Trenuri, microbuze, autostopuri

Publicat în Dilema Veche nr. 659 din 6-12 octombrie 2016
Trenuri, microbuze, autostopuri jpeg

Prin liceu mă apucase febra citatelor motivaționale, iar preferatul meu era ceva de genul că important e drumul, nu destinația. Sumariza cumva nebunia asta de a călători oricum și oriunde, atîta timp cît era cît mai departe de casă; mna, eram adolescentă și mă simțeam rebelă. Cu trenul mereu m-am împăcat bine – vacanțele pînă la 14 ani le-am petrecut într-un sătuc la granița dintre Moldova și Transilvania, unde Emil Rebreanu a fost spînzurat de‑un măr. Istorie și literatură dintr-un singur foc, la 300 de kilometri de București, drum făcut cu un personal care pleca din Palanca spre Capitală la 4 dimineața. Apoi a intervenit legenda din familie conform căreia o străbunică sau pe-acolo o luase razna și aștepta trenuri în gară. Și amănuntul că bunicul meu fusese ceferist. Cred că ultima pe listă a fost curiozitatea – cu ai mei nu am călătorit mai deloc prin țară, în tabere nu am fost trimisă, iar între vacanțele din capitalele europene (la care am început să am acces cu primii bani puși deoparte, în facultate) mi-era dor de drumuri prăfuite și uitate de lume – pînă la urmă crescusem la țară. Așa au început traseele astea alambicate.

Maramureș. Destinația nu are nimic special, dar a fost primul cel mai îndepărtat punct în care am ajuns de capul meu în România. Era primăvară, se-mbina o vacanță de 1 Mai cu una de Paști, aveam o arsură pe‑un picior și mă rugam să nu plouă, că singura pereche de încălțăminte pe care o puteam purta era reprezentată de niște espadrile de pînză. N-a plouat. Nu știu nici acum de ce nu m-am dus direct la Sighet, unde urma să fie cartier general de vacanță – am ajuns cu trenul la Baia Mare, apoi cu un microbuz am traversat Gutîii. Sighetul mi s-a părut cel mai frumos prăpădit oraș – beam cafea cu doi lei, mîncam caș cu ridichi lunguiețe, albe, din piață, plîngeam la Memorial și încercam să găsesc o modalitate ieftină de‑a ajunge la Ieud. Ioan Es. Pop. Poezie fără ieșire. Intrarea în Ieud, ca și la Vișeu, unde m-am dat cu mocănița și-am dormit într-un tren cehesc în staționare, mi‑am făcut-o cu un ia-mă, nene – au fost în total vreo șase în toată vacanța; într-una dintre mașini mirosea a cozonaci proas­păt scoși din cuptor, cu alta ne opream să lăsăm pungi de plastic la ABC-urile din sate, în alta am aflat cum se face contrabandă cu țigări din Ucraina (după trei ani am ajuns și dincolo de graniță, într-un tur Suceava-Cernăuți-Hotin-Chișinău-Odessa, dar despre asta cu altă ocazie). Cinci zile mai tîrziu m-am împrietenit cu șeful de vagon în trenul de București, luat din Vișeu. Mi-a făcut poftă de mare (fusese șef de tren pe ruta București-Istanbul și ne-au lovit amintirile despre albastrul Stambulului la cafeaua de 6 dimineața, băută în dreptul Ploieștiului), așa că am ajuns în București și m-am urcat într-un tren de Constanța. Cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată într-o zi de luni.

Anina. Pretextul pentru cea mai veche cale ferată montană din România a fost o vizită la Tîrgu Mureș. Am plecat cu un microbuz să văd un spectacol de teatru. Apoi, cu două trenuri de noapte, am ajuns la Timișoara, unde-am mai văzut două – un superb Radu Afrim la maghiari și debutul lui Radu Jude la români. Cu trenul de 5 dimineața am ajuns la Caransebeș, apoi am schimbat pentru Reșița, apoi am alergat prin tot orașul căutînd microbuzul de Oravița. Oravița are cea mai veche gară din țară, o frumusețe dantelată de zici că ești în Texas, singura gară de la noi cu peronul la etaj (și cu magazin librărie-papetărie la parter); mai are și cel mai vechi teatru din țară, copie a primei Opere vieneze care-a ars, și unde a jucat Mihai Eminescu înainte să fie Poetul. Și mai are și trenul ăsta construit pe la 1900, cu vagon încălzit cu sobiță de lemne, cu un naș care citează din soldatul Svejk și-are un fluier de argint vechi de-un secol. Traseul către Anina e splendoare în iarbă, cu cai sălbatici și tuneluri ca-n Austria. La Anina, pe un coș-turn scria Welcome to Twin Peaks, și cam așa sînt într-un fel sau altul toate vacanțele astea furate pe final de week-end, o reverie ca o fată blondă cu rochie roșie sau o doamnă cu un butuc.

Cătălina Miciu scrie despre cărți pe blog.carturesti.ro.

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.