Tinereţea şi cronica literară

Publicat în Dilema Veche nr. 163 din 23 Mar 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Vă mai amintiţi romanul Bel-Ami al lui Maupassant? E acolo un personaj, Madeleine Forestier, specializată în rolul de amantă şi sprijinitoare a tuturor tinerilor veniţi la Paris fără o leţcaie, dar avizi de ascensiune socială. Partea interesantă e aceea că tipa îi părăseşte sistematic îndată ce "se ajung", pentru a-şi căuta alţi şi alţi aspiranţi la gloria spre care îi conduce. Dacă m-ar întreba cineva cum văd cronica literară, i-aş răspunde, mai în glumă, mai în serios: ca pe un fel de Madeleine Forestier în compania lui Bel-Ami. Pentru mulţi tineri absolvenţi de filologie, foiletonistica nu e decît un soi de exerciţiu juvenil şi pasager. Cînd viaţa îi ia în malaxor, ei trec, fără prea multe remuşcări, la lucruri mai rentabile, adeseori fără legătură cu literatura. Unii ajung în media, în gazetăria politică sau în alte zone mai bănoase şi mai de impact, de unde au senzaţia că pot schimba mai uşor în bine lumea şi, mai ales, că-şi pot schimba mai uşor în bine viaţa. Alţii - intraţi în universităţi - văd în cronicăreală doar un exerciţiu de vizibilitate suplimentară sau un succedaneu dispensabil al activităţii - pardon de expresie - catedratice. Alţii trec, cu vremea, la lucruri mai de substanţă sau mai puţin stresante, se plictisesc sau se lehămesesc pur şi simplu. De fapt, pentru numeroşi practicanţi de ocazie sau de cursă mai lungă, cronica literară pare a fi doar o anticameră, un poligon de antrenament în vederea unor ocupaţii mai "serioase", mai "mature". Exemplul lui Nicolae Manolescu - intrat în politichie după treizeci de ani şi mai bine de magistratură foiletonistică - a fost amintit adeseori în anii ’90, deşi acolo era evident vorba despre altceva. Cazul lui Dan C. Mihăilescu, "dezertat" din domeniul istoriei literare spre foiletonismul popular de gazetă şi televiziune, este doar aparent opus: să nu uităm că istoria literară avea/are ratingul cel mai prost (cît despre rentabilitatea ei financiară... mai bine să nu vorbim!). În schimb, un foiletonist cu vechi state de serviciu ca Alex. Ştefănescu a încercat, nu demult, să facă rating tocmai cu o istorie literară. Şi a reuşit, dar cu ce preţ! Sigur, vine o vreme cînd oboseşti, cînd simţi nevoia să îi laşi pe alţii, mai tineri şi mai proaspeţi, cînd simţi nevoia să treci pe un nivel instituţional superior al jocului. Nu poţi continua la nesfîrşit (sau pînă la sfîrşit) cursa cu obstacole, nu poţi rămîne la nesfîrşit robul actualităţii editoriale, riscînd mereu să îţi ridici în cap scriitorii, amicii, colegii de breaslă. Cu toate acestea, unii au făcut-o (Pompiliu Constantinescu, între alţii). Dar, în general, se spune că nu e de dorit să rămîi doar cronicar al actualităţii. Depinde ce vrei de la cronica de întîmpinare... Mi se pare oarecum straniu faptul că, în diverse anchete, cronicari trecuţi de 45 de ani, precum Nicoleta Sălcudeanu sau Tudorel Urian, apar/apăreau menţionaţi la categoria "critici tineri". Straniu, dar simptomatic. Ce poţi înţelege de-aici: că dacă la vîrste mature, uneori cît se poate de mature, continui să te ţii de asemenea ocupaţiuni, rişti să fii perceput ca tînără speranţă? Să rămîi, adică, într-un soi de minorat? S-ar putea. Pe de altă parte, tinereţea - fie ea biologică sau numai spirituală - este condiţia psihică ideală a cronicarului literar, aşa cum pentru sportivi e condiţia fizică. Mă gîndesc la tinereţea ca mobilitate mentală, disponibilitate, simţ al diversităţii, naturaleţe şi percutanţă. Dar şi la tinereţea ca independenţă, ca spirit liber şi idealist, nedispus la compromisuri. În definitiv, cronicarul literar e sau ar trebui să fie un meteorolog al lecturii. De aceea el nu poate fi decît "impresionist" - de dorit: unul avizat, nu aflat în treabă. De îndată ce îşi depăşeşte atribuţiile pozînd în spirit teoretizant, îşi pierde eficienţa. Să nu ne amăgim: deşi valorizarea este - sau ar trebui să fie - principala ei menire, cronica de întîmpinare nu poate impune valori, ci creează doar (în cel mai fericit caz) un climat de emulaţie în jurul cărţilor. Nici comentariu tehnic, scientist, nici recenzistică promoţională apteră, ea are, prin însăşi natura ei, un caracter hibrid, amfibiu. Fascinaţia încă mare, suspect de mare a cronicii literare la noi ţine - ar zice unii - şi de neaşezarea postcomunistă a disciplinei critice. O fi bine, o fi rău? Nu ştiu. Oricum, în alte părţi (occidentale) critica este mult mai specializată: cea universitară e practicată în universităţi (care funcţionează bine, au edituri mari pe lîngă ele şi publicaţii acreditate), iar cea promoţională îşi face bine mersi treaba în paginile cotidienelor sau la TV. În România, lucrurile sînt însă mult mai amestecate. De ce? Printre altele, din necesităţi de audienţă, din nevoia unui debuşeu. Există, desigur, şi alte motive, interne, dar nu vreau să intru în detalii Principala problemă e aceea că, în satul nostru literar, toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Şi că, trăind în acest cerc strîmt, cronicarii de întîmpinare tind, de multe ori, să îşi amaneteze independenţa de opinie, obiectivitatea şi, implicit, credibilitatea, punîndu-se în slujba unor politici/interese partizane. Riscul de a scrie aproape exclusiv pentru autori, prieteni, colegi, edituri e mare. Din fericire, noile medii virtuale au produs în ultima vreme un anticorp pe măsură: blogul, unde - la adăpostul unor identităţi adevărate sau anonime - poţi comenta, fără concesii, cărţi, autori şi toate cele. Pe lîngă independenţa şi feed-back-ul asigurate, el are meritul de a umaniza discuţiile "literare" din spaţiul public, de a le introduce în circuitul firesc al comunicării cotidiene. S-ar putea să fie vorba despre diletantism aici (în sensul originar al termenului), dar fără această prospeţime/onestitate/autenticitate asumat "diletantă", profesionismul cronicii literare tradiţionale riscă să se zbîrcească la faţă. În ultimul an, blogging-ul literar autohton a produs cîteva nume demne de toată atenţia, iar între ele, simpatic-misterioasa luciat, alias "terorism de cititoare" a devenit deja un reper. Cine a spus că Internetul va omorî critica de întîmpinare, acela n-a ştiut ce spune. Nu numai că n-a omorît-o, dar promite să-i facă o operaţie estetică reuşită.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.