„Timișoara, Timișoara, hei...”
Azi, în momentul în care publicăm acest Dosar, Timișoara – Capitală Europeană a Culturii ar fi trebuit să fie la bilanț. Decizia de acordare a titlului a fost adoptată în 2016. Timișoara a avut deci cinci ani la dispoziție, pînă în 2021, să pregătească și să implementeze programul cultural. Între timp au venit pandemia și regulile sanitare. Și exercitarea titlului a fost amînată pentru anul 2023. Sîntem, deci, într-un moment de ciudată tranziție: după ce programul ar fi trebuit să se încheie deja, conform planificării inițiale, dar cu un an înainte de debutul efectiv al Capitalei... Cum merg pregătirile? Ce s-a construit? Ce mai rămîne de făcut?
14 orașe s-au înscris inițial în competiția pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Dintre acestea, patru au fost reținute în finală. Dosarul de candidatură al Timișoarei s-a bazat pe profilul multicultural al orașului, pe scena culturală locală efervescentă, cu instituții publice solide, dar și cu o sumedenie de inițiative private care și-au construit în timp o bună reputație, generînd așteptări din partea publicului, pe o societate civilă activă, pe o comunitate academică implicată în viața cetății. Și pe un consens general în jurul ideii că fruntea-i în Banat și că Timișoara are ce arăta. Simona Neumann a coordonat dosarul de candidatură și tot ea a preluat și direcția Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, menită să dezvolte și să implementeze programul. Nu a obținut decît parțial sprijinul autorităților locale, iar susținerea financiară a venit cu întîrziere și a fost insuficientă pentru a pune în mișcare programul la care se angajase. Ministerul Culturii nu a reușit să asigure, nici el, un sprijin la nivelul cuvenit: schimbările frecvente de la vîrful instituției (șase miniștri), instabilitatea politică, dar și legislația inadecvată au îngreunat intervenția statului. În plus, pe fondul unor neînțelegeri locale pe care nu le-a gestionat la timp, Neumann a pierdut și încrederea comunității culturale pe care o reprezenta.
Cu un an înainte de lansare, Capitala e într-un punct mort: baza legislativă pentru finanțarea programului încă nu a fost adoptată, partajarea responsabilităților între instituții e neclară, programul cultural încă nu e stabilit.
Înființarea unei noi instituții, Centrul de Proiecte, aflată în subordinea Primăriei, a permis lansarea unor sesiuni de finanțare pentru proiectele culturale locale. Iar desemnarea unei echipe curatoriale formate din experți independenți oferă măcar o licărire de speranță că lucrurile încep să se miște. Dar mai e mult pînă cînd autoritățile vor putea repune pe șine mașinăria deraiată a Capitalei. Iar energia inițială s-a risipit.
Oricum, pariul Capitalelor Europene ale Culturii nu e programul reușit pe care un oraș îl poate genera pe baza unui efort conjunctural. Miza e mult mai mare: construirea unor mecanisme de finanțare, edificarea unor modele de cooperare public-privat și mai ales încurajarea unui model societal în care cultura să fie înțeleasă ca o resursă de dezvoltare, ca un factor de progres, ca un element de bunăstare pentru cetățeni. Și asta, nu doar în anul în care se desfășoară programul Capitalei, ci pe termen lung. Pînă acum, doar o parte din societatea civilă timișoreană pare să fi înțeles această miză.
