Tinereţea şi cronica literară

Publicat în Dilema Veche nr. 163 din 23 Mar 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Vă mai amintiţi romanul Bel-Ami al lui Maupassant? E acolo un personaj, Madeleine Forestier, specializată în rolul de amantă şi sprijinitoare a tuturor tinerilor veniţi la Paris fără o leţcaie, dar avizi de ascensiune socială. Partea interesantă e aceea că tipa îi părăseşte sistematic îndată ce "se ajung", pentru a-şi căuta alţi şi alţi aspiranţi la gloria spre care îi conduce. Dacă m-ar întreba cineva cum văd cronica literară, i-aş răspunde, mai în glumă, mai în serios: ca pe un fel de Madeleine Forestier în compania lui Bel-Ami. Pentru mulţi tineri absolvenţi de filologie, foiletonistica nu e decît un soi de exerciţiu juvenil şi pasager. Cînd viaţa îi ia în malaxor, ei trec, fără prea multe remuşcări, la lucruri mai rentabile, adeseori fără legătură cu literatura. Unii ajung în media, în gazetăria politică sau în alte zone mai bănoase şi mai de impact, de unde au senzaţia că pot schimba mai uşor în bine lumea şi, mai ales, că-şi pot schimba mai uşor în bine viaţa. Alţii - intraţi în universităţi - văd în cronicăreală doar un exerciţiu de vizibilitate suplimentară sau un succedaneu dispensabil al activităţii - pardon de expresie - catedratice. Alţii trec, cu vremea, la lucruri mai de substanţă sau mai puţin stresante, se plictisesc sau se lehămesesc pur şi simplu. De fapt, pentru numeroşi practicanţi de ocazie sau de cursă mai lungă, cronica literară pare a fi doar o anticameră, un poligon de antrenament în vederea unor ocupaţii mai "serioase", mai "mature". Exemplul lui Nicolae Manolescu - intrat în politichie după treizeci de ani şi mai bine de magistratură foiletonistică - a fost amintit adeseori în anii ’90, deşi acolo era evident vorba despre altceva. Cazul lui Dan C. Mihăilescu, "dezertat" din domeniul istoriei literare spre foiletonismul popular de gazetă şi televiziune, este doar aparent opus: să nu uităm că istoria literară avea/are ratingul cel mai prost (cît despre rentabilitatea ei financiară... mai bine să nu vorbim!). În schimb, un foiletonist cu vechi state de serviciu ca Alex. Ştefănescu a încercat, nu demult, să facă rating tocmai cu o istorie literară. Şi a reuşit, dar cu ce preţ! Sigur, vine o vreme cînd oboseşti, cînd simţi nevoia să îi laşi pe alţii, mai tineri şi mai proaspeţi, cînd simţi nevoia să treci pe un nivel instituţional superior al jocului. Nu poţi continua la nesfîrşit (sau pînă la sfîrşit) cursa cu obstacole, nu poţi rămîne la nesfîrşit robul actualităţii editoriale, riscînd mereu să îţi ridici în cap scriitorii, amicii, colegii de breaslă. Cu toate acestea, unii au făcut-o (Pompiliu Constantinescu, între alţii). Dar, în general, se spune că nu e de dorit să rămîi doar cronicar al actualităţii. Depinde ce vrei de la cronica de întîmpinare... Mi se pare oarecum straniu faptul că, în diverse anchete, cronicari trecuţi de 45 de ani, precum Nicoleta Sălcudeanu sau Tudorel Urian, apar/apăreau menţionaţi la categoria "critici tineri". Straniu, dar simptomatic. Ce poţi înţelege de-aici: că dacă la vîrste mature, uneori cît se poate de mature, continui să te ţii de asemenea ocupaţiuni, rişti să fii perceput ca tînără speranţă? Să rămîi, adică, într-un soi de minorat? S-ar putea. Pe de altă parte, tinereţea - fie ea biologică sau numai spirituală - este condiţia psihică ideală a cronicarului literar, aşa cum pentru sportivi e condiţia fizică. Mă gîndesc la tinereţea ca mobilitate mentală, disponibilitate, simţ al diversităţii, naturaleţe şi percutanţă. Dar şi la tinereţea ca independenţă, ca spirit liber şi idealist, nedispus la compromisuri. În definitiv, cronicarul literar e sau ar trebui să fie un meteorolog al lecturii. De aceea el nu poate fi decît "impresionist" - de dorit: unul avizat, nu aflat în treabă. De îndată ce îşi depăşeşte atribuţiile pozînd în spirit teoretizant, îşi pierde eficienţa. Să nu ne amăgim: deşi valorizarea este - sau ar trebui să fie - principala ei menire, cronica de întîmpinare nu poate impune valori, ci creează doar (în cel mai fericit caz) un climat de emulaţie în jurul cărţilor. Nici comentariu tehnic, scientist, nici recenzistică promoţională apteră, ea are, prin însăşi natura ei, un caracter hibrid, amfibiu. Fascinaţia încă mare, suspect de mare a cronicii literare la noi ţine - ar zice unii - şi de neaşezarea postcomunistă a disciplinei critice. O fi bine, o fi rău? Nu ştiu. Oricum, în alte părţi (occidentale) critica este mult mai specializată: cea universitară e practicată în universităţi (care funcţionează bine, au edituri mari pe lîngă ele şi publicaţii acreditate), iar cea promoţională îşi face bine mersi treaba în paginile cotidienelor sau la TV. În România, lucrurile sînt însă mult mai amestecate. De ce? Printre altele, din necesităţi de audienţă, din nevoia unui debuşeu. Există, desigur, şi alte motive, interne, dar nu vreau să intru în detalii Principala problemă e aceea că, în satul nostru literar, toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Şi că, trăind în acest cerc strîmt, cronicarii de întîmpinare tind, de multe ori, să îşi amaneteze independenţa de opinie, obiectivitatea şi, implicit, credibilitatea, punîndu-se în slujba unor politici/interese partizane. Riscul de a scrie aproape exclusiv pentru autori, prieteni, colegi, edituri e mare. Din fericire, noile medii virtuale au produs în ultima vreme un anticorp pe măsură: blogul, unde - la adăpostul unor identităţi adevărate sau anonime - poţi comenta, fără concesii, cărţi, autori şi toate cele. Pe lîngă independenţa şi feed-back-ul asigurate, el are meritul de a umaniza discuţiile "literare" din spaţiul public, de a le introduce în circuitul firesc al comunicării cotidiene. S-ar putea să fie vorba despre diletantism aici (în sensul originar al termenului), dar fără această prospeţime/onestitate/autenticitate asumat "diletantă", profesionismul cronicii literare tradiţionale riscă să se zbîrcească la faţă. În ultimul an, blogging-ul literar autohton a produs cîteva nume demne de toată atenţia, iar între ele, simpatic-misterioasa luciat, alias "terorism de cititoare" a devenit deja un reper. Cine a spus că Internetul va omorî critica de întîmpinare, acela n-a ştiut ce spune. Nu numai că n-a omorît-o, dar promite să-i facă o operaţie estetică reuşită.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi