"Tranziţia e la o distanţă de maximum 500 de metri"

Ion BARBU
Publicat în Dilema Veche nr. 448 din 13-19 septembrie 2012
"Tranziţia e la o distanţă de maximum 500 de metri" jpeg

Dacă ar trebui să-i povestiţi unui puşti cîte ceva despre anii ’90, cum i-aţi descrie?

La începutul anilor ’90 încă mai prestam la Mina Petrila. Pînă la duminica orbului am încercat împreună cu un coleg geolog să schimbăm opţiunea de vot a biroului topo-geo în care ne cîştigam pîinea. Eram cu toţii vreo 15 oameni, posesori de diplome universitare, dar fără doctorate. Am încercat toate mijloacele, am folosit toate argumentele, lecturile, farmecele personale, dar pînă la urmă zîmbetul de 24 cm al Iliescului a învins. A venit apoi celebra mineriadă din 13-15 iunie.

Întorşi acasă, minerii au început să-i alerge pe intelectuali şi prin curtea minei, cu motivaţia că ei, minerii, muncesc, nu gîndesc. Maratonul a durat cîteva zile, pînă la sfîrşitul lunii, cînd cineva trebuia să le calculeze şi salariile.

Acestea au fost mărite de Miron Cozma, via Ion Iliescu, pentru adevăratul spirit civic dovedit la Bucureşti şi nu se aplicau acelora care n-au fost la plantat panseluţe în Piaţa Universităţii. Loviţi la buzunar, adică în chiar fiinţa noastră, am pus imediat bazele sindicatului „Demnitatea“, care număra 253 de cotizanţi, personal TESA, şi care era singura formă de opoziţie la Luceafăr, regele Soare de pe cerul Văii Jiului.

După un an de lupte prin varii tribunale, epuizînd şi arzînd toate etapele, am constatat că, la sfîrşitul proceselor, pierdute toate, am mai rămas patru oameni cu demnitatea la purtător. Cu ea-n raniţă, am semnat în 48 de ore trecerea mea în presa scrisă. România liberă îmi oferea jumătatea salariului de la Mina Petrila, plus (mai bine zis minus) că de-acum înainte trebuia să-mi plătesc curentul şi să-mi iau adio de la sporul de noapte.

Puţin mai dezvoltat aş putea povesti toate astea unui copil. Aşadar, lăsaţi copiii să vină la mine!

Din Valea Jiului cum se vede acea perioadă? Vi se pare că „tranziţia“ e la o distanţă de ani-lumină sau, din contră, de cîteva clipe?

În anii mineriadelor, la Petrila trona în topul celor 40 de crîşme celebra „HIGH LIFE“. Azi, această instituţie a fost detronată de „Number One“. Aşadar, tranziţia către o lume mai bună, aici în Valea Jiului, nu este la o distanţă de ani lumină, ci de maximum 500 de metri.

Cum vedeaţi în anii ’90 viitorul?

Citeam în acei ani Schimbarea la faţă a României şi visam la schimbarea la spate a Petrilei. Avea Ion D. Sîrbu o sintagmă care se potrivea foarte bine situaţiei: „cur vopsit cu poezie“. Pod peste ani, trecutul, prezentul şi viitorul primar al Petrilei se pregătesc să transforme localitatea în groapa de gunoi a patru judeţe limitrofe. Date fiind ambiţiile şi interesele sale nelimitate, sperăm ca Petrila să devină – cît de curînd – Capitala Gunoiului Românesc. Cum s-ar zice: Viitorul miroase bine! 

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Cancelarul german Friedrich Merz
Cancelarul german Friedrich Merz amenință că va bloca bugetul UE dacă toate statele membre nu acceptă să finanțeze Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz condiționează sprijinul Berlinului pentru următorul buget multianual al Uniunii Europene de angajamentul tuturor statelor membre de a contribui financiar la susținerea Ucrainei, începând din 2027 și în anii următori.
panica la bordul unui avion, foto Shutterstock jpg
Ce provoacă durerile de urechi la aterizarea avionului. Ce spune un renumit medic ORL-ist
Pentru unii pasageri, ultimele minute ale unui zbor sunt cele mai neplăcute. Odată cu începerea coborârii avionului, apare o presiune supărătoare în urechi, care se poate transforma rapid în durere sau chiar într-o senzație temporară de pierdere a auzului.
Iarna pe munte  Foto Kanenori, Pixabay jpg
„La peste 2.000 de metri este iarnă în toată regula”. Pericolele ascunse ale munților, după accidentele din Retezat și Parâng
Iarna s-a instalat pe crestele înalte ale munților, iar primele accidente grave au pus în alertă salvamontiștii. Un turist a murit în Retezat, iar altul a fost salvat după ce s-a rătăcit în Parâng. Salvatorii montani avertizează asupra pericolelor provocate de zăpadă, gheață și vremea schimbătoare.
Ambalaje stranse Foto  CHAU VIEN ,Pixabay jpg
Un român a strâns peste 10.000 de lei din sticle și doze abandonate. „Trebuie să am o parașută de salvare”
Un român a stârnit numeroase reacții pe internet după ce a povestit cum a reușit să strângă peste 10.000 de lei din returnarea ambalajelor reciclabile. Numai în ultima lună și jumătate, spune el, a câștigat aproximativ 1.000 de lei din sticlele și dozele adunate prin cartier.
Somn - dormit - pozitie de somn FOTO Shutterstock
Gustarea care te ajută să adormi mai repede. Nutriționiștii recomandă combinația dintre două alimente
Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că somnul este crucial pentru starea noastră generală de sănătate. Cu toate acestea, multor oameni le este greu să adoarmă ușor, iar, în timp, insomnia poate duce la probleme grave de sănătate.
educatie financiara Foto Ministerul Finantelor facebook
De ce le este greu românilor să economisească, chiar și după cursuri de educație financiară
Aproape trei din zece participanți la cursuri de educație financiară spun că întâmpină dificultăți în aplicarea celor învățate. Cheltuielile curente, veniturile insuficiente și teama de pierderi limitează posibilitatea de a pune bani deoparte.
Targ de Craciun Craiova 2023   008 jpg
Vacanțele la târgurile de Crăciun din Europa pierd teren în fața destinațiilor din România. Ce spun agențiile de turism
Sezonul târgurilor de Crăciun debutează în Europa, în condițiile în care operatorii din turism semnalează o scădere a cererii din partea românilor pentru deplasările în străinătate.
Sticla cu apa in supermarket
Băutura pe care trebuie să o consumi dacă ai trecut de vârsta de 50 de ani. Vei putea slăbi mai ușor
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, devine tot mai greu să scăpăm de kilogramele în plus. Iar, potrivit experților, nu numai alimentele pe care le consumăm vor fi importante pentru dietă, ci și băuturile. Iar o băutură anume poate fi perfectă pentru o dietă sănătoasă și echilibrată.
scoala tirol   foto tb scoala gimnaziala tirol jpg
Caraș-Severin: Singurul candidat respins la proba proiectului managerial, picat de o comisie contestată de Inspectoratul Școlar
Un profesor din Caraș-Severin acuză nereguli la concursul pentru postul de director al Școlii Gimnaziale Tirol. După ce a contestat nota primită la evaluarea planului managerial, punctajul său a scăzut cu peste 2,5 puncte. Inspectoratul confirmă probleme în componența comisiei.