Trei portrete

Alex GRÖBLACHER
Publicat în Dilema Veche nr. 509 din 14-20 noiembrie 2013
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cu germani ajunşi în România m-am intersectat mai degrabă episodic, dar au fost destule şi întîlnirile care au mers mai în profunzime. Evident, cu cît cunoşti mai mulţi dintre ei, cu atît mai puţin eşti tentat de generalizări antropologice. Aşa că, în loc de a încerca un portret-robot al germanului stereotipic, ar fi, poate, mai potrivit să (îmi) amintesc de cîţiva dintre ei.

● Cu C.J. am lucrat într-unul din multele proiecte legate de justiţie (ale UE) care ne ajută să rezolvăm restanţele. C.J. şi alţi cîţiva colegi din Germania nu erau magistraţi, ci manageri de instanţă, trimişi să explice proaspeţilor colegi români cu ce se mănîncă job-ul ăsta. Deşi i-a plăcut mult în România, experienţa a fost, probabil, o dezamăgire. Nepotrivirile au fost flagrante. Dacă în privinţa sistemelor de drept, diferenţele sînt mai mici decît s-ar putea crede, administraţiile judiciare sînt, parcă, de pe planete diferite. C.J. venea de la o mică judecătorie pe care o ştia pe de rost. Era genul pragmatic, nu-l interesau marile mistere ale existenţei, era convins că ceea ce e făcut de om poate fi desfăcut şi rearanjat tot de el. A capitulat. N-a reuşit să priceapă cum se îmbină rotiţele, mecanismul românesc i se părea iraţional şi era exasperat că nu putea pipăi acel duh care să facă maşinăria să meargă, chiar şi prost. Nu s-a plîns deschis niciodată, dar era oarecum mîndru de sistemul lor şi de cum rînduise el lucrurile acasă. Nu ştiu dacă a perceput ca pe o înfrîngere faptul că n-a putut lăsa o amprentă mai vizibilă, dar senzaţia mea asta e. 

● Pe la începutul anilor 2000, l-am întîlnit pe P.S. Conducea filiala din România a unei multinaţionale. Era mult diferit de ceilalţi manageri germani cu care avusesem contact pînă atunci, în sensul că deprinsese bine stilul local onctuos de a face afaceri, fără a-l combina cu cel dictatorial. Ştia că oamenii lui sînt plătiţi bine, dar, cel puţin de faţă cu mine, nu avea aerul de stăpîn de plantaţie pe care îl observasem la alţi şefi. Dimpotrivă, accepta cu maximă seninătate cele două expresii pe care managerii străini (nu doar germanii) le detestă: „da, mîine“ şi „nici o problemă“. P.S. avea un stil soft, ştia pe ce butoane să apese, în ce doze să administreze zăhărelul, ce orgolii şi vanităţi să gîdile. Angajaţii îl apreciau, partenerii şi alţi expaţi aşijderea. Cu timpul, parcă s-a mai blazat, am avut sentimentul că a început să cadă într-un soi de automatism al descurcărelii, că a devenit prea sigur pe el şi pe aptitudinea sa de a-i citi pe oameni. Nu mai era atent la ce-i sugerai, nu se mai concentra, parcă stătea permanent pe arcuri, cu ochii pe ceas. Odată cu răbdarea, şi-a pierdut şi umorul. Poate că, obosit de efortul de adaptare, a redevenit neamţ.

● Pe S.H., de care eram apropiat ca vîrstă, am ajuns s-o văd, în timp, ca pe-o prietenă. Era şefa biroului din Bucureşti al unei fundaţii germane. La prima vedere o persoană prea firavă şi tînără pentru aşa o funcţie, s-a impus foarte repede prin pasiunea pe care o punea în munca ei. Muncea pe brînci, ajuta pe cine putea, făcea lobby în centrală pentru tot felul de proiecte. Cînd avea o fereastră, învăţa româna. Venea dintr-o regiune profund catolică din Germania, de unde probabil că i se trăgea şi un oarecare spirit de misionariat. I-am admirat întotdeauna convingerea cvasiarhimedică conform căreia, dacă are un sprijin, poate schimba lumea – în cazul ei, România, de care o lega şi faptul că avea un soţ român. Ţinea cu patimă la punctualitate şi seriozitate, ceea ce-i făcea pe unii să dea ochii peste cap cînd o auzeau – şi nu doar pe români. Idealiza Occidentul şi Germania, unde, din motive profesionale, nu mai fusese de ceva timp. S-a bucurat cînd am ajuns acolo cu un grup de tineri români, dar Germania părea că nu mai era cea pe care o ţinea minte. L-a certat pe şoferul autocarului, un berlinez coborît parcă din cărţile lui Erich Kästner, pentru că şi-a aruncat ţigara pe jos; omul a cam luat-o peste picior. Cînd i-a reproşat unui chelner la Hamburg că nu a servit-o prima, fiind totuşi singura femeie la masă, omul i-a răspuns sec, tutuind-o: „Ce mare lucru, credeam că eşti emancipată.“ La întoarcere, din tot grupul, S.H. a fost singura percheziţionată la sînge de ofiţerii de pe aeroportul din Bruxelles. Ajunşi pe Otopeni, s-a uitat obosită la noi şi a exclamat cu uşurare: „Ce bine e acasă!“  

Alex Gröblacher lucrează ca jurnalist, traducător şi interpret de germană.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.