Trenuri, microbuze, autostopuri

Publicat în Dilema Veche nr. 659 din 6-12 octombrie 2016
Trenuri, microbuze, autostopuri jpeg

Prin liceu mă apucase febra citatelor motivaționale, iar preferatul meu era ceva de genul că important e drumul, nu destinația. Sumariza cumva nebunia asta de a călători oricum și oriunde, atîta timp cît era cît mai departe de casă; mna, eram adolescentă și mă simțeam rebelă. Cu trenul mereu m-am împăcat bine – vacanțele pînă la 14 ani le-am petrecut într-un sătuc la granița dintre Moldova și Transilvania, unde Emil Rebreanu a fost spînzurat de‑un măr. Istorie și literatură dintr-un singur foc, la 300 de kilometri de București, drum făcut cu un personal care pleca din Palanca spre Capitală la 4 dimineața. Apoi a intervenit legenda din familie conform căreia o străbunică sau pe-acolo o luase razna și aștepta trenuri în gară. Și amănuntul că bunicul meu fusese ceferist. Cred că ultima pe listă a fost curiozitatea – cu ai mei nu am călătorit mai deloc prin țară, în tabere nu am fost trimisă, iar între vacanțele din capitalele europene (la care am început să am acces cu primii bani puși deoparte, în facultate) mi-era dor de drumuri prăfuite și uitate de lume – pînă la urmă crescusem la țară. Așa au început traseele astea alambicate.

Maramureș. Destinația nu are nimic special, dar a fost primul cel mai îndepărtat punct în care am ajuns de capul meu în România. Era primăvară, se-mbina o vacanță de 1 Mai cu una de Paști, aveam o arsură pe‑un picior și mă rugam să nu plouă, că singura pereche de încălțăminte pe care o puteam purta era reprezentată de niște espadrile de pînză. N-a plouat. Nu știu nici acum de ce nu m-am dus direct la Sighet, unde urma să fie cartier general de vacanță – am ajuns cu trenul la Baia Mare, apoi cu un microbuz am traversat Gutîii. Sighetul mi s-a părut cel mai frumos prăpădit oraș – beam cafea cu doi lei, mîncam caș cu ridichi lunguiețe, albe, din piață, plîngeam la Memorial și încercam să găsesc o modalitate ieftină de‑a ajunge la Ieud. Ioan Es. Pop. Poezie fără ieșire. Intrarea în Ieud, ca și la Vișeu, unde m-am dat cu mocănița și-am dormit într-un tren cehesc în staționare, mi‑am făcut-o cu un ia-mă, nene – au fost în total vreo șase în toată vacanța; într-una dintre mașini mirosea a cozonaci proas­păt scoși din cuptor, cu alta ne opream să lăsăm pungi de plastic la ABC-urile din sate, în alta am aflat cum se face contrabandă cu țigări din Ucraina (după trei ani am ajuns și dincolo de graniță, într-un tur Suceava-Cernăuți-Hotin-Chișinău-Odessa, dar despre asta cu altă ocazie). Cinci zile mai tîrziu m-am împrietenit cu șeful de vagon în trenul de București, luat din Vișeu. Mi-a făcut poftă de mare (fusese șef de tren pe ruta București-Istanbul și ne-au lovit amintirile despre albastrul Stambulului la cafeaua de 6 dimineața, băută în dreptul Ploieștiului), așa că am ajuns în București și m-am urcat într-un tren de Constanța. Cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată într-o zi de luni.

Anina. Pretextul pentru cea mai veche cale ferată montană din România a fost o vizită la Tîrgu Mureș. Am plecat cu un microbuz să văd un spectacol de teatru. Apoi, cu două trenuri de noapte, am ajuns la Timișoara, unde-am mai văzut două – un superb Radu Afrim la maghiari și debutul lui Radu Jude la români. Cu trenul de 5 dimineața am ajuns la Caransebeș, apoi am schimbat pentru Reșița, apoi am alergat prin tot orașul căutînd microbuzul de Oravița. Oravița are cea mai veche gară din țară, o frumusețe dantelată de zici că ești în Texas, singura gară de la noi cu peronul la etaj (și cu magazin librărie-papetărie la parter); mai are și cel mai vechi teatru din țară, copie a primei Opere vieneze care-a ars, și unde a jucat Mihai Eminescu înainte să fie Poetul. Și mai are și trenul ăsta construit pe la 1900, cu vagon încălzit cu sobiță de lemne, cu un naș care citează din soldatul Svejk și-are un fluier de argint vechi de-un secol. Traseul către Anina e splendoare în iarbă, cu cai sălbatici și tuneluri ca-n Austria. La Anina, pe un coș-turn scria Welcome to Twin Peaks, și cam așa sînt într-un fel sau altul toate vacanțele astea furate pe final de week-end, o reverie ca o fată blondă cu rochie roșie sau o doamnă cu un butuc.

Cătălina Miciu scrie despre cărți pe blog.carturesti.ro.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare paradă moto din lume. Nu mai puțin de 3.722 motocicliști au participat la parada de pe ruta Pitești-Mioveni FOTO VIDEO
Nu mai puțin de 3.766 de motocicliști din toată România au luat parte sâmbătă 15 iunie la Pitești la cea mai mare paradă moto din lume, ce a doborât precedentul record, stabilit acum aproape cinci ani în Statele Unite ale Americii.
image
Imagini greu de privit filmate pe o șosea din Marea Britanie. Un polițist lovește intenționat cu mașina un vițel scăpat pe străzi: „Ce fel de monstru...?” VIDEO
Momente îngrozitoare petrecute pe o stradă din Marea Britanie, acolo unde un echipaj de poliție a lovit un vițel scăpat liber. Bietul animal a fost lovit de două ori cu autospeciala, iar martorii au catalogat intervenția drept una brutală, potrivit Daily Mail.
image
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Proporția populației cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, femeile fiind, în general, cele mai educate.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.