Terenul identităților fragile

Silvia MARTON
Publicat în Dilema Veche nr. 852 din 6 - 12 august 2020
Terenul identităților fragile jpeg

Încet-încet, radicalizarea polarizării politice din societatea americană ajunge și la noi. Este cert că asistăm de cîțiva ani la un fenomen de cristalizare a unor tabere ideologice emergente care ies din parametrii clivajelor tradiționale ale post-comunismului românesc, centrate pînă acum îndeosebi în jurul anticomunismului și al anticorupției. Protestele din orașele americane împotriva rasismului sistemic după uciderea de către poliție a lui George Floyd au fost imediat și intens receptate de o bună parte din societatea românească – în ciuda distanței – în cheia unei amenințări politice și culturale iminente, și nu ca pe un fenomen inteligibil în contextul lui american. Iar asta în ciuda faptului că nu prea protestează nimeni la București, Timișoara sau Bacău împotriva rasismului și nu se propune nicăieri dărîmarea vreunor statui. Fie vorba între noi, sînt pline orașele țării de kitschuri fără vreo valoare culturală sau istorică plantate într-o mare veselie de autoritățile locale, dar lipsește încă mișcarea socială împotriva acestora.

Trăim și simțim însă acut știrile despre protestele americane, vocabularul law and order al președintelui Donald Trump rezonează cu ideile multora, editorialele din New York Times sau The Guardian și răbufnirile conservatorilor americani circulă intens în spațiul virtual, iar pe Facebook-ul românesc se duc lupte aprinse și interminabile – de multe ori, în spiritul timpului, sub forma meme-lor. Cei mai mulți cred că au găsit sursa problemelor și neînțelegerilor – evident, e vorba de „tirania corectitudinii politice”, „poliția gîndirii” etc. Deseori, criticii „corectitudinii politice” împrumută în modul cel mai dezinvolt un vocabular identitar conservator sau chiar reacționar devenit descalificant în alte părți și care întărește, evident, miza întregii dispute. Atunci cînd respectarea minorităților, egalitatea în drepturi sau egalitatea de șanse sînt percepute ca strategia perversă a marxismului cultural avînd ca scop disoluția Occidentului, rămînem ferm pe terenul identităților fragile și speriate.

O mare parte din protestele americane recente vin din sentimentul asumării contemporane inadecvate a consecințelor istorice ale sclaviei, segregării și rasismului sistemic. Pentru ceilalți, aceste vorbe sînt doar pretexte folosite de delincvenți de culoare pentru distrugeri și de ideologi radicali pentru rescrierea istoriei.

Disputele identitare ce despart azi societatea americană sînt însă deja radicale și contribuie la funcționarea din ce în ce mai instabilă a sistemului politic. Constituționaliștii și politologii americani trag semnale de alarmă de ceva timp deja în legătură cu capacitatea limitată a instituțiilor politice fundamentale de a mai gestiona polarizarea politică a cărei amploare actuală nu era prevăzută în epoca fondatoare a republicii la sfîrșitul secolului al XVIII-lea. Antagonismele politice, culturale și sociale americane sînt din ce în ce mai clar definite identitar, iar spațiile de întîlnire și compromis devin inaccesibile. Cînd ideile și interesele politice îți sînt total și complet predefinite de apartenența la un grup identitar – albi, transgender, penticostali etc. – nu-ți mai rămîne decît să afirmi și reafirmi acea identitate fixă, în legătură cu care nu e nimic de negociat politic. În această logică, compromisul politic și deschiderea către ceilalți nu pot fi decît trădare a propriei identități.

În atare condiții, discursul public cade rapid în scheme retorice fără consistență. În fond, pentru unii, critica mai substanțială a inegalităților structurale se reduce de prea multe ori la ritualul formalizat al unei penitențe discursive cu un înalt grad de mimetism sau la obsesia superficială pentru denunțarea continuă a „micro-agresiunilor” rasiste involuntare. Iar în cazul celorlalți, diferența între afirmarea brutală a supremației albe și un discurs mai moderat începe să fie greu de recunoscut, în măsura în care totul se reduce acum la aceeași intoleranță radicală față de „corectitudinea politică”. Mai mult, firmele americane au învățat rapid soluțiile de navigare prin climatul politic și cultural polarizat. Transformarea antirasismului într-o marfă vine prin „diversity trainers“ profesioniști care își oferă serviciile companiilor care organizează astfel stagii de sensibilizare cu propriii angajați și capătă certificate de bună purtare.

pv jos jpg jpeg

Practic, polarizarea politică pe care o trăiește azi societatea americană este caracterizată printr-o golire a spațiului esențial ocupat mai demult de pozițiile moderate din spectrul de opinii politice. Moderații celor două tabere sînt azi mult mai îndepărtați unii de alții decît de poziționările radicale care dau tonul confruntării politice. Departe de a fi un fenomen limitat la nivelul clasei politice – cu toate că există explicații distincte pentru ce a determinat ruperea oricăror punți între cele două partide, Democrat și Republican –, polarizarea politică a pătruns adînc în țesutul societății americane, în presă, în familii, la locul de muncă, și este astfel, probabil, durabilă.

