Trei teze despre relativism

Caius DOBRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 301 din 19 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu ştiu dacă am o opinie continuă despre relativism, un punct de vedere care să nu varieze. Nu sînt, probabil, suficient de ferm în relativismul meu. Dar cred că pot dezvolta trei idei mai mult sau mai puţin conexate pe această temă. De fapt, să combat energic trei prejudecăţi care, în opinia mea, dăunează bunei înţelegeri a noţiunii şi a fenomenelor pe care le denumeşte. 1. Relativismul nu înseamnă arbitrariu şi anomie Am să precizez mai întîi că mi se pare greşită echivalarea spontană dintre "relativism" şi "anomie". Evident, există niveluri ale relativismului, cel care se referă la imposibilitatea cunoaşterii obiective diferind de cel care denumeşte varietatea unităţilor de măsură aplicabile comportamentului moral. Indiferent de planul în care discutăm, însă, rămîne un fapt că relativismul, luat în sensul său de bază, presupune o atenţie specială acordată relaţiei, adică raportului. A fi relativist înseamnă, de fapt, a gîndi fenomenele sau comportamentele în raporturile dintre ele sau în relaţia dintre ele şi modul în care este structurat aparatul nostru cognitiv. De unde nu mai e mult pînă la a realiza că relativismul este o doctrină a sistemului de referinţă. Relativism nu este, aşadar, totuna cu a spune şi a face tot ce-ţi trăzneşte prin minte. Nu implică un fel de libertate anarhică, un dispreţ arogant sau isteric al normelor, nu este acelaşi lucru cu arbitrariul, cu ipocrizia, cu oportunismul. Dimpotrivă " a gîndi în termeni relativi, în sensul de relaţionali, presupune să te supui întotdeauna rigorilor, coerenţei interne a unui cadru dat. Dacă relativismul presupune imposibilitatea adevărului absolut (o afirmaţie cu care nu trebuie neapărat să fim de acord pentru a înţelege urmarea prezentei fraze), atunci înseamnă că adevărul poate exista doar înăuntrul unor raporturi, al unui complex de coordonate, al unei configuraţii de determinări " toate acestea trebuind înţelese, asumate, construite cu grijă (cu grija cuiva care construieşte un castel de cărţi de joc). Nici o şansă să fi relativist în afara responsabilităţii, în afara autoimpunerii la norme şi reguli. Cu cît adevărul este mai fragil, mai slab şi mai vulnerabil, cu atît eşti mai obligat să-l protejezi, construind cadre formale, specii de coerenţă, seturi de proceduri, protocoale de compatibilizare, teste. Medii artificiale în care el să poată supravieţui. În concluzie, oricîte păcate ar putea fi puse în cîrca relativismului, fie el cognitiv, moral sau cultural, faptul că ar crea dezordine şi indisciplină şi că ar semăna haosul în minţile oamenilor cumsecade nu s-ar cuveni să fie unul dintre ele. 2. Universal nu înseamnă absolut Tindem să opunem foarte ferm ideea că adevărul unei propoziţii depinde strict de sistemul ei de referinţă şi ideea că pot exista adevăruri universale. N-am să pretind că ştiu cum se descurcă epistemologii cu asemenea subtilităţi, dar mă voi limita aici la chestiunea relativismului cultural. Aşadar, dată fiind varietatea derutantă de obiceiuri şi de credinţe pe care o putem constata de la eschimoşi pînă la băştinaşii unor izolate insule tropicale (sau în materie, de exemplu, de botezuri, nunţi şi înmormîntări între diversele zone etno-folclorice ale statului nostru naţional-unitar " dacă nu chiar între diferitele sectoare ale Bucureştiului), am fi siliţi să conchidem că lumea nu poate fi, în mod necesar, decît un montaj contrapunctic, că este pestriţă, nedisciplinabilă, energic-anahică precum, vorba filozofului, un bazar kuweitian. Cu toate acestea, în decursul timpului am ajuns să vorbim despre cadre inter- sau transnaţionale de negociere/dezbatere în chestiuni de economie, politică sau drept. Este adevărat că procesele de globalizare sînt contradictorii, că