Trei teze despre relativism

Caius DOBRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 301 din 19 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu ştiu dacă am o opinie continuă despre relativism, un punct de vedere care să nu varieze. Nu sînt, probabil, suficient de ferm în relativismul meu. Dar cred că pot dezvolta trei idei mai mult sau mai puţin conexate pe această temă. De fapt, să combat energic trei prejudecăţi care, în opinia mea, dăunează bunei înţelegeri a noţiunii şi a fenomenelor pe care le denumeşte. 1. Relativismul nu înseamnă arbitrariu şi anomie Am să precizez mai întîi că mi se pare greşită echivalarea spontană dintre "relativism" şi "anomie". Evident, există niveluri ale relativismului, cel care se referă la imposibilitatea cunoaşterii obiective diferind de cel care denumeşte varietatea unităţilor de măsură aplicabile comportamentului moral. Indiferent de planul în care discutăm, însă, rămîne un fapt că relativismul, luat în sensul său de bază, presupune o atenţie specială acordată relaţiei, adică raportului. A fi relativist înseamnă, de fapt, a gîndi fenomenele sau comportamentele în raporturile dintre ele sau în relaţia dintre ele şi modul în care este structurat aparatul nostru cognitiv. De unde nu mai e mult pînă la a realiza că relativismul este o doctrină a sistemului de referinţă. Relativism nu este, aşadar, totuna cu a spune şi a face tot ce-ţi trăzneşte prin minte. Nu implică un fel de libertate anarhică, un dispreţ arogant sau isteric al normelor, nu este acelaşi lucru cu arbitrariul, cu ipocrizia, cu oportunismul. Dimpotrivă " a gîndi în termeni relativi, în sensul de relaţionali, presupune să te supui întotdeauna rigorilor, coerenţei interne a unui cadru dat. Dacă relativismul presupune imposibilitatea adevărului absolut (o afirmaţie cu care nu trebuie neapărat să fim de acord pentru a înţelege urmarea prezentei fraze), atunci înseamnă că adevărul poate exista doar înăuntrul unor raporturi, al unui complex de coordonate, al unei configuraţii de determinări " toate acestea trebuind înţelese, asumate, construite cu grijă (cu grija cuiva care construieşte un castel de cărţi de joc). Nici o şansă să fi relativist în afara responsabilităţii, în afara autoimpunerii la norme şi reguli. Cu cît adevărul este mai fragil, mai slab şi mai vulnerabil, cu atît eşti mai obligat să-l protejezi, construind cadre formale, specii de coerenţă, seturi de proceduri, protocoale de compatibilizare, teste. Medii artificiale în care el să poată supravieţui. În concluzie, oricîte păcate ar putea fi puse în cîrca relativismului, fie el cognitiv, moral sau cultural, faptul că ar crea dezordine şi indisciplină şi că ar semăna haosul în minţile oamenilor cumsecade nu s-ar cuveni să fie unul dintre ele. 2. Universal nu înseamnă absolut Tindem să opunem foarte ferm ideea că adevărul unei propoziţii depinde strict de sistemul ei de referinţă şi ideea că pot exista adevăruri universale. N-am să pretind că ştiu cum se descurcă epistemologii cu asemenea subtilităţi, dar mă voi limita aici la chestiunea relativismului cultural. Aşadar, dată fiind varietatea derutantă de obiceiuri şi de credinţe pe care o putem constata de la eschimoşi pînă la băştinaşii unor izolate insule tropicale (sau în materie, de exemplu, de botezuri, nunţi şi înmormîntări între diversele zone etno-folclorice ale statului nostru naţional-unitar " dacă nu chiar între diferitele sectoare ale Bucureştiului), am fi siliţi să conchidem că lumea nu poate fi, în mod necesar, decît un montaj contrapunctic, că este pestriţă, nedisciplinabilă, energic-anahică precum, vorba filozofului, un bazar kuweitian. Cu toate acestea, în decursul timpului am ajuns să vorbim despre cadre inter- sau transnaţionale de negociere/dezbatere în chestiuni de economie, politică sau drept. Este adevărat că procesele de globalizare sînt contradictorii, că viitorul lor este incert. Dar aici avem nevoie doar de un experiment