„Tropăitul pe scenă nu e totul...”

Publicat în Dilema Veche nr. 399 din 6 - 12 octombrie 2011
„Tropăitul pe scenă nu e totul   ” jpeg

- Interviu cu Mircea HAVA, primarul municipiului Alba Iulia -

Cum vă prezentaţi? 

Primar din ’96, înainte primar şi viceprimar, dar numai după ’90. Inginer chimist. De loc nu sînt de aici, sînt orădean. M-am căsătorit în zonă şi aici am rămas. 

Ce ne puteţi spune despre zonă? 

Din fericire pentru noi, de doi ani zona a început să fie mult mai cunoscută, şi asta datorită Cetăţii. Totul este rodul unei strategii de-ale noastre, a unui program care are o vechime de cel puţin opt ani. 

Vă referiţi la Cetate? 

La Cetate, dar şi la oraş, pentru că Cetatea am considerat-o integratorul a tot ceea ce înseamnă Alba Iulia. Crescînd importanţa Cetăţii, şi Alba Iulia în general poate să crească. Ar fi fost mult mai greu să creştem oraşul doar prin industrie. Industria, aţi văzut, se globalizează extraordinar de uşor. Niciodată ceea ce înseamnă Alba Iulia – Cetatea, turismul, valorile istorice şi cele de arhitectură veche – nu se va putea globaliza. 

Totuşi, în ce priveşte industria locală, sînt lucruri care merg?  

Merg foarte bine industria uşoară, confecţiile, industria alimentară. Există şi o parte a industriei grele care merge bine… Avem şi o firmă nouă care a crescut într-un parteneriat cu Consiliul Local, noi punîndu-i terenul la dispoziţie gratuit. O firmă de spice-uri, de mirodenii, cu capital românesc, dar care lucrează pentru toată Europa. Din cîte ştim, este numărul 2 în Europa. Este nevoie de aşa ceva, de condimente naturale. 

Un „El Dorado“ neaoş 

Ştiu că în judeţ există zăcăminte importante – de sare, de aur… 

Judeţul este foarte bogat, şi ar putea să fie şi oamenii foarte bogaţi, dacă s-ar înţelege, şi s-ar deschide o parte din exploatările de sare, de aur, de nisipuri silicioase, de tot ce are judeţul. Însă trebuie să fie voinţa Guvernului. Să vă spun ceva legat de aur: castrul roman a fost construit aici pentru că aici se găseau aurul şi sarea. Castrul era unul dintre cele mai mari de atunci, cu o latură de 400 m, construit din piatră – o imensitate. Putem face acest lucru din nou. Să vină cei care au bani şi cei care ştiu ce trebuie să facă. Şi noi aici, într-o zonă de parteneriat public-privat, lucrăm cu cei care ştiu ce să facă, care au putere s-o facă. Că, aşa – vorbe, poveşti, soluţii… cam avem toţi românii. Însă ca să le punem în practică e un pic mai greu. 

Cum sînt moţii din regiune? 

Oameni deosebiţi. I-am cunoscut pe foarte mulţi înainte de ’90, cînd umblam în zonă. Sînt hotărîţi, muncitori, se ţin de cuvînt. Trăiesc în Ţara de piatră, foarte greu. Dacă nu ar fi pădurile din care să mai cîştige nişte bani, cred că acolo ar fi o mare problemă. Dar problema lor se poate rezolva prin minerit. Pentru că în zona de la Alba Iulia în sus asta s-a făcut: minerit de 2000 de ani, deşi pare o zonă rurală. Abrudul era un fel de „El Dorado“: existau bănci acolo înainte, exista cazinou. Cu pistolul nu ştiu dacă se trăgea, ca în Vestul sălbatic. 

Mineritul e oprit complet în momentul de faţă? 

