Țigări, tango și Shalimar

Publicat în Dilema Veche nr. 802 din 4-10 iulie 2019
Țigări, tango și Shalimar jpeg

„Sînt trei lucruri pe care o femeie respectabilă nu trebuie să le facă în public: să fumeze, să danseze tango și să poarte Shalimar“ – se spunea în 1925, cînd casa Guerlain a lansat unul dintre cele mai longevive parfumuri din istoria parfumeriei mondiale. Shalimar-ul era considerat a fi un parfum frivol pentru obrazele fine, pentru că era un parfum oriental, iar aromele de mosc, santal sau tămîie erau apreciate a fi prea îndrăznețe și mult prea senzuale pentru a fi purtate de o doamnă respectabilă.

Cu toate acestea, acel parfum ostentativ aparținea categoric anilor ’20. Căci vorbim despre Epoca Jazz-ului, The Roaring Age, Les Années Folles – acei ani considerați frivoli de către conservatorii și tradiționaliștii care vedeau, îngroziți, cum lumea pe care ei o știau așezată și pe un făgaș stabil o ia razna chiar sub ochii lor, fără a putea să se împotrivească. Căci erau surprinși din toate părțile: artă, modă, societate. Chiar și politică.

O luase însă lumea razna? Anii ’20 au însemnat doar o explozie de superficialitate și hedonism? Sau acea dorință de a șoca, de a te comporta provocator și libertin a fost, mai degrabă, un semn că societatea în ansamblu avea nevoie să se debaraseze de cutume și tradiții învechite, de a împinge lucrurile în extrem, pentru a evolua?

Cînd vorbești despre anii ’20 nu poți s‑o faci fără simbolul acelei perioade: curentul „Flappers“ – un termen ce avea să fie patentat de filmul mut The Flapper, produs de Frances Marion și regizat de Olive Thomas –, care desemna femeia de tip nou, cea care sparge tabuurile și care îndrăznește să-și afirme independența.

Flappers este, de fapt, o etapă pregătită cu patru decenii în urmă de generația New Woman – acea generație de femei care au obținut dreptul de a merge la facultate, care s-au angajat și care au demonstrat, chiar dacă într-o mică măsură, că nu aveau nevoie să fie măritate pentru a se putea susține financiar.

Flapperițele duc însă emanciparea femeilor mai departe. Devin vizibile, nu le mai pasă ce zice lumea, încălcînd ostentativ cutumele tradiționaliste. Dărîmă practic toate barierele, în modă, în comportamentul social, avînd pînă și un limbaj propriu.

Renunță la corset în favoarea sutienelor, încep să poarte rochii largi și scurtate, preferă să se tundă „băiețește“ – celebra tunsoare bob – și conduc automobile. Dacă pînă atunci era un „ne faut pas“ pentru o doamnă să intre singură într-o cafenea, tinerele flappers nu doar că nu mai au rețineri de a se afișa singure în public, dar beau și fumează, dansează și se machiază puternic – în acea perioadă apar și rujul în cutie metalică, și oglinda de buzunar, pe care să le poată purta oriunde merg.

Iar flapperițele au mers departe, spărgînd pînă și tabuurile legate de sex. În siajul libertinajului din anii ’20 apare și noțiunea de casual sex și au loc așa-numitele „petting parties“ – revoluția sexuală din anii ’60 avîndu-și, de fapt, originea în acei ani „nebuni“.

Într-un articol publicat pe site-ul www.npr.org (National Public Radio USA), Paula S. Fass, profesor emerit de istorie la Universitatea Berkeley din California, spune despre aceste „petting parties“ că erau organizate pentru ca tinerii „să își exploreze erotic corpurile“. Se sărutau și se mîngîiau, nedepășindu-se, totuși, această limită. „Nu era vorba despre orgii și nu aveau nimic promiscuu în ele, iar totul se petrecea în văzul lumii.“

Dar, bineînțeles, într-o societate care ținea cu dinții de tradiții, de căsătorii aranjate și de supravegherea tinerilor necăsătoriți care doar s-ar fi plimbat, acest lucru era scandalos. În același articol se menționează luările de poziție ale celor oripilați de acest libertinaj. La o reuniune a studenților de la Wellesley College, în 1921, soția unui profesor de la Princeton, doamna Augustus Trowbridge, ține un discurs furibund contra „vulgarității și a revoltătoarelor petting parties“, susținînd că „aceste petreceri, alături de muzica jazz, de dansurile nesupravegheate și de ruj sînt simptome clare ale unei societății decadente“.

De altfel, curentul Flappers este pe larg dezbătut în presa vremii. Cine sînt aceste tinere, ce vor ele de la viață și încotro au de gînd să se îndrepte – sînt doar cîteva dintre temele care țin primele pagini ale ziarelor.

