatat, jefuit!“ Dacă s-a putut, pornind de la un nivel foarte modest, foarte jos şi sărac, în Pădurea Neagră de atunci, ar merge şi la Marea Neagră de astăzi.

Ştiu că sînt şi aici astfel de întreprinzători, agreabili şi cugetaţi, dar încă predomină atitudinea că bogăţia vine de azi pe mîine şi turistul trebuie muls măcar ca o văcuţă.

Aveţi o casă la Vama Veche, Casa cu olane, construită la începutul anilor ’90, cînd aici nu era nimic, în afară de cîteva case, o plajă, un măgar priponit de un stîlp, nişte gîşte. Asta aţi găsit aici atunci, însă, de-a lungul timpului, aţi asistat, fără să vreţi, la „înflorirea“ şi „decăderea“ fenomenului Vama Veche. Face parte Vama Veche din „România pitorească“?

Noi am ajuns întîmplător la Vama Veche. După ani de colocvii germano-române, ba în Germania, ba în România, am simţit dorinţa de a crea un lăcaş pentru întîlnirile noastre ştiinţifico-culturale, un loc „neconvenţional“, cum se spune astăzi. Astfel s-a construit, cu greu – firme de construcţii nu prea existau pe atunci – Casa cu olane, cărînd piatră cu piatră, olan cu olan. Olanul pentru noi fiind simbolul unei legături între spaţiul de aici şi „serenitatea“ Mediteranei.

Cînd mă duc acum, dimineaţa devreme, la mare, la baia mea energizantă, mă întreb însă unde este această serenitate, din moment ce calc prin rămăşiţele nopţii – murdării de neimaginat la porţile noastre, oameni care dorm pe stradă, gunoaie peste gunoaie, agresivitatea urîtului. Şi totuşi, nu lipsesc excepţiile. Primele la măturat şi stropit, decis şi precis, sînt fetele de la restaurantul Popas, o casă prietenoasă, cu mîncare gustoasă, care nu-ţi periclitează sănătatea; mai la vale, la Patiserie, te atrag un covrig cald sau o plăcintă suculentă pentru micul dejun, servită cu un salut şi un zîmbet simpatic. Ajungi la apă, iarăşi peste mormane de sticle şi chiştoace, te grăbeşti să ocoleşti şi... te refugiezi în mare. Ieşind în faţa barului Biblioteca, care tocmai ridică obloanele, eşti reîmpăcat cu destinul, sorbind un capuccino, servit cu amabilitate: „Este jobul meu, doamnă!“ Sau seara, după o zi agitată şi o plimbare lungă pe cîmpurile din spatele satului, după a doua baie, ţi se pune în faţă, pe tejghea, ca de la sine înţeles, o apă sau o bere, în barul tinerilor mei prieteni, aproape de graniţă. „La Ascunziş“ l-am numit eu, ascunzîndu-mă de lume acolo, „Borna 0 RO“ îl numesc proprietarii. Te linişteşti: mai există el – bunul simţ! Dacă îl cauţi, îl găseşti! Şi parcă nu mai regret că nu mai este cum a fost la început: trei gîşte, un măgar şi nisip. A fost frumos, dar a fost odată. Ce rămîne însă regretabil este că în arhitectură nu se respectă nicăieri specificul locului. Ce caută clădiri cu şase etaje la malul mării, construite pe nisip, într-un sat unde sînt specifice tradiţionalele case dobrogene, joase, parcă intrate în pămînt, ferindu-se de furtunile şi vînturile peste care s-au rostogolit ciulinii Bărăganului? Ce caută clădiri asemănătoare unor cabane de vînătoare din munţi, la mare? Ce caută această mixtură de vile fără bun gust într-un fost sat de ciobani? Unde este estetica arhitecturală care ar putea să existe şi în cele mai modeste construcţii? Cine a stat vreodată într-un Trulli în Apulia sau într-un Rustico în Ticino ştie ce bine face omului un anturaj natural. Pentru regiunea noastră, am putea să ne amintim de modele locale stil „Balcic“, care nici n-ar exclude instalarea unui minimum de confort. Lăsaţi-i pe arhitecţii cu o privire mai largă să-şi facă treaba, în loc să cumpăraţi pereţi de prefabricate de la Praktiker, pentru chioşcuri şi cocioabe!

