Tribul urban şi mişcarea politică

Pentru mulţi spanioli, okupa sînt acei tineri ce stau abuziv în edificii părăsite, consumă droguri şi duc o viaţă inactivă sau marcată de ilegalităţi. Okupa a început ca alternativă pragmatică de locuire pentru cei care nu-şi permiteau să stea cu chirie şi au ales să se aşeze în spaţii abandonate " fie acestea case părăsite, hale sau curţi dezafectate. Începînd cu anii ’80, mişcarea a ajuns să înglobeze mai mult decît locuirea temporară, okupa a devenit exponent pentru un anumit stil de viaţă şi o puternică atitudine de protest, o morfologie alternativă la stilul de viaţă consumist. Întîlnirea cu tinerii okupa nu a fost nici pe departe terifiantă în sensul în care mă aşteptam, ci o experienţă demnă de ţinut minte. Am reuşit să surprind un fragment de viaţă alternativă, o parte din gîndurile şi nădejdile lor. O lume suspendată temporal, unde ritmul cotidian se risipeşte în visele anacronice, în fumul de ţigară şi în sticlele de bere. Treceam zilnic în drumul meu pe lîngă o curte okupa din oraşul spaniol Granada. Am aflat ulterior că asemenea aşezare are echivalent termenul squat din engleză. Steagul şi titulatura de "Centru Social Okupa" par pretenţioase pentru zidul plin de cicatrici. Gardul înalt şi lacătul de la intrare lasă impresia că ascund o lume în care puţini au acces. Mă fascina ideea de a descoperi ce se ascunde înăuntru, pe de altă parte, o teamă difuză mă reţinea să mă apropii prea mult. Luam în calcul posibilitatea ca cei de aici să fie periculoşi într-un sens sau altul. Persoana mea de legătură a fost Laura, o studentă spaniolă de la Facultatea de Sociologie. Laura cunoştea cîteva persoane din Centrul Social şi mergea uneori în vizite la aceştia. Ne hotărîm să mergem împreună, în final. Pe drum, Laura îmi povesteşte că în Centrul Social ar sta aproximativ 20 de persoane. Personal, îmi imaginez vizita ca pe o culegere de informaţii de teren pentru un antropolog. Îmbrăcată cu tricou şi cu eternii tenişi în picioare, am impresia persistentă că sînt prea conformistă faţă de ceilalţi. "Centrul Social Okupa" e situat undeva în apropiere de gara din Granada, fiind curtea unui fost depou feroviar. Din stradă se vede un zid înalt, acoperit de slogane şi de graffiti cu figuri albastre. Deasupra zidului crăpat tronează steagul roşu cu simbolul okupa " un cerc negru tăiat de o săgeată spre dreapta. Reuşim să intrăm, în cele din urmă. Curtea dă mai degrabă impresia că ar fi abandonată. Şi totuşi, cărucioarele de supermarket pline de sticle goale, saltelele vechi de pe jos, scheletul metalic al unei foste dube, albul murdar al scaunelor de plastic aruncate la întîmplare îţi spun că aici locuieşte cineva. În curte erau în acel moment doar trei tineri " doi băieţi şi o fată. Ţinuta e dezordonată, cu tricouri negru-spălăcit şi rupte, pantaloni largi, părul ras în stil punk sau codiţe jamaicane. Lîngă ei, doi cîini pe care îi au în îngrijire. În fundul curţii par a fi foste hale ale companiei feroviare, însă acum ei locuiesc aici. Au reuşit să facă din acest spaţiu un loc pe care alţii cu greu l-ar putea numi "acasă". Utilităţile sînt minime, cîteva fire de electricitate racordate, o ţeavă de apă şi o butelie. "Idee bună, dar pusă greşit în practică" În timp ce eu încerc să cuprind cît mai mult din imaginea locului, Laura stă de vorbă cu amicii săi. Unul dintre ei, Ángel, îmi întinde trei abţibilduri cu sigla "Stîngii Anticapitaliste", o mişcare politică emergentă în prezent în Spania. Simptomatic " mă gîndesc " pentru o ţară aflată zeci de ani sub o dictatură considerată de dreapta. "Alege o culoare" " îmi zice Ángel. "Poţi opta între roşu pentru că Stînga Anticapitalistă este o mişcare feministă, verde pentru că este ecologistă sau violet pentru că este revoluţionară." Nu preget prea mult, aleg la întîmplare violet, abţibildul îl voi păstra ca amintire. Îl întreb ce crede despre trecutul comunist din România. Răspunsul lui Ángel mi-a sunat clişeistic: "Ideea a fost în sine bună, dar pusă greşit în practică". Nu insist prea mult cu întrebările, răspunsurile ar fi fost previzibile. Cu toate acestea, implicarea lor mă trimite cu gîndul la atitudinea tinerilor faţă de mersul societăţii. Chiar dacă nu locuieşte cu aceştia, Laura e destul de apropiată de ideile anticapitalisto-stîngiste ale okupa. E o viitoare absolventă de facultate şi, ca mulţi alţi studenţi, are o atitudine hotărîtă şi acţiuni clare, în oricare direcţie ar fi acelea. Sînt tineri care refuză blazarea şi îşi canalizeză energia către scopuri anume, pe care nu aş vrea să le ierarhizez în termeni valorici. Mă gîndesc la mişcările alternative din ţară sau la implicarea studenţilor în viaţa civilă din România. Prin comparaţie, mult mai slabe în vigoare, dar şi dirijate pe alte linii de acţiune. O bună parte a celor româneşti au o tentă naţionalistă " de tipul organizaţiilor "Noii golani" sau "Basarabia, pămînt românesc". Diferenţele de context socio-politic dintre România şi Spania sînt dincolo de orice dubiu. Însă deficienţele endemice la nivel instituţional şi normativ din România ar necesita o îmbunătăţire graduală, printr-o mai pronunţată implicare din partea societăţii civile şi a tinerilor, în special. Centrul Social Okupa vizitat nu este unica aşezare de acest tip din oraş. Presa a denumit grupările okupa "triburi urbane", pentru viaţa lor seminomadă, ce transgresează normele acceptate de locuire. Denumirea nu face totuşi referinţă la atitudinile non-convergente pe care aceştia le au faţă de modelele sistemice mondiale. Viaţa unor okupa pare o luptă neîncetată. Pe de o parte, cu "sistemul actual", faţă de care se raportează mereu în mod critic. Pe de altă parte, continue tensiuni cu municipalitatea, cu posesorii spaţiilor şi cu vecinii. Proprietarii de drept ai caselor au migrat către oraşe mai prospere, lăsînd locuinţele goale, cu posibila intenţie de a reveni acasă. Etica okupa impune să nu fie ocupate spaţii care nu au fost părăsite de mai puţin de 20 de ani. În realitate, această normă a fost rar respectată. Încercările de evacuare a tinerilor au fost mereu violente şi nu întotdeauna au izbutit. Desigur, evacuarea a însemnat o bătălie cîştigată de proprietari, însă doar o victorie temporară pentru municipalitate, "tribul" punînd stăpînire ulterior pe alte spaţii. Tinerii okupa susţin că se încearcă o decontextualizare a mişcării lor prin separarea acţiunilor, pe care le comit, de ideile anarhice, anticapitaliste sau de extremă stîngă, pe care le susţin. Sau, pur şi simplu, li se neagă vreun caracter politic. Au site-uri pe Internet, organizează uneori evenimente la centrele sociale. Cu toate acestea, atitudinea lor de revoltă a convins prea puţină lume. Delicte precum violarea proprietăţii, consumul de droguri sau jaful nu fac casă bună cu discursul politic. Stilul de viaţă rămîne cea mai puternică voce prin care okupa se revoltă simbolic împotriva consumismului şi a cosmopolitismului. Cîteva zile mai tîrziu eram într-un supermarket, aşteptînd la coada de la casă. În faţa mea un tînăr, după aparenţe un posibil okupa " îmi imaginez. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că plătea cu cardul.