mental: este posibil să ne imaginăm o lume guvernată, în anumite privinţe precise, de norme acceptate de toate naţiunile şi societăţile? Nu voi da aici exemplul ştiinţelor exacte sau al ştiinţelor naturii, absolut aceleaşi, în acest moment, oriunde pe faţa pămîntului, fiindcă se poate imediat spune că universalitatea acestora este dedusă din inflexibila lor obiectivitate. Să ne gîndim însă la alte forme de normare/reglementare a existenţei, la dreptul civil şi penal, privat şi public, la criteriile estetice, la valorile politice, la aspiraţiile religioase. Presupun că nu există nimic care să ne împiedice să ne imaginăm un stat global, de dorit liberal şi democratic. O lume în care, printr-un joc al conjuncturilor pe care este indiferent dacă-l considerăm fast sau nefast, oamenii ar fi ajuns la convingeri şi valori uniforme. Într-o asemenea lume, vor exista în mod necesar adevăruri universale, pur şi simplu pentru că avem un context coextensiv cu civilizaţia umană. Aceasta nu va însemna însă că adevărul este absolut, fiindcă avem oricînd posibilitatea să ne imaginăm o fază ulterioară a sistemului (să spunem, aceea în care o fericită federaţie democratică a planetelor este complet cucerită de klingonieni) în care vom avea un consens la fel de larg şi la fel de dens, numai că diferit. Putem, aşadar, avea un cadru universal care să genereze adevăruri universal valabile, şi putem considera o asemenea situaţie cît se poate de dezirabilă, fără ca aceasta să anuleze conştiinţa relativistă a faptului că există n posibilităţi alternative pentru emergenţa unui cadru universal. 3. Scepticismul este şi nu este relativism O idee devenită astăzi înţelepciune comună, e drept, mai mult în lumea occidentală decît pe meleagurile noastre, spune că numai relativismul poate fi tolerant şi că orice formă de a postula nu doar adevărul absolut, ci fie şi numai posibilitatea acestuia conţine în ea sîmburele opresiunii, al voinţei de a-i impune celuilalt punctul tău de vedere " dacă nu de-a dreptul de a i-l tatua pe toată suprafaţa corpului, ca în "Colonia penitenciară" kafkiană. În plus, se presupune ca evident că oricine întreţine, în orice formă, noţiunea adevărului absolut este incapabil să înţeleagă subtilităţile şi frumuseţile diversităţii, ale pluralismului, ale relativismului. Această opinie mi se pare cît se poate de falsă. Fiindcă este posibil să înţelegi foarte clar dificultăţile ontologice, logice, morale, culturale care stau în calea ideii adevărului absolut, şi totuşi, fără a încerca să le mistifici sau reduci în nici un fel, să ţi se pară totuşi că este o idee bună. Că reprezintă o cauză pentru care merită să te străduieşti şi un scop către care merită să tinzi. Aş spune că filozofia sceptică reprezintă un asemenea mod "natural" de a împăca şi capra, şi varza. Nu mă refer aici la scepticismul dogmatic, care susţine că nu poţi avea nici o certitudine, ci la acela consecvent, care pune la îndoială inclusiv certitudinea negativă tocmai formulată. În opinia mea, scepticismul, subtila şi complexa artă a îndoielii, reprezintă un mod de a extrage esenţa relativismului, care presupune deschiderea atenţiei, percepţia energiei aparte a posibilităţii-ca-pluralitate-implicită, fără a ajunge la compactările şi compartimentalizările relativismului ca atare. Neducînd, adică, procesul pînă la capăt, pînă la gramaticalizarea lui, astfel încît să se poată salva disponibilitatea pentru posibilitate-ca-plenitudine-unificatoare. Adică, pentru a tinde, fără pasiuni şi ambiţii dominatoare, dorind să-l serveşti, nu să ţi-l subjugi, tocmai către adevărul absolut. Cam aşa cred că reuşeau să se înţeleagă înţelepţii creştini, evrei şi musulmani, în timp ce cruciaţii şi sarazinii se măcelăreau fără milă unii pe alţii.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Donald Trump FOTO Profimedia
Donald Trump anunță că acordul comercial cu China este încheiat, dar nu este semnat: „Relația este excelentă!”