E oprit aproape complet: mai puţin exploatarea la suprafaţă a cuprului. Mă bucur că am putut să fac lobby pentru asta. Sînt în jur de 500 de oameni angajaţi. Firma, chiar cu tehnologie veche, are un profit de cîteva milioane de euro. Cu retehnologizare şi chiar o privatizare se poate ajunge la bunăstare reală. Mai ales că nu este un minerit cu subvenţie. 

Cum rămîne cu problemele de mediu, în cazul în care mineritul se va dezvolta? 

Problemele de mediu sînt astăzi teribile. Dar nu vor rămîne aşa. Nu trebuie să mergem pe sindromul drobului de sare. Măsurile care se iau nu pot duce la catastrofe. E drept, se lucrează cu cianură, dar cu cantităţi mai mici decît în Suedia sau în ţările în care se mai exploatează. 

Cetatea vie 

Celălalt atu al zonei este turismul... 

Înainte de dezvoltarea Cetăţii eram cunoscuţi doar pentru că, de 1 Decembrie, aici se serba Unirea. De doi ani am început să fim cunoscuţi şi altfel. E adevărat, însă, că nu am pus încă în practică un program de promovare. Avem un program, dar nu am început să-l promovăm pentru că încă mai construim, încă mai avem şantier... Cam într-un an, un an şi jumătate, terminăm cu tot ce înseamnă reconstrucţia Cetăţii. Urmează să lucrăm pe sistemul „Cetate vie“ – Cetate care trăieşte. Şi regiunea din jur este deosebită: spre Munţii Sebeşului se fac pîrtii de schi, natura, Dumnezeu ne-au ajutat să fie zăpadă pînă după 1 mai. Se poate face un turism special. Nu vă ascund că lucrăm să conturăm noi o firmă de turism. Că tot să stai să aştepţi pînă vine cineva cu o reţetă... Eu am învăţat că, în România, dacă vrei să te serveşti, te serveşti singur. 

Ne puteţi povesti, pe scurt, istoria renovării Cetăţii? 

Avem norocul să fie păstrate trei fortificaţii: poarta castrului şi o parte din zidul castrului roman; fortificaţia medievală, din secolele XIV-XV; şi fortificaţia Vauban care vine peste şi a reconstruit totul pe 118 ha. Pe toate trei le punem în valoare: Traseul celor trei Fortificaţii, Traseul părţilor, Traseul eroilor neamului – acestea sînt lucruri care, deocamdată, merg, chiar dacă nu atît de bine cît vrem noi. Dar sînt sigur că vor merge şi mai bine. 

Care a fost principiul restaurării? 

Principiul nostru a fost ca, dacă avem o bucăţică de zid, să-l refacem lăsîndu-l şi pe cel vechi. Aici a fost zidul roman, peste el au fost puse pietre ca să se facă cel medieval. Însă baza rămîne zidul roman. Vrem să le arătăm oamenilor cum stăteau lucrurile acum 2000 de ani, acum 300 de ani – ăsta era ceremonialul de schimbare a gărzii atunci...

Ceremonialul pe care îl putem vedea acum e asemănător celui din secolul al XVIII-lea? 

Da. Şi ei schimbau garda, făceau aceleaşi lucruri. Exact pe principiul „Cetăţii vii“: oamenii vin să se uite. În general – pentru gardă, acum au venit pentru Festivalul Dilemei vechi, şi sperăm că şi la anul se va întîmpla acelaşi lucru.

Urmează să aveţi şi alte evenimente? 

Da. Avem o zonă chiar în şanţurile Cetăţii, unde construim un fel de amfiteatru. Pentru că trebuie să existe un spaţiu pentru concerte, pentru spectacole în aer liber. Organizăm săptămîna viitoare un festival de teatru – „Poveşti pentru oameni mari“. Însă vrem ca acest lucru să ia amploare. În aprilie sau mai iniţiem un festival prin care deschidem Cetatea, deschidem sezonul turistic. Apoi sînt Zilele oraşului, care nu seamănă cu ceea ce deja se pare că s-a împămîntenit prin ţară, cu mici şi bere. Noi organizăm spectacole, intrăm în altă zonă. Ţigănie nu o să vedeţi la noi – să vindem baloane şi mai ştiu eu ce... 