Ce contează mai mult, locurile sau oamenii?

Oamenii, fără dubiu! Dar trebuie să fie şi o relaţie între omul şi locul lui. Omul poate sfinţi locul, dar îl poate şi blestema, îl poate distruge. Reflectînd acum asupra convorbirii noastre, îmi dau seama că prea multe lucruri au găsit un contur negativ. Nu intenţionat. Dar sînt lucruri trăite, văzute, constatate. „Întîmplări care rănesc sufletul“ le-ar numi povestitorul ceh Bohumil Hrabal. Dar lîngă ele sînt şi multe momente şi mai ales fiinţe luminoase pe care nu trebuie să le neglijăm. Ele au în sine o lumină, ca macii pierduţi ici-colo într-un cîmp de iarbă rea, dar totuşi iarbă verde. Cînd ajung prima dată în an la Vama Veche, în mai-iunie, îmi place să le scutur sămînţa. Dacă scuturaţi şi voi, poate răsar mai mulţi.  

Elsa Lueder este profesoară la Seminarul de romanistică, Departamentul de limbă şi literatură română, Universitatea din Freiburg, Germania.

a consemnat Adina POPESCU 

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Casa dărăpănată” în care nu vrea nimeni să intre
Dosarul acesta este în primul rînd unul de recuperare a trecutului, dincolo de istorie, de date și de fapte.
p 10 youtube jpg
Prezentul luminează trecutul (mai curînd decît invers)
Statuia lui Castro inaugurată de Putin vorbește mai puțin despre prezentul Cubei – și mai mult despre trecutul liderului Rusiei.
index jpeg 2 webp
Atacul blînd al literaturii
La un moment dat, mi-au spus elevii că se cunoaște cînd îmi place foarte mult un scriitor, îl predau altfel, iar ei își dau seama.
index jpeg webp
Cum îi apropiem pe copii de trecut?
Pentru că a educa înseamnă a construi viitorul.
p 12 jpg
Relicve ale trecutului: nostalgia colecțiilor anatomice și antropologice
Aparent, rămășițele din colecții par că au scăpat efectelor timpului și sînt nemuritoare
Historical building at the Dalles jpg
„Casa aceasta mai are și alte încăperi? Oare ai căutat peste tot?” un dialog cu Valentin Radu ARSENE, psihoterapeut
Vindecarea vine după ce procesăm durerea și ne recuperăm părțile eului din acele bule de experiență și lăsăm cu adevărat trecutul să devină trecut.
p 13 jpg
Foamea de bani și moartea pasiunii
Ce anume readuce pe podium trend-uri din alți ani și, mai ales, care sînt acele idei care tot revin?
p 14 jpg
Cum văd ei trecutul? Another brick in the wall
Uneori, mă gîndesc la momentele mai puțin plăcute și la faptul că asta mă ajută să-mi doresc un viitor mai bun.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.

Adevarul.ro

image
Dieta care o ajută pe Loredana Groza să fie wow. „E o muncă foarte grea să arăți bine!”
Loredana Groza, una dintre cele mai îndrăgite artiste, are un secret atunci când vine vorba despre talie trasă ca prin inel. Vedeta ține o dietă-minune de câte ori dorește să topească din kilogramele acumulate.
image
Supraviețuitoarea tragediei de pe DN1 a murit. Familia de spanioli se afla în vizită la fiica studentă în România
Patru membri ai unei familii din Spania au murit în urma unui accident produs pe o șosea din România. Șoferul a fost arestat preventiv, iar organele victimelor au fost donate cu acceptul rudelor.
image
Tempest, avionul de luptă care citește gândurile. Trei țări colaborează pentru dezvoltarea unei arme invincibile | FOTO VIDEO
Rishi Sunak a anunțat o colaborare între Marea Britanie, Italia și Japonia pentru dezvoltarea unui nou avion de luptă care utilizează inteligența artificială.

HIstoria.ro

image
Arestarea Mariei Tănase: Reținută și anchetată de germani
Arhiva M.A.I. ne spune că în 1940 Maria Tănase a fost reținută și anchetată de germani pentru că avea o relație „fierbinte” cu Maurice Nègre
image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.