Mai mult, noile tehnologii precum și capacitatea de segregare virtuală sau locativă fac ca polarizarea să fie însoțită de o enclavizare pronunțată. Nu doar că nu mai asculți argumentele celorlalți, dar nici nu-i mai întîlnești. Liberalii și conservatorii americani locuiesc, socializează și lucrează de cele mai multe ori complet separați unii de ceilalți. A-l vedea sau întîlni pe Celălalt este ceva ce poate fi evitat destul de ușor, așa cum este ușor să nu interacționezi decît cu cei care gîndesc exact ca tine și-ți confirmă ideile pe care deja le ai, și asta nu face decît să întărească „gîndirea de grup” și să producă, în timp, incapacitatea de a-l privi pe Celălalt ca pe un cetățean legitim al aceleiași comunități politice. Nu în ultimul rînd, cînd ceilalți nu sînt cetățeni legitimi sau inteligibili, ești dispus să accepți pentru ei un tratament punitiv sau chiar să ceri suprimarea protecțiilor elementare ale unei cetățenii bazate pe drepturi și libertăți egale. Republicanii fac orice pentru a reduce capacitatea votanților democrați din rîndul minorităților de a-și exercita un drept democratic elementar – dreptul de a vota; democrații sînt acuzați că au redus unilateral aplicarea filibuster-ului în momentul cînd erau majoritari în Senat, în timp ce ambele partide utilizează sistematic toate piedicile formale disponibile pentru a bloca procesul legislativ cînd se află în poziții minoritare. Președintele Donald Trump refuza deja acum patru ani să garanteze recunoașterea rezultatului alegerilor în cazul că pierde și o va face probabil din nou acum, cu prețul delegitimării încă și mai brutale a regimului politic. Și e ușor de observat că democrații nu l-au considerat aproape nici un moment un președinte legitim.

De ce călătorește polarizarea politică identitară, cu toate consecințele sale delegitimante, atît de ușor în alte locuri, și mai ales la noi? Într-o oarecare măsură pentru că există un mimetism generat de globalizare care facilitează transportarea decontextualizată și anacronică a unor teme și repertorii politice care altfel au în societatea de origine o însemnătate reală. Dar în cazul românesc este și pentru că vocabularul nostru politic e oricum îndeobște identitar și avem dificultăți istorice de a traduce bagajul identităților etnice sau religioase în termeni politici diferiți.

De unde vine, așadar, apetența generalizată pentru considerații identitare în spațiul public românesc? Identity politics în România nu e vreo inovație progresistă recentă, ci este modul comun de articulare a ideilor politice conservatoare. Vocabularul politic românesc tradițional – transpartinic – este cel etnic, și nu civic. Nu trebuie să mergem pînă în secolul al XIX-lea, secol al construcției naționale, ci doar să ne gîndim că, în timp ce în Occident imaginarul politic colectiv era transformat de schimbările culturale ale anilor ʼ60, în România emanciparea accesibilă tinerelor generații consta mai degrabă în poeziile și cîntecele patriotice de la Cenaclul „Flacăra“; iar la temele identitare în cheie strident naționalistă ale sumbrilor ani ʼ80 s-au adăugat în ultimele decenii cele în cheie religioasă. Absența unor mișcări sociale progresiste autohtone în a doua parte a secolului al XX-lea este datul politic major, dar invizibil al istoriei recente. Conservatorii români luptă prin proxi cu protestatarii din Portland sau cu „corectitudinea politică” din universitățile americane pentru că nu prea au la ce reacționa la ei acasă.

Silvia Marton este profesoară de științe politice la Universitatea din București și profesor invitat la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, și la Universitatea din Avignon. A primit ordinul Chevalier de l’Ordre des Palmes Académiques al guvernului francez, iar printre altele a publicat Republica de la Ploiești și începuturile parlamentarismului în România (Editura Humanitas, 2016).

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Radu Mirică s-a sinucis
Tânărul chirurg Radu Mirică s-a sinucis. Mesajul trimis soției înainte de gestul fatal
Un medic s-a sinucis, joi, aruncându-se de pe un bloc din Pantelimon, în zona Mega Mall. Totul s-ar fi întâmplat,în jurul orei 10:15, iar Poliția Capitalei și Ambulanța au fost anunțate imediat de trecători prin intermediul Serviciului 112.
cimpeanu caseta jpeg
Sorin Cîmpeanu a demisionat. Ministrul Educației a fost acuzat de plagiat
Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Educației, la patru zile de la izbucnirea scandalului de plagiat. Fără a face referire la motivele demisiei, Cîmpeanu a publicat pe Facebook anunțul încetării mandatului său.
An2 Foto Ștefan Both18 jpg
Operațiunea Țânțarul cu bătrânul An-2. „Annuska”, în luptă cu insectele din Timișoara
Timișorenii s-au obișnuit cu marile și zgomotoasele avioane cu aripă dublă, care survolează orașul de fiecare dată când au de lucru, fie în agricultură, fie la efectuarea tratamentelor fitosanitare.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.