Turism ficțional

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 august – 17 august 2022
image

Știu că există oameni care străbat lumea în lung și-n lat cu un plan bine stabilit: să vadă cu ochii lor locul în care s-a filmat o scenă, un moment din filmul lor preferat. Mi se pare o bună mostră de „turism ficțional”, pentru că niciodată spațiul acela nu va mai fi real, ci va rămîne iremediabil copleșit de punerea lui în scenă, de simbolistica imaginilor și a poveștii devenite celebre. Ca și cînd i s-a dat deja o altă viață.

Poate că orașul care m-a intrigat cel mai mult, ca spațiu geografic real și fictiv deopotrivă, rămîne Parisul. Mereu în mintea mea a fost o combinație de locuri livrești și concrete, un cocktail de istorii deja citite și văzute, asta chiar înainte de a ajunge să pun piciorul acolo. La un moment dat, am făcut o poză în barul în care se filmase Amélie al lui Jean-Pierre Jeunet, care mă amuzase la timpul lui. Eu, și încă cîteva mii de turiști veniți de pretutindeni. Nu era nimic extraordinar acolo. Fără să existe marketarea cu pricina, cel mai probabil aș fi trecut nepăsătoare pe lîngă ușa lui. O tejghea ca oricare alta și, totuși, recognoscibilă, pentru că acolo mergea personajul din poveste. În timp ce stăteam cu ochii în aparat și îmi aranjam bretonul scurt, acum mai bine de 15 ani, mă gîndeam exact la paradoxul ăsta: cum o cafenea poate deveni familiară pentru că ne-am atașat de ea dinainte de a o fi vizitat, de fapt. 

Citesc cartea de corespondență a lui Marguerite Duras cu Michelle Porte. O am lîngă mine și mă uit din cînd în cînd la fotografia cu ea, făcută la masa din curtea casei din Neauphle, în 1975. E primăvară spre vară, ea coase, foarte concentrată. E și prezență, și absență în același timp. Face o geantă de pînză pentru cumpărături, ceea ce se pare că îi plăcea să confecționeze și pentru apropiați și să le dăruiască. În spatele ei e o explozie de vegetație și o tufă de flori înaltă. Se vede și o parte din casa pe care a iubit-o enorm. Mi-a atras atenția și acest detaliu, că e vorba despre o fotografie care a apărut inițial în prima ediție a cărții Lieux de Marguerite Duras, iar apoi scriitoarea a cerut să fie scoasă. Poate pentru că nu voia să fie expusă în această postură casnică, de viață simplă, fără nici un fel de pretenție. Exact naturalețea asta vitală mi-a plăcut enorm. Concretețea ei. Și felul în care casa e un personaj discret și blînd în spatele ei. Oricum, se pare că Duras avea un talent „imobiliar” incredibil, putea găsi mereu apartamente spectaculoase, pentru ea și pentru prieteni. Mă întreb, evident, dacă spațiul acesta există cu adevărat, dacă nu cumva e doar o iluzie optică, un loc fantomatic, literar, imortalizat într-o fotografie și dispărut odată cu proprietara lui. 

Cînd zic asta, mă gîndesc la viața lui intimă, nu la concretețea zidurilor, ci la conținutul lui poetic. 

Cehov spunea că, în literatură, realitatea prinde mereu formele pe care le are în vis. Implicit și spațiile. Sînt și nu sînt aceleași pe lîngă care am trecut, le-am admirat cîndva. 

Am scris în urmă cu niște ani un roman, Omoară-mă, poate și pentru că voiam să am un Paris doar al meu. Foarte personal. Care să fie mai mult decît ce văzusem în lungile zile în care mă plimbasem pe străzile lui. L’Île Saint-Louis, unde am ajuns prima dată într-un februarie vîntos, am folosit-o în povestea mea și am trăit acolo, într-un fel, cu personajele mele cîțiva ani.

Peste cîteva zile o să mă reîntorc acolo. Sînt curioasă cum o să mi se pară la revedere, dacă voi reuși să mai suprapun în vreun fel imaginile traficate din mintea mea cu cele de pe „teren”. Ce o să-mi rezerve realitatea? O să trec pe Quai de Bourbon, o să mă opresc în dreptul numărului 45, în fața imobilului unde a locuit în ultima parte a vieții și a și murit Martha Bibescu. Sigur că mi-aș dori să pot intra în apartamentul ei, în „lanterna” Marthei, cum își alinta ea însăși locul de pe malul Senei. Doar că îl cunosc deja în detaliu. Martha a devenit personaj la mine în poveste, iar micul ei apartament – un spațiu ficțional perfect, ca și cînd aș fi locuit eu însămi acolo. O să reconstitui, probabil, și momentul în care Leo ne-a dus acolo. Parisul i se potrivea. O să mi se pară că o să-i zăresc șapca verde, de velur. O să mănînc la restaurantul chinezesc de pe chei. Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.

Foto: Casa lui Marguerite Duras la Neauphle

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Delapidare  FOTO Poliția Română png
Cinci indivizi din Iași și Vaslui, reținuți pentru delapidare. Au furat materiale de construcție de peste 700.000 de lei
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, au efectuat 5 percheziții domiciliare, la adrese de pe raza municipiilor Vaslui și Iași.
Casa de amanet se află pe Bulevardul Republicii
Valoarea medie a bunurilor amanetate a fost de 1.000 de lei, în primul semestru. Ce lasă românii la casa de amanet
Valoarea medie a bunurilor amanetate a fost de 1.000 de lei/persoană, potrivit datelor unei cunoscute case de amanet, care indică și produsele lăsate frecvent în schimbul împrumutului.
Mark Higgins primul din dreapta jos dupa stabilirea recordului mondial pe Transfagarasan foto arhiva personala jpeg
Mark Higgins, recordmenul mondial de viteză pe Transfăgărășan: „E un drum fantastic” EXCLUSIV
Pilotul britanic Mark Higgins, deținătorul recordului mondial de viteză pe Transfăgărășan din 2018, a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul”, despre experiența sa din România.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia