Trei nunţi şi toate de poveste

Lina VDOVÎI
Publicat în Dilema Veche nr. 492 din 18-24 iulie 2013
Trei nunţi şi toate de poveste jpeg

Moldovenii fac, atît în vremuri bune, cît şi la ananghie, nişte nunţi de pomină. Economisesc, se împrumută, muncesc pe rupte, dacă trebuie, dar o scot la capăt. Că aşa sînt ei, ţopăie dintr-o horă în alta, într-o veselie de nedescris. Tinerii care se iubesc trebuie neapărat să se ia şi să se aşeze la casa lor. Apoi, să-şi onoreze datoria sfîntă de a face un copil, iar mai tîrziu, să plece în Italia. Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre ceremonia eternă, deşi schimbătoare, prin care două suflete se unesc şi pornesc împreună în căutarea mitului fericirii.

„Într-o căsnicie reuşită, femeia trebuie să ştie cînd să vorbească şi cînd să tacă“ – îmi spune bunica mea, văduvă de trei ori, aproape în şoaptă, de parcă nimeni n-ar mai trebui să audă această taină a căsătoriilor durabile. Ea e cea care mă îndeamnă, la fiecare vizită, să-mi pun pirostriile-n cap, să nu „mai trăiesc în păcat“. „Mergi măcar la un preot şi spune-i să-ţi dea binecuvîntarea, fetiţo“ – mă roagă mereu, luîndu-mi mîna în poala ei.

Ea, femeie cinstită, n-a călcat cu stîngul înaintea celor trei nunţi ale sale. A fost o mamă bună şi o soţie pe cinste, dar „Dumnezeu a avut planurile sale“ şi i-a luat, pe rînd, toţi bărbaţii. Poate de aceea, măritişul e o treabă importantă pentru ea. Cînd una dintre strănepoatele ei, o copilă de 17 ani, a rămas însărcinată şi s-a măritat, bucuria ei a fost pînă la cer.

Mireasă la 17 ani

Nunta Victoriţei, strănepoata, a fost plină de peripeţii. Mireasa avea, oarecum, soarta pecetluită. Atît mama, cît şi bunica ei se căsătoriseră la aceeaşi vîrstă fragedă. Aşadar, vestea nu i-a surprins pe cei din neamul tinerei.

Mirele, în schimb, student de 21 de ani, s-a trezit peste noapte capul unei familii, acea celulă de bază a societăţii despre care învăţase la şcoală, dar care încă reprezenta o imensă gaură neagră pentru el. De aceea, cînd a început, imediat după dansul mirilor, să joace cu fetele din sală, colege de facultate sau prietene din copilărie, Victoriţa s-a bosumflat, ba chiar a plîns, şi aşa a rămas toată seara.

„Ifose juvenile!“ i-a spus, plină de nervi, maică-sa, după ce a rugat-o jumătate de oră să-şi revină. S-a dus după ea în baie, a trecut prin toate stările, de la rugăminţi fierbinţi pînă la iritare, dar Victoriţa-i o copilă îndărătnică. A stat toată seara în capul mesei, cu burta ieşindu-i de sub sîni şi chipul plouat, uitîndu-se în farfurie, în timp ce musafirii dansau şi chefuiau. S-a mai luminat la chip de două ori în seara aceea: la ruperea colacului – pentru că bucata ei a fost mai mare, iar asta însemna că urma să fie capul acelei uniuni – şi cînd au primit darurile şi banii de la nuntaşi. De la mobilier pentru bucătărie şi dormitor, pînă la plasmă TV şi un frigider cumpărat de bunicul ei din Sankt Petersburg, cele două camere din casa mirelui în care s-au mutat porumbeii neliniştiţi au fost gata să îi primească, cu tot cu dragostea lor timpurie şi micile crize de gelozie inerente.

După cîteva luni, Victoriţa a născut o minunăţie de fetiţă brunetă, cu ochi albaştri. Cînd am întrebat-o cum se mai înţelege cu Ion, soţul ei, mi-a spus, cu o maturitate pe care nu o mai întîlnisem la ea, că „nu i-am mai acordat atenţie, o perioadă, pînă cînd s-a obişnuit cu ideea că asta va fi viaţa lui, iar acum ne înţelegem de minune“. Şi mă priveşte senin, resemnată, îndrăgostită pînă peste cap. Un pui de fată, strîngînd la piept un alt boboc.

„Femei ca în Moldova nu mai găseşti nicăieri“

Larisa, subţire şi mlădioasă ca o păpădie, i-a furat inima lui James încă de la primul lui grătar pe meleagurile Moldovei. Se aflau pe malul Ghidighiciului, un lac pe care localnicii îl numesc – poate pentru că nu au ieşire  – mare. James era consul la Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Larisa – o mamă tînără, singuratică, cu un soţ plecat în Spania, la muncă, de un deceniu. Privirea bărbatului de peste Ocean s-a rătăcit în părul ei blond natural şi flacăra s-a aprins pe loc, într-o primăvară timpurie.

Au urmat trei luni de vis. Apoi, mandatul lui James s-a încheiat şi a trebuit să se întoarcă în State. Larisa a decis, cu chiu, cu vai, să uite de prinţul ei american şi să se întoarcă la viaţa anostă din Chişinău. Pînă cînd, într-o dimineaţă, republicanul convins i-a apărut în faţa uşii cu un inel de logodnă şi un imens buchet de crizanteme. Fusese acasă, la părinţii lui, cărora le povestise tărăşenia amoroasă din Moldova şi de la care obţinuse aprobarea de a-şi aduce mireasa peste Ocean.

