Trei roluri ale boemei în cultura română

Adrian TUDURACHI
Publicat în Dilema Veche nr. 1026 din 7 decembrie – 13 decembrie 2023
image

Ar fi nedrept și riscant să vedem în boemă doar niște procese istorice specifice romantismului și, cu atît mai puțin, să o reducem la secvențele pitorești de viață literară sau la anecdotele inepuizabile despre mizeria materială a artiștilor. Nedrept, pentru că boema înseamnă mai mult și pentru că, pe multiple planuri, ea a însoțit societatea românească în ultimii două sute de ani; riscant, pentru că ajungem astfel să ignorăm resurse secrete care ne hrănesc valorile și care se răsfrîng asupra vieții noastre sociale, chiar politice. 

Nathalie Heinich, sociolog francez din școala lui Pierre Bourdieu, explica fascinația exercitată de boemă prin combinația neobișnuită dintre excepționalitate, reușita bazată pe meritul personal, și marginalitate, postura de excludere socială. Democrația oferă șansa realizării individuale superioare, însă cu condiția acceptării normelor sociale: permite recunoașterea oricui, indiferent de origine, dar cere conformism. Deosebită de aceasta, boema constituie o democrație în care oricine poate atinge excelența, emancipîndu-se în același timp de regulile tribului, renunțînd la apartenență, izolîndu-se și zidindu-se în condiția singulară. E combinația dintre elită și marginalitate, dintre forma supremă a recunoașterii sociale și asumarea libertății radicale – figură a unei atotputernicii, sugerează Heinich, similară poate cu aceea a supraomului. Unde vom găsi această fantasmă în cultura română?

În primul rînd, în panteonul cultural. Boema nu e doar un spațiu al minorilor. Îi datorăm lui Titu Maiorescu mai multe portrete de scriitori care au trăit în mizerie. De la el știm anecdota relatată de Alecsandri despre Pralea, cel care „își alcătuise un pat mișcător, scînduri atîrnate la părete, ce le tot schimba după direcția soarelui și pentru care își bătuse cîțiva pari în zid după punctele geografice”. Sau povestea tristă a vieții lui Ioan Popovici-Bănățeanul, „un tînăr de vreo 23 de ani, îmbrăcat în haine de om sărac, statura mijlocie, slab la față, blond, ochii mari, albaștri, strălucitori, un surîs de sfială, dar de o nespusă blîndețe pe buzele învinețite”. Și desigur, tot mentorul Junimii ne-a lăsat imaginea lui Eminescu și a existenței lui „neregulate”. Nu e întîmplător faptul că un creator de canon, arhitect al unei epoci a „clasicilor”, a fost și colportor de istorioare despre sărmanii literaturii române. Jocul boemei se desfășoară la vîrful literaturii, între critici și scriitorii naționali. Ion Heliade-Rădulescu, părintele literaturii române, nu ezită să califice trădarea lui Grigore Alexandrescu, primul nostru poet clasicizat, în termenii marginalității creatoare: „Născut de a fi slugă, crescut în desfrînare, / Copil fără ruşine, din rămăşiţi hrănit, / Slugarnic la mari case, deprins la îmbuibare / Şi rob de bunăvoie, de inimă lipsit / [...] Te bolnăvişi, viperă; cu braţele deschise / Te priimii în casă; te-am pus pe patul meu / Şi privegheam la capu-ţi în ale boalei vise / Întregi şi nopţi, şi zile, ştii tu şi Dumnezeu. // Plîngeam la căpătîiu-ţi, îţi răsuflam lîngoarea, / Răcitele-ţi picioare la sîn ţi le-ncălzeam”. Faptul că găsim istorii ale boemei de la începuturile literaturii române moderne, în interiorul generației de pionieri și fondatori, are o explicație culturală. Literatura română nu a cunoscut altă formă de realizare excepțională. Născută după Revoluția Franceză din 1789, după expirarea Vechiului Regim și a instituțiilor lui, cultura română emergentă nu a avut la dispoziție, ca model de profesionalizare a creatorilor, decît imaginarul boemei. Pentru ea marginalitatea, singularitatea și sărăcia au fost singura sursă de elite în domeniul artelor: din aceeași pastă a rezultat și zgura poporului mărunt de poeți, și s-au turnat marile statui. Ceea ce înseamnă că o parte importantă a memoriei noastre culturale, în chiar nucleul ei normativ, care prescrie ce se celebrează în școli, ce se aniversează în spațiul public și ce continuă să se producă prin instituții, e alimentată dintr-o mitologie a boemei.

În al doilea rînd, în această serie de apariții și reveniri ale boemei în cultura română trebuie să ținem cont de potențialul ei politic. În marginile comunității de artiști se află sursa unui model al autorității, în măsură să irige aspirații politice. În celebra sa analiză a tipologiei dominației charismatice, Max Weber menționează cercul poetului Stefan George pentru a ilustra modul în care o comunitate de artiști se eliberează de condiționările economice, problematizînd în același timp legitimitatea politică. Postura lor marginală, descătușată de contingențe, singulară prin capacitatea de a se emancipa de regulile care supun masele, e similară cu aceea a oricărui lider charismatic. Nu toate grupările de artiști au asemenea preocupări și nu toate epocile o permit. Dar cînd viața cercurilor de creatori intersectează sfera politicului sau dezbaterile morale ale spațiului public, boema hrănește, prin credințele și valorile ei, principiile în numele cărora se revendică legitimitatea – politică sau morală: superioritatea gestului estetic în virtutea gratuității lui, ideea înaltă despre artă și literatură, libertatea creativității în raport cu egoismul, cu spiritul partizan sau cu constrîngerile economice. Autoritatea politică manifestată de Junimea sau autoritatea morală reclamată de cercul sburătorist poartă urmele acestei contaminări ideologice. Mihail Dragomirescu, care a condus pentru o vreme Societatea Scriitorilor Români și i-a sprijinit material pe autorii săraci, care a ilustrat în domeniul esteticii principiile idealiste ale lui Titu Maiorescu, a încercat să se afirme în politica României după Primul Război Mondial printr-un program al „statului cultural”, construit pe baze ale purității etnice și ale autonomiei în raport cu celelalte sfere ale vieții sociale și economice. Și e bine să fim atenți la aceste circuite de valori pentru că resursele boemei au în comun cu dominația charismatică opacitatea. Boema susține o politică a secretului, care emană autorități și construiește legitimități publice după o perdea de iluzii, fără să se expună criticii și raționalizării. E și ea un vrăjitor din Oz, un om mic care vorbește ascuns de o mască mare.

În sfîrșit, în al treilea rînd, boema antrenează un proiect – insolit – de comunitate. Încă din secolul al XIX-lea imaginarul vieții artistice a inspirat reverii democratice. Ideea unei lumi de șanse, în care realizarea să fie accesibilă oricui și care să garanteze în același timp libertatea, a oferit un model utopic al unei comunități care, departe de a masifica, lasă loc singularităților: un spațiu al acțiunii individuale, în care inșii pot să se armonizeze, fără să își suprime particularismul. Ar fi greșit să credem că un asemenea model de democrație a rămas în secolul romantic sau că e menit să se prezinte în continuare doar sub forma unei utopii. Într-un eseu recent despre „respirație”, care e o pledoarie pentru un mod de existență și de arhitectură comunitară în dialog cu mediul, Marielle Macé evocă posibilitatea unei „respirații împreună”. În fața unei lumi ininteligibile și inospitaliere, în fața sistemelor naționale și supranaționale devenite abstracte și inumane, ruperea legăturilor sociale și retragerea în cercurile restrînse pot fi o soluție. Comunitatea în margine capătă o nouă putere de seducție, ca un model concret, legat de experimentele regîndirii ecologiste a societății. Și asta fără să renunțe la secret. „Respirația împreună” o conduce pe eseista franceză la noțiunea „conspirației”, pe care, într-un vocabular împrumutat din sfera literaturii, Marielle Macé o prezintă sub forma cîntului. „Conspirer ici: partager un souffle, c’est-à-dire aussi une sortie, une possibilité de fuite, un chant, qui opposent au moins leur santé rythmique, leur intensité de liens vrais et leur espérance à la métrique des maîtres. Déjà évadés; mais si peu, si précairement”. Dar noi știm, de la Blaga și de la Arghezi, din timpuri de criză socială și din timpuri totalitare, în ce măsură cîntul nu e nici un model transparent, nici un model viabil de comunitate. 

Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății. Prin constelația ei de reprezentări, mitologia biografiei de artist influențează existențele, valorile morale, sociale și politice și, în anumite epoci istorice, configurarea spațiului public. Chiar dacă ne dorim ca literatura să producă schimbări reale în sferele vieții sociale, în cazul boemei acestea nu trebuie primite cu entuziasm, ci prin gesturi critice: e nevoie să înțelegem ce patrimonii și ce autorități, ce proiecte comunitare și ce conduite devin astfel legitime, prevalîndu-se de principiile intangibile ale domeniului artistic și, mai ales, de misterul lui.

Adrian Tudurachi este cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: „Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat”
Ideea că trebuie să bem doi litri de apă pe zi este una răspândită, dar nu întotdeauna adevărată. Conform specialiștilor, această recomandare nu se aplică tuturor și poate fi chiar dăunătoare în anumite cazuri.
image
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
O adevărată perlă ascunsă, cu o istorie bogată, cu vestigii unicat în Europa și peisaje de vis, acest județ din nordul României este o destinație ideală pentru cei care doresc să se bucure de natura sălbatică, de călătorii spirituale aparte.
image
Imagini cu presupusul criminal al dentistei din Brăila. Cum arată bărbatul și ce detalii au scos la iveală medicii legiști FOTO
După trei zile de la uciderea doctorului stomatolog Marina Gavril în propriul său cabinet din Brăila, polițiștii încă nu au reușit să dea de urma criminalului, însă în mediul online au apărut primele imagini cu presupusul făptaș.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne