Terorismul nostru, cel de toate zilele

Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Terorismul nostru, cel de toate zilele jpeg

Moarte în numele lui Allah

De la ISIL, în Irak şi Siria, ori Boko Haram, în Nigeria – mişcări vizînd crearea unor califate islamice –, pînă la confruntările ruso-ucrainene de la Doneţk şi Lugansk, cu numeroase victime civile, inclusiv pasagerii avionului malaezian recent doborît, terorismul marchează tragic Planeta. Şi nu e deloc specific doar zonelor tradiţionale de conflict sau lumii a treia, mai cu seamă de cînd atacurile au vizat New York, la 11 septembrie 2001, Moscova (23 octombrie 2002), Madrid (11 martie 2004), Londra (7 iulie 2005), Oslo (22 iulie 2011) sau Bruxelles (24 mai 2014).

O cronologie a morţii, cu mii de victime nevinovate, într-o confruntare atipică, luînd, de la un caz la altul, forme surprinzătoare, dar avînd, cel mai adesea, un resort constant: religia islamică. În numele Coranului, cei mai exaltaţi din adepţii lui Allah nu ezită să-şi paveze cu cadavre drumul spre paradisul celor 72 de hurii.

Ciocnirea civilizaţiilor, la peste două decenii de cînd Huntington a formulat teoria, e în plină desfăşurare, ameninţînd să degenereze într-un nou război mondial, în contextul tendinţelor de reconfigurare geostrategică. Ofensiva violentă, dar şi demografică a islamului se produce pe fondul unei deplasări a centrului de greutate al Planetei dinspre un Occident în declin tot mai îngrijorător, spre o Asie în plină ascensiune. Criticată pentru incorectitudine politică, teza e în curs de validare de o istorie încă o dată bulversată de imperativul refacerii ordinii globale. Iar terorismul nu joacă, în acest proces, rolul de supapă, ci de instrument al unei confruntări asimetrice, adaptate noilor tehnologii şi globalizării. Cu atît mai mult creşte potenţialul unui act terorist de a fi detonatorul tensiunii în curs de acumulare. Aşa cum s-a întîmplat, de altfel, în momente neaşteptate din existenţa umanităţii, cînd a fost nevoie numai de o scînteie la intersecţia marilor expansionisme.

Gavrilo Princip – gloanţe pentru sfîrşitul unei lumi

Anul acesta, centenarul Marelui Război a fost comemorat mai mult cu încordare decît cu emoţie, din cauza anexării Crimeii de către Rusia. La cîteva sute de kilometri de Sarajevo, criza ucraineană a amintit unei Europe încremenite în suficienţă birocratică cît de fragilă e graniţa păcii.

Cinstit ca act de eroism ori marcat ca o crimă ce a îngropat „Belle Epoque“, patru imperii şi peste zece milioane de militari şi încă atîţia civili, gestul lui Gavrilo Princip e mărturia cea mai elocventă a uşurinţei cu care lumea poate deveni un infern. Privind dezvelirea busturilor închinate, în oraşe ale Serbiei, ucigaşului din 28 iunie 1914 (a surprins sărutul dat de Kusturica uneia din efigii), nu puţini s-au întrebat dacă poate fi evitat un nou război mondial, pentru ca „Pax Americana“ să ia sfîrşit, atunci cînd suna şi sorocul acestui imperiu, ridicat pe ruinele Europei sfîşiate de boala naţiunilor.

Înlănţuirea de tensiuni din Balcani – unde panslavismul şi pangermanismul îşi disputau moştenirea otomană – în creştere în deceniile premergătoare Primului Război, a răbufnit odată cu asasinarea arhiducelui moştenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, şi a soţiei sale. Privite retrospectiv, dimineaţa zilei de 28 iunie 1914 şi luna ce a urmat frapează prin concursul absurd de hazard şi neghiobie decizională ce a dus la declanşarea războiului. Aruncarea inconştientă cu capul înainte a unui imperiu dualist epuizat, cecul inconştient în alb dat Vienei de Kaiserul Wilhelm al II-lea, efectul de domino, inevitabil în sistemul de alianţe iniţiat de Bismarck şi dezvoltat de-a lungul a patru decenii de pace, siguranţa liderilor momentului că va fi un război regional şi rapid ori că Anglia nu va intra în război dacă Belgia va fi invadată – toate acestea au dus la o baie de sînge fără precedent.

Dar pentru ca această abordare nechibzuită a perspectivei războiului în epoca industrială să ducă la catastrofă a fost nevoie de gestul extrem al unui tînăr naţionalist sîrb, din Bosnia-Herţegovina anexată de facto de coroana austro-ungară la 1878 şi de jure la 1908. Obiectivul lui Princip şi al curentului ce l-a inspirat s-a îndeplinit după patru ani şi jumătate de război: crearea unui stat al slavilor sudici, dominat de sîrbi. Atentatul cu cel mai grav impact din istorie a determinat redesenarea hărţilor Europei şi Orientului Mijlociu şi a pus punct supremaţiei europene, pentru a lăsa loc afirmării Statelor Unite ca primă putere mondială.

Permanenţa şi feţele terorii

Tactica utilizării violenţei pentru a provoca deliberat teamă a fost elocvent sintetizată de Sun-Tzu: „Omoară unul şi terorizezi o mie“. Chiar dacă termenul a fost consemnat prima dată în suplimentul de dicţionar al Academiei Franceze, abia la 1798, cu referire la Regimul Terorii instaurat de iacobini, e cert că omul a recurs, din zorii istoriei, la atacuri menite să semene frică semenilor săi. Istoricii evocă „terror cimbricus“ – „teroarea Cimbrilor“, un neam germanic care a ameninţat Roma la sfîrşitul secolului II î.Chr. În secolele ce-au urmat, de la revolta zeloţilor din Iudeea, la năvălirile barbare, crimele Inchiziţiei ori asasinate celebre, precum uciderea lui Henric al IV-lea, la 1610, de către Ravaillac, teroarea a făcut constant parte din existenţa umană.

Atentatul eşuat al regaliştilor contra lui Napoleon, în decembrie 1800, e considerat primul act de terorism modern. Atacurile nihiliştilor şi anarhiştilor ruşi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au culminat cu asasinarea ţarului Alexandru al II-lea, în 1881. Atentate anarhiste erau comise şi la Paris, în special în 1892-1894, ajungîndu-se la uciderea preşedintelui Republicii, Sadi Carnot. Era epoca în care Sissi, împărăteasa austriacă, a fost asasinată la Geneva (1898).

În perioada interbelică, terorismul a fost utilizat intens ca modalitate de luptă politică, fiind promovat de regimurile totalitare europene. În 1934, la Marsilia, extremişti croaţi i-au asasinat pe regele Iugoslaviei, Alexandru Karagheorghevici, şi pe ministrul francez de externe, Louis Barthou. În paralel cu crimele naziste şi lansarea politicilor de exterminare a evreilor europeni, terorismul de stat instaurat de bolşevici trimitea la moarte milioane de cetăţeni sovietici, inclusiv numeroşi „tovarăşi de drum“ ai lui Lenin şi Stalin. Terorismul extremelor stîngă şi dreaptă a cunoscut o nouă amploare în anii ’60-’70, în Italia şi Germania. Punctul culminant l-a reprezentat omorîrea de către Brigăzile Roşii, în martie 1978, a fostului preşedinte al Consiliului de Miniştri, Aldo Moro. Grupări neofasciste au reuşit, la rîndul lor, performanţa uciderii a 85 de persoane, într-un atac cu bombă în gara din Bologna, în august 1980. A fost anul în care separatiştii basci din gruparea ETA au asasinat 118 persoane.

Acţiunile teroriste nu i-au vizat doar pe civili (e sugestiv, pentru acest tip de atacuri, cel cu gaz sarin comis de secta Aum în metroul din Tokyo, în 1995), ci şi liderii politici: preşedintele american Kennedy (1963) şi cel egiptean, Sadat (1981), premierii indieni Indira (1984) şi Rajiv Ghandi (1991), cel israelian, Yitzhak Rabin (1995).

Un exemplu clasic de terorism de stat este atentatul de la Lockerbie, organizat de regimul Kadhafi şi soldat cu moartea a 270 de pasageri ai unui zbor intercontinental. Dar terorismul de stat a atins apogeul postbelic în Cambodgia anilor 1975-1979, cînd regimul Khmerilor roşii a exterminat două milioane de oameni. Un milion de etnici hutu şi tutsi au pierit, de asemenea, în genocidul etnic din Rwanda, în numai o sută de zile ale anului 1994.

Nici România n-a fost ferită de acţiuni teroriste. Au fost omorîţi prim-miniştri: Barbu Catargiu, în 1862, I.G. Duca, în 1933 şi Armand Călinescu, în 1939. Regimul carlist a reacţionat violent şi în afara legii la crimele legionare, fiind executaţi, în valurile de represalii, C.Z. Codreanu şi sute de legionari din întreaga ţară. Atentatul comunist cu bombă din Senatul României, din 1920, a deschis un arc în timp întregit sîngeros de teroarea stalinistă postbelică, în care spectrul regimului concentraţionar, cu sutele sale de mii de victime, a paralizat societatea.

Vecinătatea fiarei

Dovadă a prezenţei cotidiene a terorismului în imediata noastră proximitate stau evidenţele Europol, care atestă că, în 2012, s-au înregistrat atacuri teroriste în şapte state ale UE, majoritatea din cele 219 atentate concentrîndu-se în Franţa, Spania şi Marea Britanie. Au murit, în anul respectiv, 17 oameni şi au fost răniţi 46, în urma acţiunilor teroriste. De atunci, s-au intensificat atentatele de inspiraţie religioasă. Se estimează că peste 2000 de tineri musulmani, cetăţeni europeni, în special din Franţa şi Germania, luptă acum în trupele islamiste din Irak şi Siria. Atentatul terorist de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, soldat, la 24 mai, cu patru morţi, este avertismentul că Jihadul nu mai e o realitate doar a Orientului Mijlociu.

Cît de dificile sînt combaterea şi pedepsirea actelor teroriste, într-o lume fără graniţe, o arată lejeritatea cu care autorul acestui atac, un cetăţean francez de origine algeriană, fost combatant în războiul civil sirian, şi-a plimbat, timp de o săptămînă, Kalaşnikovul pe ruta Bruxelles-Marsilia. Şi mai sugestivă e dificultatea lichidării lui Bin Laden, abia la zece ani după ce Al-Qaeda a deturnat cele patru avioane spre turnurile WTC şi spre Pentagon, făcînd 3000 de victime şi dînd terorii globale o amploare fără precedent.

Într-o astfel de lume, cuvintele lui Noam Chomsky sînt un avertisment care obligă la acţiune adecvată: „Cert e că terorismul funcţionează. E o gravă eroare de analiză să se spună, şi se întîmplă frecvent, că terorismul e arma celor slabi.“

Horia Blidaru este consilier politic la Parlamentul European.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.