Timp liber şi modernitate

Timpul liber şi preocuparea pentru felul în care ni-l petrecem ţin mai degrabă de modernitate şi postmodernitate. Pînă în secolul al XX-lea, oamenii erau preocupaţi foarte puţin, sau chiar deloc, de cum să-şi petreacă timpul liber. Asta nu înseamnă că în societăţile tradiţionale nu existau momente în care oamenii se opreau din muncă pentru a sa odihni. Însă interesul pentru ce facem în orele în care nu muncim şi cum ne petrecem vacanţa au apărut tîrziu, odată cu tehnologizarea, care a scurtat timpul necesar producţiei de bunuri, şi cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă şi a mijloacelor de transport rapid, care ne ajută să acoperim distanţe foarte mari în timp foarte scurt.

În societăţile tradiţionale, centrate pe producţia agricolă, timpul oamenilor se împarte în timp dedicat muncii şi timp de odihnă. Producerea de bunuri necesită de obicei un efort foarte mare din cauza slabei dezvoltări tehnologice, iar munca ocupă cea mai mare parte a timpului. În zilele de sărbătoare, în care nu se munceşte, posibilităţile de petrecere a timpului sînt limitate, iar plecările din localitate sînt rare. Rămîn astfel cîteva variante: cîrciuma – pentru bărbaţi, hora, balul sau discoteca în variantă modernă – pentru tineri şi biserica – pentru toţi membrii comunităţii. Modernizarea a adus tiparul şi producţia de carte în masă, cinematograful, radioul şi televiziunea, precum şi posibilitatea de a călători la distanţă, mult mai rapid. La întrebarea „Ce fac oamenii în timpul liber?“ nu mai există trei variante de răspuns, ci un număr mult mai mare de alternative şi combinaţii posibile.

Asta nu înseamnă că este uşor să dai un răspuns. Societatea românească este una în care inegalităţile sociale s-au adîncit în ultimii 20 de ani, atît din punct de vedere al timpului disponibil, cît şi în ceea ce priveşte variantele de petrecere a timpului liber. Ruralul românesc nu s-a depărtat foarte mult de comunităţile rurale tradiţionale, în care oamenii nu aveau timp liber şi, chiar dacă îl aveau, nu prea aveau ce să facă cu el. Acum cîţiva ani am făcut o serie de interviuri într-un sat din Bărăgan şi unul dintre punctele atinse de ghidul de interviu se referea la cum îşi petreceau oamenii timpul liber. Întrebarea a stîrnit în mai toate interviurile mirare, venită din neînţelegerea ideii de timp liber. Răspunsul pe care îl primeam la întrebare era: „Timp liber?! Ce e aia timp liber? Eu nu am aşa ceva!“. Cît despre timpul în care nici nu munceşti, nici nu te odihneşti, acesta era disponibil foarte rar şi se petrecea în familie sau în discuţii peste gard cu vecinii. Cu alte cuvinte, resursele de timp erau limitate, oferta locală – extrem de redusă, iar resursele financiare de investit în petrecerea timpului liber aproape inexistente.

Dacă mă gîndesc însă la România oraşelor mari, prima asociere care îmi vine în minte legată de timpul liber îl reprezintă mall-ul şi, probabil, măcar o vacanţă pe an la Marea Neagră sau la munte. Mall-ul este locul în care românii de la oraş, care dispun de nişte resurse financiare, merg să vadă un film, să mănînce, să facă shopping, să facă sport sau să se întîlnească cu prietenii. În ultimii zece ani, mall-urile au cunoscut o înflorire deosebită în marile oraşe, oferind o alternativă „occidentală“ de petrecere a timpului liber. Este un semn al schimbării sociale care a avut loc în ultimele două decenii, românii importînd instituţii şi modele de comportament şi consum din „Vest“. Este un proces firesc de aliniere la societăţile din jurul nostru, care însă subliniază din nou diferenţele care există între rural şi urban, între oraşul mare şi cel mic, între românii cu bani, care afişează un stil de viaţă occidental, şi cei care au acces la puţine resurse în termeni de timp şi de bani.

Cum le place românilor să-şi petreacă timpul liber? Greu de dat un singur răspuns sau de găsit un număr rezonabil de alternative. Diferenţele sociale se adîncesc pe zi ce trece, iar modalităţile de petrecere a timpului liber se îndepărtează tot mai mult unele de altele. România urbană, bogată în resurse, se apropie tot mai mult de stilul de viaţă occidental, în timp ce părţi din România rurală sînt încă departe în timp. 

Mălina Voicu este sociolog.