"Totul este artă. Totul este politică" - Ai WEIWEI

Publicat în Dilema Veche nr. 460 din 6-12 decembrie 2012
"Totul este artă  Totul este politică"   Ai WEIWEI jpeg

Nu este, în mod evident, singurul disident al Chinei (lista disidenţilor chinezi de pe Wikipedia numără cîteva zeci), dar Ai Weiwei este cu siguranţă cel mai vizibil. Artist contemporan, implicat în sculptură, instalaţie, fotografie, cinematografie, arhitectură, critică socială, politică şi culturală, Ai Weiwei a primit în ultimii anii distincţii importante în lumea artistică, devenind unul dintre cei mai doriţi artişti de galeriile din lumea întreagă, dar şi un fel de inamic numărul 1 al autorităţilor chineze.

Anul acesta a fost lansat un documentar despre arta sa (Ai Weiwei: Never Sorry, regia Alison Klayman, Premiul Special al Juriului la Sundance 2012), textele de pe blog i-au fost traduse şi transformate într-o carte (Ai Weiwei’s Blog: Writings, Interviews and Digital Rants 2006-2009), BBC a realizat un documentar pornind de la expoziţia sa de la Tate Modern (Ai Weiwei: Without Fear or Favour – poate fi văzut integral pe YouTube: http://www.youtube.com/watch?v=gcRodOfu_s8), iar statul chinez l-a condamnat pentru evaziune fiscală şi l-a somat să plătească 2 milioane de dolari. Contul său de Twitter (@aiww) are peste 180.000 de followers din lumea întreagă, deşi postările sînt în caractere hanzi. În februarie 2012, Libération i-a dedicat un număr special, în care a făcut o miniantologie a celor mai populare postări: „Această ţară îşi cheltuieşte jumătate din energie ca să-i împiedice pe oameni să ajungă la informaţie sau să comunice între ei. Cealaltă jumătate din energie o foloseşte ca să-i trimită la închisoare pe aceia dintre noi care deţin informaţia şi încearcă să o transmită.“ (16 aprilie 2010); „Dacă ar trebui să-mi aleg o patrie, ea ar fi Internetul, căci spaţiul şi graniţele ei se potrivesc cel mai bine imaginaţiei mele. Celelalte patrii nu sînt la înălţime“ (29 decembrie 2009).

Însă probabil că cea mai importantă recunoaştere a artei sale ca formă de disidenţă vine din partea revistei ArtReview, care l-a catalogat în 2011 drept cel mai influent artist al anului. De fapt, puterea lui Ai Weiwei stă în fragilitatea lui, după cum explica într-un interviu acordat toamna trecută pentru BBC Radio. Sau, mai bine zis, în aparenta fragilitate a lucrărilor sale.

Ai Weiwei are 55 de ani, are barbă-cioc şi mustaţă, vorbeşte o engleză americănească, învăţată în cei 12 ani de locuit la New York, poartă tricouri care se mulează pe trupul lui rotofei, îi place să mănînce multă îngheţată, crede că inteligenţa pisicilor trebuie studiată atent – de asta are aproximativ 40 acasă („Diferenţa dintre un om şi o pisică este că amîndoi pot deschide uşa, dar numai omul o poate şi închide“ – din Ai Weiwei: Never Sorry), e nedezlipit de telefonul mobil, cu care face fotografii pe care le postează instant pe Twitter, şi provine dintr-o familie cu ştate vechi în disidenţă politică. Tatăl său, Ai Quing, poet chinez important al primei jumătăţi a secolului trecut, a fost unul dintre cei peste 500.000 de intelectuali acuzaţi de favorizarea capitalismului şi condamnaţi la muncă silnică de regimul comunist chinez în anii ’50-’60.

Boala tatălui îl readuce acasă la Beijing în 1993. Ai face parte din prima generaţie de chinezi care studiază în străinătate odată cu deschiderea graniţelor la finalul anilor ’70. Devine rapid vocea comunităţii artistice chineze din New York-ul anilor ’80 şi începe să creeze artă conceptuală din obiecte deja existente. Creaţiile sale de după perioada New York nu sînt realizate de el – are pentru fiecare în parte ucenici – „mîinile lui“, cum se declară aceştia. Cele 12 capete de animale din zodiacul chinezesc (care cîntăresc fiecare aproape o jumătate de tonă) – Circle of Animals/Zodiac Heads, expuse prima oară la NY, plimbate şi la Londra, unde le-am văzut şi eu în 2011, şi realizate pentru Bienala de Artă Contemporană de la São Paolo – au fost sculptate sub atenta lui îndrumare. Grupul statuar imită statuile prezente în secolul al XVIII-lea în grădina Palatului Vechi de Vară de lîngă Beijing, sever avariate în timpul celui de-al Doilea Război la Opiumului (1860).

