Teledemocraţia? Nu ştiu ce e, dar o recunosc!

1. Pentru naivi, democraţia înseamnă ca deciziile esenţiale să fie luate de toţi cetăţenii cu drept de vot, în cunoştinţă de cauză. Deciziile celelalte, de gradul doi, trebuie să aparţină unor indivizi competenţi şi morali. Desemnarea lor e una din deciziile esenţiale! (Cîrcotaşii ca mine cred că handicapul schemei constă în "cunoştinţa de cauză".) Dar, vai, o dată cu apusul Greciei antice, democraţia clasică s-a uscat şi ea. Lumea occidentală a redescoperit-o parţial cam o dată cu inventarea tiparului. Noua democraţie avea însă două viteze: unii ştiau să citească, alţii nu. Ultima sută de ani a recuperat şi ideea votului universal. Dar cum tiparul nu mai putea fi dez-inventat, s-a perseverat în ideea contrară. A apărut televiziunea! Democraţia a rămas tot şchioapă: unii judecă cu capetele lor, alţii cu tubul catodic. 2. Istoria televizivă a României ceauşiste merită un capitol aparte. Încă nu l-a scris nimeni, căci densitatea poncifelor e inhibantă. Vornicu! Bocăneţ! Varietăţile! Reflectorul! Etc.! Despre logica de plastilină a reportajelor, despre abulia ştirilor, despre ştanţarea metodică a modelului uman unic s-au rostit doar rare şi neîntemeiate vorbe. Înaintea teledemocraţiei (?) am avut o teledictatură ce ştia să tatueze ferme concepţii, percepţii şi inepţii (n-am găsit altă rimă!). Pentru cizmar, televiziunea era tot un calapod! Paradoxal sau ba, ea nu avea mare relevanţă democratică. Unitatea de măsură a democraţiei este votul (cu submultiplul său, idiotul). Or, în acea perioadă, votul nu conta! Voturile nu se numărau! Televiziunea unică a murit ca o formă minoră de propagandă - nu desena lumea, ci o anestezia. 3. După '89, la un loc cu toate cele, a fost eliberată şi fiara televiziunii. Nu atît instituţia unică (legată grijuliu sub căruţa Guvernului), cît conceptul tehnico-comercial. Au apărut posturi noi, s-au copiat formate marginale şi a fost aprinsă noua perversiune sexuală - imagofilia. Cvasi-teledemocraţia s-a născut pe bulevardul Pache, a fost înţărcată în Băneasa şi OTV a trimis-o la produs. Sârbu şi Voiculescu au vrut să pună preşedinţi, să ademenească NATO, să facă afaceri. Iliescu a fost gîdilat sub bărbie. Năstase a dat interviuri sub pomul de Crăciun. Roman a povestit cum vîna ca să aibă de mîncare. Extrasă cu forcepsul de sub vesta de piele a creatorului de găini vivipare, a început să meargă de-a buşilea şi noua specie a dervişilor analişti. Postulanţii la statutul public şi-au pus grăbiţi poalele-n cap ca să le vedem pixelii. Unii s-au dus, alţii au rămas. Mutu, Bote, Vadim, Zina, Giovanni, Mitică, Iri şi Moni, Ţociu şi Palade, Ozon şi Stratan, Raluca şi Pungă. Şi Becali! Şi Theo, şi Muscă, şi Crin, şi Adriean, şi alţii - desigur, Gigi. În ciuda CNA, Copilul-Minune a fost filmat fără mască pe figură. Apoi Adela s-a măritat, Teo a înfiat, Gheorghe a tras, Oana şi-a pus, Becali a zis. Golemul democraţiei are buletin de Bucureşti şi lavalieră. Teledemocraţia e fieful regizorilor care duc cerşetorii la tuns, ca să iasă reportajul bine. 4. Domesticita TVR n-a prea excelat la capitolul confecţii de imagine. Acum a sărit direct la altitudinea "Marilor români". Dar din pricina rarefierii aerului, în vîrf s-a ajuns numai cu viză politică. Un exemplu - Richard Wurmbrand! Absurdul situaţiei demonstrează puterea imaginii: cît este de iubită şi, mai ales, cît e de înspăimîntătoare. Atît de mult încît, de teama celor vii, îi reinventăm pe morţi! Cine va crede vreodată că Wurmbrand (un personaj onorabil, sînt convins, dar total necunoscut) a ajuns prin scrutin popular în primii zece români ai istoriei? Se va gîndi cineva că admiratorii lui or fi votat fiecare de 50 de ori pe zi? Nici vorbă! Îşi va imagina însă disperatele eforturi ale fabricii publice de imagini, făcute de dragul acestui popor harnic şi cuminte. Şi care nu trebuie să-i vadă în vîrful clasamentului pe cei pe care i-a votat! (Ştiu alţii ce e bine pentru noi!) Aşa înţeleg eu acest exerciţiu: să sufocăm bunul-simţ de dragul mesajului patriotic-mobilizator! Cvasi-teledemocraţia s-a născut pe bulevardul Pache, a fost înţărcată în Băneasa şi OTV a trimis-o la produs. 5. În România, teledemocraţia e un concept unsuros. Şi inutil. Dacă TVR trăieşte în cretacic, televiziunile comerciale sînt ateliere de profit. Ca atare, oferă marfa cerută de cei care trec pe lîngă tarabă. Imagini poleite pentru un public lenevit. Vrei audienţe mari, strigi banalităţi! Putem vorbi eventual de o telemanipulare stîngace. Departe sînt criteriile jurnalismului onest, dar şi spin-doctorii din thriller-ele americane. Poeta a constatat că "faţa locului era umflată", dar retuşorii merg mai departe. Se ia un manechin politic, i se face freza în PhotoShop şi i se picură pe nas o lacrimă de glicerină. Apoi e antrenat în studio pentru lupta de la urne. Uneori învinge realitatea hrăpăreaţă a străzii, alteori nu. Victorii virtuale. 6. Nu tot ce vine pe cablu e nociv. Mai vezi pe-alocuri oaze exotice unde auzi o limbă curată şi demnă. Excepţii la regula imaginii care bate adevărul. Ultima lor salvare e legea organică adoptată în parlamentul liberalismului suprem - legea concurenţei. Atîta vreme cît afacerile lui X sînt comentate pe postul lui Y şi invers, mai avem o şansă. Adevărata paradigmă a utopicei teledemocraţii nu este că ar exista vreun post care ne vrea binele, ci că, pe urmele adevărului, trebuie să baleiem democratic toate canalele. Nu e uşor, dar ce-i uşor pe lumea asta? Nici adevărul, nici schimbatul bateriilor de la telecomandă.