Într-un asemenea articol, apărut pe 3 februarie 1922, în The Evening World, se pune problema educației: este sau nu vina mamelor pentru purtarea deșănțată a tinerelor din noua generație? Herman Horne, profesor la Universitatea din New York, vorbește despre superficialitatea tinerelor flapperițe: „O persoană flapper preferă să fie mai degrabă ignorantă, îi este mai ușor astfel, decît să înfrunte adevărul. Nu are nici un pic de conștiință, iar asta pare că nu o deranjează deloc. Dar ceea ce știu e că pentru fiecare tînără flapperiță care zburdă prin oraș, acasă stă o mamă îndurerată“.

Și nu doar look-ul sau comportamentul intră în colimator, ci și noul limbaj al tinerelor, care este de asemenea aspru condamnat, fiind de neînțeles pentru un outsider – cuvintele devin coduri, provocînd o nouă angoasă socială. Într-un articol din The Morning Tulsa Daily -World, din 7 mai 1922, găsim un exemplu al noului limbaj: „I must blouse now to meet -some tomato and lap some noodle juice and then for an egg harbor“ („Trebuie să fac bluze acum pentru a întîlni o roșie cu care să lipăi niște suc de tăiței și apoi să mă îndrept către un ou în port“) – înțelesul fiind, de fapt, „Trebuie să plec acum să mă întîlnesc cu o fată, să bem niște ceai, după care mă duc să dansez“. Pentru că lumea o modelau după bunul plac, nimic nu părea a le mai sta în cale, iar totul era, vorba lor, „jazz“ (un soi de „cool“ de azi).

Revenind la impactul social, o nouă luare de poziție, aparținînd doamnei N. de Silva, soția actorului Martin Harvey, o declarație susținută la o conferință din Bradford („People’s League and Housewives Union“) și consemnată de El Paso Herald, pe 8 mai 1920, pune accentul, în mod dramatic, pe implicațiile „serioase“ care vor afecta viitorul țării, dacă acest val de libertinaj nu avea să fie oprit. „Aceste fete nu au nici o țintă clară în viață, în afară de a se fîțîi toată ziua pe stradă, în sus și în jos. Nu sînt interesate decît să aibă o viață confortabilă, să aibă suficient de mulți bani ca să locuiască în palatele lor de vis și să-și permită pantofi cu toc. Niște fetițe care își spun flappers, jumătate copii, jumătate femei, care au devenit simbolul acestei generații – una dintre cele mai triste generații de pînă acum. Nu fac nimic cu viața lor, nu sînt și nici nu vor fi de vreun folos acestei țări“.

Să nu fi avut oare flapperițele nici o țintă în viață? Acele fetițe „frivole“, care „nu știau ce vor“, obținuseră, totuși, dreptul la vot și demonstraseră că pot să facă tot ceea ce voiau, căci purtau lumea la butonieră.

Însă perioada hedonistică și plină de avînt a emancipării femeii din anii nebuni a durat în Statele Unite doar un deceniu – pînă la crahul de pe Wall -Street, din 31 decembrie 1929, cînd euforia și bunăstarea au luat sfîrșit. Emanciparea femeilor făcuse, ce e drept, încă un pas, dar nu unul îndeajuns de puternic pentru a le stabili, o dată pentru totdeauna, independența. După criza economică a urmat al Doilea Război Mondial, apoi anii ’50 restauraseră, într-o bună măsură, ordinea tradițională – femeile, deși acum puteau avea slujbe, erau mai degrabă acceptate de societate dacă stăteau acasă și aveau grijă de familie.

Cu toate acestea, pașii făcuți în trecut nu au fost inutili. Deși văzute inițial ca niște superficiale, atît îndîrjita Femeie Nouă, de la finalul anilor 1800, cea care obținuse dreptul la educație superioară, cît și ostentativa Flapperiță a anilor ’20, care intra neînsoțită în restaurante, conducea automobile, fuma, dansa și bea de una singură în public, au demonstrat din plin că nevoia de independență nu este o frivolitate. Pînă la urmă, datorită perseverenței și tenacității lor și a altora care le-au urmat, putem azi vota, merge la facultate etc.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Fosa septică din Alunu - Vâlcea în care a murit un elev în 2014 Foto Adevărul
Obligația pe care o au românii care dețin fosă septică. Amenzile pornesc de la 5.000 de lei
O lege nouă îi obligă pe proprietarii de fose septice să se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate. Termenul limită este 30 octombrie 2022.
alexandru arsinel
Alexandru Arșinel și controversele din viața lui. Ce s-a întâmplat în cazul transplantului de rinichi
În 2013, Alexandru Arșinel era supus unei intervenții de transplant de rinichi. A urmat un scandal imens, care a durat ani de zile, actorul fiind acuzat că a făcut transplantul „peste rând“.
mama gemeni png
Mama gemenilor morți după ce au căzut de la etaj, condamnată pentru ucidere din culpă
Andreea Vizu, mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc din Ploiești a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, printr-o decizie a Judecătiriei Ploiești.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.