Președintele SUA Donald Trump a anunțat, miercuri, 11 iunie 2025, că acordul comercial dintre SUA și China este „încheiat”, în urma discuțiilor de la Londra din această săptămână
Bani - bancnote - lei FOTO Shutterstock
Ritualul pentru bani pe care trebuie să-l faci atunci când este lună plină. Are efecte în 2-3 săptămâni și îți aduce sume din surse neașteptate
Un ritual pentru atragerea banilor în timpul lunii pline este considerat de mulți practicanți ai spiritualității un moment puternic pentru manifestare, deoarece luna plină simbolizează împlinirea și eliberarea energiilor.
ion creanga jpg
Ce mânca la micul dejun Ion Creangă. Îi plăcea să consume acest aliment în fiecare dimineață
Ion Creangă, marele povestitor al literaturii române, era cunoscut nu doar pentru scrisul său savuros, ci și pentru pasiunea sinceră pentru mâncare.
Leonid Volkov apropiat al lui Navalnîi foto x jpeg
Un aliat al lui Navalnîi, condamnat la 18 ani de închisoare în lipsă. „La naiba. Ce ar trebui să fac?”
Leonid Volkov, un colaborator apropiat al lui Alexei Navalnîi, a fost condamnat de justiția rusă la 18 ani de închisoare în absență. Sentința vine pe fondul acuzațiilor de „răspândire de informații false” și „justificare a terorismului”.
telefon tehnologie   foto pixabay jpg
Care sunt cele mai slabe smartphone-uri. Motivele pentru care nu ar trebui să le cumperi
Alegerea unui smartphone poate fi o decizie grea, având în vedere gama variată de modele care există pe piață. În timp ce unele modele impresionează prin camerele foto, altele mizează pe procesoare puternice sau pe o autonomie extinsă a bateriei.
Boieri fanarioţi călare şi o trăsură cu o familie de boieri de prim rang; desen de Chevalier Auguste de Henikstein
De ce boierii români își jucau nevestele la cărți? Detaliile șocante pe care nimeni nu le-a știut
Afirmația că boierii români își jucau nevestele la cărți este una șocantă, dar trebuie analizată cu atenție, într-un context istoric și cultural corect. Deși astfel de întâmplări sunt adesea prezentate în tonuri senzationale în presa populară sau folclorul urban, ele nu reflectă neapărat o practică
preot ciprian mega arhiva personala jpeg
Ciprian Mega, respins din nou de Mitropolia Ardealului. Comparația pe care fostul preot o face cu situația lui Pomohaci
Mitropolia Ardealului a respins contestația depusă de Ciprian Mega împotriva deciziei de caterisire luată de Episcopia Oradiei. Acuzat de mai multe abateri grave, acesta a fost exclus din preoție.
Adriana Bahmuțeanu nu se lasă până nu își face dreptate! Le-a scris băieților săi o scrioare emoționantă
Gândul care nu îi dă pace Adrianei Bahmuțeanu: „Ce anume am făcut greșit?” Ce lovitură a primit: „M-au privit ca prin sticlă”
Adriana Bahmuțeanu (51 de ani) a obosit să ia toate tribunalele la rând pentru a-și face dreptate și a-și aduce mai repede cei doi băieți lângă ea, pe Maximus și Eduard.
Curtea Constituțională CCR FOTO Mediafax
A fost declanşată procedura de numire a unui judecător la CCR, în locul lui Marian Enache. Votul în plenul Parlamentului, pe 23 iunie
Biroul permanent al Senatului a aprobat, miercuri, declanşarea procedurii de numire a unui judecător la Curtea Constituţională, după expirarea mandatului actualului preşedinte al Curţii, Marian Enache, numit de forul legislativ.