„Vezi cum are grijă de mine şi-mi pune farfuria cu mîncare în faţă? Americancele nu mai fac acest lucru. Sînt nişte feministe care-ţi spun, cu orice ocazie, verde în faţă, că nu au nevoie de bărbaţi. Femei ca în Moldova nu mai găseşti nicăieri“ – mi-a spus el odată, cu voce molcomă, în timp ce Larisuca lui îi punea în farfurie nişte costiţe de porc cu salată, uitîndu-se la ea cu o dragoste nemăsurată.

Nunta le-a fost atipică. Un melanj între o horă moldovenească şi rock din anii ’60. Plus obiceiul american de a le oferi cadouri tinerilor chiar la începutul chermezei, la intrarea în sală. Consumată în unul dintre cele mai excentrice restaurante din Chişinău, cu coloane greceşti şi statui din marmură, ceremonia a fost într-adevăr specială, cu musafiri aleşi, din ţinuturi îndepărtate, consuli, ambasadori şi diplomaţi. S-a vorbit în engleză, rusă şi română deopotrivă. Invitaţii au dansat pe Boney M, Alla Pugaciova şi Mihai Constantinescu, şi au mîncat foie gras cu pere caramelizate, salată de icre roşii şi sărmăluţe. Un festin intrat pe vecie în istoria familiilor celor doi.

Mirii erau amorezaţi pînă peste cap, se vedea de la o poştă. Au rupt şi ei colacul, însă obiceiul n-a fost pe deplin înţeles de invitaţi. După o ceremonie similară în America, cuplul s-a îmbarcat pentru luna de miere – în Hawaii.

Romanţe româneşti

Pentru nunta lui, Mihai a muncit în Moscova, la o companie de telefonie mobilă, timp de doi ani. Acolo, pe străzile îngheţate ale capitalei, într-o iarnă crudă, a cunoscut-o pe Svetlana, o moldoveancă focoasă, cu părul de culoarea cărbunelui, de care s-a îndrăgostit nebuneşte. După o relaţie de trei ani, bărbatul de 30 de ani a primit binecuvîntarea părinţilor fetei şi a început să strîngă bani pentru marele eveniment.

Nici rudele bărbatului, nici cele ale tinerei femei nu văzuseră o nuntă mai grozavă. Restaurantul care a găzduit evenimentul avea o curte imensă, cu lac, pîraie, poteci de lemn umbrite de magnolii şi podeţe sub care se ascundeau raţe gălăgioase şi lebede albe. Primii musafiri – cei care au făcut parte din ceata mirelui la luarea miresei şi i-au însoţit apoi la cununiile civilă şi religioasă – s-au refugiat în liniştea micului parc şi au ieşit de acolo direct la masa tineretului.

Distracţia a fost straşnică. Rude apropiate s-au revăzut după ani buni de muncă prin alte ţări, prieteni de-o viaţă au depănat amintiri ore întregi, cu lacrimi în ochi, iar druşca şi vornicelul – domnişoara şi cavalerul de onoare – au furnicat toată seara de la o masă la alta şi au îmbărbătat musafirii emoţionaţi. Cuscrii şi naşii au stat la masa mirilor şi au bocit şi ei puţin, mai ales cînd au rostit toasturile. Însă lacrimile nu le-au fost de tristeţe, ci de bucurie adîncă, îndelung aşteptată.

În schimb, cîţiva tineri aprigi, dansatori ai unui ansamblu folcloric, îmbrăcaţi în cămăşi bărbăteşti, iţari, ii şi catrinţe la fete, au chiuit, au jucat colacii, s-au învîrtit şi au ţopăit cu foc şi voioşie pînă în zori. Nici cei mai timizi invitaţi nu le-au rezistat. Fetele au ridicat bărbaţii pe sus, cu şerveţelul la gît şi sarmaua în furculiţă, iar băieţii au ademenit cucoanele şi au încins hore zvăpăiate. Iar Svetlana şi Mihai n-au aşteptat nici o invitaţie. Dacă s-ar fi dat un trofeu pentru cei mai rezistenţi dansatori, ei l-ar fi luat cu siguranţă. N-au stat nici o secundă pe loc, nu s-au plîns de oboseală, n-au oftat, nu s-au speriat de un viitor incert, necunoscut. Atîta seninătate pe chipul unor miri n-am mai văzut.

Toţi amicii lor din capitala Rusiei au venit la sărbătoare. Îşi luaseră concedii de la muncă şi făcuseră economii mari pentru darurile tinerilor.

După miliarde de poze, poveşti şi romanţe cîntate de părinţii tinerilor – cînd a răsunat „A ruginit frunza din vii“ din gura socrului mare, s-a făcut linişte pe loc, iar nuntaşii au împietrit de emoţie – un imens foc de artificii a luminat noaptea, la marginea Chişinăului. Despre seara de pomină s-a vorbit şi a doua zi, la „cale“ – o ghiduşie locală, unde se mănîncă aşa-numita zeamă de pui şi la care sînt invitaţi părinţii, naşii şi mirii.

După doi ani, Mihai şi Svetlana îşi amintesc cu dor de marele ospăţ. Locuiesc în continuare în Moscova, însă participă cu sfinţenie la toate evenimentele importante din Moldova. Acum nu mai vin singuri, ci însoţiţi de un năstruşnic mic, pe nume Eduard. Abia asta este, pentru ei, definiţia fericirii.

Lina Vdovîi este redactor la TVR.

Foto: Silviu Gheţie

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.