Care este componenţa gărzii? 

Garda e alcătuită din mulţi ofiţeri în rezervă. Mă bucur pentru ei, fiindcă trăiesc o nouă viaţă. Comandantul gărzii a fost comandantul regimentului de vizavi. Au fost artilerişti. Sînt şi oameni care nu au avut această meserie, dar se pregătesc în fiecare zi, învaţă. E un lucru interesant, ai cu cine să faci un instantaneu, are cine să-ţi dea informaţii... 

Ce se mai găseşte în Cetate? 

Există aici un hotel, Hotel Medieval, dar încă nu e introdus în circuit. E folosit doar la evenimente sau cînd sînt cereri. Clădirea Ierihon se renovează toată, la parter va avea un restaurant vienez. În zona şanţurilor sînt deja restaurante şi pub-uri, care sînt OK. Urmează să apară şi altele. În toamna asta se va face licitaţia pentru toate aceste obiective. Avem deja un regulament privind mobilierul, terasele. 

Cum merge turismul în momentul de faţă? 

Mi-aş dori să fie în fiecare zi totul plin, sînt hoteluri mici în oraş, în jur, şi multe pensiuni de altfel. Încă nu sînt toate pline. 

Cultură şi evenimente 

Există o viaţă culturală în oraş? Din cîte ştiu, aveţi o universitate... 

Da, din 1990. Au reuşit să-şi facă şi cămine, şi o sală de sport. Avem şi o echipă de baschet care e în prima ligă, susţinem masterate şi o şcoală doctorală. La nivel logistic avem tot, dar mai aşteptăm ca universitatea să se dezvolte. Ea aduce mai mulţi bani decît orice fabrică. Există şi un mall, dar nu are sală de cinema. Îi spunem „Oraşul din oraşul nostru“, pentru că în interior sînt străzile din oraşul de jos. E construit tot în parteneriat cu noi. Avem un singur cinematograf, care acum se renovează pentru proiecţii 3D. Împreună cu Consiliul Judeţean vom începe construcţia unei săli de teatru care va lucra pe proiecte. Ce să vă spun? Nu sînt reţetele mele, ci ale celor cu care am lucrat, ale specialiştilor. Aşa s-a întîmplat şi în Cetate, şi toate proiectele de aici au trecut prin extraordinar de multe mîini, au avut avizul Ministerului Culturii. Nici măcar nu putem să ne gîndim că vom face altfel. 

În Alba sînt mai multe etnii, mai multe religii? 

Majoritatea sînt români, puţini maghiari. Puţini romi. O comunitate mică de italieni care au venit aici cu afaceri. În ce priveşte religia, toţi sîntem creştini. Ortodocşi, catolici, greco-catolici, protestanţi, baptişti. Eu am consilieri de fiecare religie şi avem o relaţie deosebită. Mai naţionalişti şi mai nervoşi sînt cei de dincolo de Carpaţi care văd o problemă aici; noi trăim împreună. 

Ce părere aveţi despre asocierea cu Dilema veche şi despre revistă în general?

Am ales-o în cunoştinţă de cauză. În ea poţi să citeşti şi despre România reală, care nu înseamnă numai „bube, mucegaiuri şi noroi“... Înseamnă oameni care văd lucrurile aşa cum sînt ele, şi cu bune, şi cu rele. Pentru că nu e în regulă nici să te cantonezi în cele bune, nici să le vezi numai pe cele rele. Din păcate, Alba Iulia (ca şi întreaga ţară, de altfel...) are încă o problemă cu ce înseamnă evenimentele culturale serioase, nu cele de masă. Le facem şi pe cele pentru lume multă, dar şi pentru cei care vor altceva. Tropăitul pe scenă nu e totul...

a consemnat Iaromira POPOVICI

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.