Traficul de persoane și croitoria

Oana Teodora NEAGA
Publicat în Dilema Veche nr. 832 din 30 ianuarie - 5 februarie 2020
Traficul de persoane și croitoria jpeg

Am trăit mereu în această dualitate în care, pe de-o parte, mă simt absolut confortabil să fiu închisă într-o sală de penitenciar cu șapte infractori deosebit de periculoși și să îi intervievez fără să arăt vreo urmă de frică și, pe de altă parte, mă tăvălesc emoțional încercînd să explic în scris ce mă macină. Pe de-o parte, sînt capabilă să asist la audieri de opt ore la cazuri cumplite de trafic uman, ca apoi să mă duc acasă și să comand neafectată o pizza și, pe de altă parte, exprim părți vulnerabile din mine într-o piesă vestimentară pe care o cos cuprinsă de nesiguranță.

Cos, scriu, interpretez comportamente nonverbale și descos criminali ca și cînd este absolut firesc ca toate aceste aspecte să compună o singură persoană. Este firesc pentru mine. Sînt dură și sensibilă în același timp de cîteva ori pe zi și, da, este obositor – nu există seară în care să nu cad lată.

Am pornit viața mea profesională crezînd că voi salva lumea de la ororile sale cu ajutorul psihocriminalisticii. Am ajuns să lucrez cîțiva ani grei cu victimele traficului de persoane ca să spun într-o zi: „Știți, eu nu sînt fericită aici, iar eu chiar vreau să fiu fericită, orice ar presupune asta!“ – și am plecat. Mi-am dat demisia cu gîndul că vreau să fac ceva creativ, nu știam ce, dar știam că era ceva în mine care avea nevoie să fie lăsat să trăiască. Credeam că singura parte creativă pe care o am în mine era scrisul. M-am chinuit nouă luni singură în casă bătînd virtual la uși care să îmi ofere șansa de a fi scriitoare. Am plîns mai mult decît plîngeam cînd eram depresivă, dar în cele din urmă cineva mi-a întins o mînă și a zis: „Hai, vino să ne fii intern și vedem noi ce iese din asta“.

M-am angajat într-un studio de design în care lucra prietena mea cea mai bună, cea care mi-a deschis această ușă și m-a împins să intru pe ea. Am ajuns acolo și mi-era frică să deschid gura pentru că nu mă credeam suficient de bună ca să fiu plătită să scriu. Aproape că nu m-au păstrat din cauza reținerii mele, dar cînd mi-au spus că nu sînt siguri că își pot lua un angajament față de mine și că îmi pot oferi un loc de muncă, m-am scuturat, m-am trezit la realitate și am dat tot ce aveam de dat din mine la momentul respectiv. Însă ce aveam eu de dat nu mi se părea că este suficient pentru că eram obișnuită să excelez în tot ce fac, iar acolo mi se părea că toți cei din jurul meu sînt mult mai creativi decît mine și că eu sînt doar un impostor care mimează creativitatea. Ca să nu mă duc acasă în fiecare seară să îmi plîng de milă, am decis să deschid din sertarele minții mele ca să văd dacă nu care cumva se mai găsește niște creativitate pe undeva. Am pornit fix de la a mă uita în oglindă la mine și la hainele mele negre, pe care le purtam de mai bine de un deceniu, am zis „Ia să mă îmbrac eu cu altceva!“ și m-am dus la cumpărături. Plimbîndu-mă printre haine urîte, am zis că poate aș putea să îmi iau o mașină de cusut ca să modific din hainele pe care le am și cele pe care le cumpăr.

70626626 10218147495534740 1594805886256152576 n jpg jpeg

Am stat cu mașina de cusut desfăcută pe masă două luni și m-am tot învîrtit pe lîngă ea, neștiind de unde să încep. Apoi, într-o zi, mi-a venit din senin ideea: „O să fac un kimono!“, pentru că era cea mai simplă formă la care m-am putut gîndi. Am făcut primul kimono, l-am purtat la birou a doua zi și am zis că asta este menirea mea. Vreau să fiu croitoreasă. Și asta am devenit.

Am jonglat între copywriting și croitorie pînă m-am asigurat că pot avea un viitor în fața mașinii de cusut și pînă mi-a cedat spatele, pentru că veneam acasă și coseam pînă nu mai vedeam bine, și mi-am dat demisia de la studio. Nu a fost o surpriză pentru nimeni – se vedea cît de fericită sînt cînd cos și primeam atît de multe reacții pozitive de la oameni încît de data aceasta nu mi-a mai fost teamă să mă arunc în gol.

