Totul se plăteşte

Alice NĂSTASE
Publicat în Dilema Veche nr. 226 din 14 Iun 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Invitaţiile pe care le primesc zilnic se caţără unele peste altele şi alcătuiesc, pe biroul meu, o moviliţă de materiale mai mult sau mai deloc reciclabile. Plicuri albe sau mov, suluri sau papirusuri, muţunachi caraghioşi pe burta cărora scrie oareşce, pernuţe inscripţionate, tricouri pe care sînt imprimate o zi, o oră şi-un cuibuşor de nebunii, cutiuţe şmecherite în care găseşti cîte un bileţel care te invită misterios să vii într-un loc fabulos unde ţi se va întîmpla ceva la care, promit ei mincinos, nu s-ar fi gîndit şi aşteptat neam de neamul tău. Deşi, credeţi-mă, toate petrecerile de firmă din oraş arată la fel. Surprize zguduitoare, distracţie pultacee, revelaţii năucitoare. Mi se promit aproape în fiecare zi, atunci cînd sînt chemată să dau sept în sept cu high life-ul bucureştean, la petreceri unde e bine să te duci, ca să nu pierzi legătura cu lumea în care trăieşti (da, eu vieţuiesc în jungla mondenă). Şi ca să fii chemat şi altă dată. Nimeni nu e invitat chiar pe gratis, deşi acolo mîncarea, de obicei multă, grasă, spectaculoasă, şi băuturile, desfrînat de multe, gata să cherchelească papilele oricărui beţivan mai cu fason, se distribuie doar pe bază de zîmbet larg şi oleacă de îmbulzeală în zona meselor cocoşate de bunătăţi. Cu ceva tot trebuie să plăteşti. Pe mine, de exemplu, organizatorii mă poftesc insistent - cu invitaţie tipărită, notificare pe e-mail şi telefon de confirmare - ca să fie convinşi că mă prezint, observ şi public apoi cîte o ştirucă despre ceea ce s-a comis la locul faptei. (Asta pentru că eu nu fac parte tocmai din lista de oaspeţi de mîna întîi, ci din aceea cu invitaţi confort doi - sporit -, adică din eşalonul căruia i se acordă şansa să popularizeze măiestria cu care a fost organizată întîlnirea ce are, desigur, obiective nu cumva culturale, ci, musai, advertoriale.) Vedetele, adică aceia care apar des la televizor, sînt oaspeţii cei mai rîvniţi. Pentru că presa îşi va publica ştirile a doua zi agăţîndu-se de cîte-o ispravă a vreunei duduci cunoscute, care-a venit proţăpită la braţul unui domn bogat sau măcar celebru, şi care purta o ţoală scumpă demnă de pozat şi aşezat de-a curmezişul paginii cu "Aşa nu..." sau "Aşa da...". Vedeta îşi va plăti biletul de intrare stînd la poză în faţa unui panou pe care tronează, lăbărţat, numele sponsorului sau al companiei care organizează lansarea nu’ş cărui produs revoluţionar. Revoluţia însă nu va avea loc, dacă nu garantează pentru ea lumea bună, aşa-numitul high life, aşa de insuportabil de des denumita - cu un pleonasm care spune destul despre caracterul gregar al celor desemnaţi şi despre sfrijita învăţătură de carte a mînuitorilor de cuvinte - "lumea mondenă". Merg des la high life parties, cîteodată şi la două în aceeaşi seară. Zîmbesc ipocrit, strîng mîini, aşez pupături la doi centimetri de obrazul năclăit de fard al adversarei mele din meciul în care se aruncă dintr-un teren în altul cocoloaşe de vorbe goale: "Uau, ce bine arăţi", "E super, super rochia ta!", "Eşti al naibii de trendoasă!", "Mulţumesc muult, darling, că ai venit!". Mă întîlnesc acolo cu cei care lucrează în corporaţii, pe care-i recunosc după hainele "în tendinţe" şi după limbajul de rumeguş barbar, englezit. Îi pup pe toţi, fiindcă ei sînt cei care-mi vor decide soarta într-o lună sau două, cînd vor strîmba din nas la ofertele mele şi vor hotărî dacă produsul meu (care, întîmplător, e chiar viaţa mea) e destul de cool ca ei să investească în el ad-uri sau încredere. Sau, mai exact, banii corporaţiei. Ei sînt cei "determinaţi" să ducă proiectele pînă la capăt şi care vor să "şeruiască" cu tine din experienţa lor. Dau tot acolo peste vipuri, pe care, de asemenea, le ţocăi din vîrful buzelor date cu gloss, fiindcă fără prietenia lor nu exişti pe piaţă. Cine-aş fi dacă vedetele nu mi s-ar destăinui? Ei sînt cei care ştiu că frumuseţea interioară contează, de-aceea, absolut întîmplător, şi-au ales un partener sau o parteneră cu atuuri estetice vertiginoase. Ei sînt cei care îşi recunosc, da, îşi recunosc cinstit marile defecte, sînt prea generoşi şi au prea multă încredere în oameni. Tot ei ştiu că bogăţia e în suflet, şi numai pentru că au şi ei, ca toţi muritorii, un hobby, se dau pe şosele în maşini supraponderale, obscen de scumpe, pe care le-au primit cadou la ultima aniversare de la bogătaşii pe lîngă casa cărora trăiesc. N-au unde să le parcheze, dar maşinile cît vapoarele îi ajută să ilustreze, temeinic, crezul lor, similar celui consemnat de Cicero, al filosofului care-a "şeruit" cu omenirea învăţătura sa: Omnia mea mecum porto / "Port cu mine toate ale mele". Port poşeta asta Louis Vuitton, care mă reprezintă. Şi silicoanele astea puse în America - nu cum au mîrlancele, făcute aici. Şi gleznele astea subţiri, cocoţate pe tocuri de firmă. Şi cravata asta ysl, uite, brandul e la vedere, discret, dar vizibil. "Cît timp am pierdut!" - am oftat cu damf de şampanie scumpă, după ce am evadat de la o petrecere de firmă fiţoasă, împreună cu amicul meu (de care, desigur, în stilul meu păgubos, sînt îndrăgostită în taină). "Să nu-ţi pară rău, chiar a fost o petrecere reuşită" - mi-a şoptit el, mîngîindu-mi umărul cu un gest dătător de fiori ridicoli, fără rost. "A fost un succes, a venit toată lumea proastă" - m-a consolat. Şi am rîs amîndoi. El cu rîs de om vesel. Eu cu hohot de om trist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.