Totul a început de la Skype

Ozgur OZLUK
Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Totul a început de la Skype jpeg

În fiecare seară, la ora 19 fix, mă aşezam în faţa micuţei camere a laptopului şi intram pe Skype. Uneori, aveam în faţă o farfurie de mîncare, simulam că luăm cina împreună. Uneori, scoteam cartea de puzzle-uri, fiecare avea cîte un exemplar, şi le rezolvam. E plăcut să ai o rutină. O bucăţică infimă din zi ne includea pe amîndoi. Îmi făcea bine să-i văd faţa, ochii, zîmbetul, şi să-l ascult.

Primul lucru care m-a scos din sărite la tehnologia asta a fost incapacitatea de a te privi în ochi. Cînd voiam să mă uit în ochii aceia albaştri, trebuia fie să îmi fixez privirea pe facsimilul chipului său, transmis peste continentul nord-american, fie la micuţa cameră din partea de sus a laptopului meu. Era ciudat, dar încercam să mă obişnuiesc. Mi-a zis: „Bucură-te că avem Skype!“ Dar m-am întrebat şi dacă nu cumva, fără Skype, ne-am fi străduit mai mult să fim împreună.

Dar da, totul a început de la Skype. Nu, nu ne-am certat pe Internet. Nu ne-am apucat să aruncăm cu diverse obiecte înspre camerele laptopurilor, pentru că a respins întotdeauna orice urmă de conflict din discuţiile pe Internet sau din viaţa reală. Aşa că tot ce puteam să fac, seară de seară, săptămînă de săptămînă, era să plîng încetişor şi să-i spun cît de mult sufeream că era departe. În locul nostru, Skype-ul cel de încredere, pe care îl folosisem ani la rînd cu ai mei, cu prietenii şi, mai ales, pe care îl foloseam de un an în relaţia mea de la distanţă, a început să ne facă probleme. Mai întîi, a început să ne deranjeze calitatea imaginii, pixelarea era de-a dreptul grosolană. În loc să văd un chip, mă uitam la zeci de pătrate care aduceau prea puţin cu chipul pe care îl adoram. Ce dacă conexiunea de Internet nu era bună şi refuza să îmi transmită lucirea de vulpe a părului său argintiu? Aveam o poză cu noi, aşezată lîngă laptop, strîns îmbrăţişaţi pe o culme, într-o staţiune de vis. Cînd tehnologiile avansate ne lasă la greu, recurgem recunoscători la cele vechi. O poză nu e în stare să surprindă schimbările de moment de pe chipul cuiva, dar se pricepe atît de bine să redea acele rare momente de fericire care te cuprind la un moment dat. În plus, n-am rămas cu nici o înregistrare a apelurilor noastre video, dar am fotografiile, ascunse într-o mapă, cît mai departe, pierzîndu-şi încet culoarea, cu marginile tot mai îndoite, aşteptînd să fie scoase cînd nu-mi va mai fi atît de greu să le privesc.

Apoi, sunetul s-a tot pierdut şi imaginea s-a tot blocat. Spunea ceva, iar gesturile veneau cu cîteva secunde mai tîrziu. Făceam o glumă şi îi auzeam în boxe rîsul, dar, pe ecran, faţa îi era încă în faza de ascultare atentă. Defazarea asta nu era chiar atît de gravă. Restartam rapid Skype-ul şi problema se rezolva, măcar pe moment.

A urmat apoi ceva de şi mai rău augur. În mijlocul conversaţiei despre ce-a făcut fiecare în ziua care tocmai se încheia în singurătate, brusc se întrerupea convorbirea. Mă făcea să mă simt şi mai singur, privind la un ecran gol, în loc să-l văd pe celălalt. Dacă mă gîndesc bine, Skype-ul parcă ceda sub presiunea efortului de a ne susţine relaţia.

Punctul culminant al problemelor de funcţionare a Skype-ului au coincis cu momentul final al poveştii. După cîteva săptămîni de agonie deznădăjduită, fizică şi emoţională, m-am hotărît să pun capăt suferinţei în care ne zbăteam, într-o încercare disperată de a păstra ce mai rămăsese din relaţia noastră, după un an de erodare. Am intrat pe Skype. El nu era. Am pus imediat mîna pe telefon şi am sunat, cu stomacul în gît. Cînd am zis „Salut“, parcă ştia deja ce va urma. După ce am schimbat cîteva vorbe, a zis: „Stai! Sînt în drum spre casă. Hai pe Skype!“ Deci aşa avea să fie. Aşa-numitul „mic ajutor“ pentru relaţia noastră la distanţă avea să fie şi scena, şi martorul sfîrşitului ei.

De data asta, calitatea imaginii era mult mai bună decît ce simţeam noi. Nu existau nici defazări. Poate că Skype ne oferea un ultim moment de claritate, de care noi înşine nu mai avuseserăm parte de mult. Şi apoi, inevitabilul s-a produs. Skype-ul a încetat să ne mai transmită vocile. Era o conversaţie prea dureroasă pentru cablurile de Internet. Poate că nu mai era nevoie de cuvinte. Nu erau prea multe de spus fără să ne rănim unul pe altul. Am încercat de mai multe ori să ne restartăm computerele, Skype-ul, microfoanele, camerele video. Nimic nu mergea. Aşa că am vorbit pe mobil, privindu-ne feţele scăldate în lacrimi pe ecranul computerului care pîlpîia trist. Se terminase.

Özgür Özlüc este profesor asociat în domeniul analiticii şi trăieşte în San Francisco.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.
Procesul comunist din Gara Teiuş: cum au fost judecaţi ceferiştii vinovaţi de catastrofa feroviară din 1968 jpeg
Cum erau urmăriți ceferiștii de către Securitate. Zeci de informatori erau folosiți de către „organe”
Securitatea comunistă avea în obiectiv și angajații de la CFR, domeniu de activitate care s-a dezvoltat mult după anul 1970. În Alba, dosarul de obiectiv „transporturi feroviare” a fost deschis în luna august 1972.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.