Acum lucrez singură de acasă, îmi petrec cam 70% din timp în liniște, construindu-mi brand-ul care să mă reprezinte pe mine întru totul. Este nevoie de multă autodisciplină ca să lucrezi singur fără să o iei razna. Cînd mă macină liniștea, fug din casă sau chem pe cineva la mine să umple golurile emoționale pe care eu nu le pot umple și a doua zi o iau de la capăt cu singurătatea mea creativă.

Oana Teodora Neaga este psiholog criminalist, scriitoare și croitoreasă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

cum scapi de sughit jpeg
Sughițul poate ascunde o problemă serioasă. Când recomandă medicii să mergi la control
Sughițul apare frecvent și, în cele mai multe situații, nu reprezintă un motiv de îngrijorare. O masă prea copioasă, băuturile carbogazoase, mâncatul rapid sau chiar emoțiile puternice pot declanșa acest reflex involuntar. De obicei, episodul se încheie în câteva minute.
14215707 jpg
David Popovici a fost numit „Regele Sprintului” de cotidianul „L’Equipe”
Presa internațională s-a întrecut în elogii la adresa lui David Popovici (21 de ani) după victoria acestuia și în proba de 200 m liber la Campionatul European de natație care se desfășoară la Paris. „Mai mult ca niciodată, regele sprintului”, s-a scris pe site-ul cotidianului francez „L’Equipe”.
desemnare premier eugen tomac cotroceni nicusor dan FOTO: Inquam Photos/George Călin  6243 jpg
Eugen Tomac spune că deblocarea crizei politice nu mai depinde de președinte: „Partidele trebuie să fie mult mai flexibile”
Consilierul prezidențial Eugen Tomac susține că responsabilitatea pentru formarea unui nou guvern nu mai aparține exclusiv președintelui Nicușor Dan, după ce două propuneri de premier au fost deja respinse de partidele politice.
fetita_anxietate_shutterstock 427646266 jpg
Opt greșeli pe care le fac părinții fără să-și dea seama și care pot crește anxietatea copiilor
De la „Ai grijă!” spus prea des până la presiunea pentru rezultate și evitarea situațiilor care îi sperie, unele dintre cele mai obișnuite reacții ale părinților pot alimenta anxietatea copiilor. Psihologii explică ce comportamente pot avea acest efect și ce pot face părinții în schimb.
Constantin Brancoveanu jpg jpeg
15 august, ziua martiriului Brâncovenilor. Constantin și-a văzut cei patru fii uciși înaintea sa
Pe 15 august, în urmă cu 312 ani, Constantin Brâncoveanu și cei patru fii ai săi mureau într-una dintre cele mai greu de descris execuții din istorie. În aceeași zi, dar în 1916, Germania declara război României, iar în 1992 artista Anda Călugăreanu părăsea această lume.
Tort aniversar - lumanari - zi de nastere FOTO Shutterstock
Superstiții despre oamenii născuți pe 15 august: ce trebuie să știe sărbătoriții
În tradiția populară românească, ziua de 15 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului, este considerată una dintre cele mai puternice și luminoase din an. De aceea, oamenii născuți în această zi sunt înconjurați de numeroase superstiții.
gara Bruxelles Midi Zuid shutterstock 2265495175 jpg
Tragedie în Bruxelles. Un pompier a murit, iar alte trei persoane au fost rănite după două explozii produse în centrul orașului
Un pompier a murit, iar alte trei persoane au fost rănite după două explozii produse la o rețea de gaze, în apropierea Gării Centrale din Bruxelles.
drona marea neagra foto mapn radu miruta jpg
MApN: „Nu există indicii privind o creștere a nivelului de risc pentru populația României!”
Ministerul Apărării Naționale a transmis că, în pofida intensificării confruntărilor din zona Mării Negre și din apropierea frontierei României, nu există în prezent indicii care să arate o creștere a nivelului de risc pentru populație.
ramasite regi spania jpg
Măsură fără precedent în Spania. Rămășițele a trei regi, scoase dintr-o mănăstire din cauza incendiilor de vegetație
Alertă în Spania. Rămășițele a trei regi, evacuate dintr-o mănăstire din cauza incendiilor.