viitorul lor este incert. Dar aici avem nevoie doar de un experiment mental: este posibil să ne imaginăm o lume guvernată, în anumite privinţe precise, de norme acceptate de toate naţiunile şi societăţile? Nu voi da aici exemplul ştiinţelor exacte sau al ştiinţelor naturii, absolut aceleaşi, în acest moment, oriunde pe faţa pămîntului, fiindcă se poate imediat spune că universalitatea acestora este dedusă din inflexibila lor obiectivitate. Să ne gîndim însă la alte forme de normare/reglementare a existenţei, la dreptul civil şi penal, privat şi public, la criteriile estetice, la valorile politice, la aspiraţiile religioase. Presupun că nu există nimic care să ne împiedice să ne imaginăm un stat global, de dorit liberal şi democratic. O lume în care, printr-un joc al conjuncturilor pe care este indiferent dacă-l considerăm fast sau nefast, oamenii ar fi ajuns la convingeri şi valori uniforme. Într-o asemenea lume, vor exista în mod necesar adevăruri universale, pur şi simplu pentru că avem un context coextensiv cu civilizaţia umană. Aceasta nu va însemna însă că adevărul este absolut, fiindcă avem oricînd posibilitatea să ne imaginăm o fază ulterioară a sistemului (să spunem, aceea în care o fericită federaţie democratică a planetelor este complet cucerită de klingonieni) în care vom avea un consens la fel de larg şi la fel de dens, numai că diferit. Putem, aşadar, avea un cadru universal care să genereze adevăruri universal valabile, şi putem considera o asemenea situaţie cît se poate de dezirabilă, fără ca aceasta să anuleze conştiinţa relativistă a faptului că există n posibilităţi alternative pentru emergenţa unui cadru universal. 3. Scepticismul este şi nu este relativism O idee devenită astăzi înţelepciune comună, e drept, mai mult în lumea occidentală decît pe meleagurile noastre, spune că numai relativismul poate fi tolerant şi că orice formă de a postula nu doar adevărul absolut, ci fie şi numai posibilitatea acestuia conţine în ea sîmburele opresiunii, al voinţei de a-i impune celuilalt punctul tău de vedere " dacă nu de-a dreptul de a i-l tatua pe toată suprafaţa corpului, ca în "Colonia penitenciară" kafkiană. În plus, se presupune ca evident că oricine întreţine, în orice formă, noţiunea adevărului absolut este incapabil să înţeleagă subtilităţile şi frumuseţile diversităţii, ale pluralismului, ale relativismului. Această opinie mi se pare cît se poate de falsă. Fiindcă este posibil să înţelegi foarte clar dificultăţile ontologice, logice, morale, culturale care stau în calea ideii adevărului absolut, şi totuşi, fără a încerca să le mistifici sau reduci în nici un fel, să ţi se pară totuşi că este o idee bună. Că reprezintă o cauză pentru care merită să te străduieşti şi un scop către care merită să tinzi. Aş spune că filozofia sceptică reprezintă un asemenea mod "natural" de a împăca şi capra, şi varza. Nu mă refer aici la scepticismul dogmatic, care susţine că nu poţi avea nici o certitudine, ci la acela consecvent, care pune la îndoială inclusiv certitudinea negativă tocmai formulată. În opinia mea, scepticismul, subtila şi complexa artă a îndoielii, reprezintă un mod de a extrage esenţa relativismului, care presupune deschiderea atenţiei, percepţia energiei aparte a posibilităţii-ca-pluralitate-implicită, fără a ajunge la compactările şi compartimentalizările relativismului ca atare. Neducînd, adică, procesul pînă la capăt, pînă la gramaticalizarea lui, astfel încît să se poată salva disponibilitatea pentru posibilitate-ca-plenitudine-unificatoare. Adică, pentru a tinde, fără pasiuni şi ambiţii dominatoare, dorind să-l serveşti, nu să ţi-l subjugi, tocmai către adevărul absolut. Cam aşa cred că reuşeau să se înţeleagă înţelepţii creştini, evrei şi musulmani, în timp ce cruciaţii şi sarazinii se măcelăreau fără milă unii pe alţii.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.