Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt

Diana GEACĂR
Publicat în Dilema Veche nr. 958 din 18 august – 24 august 2022
image

Îmi petreceam fiecare vacanță la țară, unde bunicii mei aveau multe animale: vacă, oi, porci, găini, rațe, bibilici, cîini, iepuri. Cînd ajungeam acolo, bunica îmi spunea că Rex mă așteptase cu nerăbdare să vin în vacanță, și eu o credeam. Nici ea, nici el nu mai trăiesc de mult. Îmi dădea o bucată de mămăligă, sau resturi de la masă, iar eu mă duceam la el bucuroasă și nu mi se părea nicicum faptul că era legat cu un lanț, lucru pe care nu suport să-l mai văd acum. O altă sarcină a noastră, a nepoților, era să ducem seara oile la păscut. Îmi luam o carte și o verișoară, stăteam pe pătură și, în funcție de verișoara care mă însoțea, citeam sau vorbeam despre serialele de la televizor. Într-o zi, tot vorbind noi despre viața unor personaje, am pierdut oile. Primul lucru pe care l-am auzit a fost tăcerea. Nu se mai auzea rumegatul oilor, nici foșnetul tufișurilor. Le-am căutat disperate. Ne-am întors dărîmate, hotărîte să mărturisim bunicilor ce se întmplase, dar am descoperit oile în vîlcea. Poate că se plimbaseră puțin prin lăstăriș și se întorseseră apoi cu burta plină. Sau poate că fuseseră dintotdeauna acolo, iar disperarea ne luase simțurile.

Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau. Vorbea cu vaca dimineața, cînd o conducea la poartă, către văcarul de pe uliță, vorbea cu ea seara, cînd se întorcea de la păscut, și o mîngîia pe grumaz, vorbea cu ea cînd o mulgea. Prindea cîte o găină prin obor, curtea cu animale din spatele casei, o mîngîia și-i vorbea drăgăstos. Apoi, cînd mă întorceam toamna acasă, la oraș, prindeam pisicile care se cuibăreau prin jurul blocului, le țineam la piept și le vorbeam. Le dădeam de mîncare cățelușilor abandonați și le vorbeam. Tare mîndră am fost odată cînd am reușit să îmblînzesc o pisică de care nu se putea apropia nici un copil. I-am tot vorbit pînă am reușit să o prind și s-o bag în sîn, la căldură. Așa am stat cu ea mult timp, pe bancă. Nu m-am mai jucat cu copiii, am stat cu pisica, pentru că adormise lipită de pielea mea. Eram convinsă că eu și animalele avem o relație cu totul specială.

Acum știu că înțeleg animalele și că animalele din jurul meu mă înțeleg și ele pe mine. Vorbesc cu orice pisică sau cîine care-mi iese în cale, vorbesc cu veverițele din jurul blocului sau cu cele din parc, vorbesc cu pițigoii care vin iarna la semințele de pe pervazul bucătăriei. Nu știu dacă mă înțeleg ei, nu am avut nici o experiență de apropiere cu o pasăre. Sau nu cu o pasăre vie. În copilărie, în toiul iernii, am găsit în spatele blocului o vrabie – pe atunci iernile erau geroase, ceva care pare SF acum. Cineva, sau poate că a fost doar un gînd al meu, mi-a spus că poate e amorțită de frig, așa că am luat-o în casă. Am ținut-o o noapte întreagă înfășurată într-o bluză de trening, ținînd urechile ciulite, nu cumva să-i ratez ciripitul. Dar bineînțeles că nu a scos nici un sunet. Dimineața am dus-o afară. Îmi amintesc mirosul bluzei mele de trening.

Mă gîndesc adesea că oamenii de știință vorbesc despre universuri paralele, cînd noi, de fapt, trăim într-un multivers aici, pe Pămînt. Păsările au propriul univers, oamenii altul, insectele altul și tot așa. Fiecare specie are un set de legi, un timp propriu, o viteză de viață proprie – pentru noi, de exemplu, furnicile se mișcă repede, dar poate că ele percep altfel viteza, poate că se mișcă la o viteză normală, iar pe noi ne văd super-lenți. Doar spațiul îl împărțim, sau anumite părți din el, dar nici aici nu e chiar așa, pentru că altul e spațiul pentru noi, și cu totul altceva poate însemna pentru o altă specie. Dintre păsări, poate că cele mai fascinante mi se par drepnele. Ele trăiesc doar în aer, la o super-viteză, nu aterizează absolut niciodată pe pămînt. Se hrănesc în aer, dorm în aer, se împerechează în aer. Doar în perioada de cuibărit stau ele locului, cît de cît. Helen McDonald, în eseul Vesper Flights din cartea cu același titlu, numește drepnele the closest things to aliens on Earth.

Și acum îmi vine în minte sfîșietoarea proză scurtă a lui Ted Chiang, The Great Silence, în care personajul, un papagal vorbitor, spune că oamenii sînt porniți să găsească semne de viață inteligentă în spațiu, dar nu aud vocile speciilor inteligente care trăiesc cu ei aici, pe Pămînt.

Și, bineînțeles, vorbesc zilnic cu animalele noastre. Eu, soțul și fiul meu trăim împreună cu trei pisici și o cățelușă în vîrstă de 12 ani. Pe motanul Washington l-a adus soțul meu, Mircea, acum mulți ani, pe Tobe am găsit-o eu aruncată pe scara blocului, pe Ato, mezinul pisicesc, l-au găsit soțul și fiul meu sau, mai bine zis, el i-a găsit pe ei, pe cînd se întorceau de la școală. Din prietenia cu cîinii am învățat că nu poți avea o relație echilibrată dacă nu ești un om echilibrat. Liniștit, calm, stăpîn pe tine. Altfel, cîinele nu o să te asculte. De la pisici am învățat detașarea și să-mi țin trează curiozitatea.

De cîțiva ani, de cînd ies cu Filip la joacă, îi arăt fiecare gîză, pasăre, animal care-mi apare în față, iar de ceva timp a început să-mi arate și el. În parc, îmi arată copacii – pe care îi văd cu totul altfel după ce am citit Viața secretă a copacilor, de Peter Wohlleben – și-mi citește de pe plăcuțele lor ce specie sînt. Oriunde ne-am afla, fiul meu îmi arată tot felul de plante și de insecte, iar eu deschid pe telefon o aplicație, ca să le identific. Vorbim și cu ele. Nu poți iubi o lume dacă nu o cunoști.

Diana Geacăr este scriitoare, traducătoare și pasionată de birdwatching.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.