Ţiganii din mintea noastră
Domnul Cătălin Cherecheş este primarul oraşului Baia Mare, politician tînăr, educat exclusiv după căderea comunismului, deschis la minte, de mare viitor. El a avut ocazia să se confrunte direct cu electoratul, de două ori, la interval de un an. În mai 2011 au avut loc alegeri anticipate la Baia Mare, după ce primarul liberal ales în 2008 a fost condamnat definitiv pentru corupţie. Dl Cherecheş, din postura de deputat, a candidat ca independent, dar susţinut de USL, şi a cîştigat lejer cu 51,66% dintre voturile valide; 18.298 de băimăreni au votat pentru el. În iunie 2012 am avut alegeri la termen şi dl Cherecheş a cîştigat din nou fără probleme, candidînd din partea USL. Nu mai puţin de 44.239 dintre cetăţeni au votat pentru el, asta însemnînd 86,32% dintre voturile valid exprimate. Dl Cherecheş a stabilit un nou record naţional, fiind cel mai mare procent cu care a fost ales vreodată un primar de municipiu. Vădit lucru, este un om popular în urbea sa.
Între cele două scrutine, cele mai vizibile acţiuni ale primarului Cherecheş au avut un puternic caracter rasist, ambele îndreptate împotriva romilor. Imediat după alegeri, primarul a dat dispoziţie să se construiască un zid care să separe două blocuri locuite de romi de restul lumii. Anul acesta, chiar înainte de alegeri, a decis mutarea practic forţată a mai multor familii de romi, inclusiv copiii, în nişte imobile ale unei foste întreprinderi chimice, în încăperi improprii locuirii care nu au fost decontaminate cum se cuvine. În ambele situaţii, dl Cherecheş a dezvoltat un remarcabil talent pentru dublul standard. A răspuns cît se poate de corect politic întrebărilor ziariştilor, organizaţiilor nonguvernamentale şi politicienilor străini, vorbind de securitate comunitară, programe sociale, creşterea nivelului de trai şi, inevitabil, incluziunea romilor. În acelaşi timp, a spus cetăţenilor ceea ce doreau să audă, anume că rezolvă „problema ţiganilor“; în fond, aceasta era doleanţa majorităţii.
Într-o societate aşa cum am vrea să fie, ne-am fi aşteptat ca un primar rasist să fie sancţionat de opinia publică. Acest lucru cu atît mai mult cu cît dl Cherecheş reprezintă alianţa partidului social-democrat cu cel liberal, adică exact partidele ce se revendică de la o ideologie a diversităţii şi incluziunii. Cu unsprezece ani în urmă, primarul Rotaru de la Piatra-Neamţ a avut idei similare, să mute romii la marginea oraşului şi să îi izoleze cu un gard de sîrmă ghimpată. Atunci domnul Rotaru vorbea, foarte sincer în ura lui, despre eradicarea „tumorii negre“ din oraş. Reacţia publică l-a făcut să dea înapoi şi apoi dl Rotaru a pierdut alegerile (şi a intrat în scenă domnul Gheorghe Ştefan, dar aceasta este o altă poveste). Acum însă dl Cherecheş a fost premiat cu o creştere spectaculoasă a numărului de votanţi. Sigur că cel puţin o parte a acestei creşteri este dată de poziţia de primar în funcţie şi accesul la fonduri publice, dar chiar dacă public puţini o recunosc, nu puţini au fost băimărenii care l-au aclamat pentru că a atacat ferm „problema ţiganilor“. Am regresat oare în acest deceniu?
Sondajele de opinie ne spun că respingerea socială a romilor scade în timp, pe fondul unei diminuări generale a intoleranţei faţă de alte grupuri culturale. Ponderea celor ce declară că ar accepta romii ca vecini a crescut de la 40%, în urmă cu 15 ani, la 65% anul trecut. Specialiştii au două explicaţii posibile. Prima spune că este o scădere sinceră a intoleranţei, ceea ce ar însemna că la Baia Mare este un caz a tipic. A doua explicaţie vorbeşte de conformismul social: oamenii au învăţat cum e corect să răspundă şi îşi ascund adevăratele sentimente. Acesta ar fi exact tiparul dlui Cherecheş, cel care una spune public şi alta face.
Tot sondajele ne arată că tinerii sînt mult mai intoleranţi decît adulţii. Conform unui studiu al Fundaţiei Soros din 2010, doar 32% dintre tinerii cu vîrste între 14 şi 18 ani ar accepta vecini romi. Fie nu au învăţat toleranţa, fie sînt mai oneşti. Am avut ocazia, cam în aceeaşi perioadă, să deconstruiesc discursul anti-ţigani împreună cu un grup de tineri de 16 ani, dintr-un liceu „bun“ bucureştean. Nu erau romi între ei, de obicei romii nu ajung la licee bune în Bucureşti. Am fost neplăcut surprins de francheţea cu care îşi exprimau respingerea faţă de ţigani, mergînd de la dezgust pînă la ură – căci respingeau şi termenul romi. Am încercat să găsesc împreună cu ei cauza, răspunsul la întrebare „de ce?“.