Ai Weiwei îşi documentează lucrările din lumea şi cultura în care trăieşte. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care nu părăseşte China, deşi a fost reţinut în arest la domiciliu, agresat de poliţie, lovit cu brutalitate şi închis. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este spargerea unei urne din dinastia Han, acţiune documentată prin fotografie – un manifest la adresa tradiţionalismului excesiv şi al stagnării culturale a Chinei cauzate de regimul comunist. A sculptat în marmură albă o cameră de supraveghere, imitaţie a camerei cu care îi e supravegheată casa şi care a devenit atît de banală în relaţia stat-popor, încît poate fi folosită ca obiect de decor în orice casă. Arta sa nu ar exista fără mesaj politic. „Totul este artă. Totul este politică“ – declara într-un interviu pentru The Independent, în februarie 2010.

În martie 2011, am ajuns la Tate Modern din Londra, unde în hangarul care în trecut găzduia generatoarele electrice ale fostei staţii de curent erau expuse cele 100.000.000 de seminţe de floarea-soarelui, realizate din porţelan şi pictate manual de 1600 de artizani chinezi din oraşul Jingdezhen, renumit pentru această industrie. Prin lucrarea Sunflower Seeds, Ai Weiwei atrăgea atenţia lumii asupra consumerismului, dar şi asupra foametei din China. Prima reacţie la vederea covorului imens de seminţe de floarea-soarelui din porţelan a fost un oftat adînc. Simplu şi copleşitor.

Cu o lună înainte de închiderea expoziţiei, pe 3 aprilie 2011, artistul chinez a fost arestat în aeroportul din Beijing, unde se pregătea să se îmbarce pentru un zbor spre Berlin, şi a fost dat dispărut timp de 81 de zile.

În acel răstimp, lumea artistică şi societatea civilă internaţională s-au mobilizat incredibil de repede. Au fost organizate marşuri de protest, Hillary Clinton a condamnat în numele administraţiei prezidenţiale a SUA alegerea Chinei de a nu spune unde este deţinut (sau nici măcar de a recunoaşte public că este în arest), pe ziduri întregi din Berlin au fost lipite mesaje de tipul „Ai Wewei missing“, pe Tate Modern a stat scris cu litere de-o şchiopă „Release Ai Weiwei“, unii internauţi au dezvoltat o aplicaţie prin care puteai bana, la rîndul tău, site-urile chineze.

De fapt, Ai Weiwei a intrat în atenţia presei internaţionale şi a guvernului chinez în 2008. Pentru Jocurile Olimpice de Vară, care s-au ţinut la Beijing, artistul chinez a fost numit consultant pentru construcţia impresionantei arene sportive, supranumită Bird’s Nest (Cuibul de pasăre), proiectată de arhitecţii elveţieni Herzog & de Meuron. Însă încetul cu încetul s-a distanţat de proiect, ajungînd să critice dur autorităţile chineze pentru propaganda pe care au făcut-o cu ocazia acestui eveniment. În plus, cu trei luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice, în mai 2008, regiunea Sichuan a fost lovită de un cutremur de pămînt cu o magnitudine de 8,5 grade pe scara Richter. Mişcările seismice, care au ţinut mai bine de două minute, au distrus case, clădiri şi şcoli şi au provocat moartea a aproximativ 70.000 de oameni; printre victime – mai bine de 5000 de elevi, aflaţi în şcolile construite precar de guvernul chinez. Ai Weiwei porneşte „investigaţia cetăţenilor“ – roagă printr-o postare pe blog să i se alăture voluntari care să inventarieze numele copiilor ucişi în cutremur. La un an după catastrofă, publică lista completă a celor 5385 de nume, ceea ce îi aduce din partea autorităţilor închiderea blogului şi umple faţada Haus der Kunst din München (proiectul So Sorry) cu 900 de ghiozdane din care formează mesajul: She lived happily for seven years in this world („A trăit fericită timp de şapte ani în această lume“) – gîndul unei mame despre fiica sa.

Poliţia chineză îl eliberează în iunie 2011 şi îl acuză de evaziune fiscală. Pînă în prezent, peste 30.000 de susţinători au donat aproximativ 1,4 milioane de dolari pentru plata acestei amenzi. Cazul este încă în desfăşurare.  

Cătălina Miciu scrie cronici culturale pe gingergroup.ro.

ilustraţie de Alina Filipoiu

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
Liceenii și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
ntîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
Românul care a descoperit secretul câștigului la loterie. Din cauza lui s-au schimbat legile în SUA și Canada
Un matematician român a descoperit secretului câștigului la loterie. Ştefan Mandel a reușit printr-o formulă personală să ia de 14 ori premiul cel mare. Norocosul a fost însă urmărit de ghinion, fiind anchetat de CIA și FBI.
image
Cum să pari mai deștept când porți o conversație banală. Ce spun cercetătorii de la Harvard
Dacă până acum ai crezut că menționarea funcției sau a studiilor te va „ridica“ în ochii partenerului de conversație, ar fi bine să te mai gândești o dată.
image
Presa britanică despre vizita Regelui Charles în țara noastră: „Are România în sânge“ VIDEO
Publicația britanică Daily Mail a publicat un amplu fotoreportaj dedicat vizitei de cinci zile a Regelui Charles al III-lea în țara noastră. Jurnaliștii au constatat că monarhul „are România în sânge“.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.