„Ţiganii sînt murdari, nu se spală“, mi-a spus unul dintre ei, dînd un exemplu de la el de pe stradă. Dar de unde ştia că e rom? Pentru că nu se spală – a venit argumentul circular. Acceptînd ipoteza că ar putea fi doar un om al străzii, care pur şi simplu nu are unde să se spele, au venit repede cu ideea ca Primăria să deschidă adăposturi şi băi publice pentru aceste persoane, dacă nu poate să le ofere locuinţe sociale. Desigur, cu condiţia să nu fie ţigani, căci aceştia oricum nu vor să se spele. „Ţiganii sînt leneşi, nu vor să muncească“... uite, toată ziua caută prin gunoaie sau adună fier vechi sau cerşesc. Nu sînt însă şi români care caută prin gunoaie? Sigur, dar doar pentru că nu pot să muncească sau nu îşi găsesc un loc de muncă. Se întîmplă pentru că în România nu avem grijă de bătrîni, iar politicienii sînt mai preocupaţi să se certe în loc să creeze locuri de muncă sau să ofere cursuri de calificare. „Ţiganii nu au grijă de copii, îi trimit la cerşit sau la spălat parbrize.“ Aici m-a ajutat un alt membru al grupului, care cunoştea un mic ştergător de parbrize fugit de la casa de copiii, unde era (spune el) bătut şi în general prost tratat. Emoţia grupului a fost puternică, aproape toţi văzuseră la PRO TV reportajele îngrijorătoare despre situaţia copiilor fără familie şi incapacitatea societăţii de a le purta de grijă. „Ţiganii sînt agresivi, ascultă muzică tare, chiar te bat pe stradă.“ Dar aici deja nemulţumirea era mare faţă de inevitabilii bullies ai şcolii, fără deosebire de etnie. Toţi au deplîns eşecul familiei şi al profesorilor, cei care nu au reuşit să-i înveţe buna-cuviinţă, dar şi lipsa de reacţie a poliţiei.
Am ajuns în scurt timp la o sumă de prejudecăţi despre romi – lucruri vechi, de mult ştiute. Sînt desprinse dintr-o colecţie de incidente urbane transformate în reguli prin generalizare pripită. În acelaşi timp, am construit şi un mic program de incluziune socială: măcar adăposturi şi băi publice, dacă nu locuinţe sociale; locuri de muncă, cursuri de calificare pentru cei ce caută să muncească; sprijin pentru bătrîni; resurse mai multe în sistemul de protecţie a copiilor. Pe fundal, apelul la bună guvernare şi la aplicarea legii cînd e nevoie.
În acelaşi timp însă, am întîlnit la fiecare subiect laitmotivul „nu pentru ţigani“. Explicaţia a fost întotdeauna aceeaşi – ţiganii nu vor, ei sînt altfel, aşa sînt ei, nu se adaptează, deci nu merită încercat. Argumentele circulare au revenit des în discuţie, ţiganii sînt aşa şi îi recunoşti că sînt ţigani pentru că sînt aşa. Nu intru aici în discuţia (lungă) despre cum se face că în minţile unor tineri de 16 ani de la un liceu „bun“ din Bucureşti sînt atît de adînc înrădăcinate atîtea prejudecăţi, dar şi absenţa unei gîndiri critice care să îi ajute să spargă o logică greşită.
Totuşi, sînt nişte copii buni. Cu sinceritate îşi doresc programe de incluziune socială ample. Fără să le fi vorbit nimeni vreodată despre teoria incluziunii sociale, au acoperit singuri aproape toate domeniile acesteia. Nu au avut reţineri în a spune că este datoria societăţii să-i ajute pe cei ce au nevoie, copii fără familie, bătrîni, săraci, persoane fără adăpost, cei ce îşi caută un loc de muncă. Teoretic, programul lor social este şi pentru romi, căci prea mulţi dintre romi sînt exact în aceste categorii vulnerabile, au nevoie de ajutorul nostru. Practic, nu se aplică pentru ţigani. Dorinţa sinceră de a avea o societate incluzivă se opreşte la imposibilitatea de a trece peste ideile preconcepute pe care le au. Ar dori să includă şi romii, dacă i-ar privi ca pe nişte oameni cu nevoi. Însă îi privesc doar ca pe nişte ţigani.
În fond, noi toţi sîntem oameni buni, împreună cu politicienii noştri, cu administratorii treburilor publice, ca tînărul de mare viitor Cătălin Cherecheş. Vrem să îi ajutăm pe cei în nevoie, inclusiv pe romi, atît timp cît sînt şi ei – şi sînt, cei mai mulţi dintre ei – săraci, bătrîni, şomeri, fără locuinţă sau fără familie. Doar să nu fie ţigani.
Ovidiu Voicu este manager de proiecte în cadrul Fundaţiei Soros.
Foto: Fundaţia Soros
