Tehnocultura. Evoluţie şi impact

Ion MANOLESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 218 din 21 Apr 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Relaţia interactivă dintre cultură, ştiinţă şi tehnologie poate fi privită ca una emblematică a ultimilor 60 de ani. Atît postmodernitatea (etapa civilizatorie marcată prin evoluţia societăţii capitaliste către o economie postindustrială, cibernetică şi digitală), cît şi postmodernismul (dominanta culturală hibridă, relativă şi indeterminată a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX) sînt dependente de un mainstream al istoriei ideilor: transdisciplinaritatea. În interiorul fenomenului, cultura devine o parte a tehnologiei, iar tehnologia îşi elaborează propria cultură. Metode, instrumente, procedee, sisteme de referinţă sau unităţi de măsură aparţinînd unuia dintre domenii sînt împrumutate celuilalt, pentru a îmbogăţi şi diversifica rezultatele creaţiei şi cercetării. Interfaţarea celor două arii aparent incompatibile este sinonimă cu apariţia unei paradigme pe care teoreticienii o numesc tehnoculturală. Tehnocultura se dezvoltă în anii ’80 în spaţiul nord-american şi este tematizată academic un deceniu mai tîrziu. În anii ’90, partizanii transdisciplinarităţii discută despre "tehnocultură şi tehnoştiinţă" (Stanley Aronowitz, Barbara Martinsons), "culturi ale întruchipării tehnologice" (Mike Featherstone, Roger Burrows) sau "politici culturale ale tehnoculturii" (Constance Penley, Andrew Ross). Alteori, ei identifică raporturi de dependenţă între descoperiri ale ştiinţei şi tehnologiei şi tipare, strategii sau dinamici ale literaturii (N. Katherine Hayles) sau observă similarităţi între formele de organizare ale sistemelor cibernetice şi direcţiile de dezvoltare socială şi de gen (Donna Haraway). În Statele Unite, paradigma tehnoculturală este întreţinută în primul rînd instituţional. Principalele centre academice dedicate cercetării transdisciplinare de tip tehnocultural se regăsesc la M.I.T., Carnegie Mellon şi în zona universităţilor californiene, cu precădere la U.C.L.A. Ele cuprind departamente, laboratoare şi programe de învăţămînt dedicate studiului mixt al tehnologiei culturii şi culturii tehnologiei. Ample finanţări private şi de stat sprijină un domeniu considerat de interes vital pentru economia de peste Ocean. În România, cercetarea tehnoculturală instituţionalizată lipseşte în totalitate. Trecerea societăţii româneşti a anilor ’80 prin etapa nefericită a unui "postmodernism fără postmodernitate" (Sorin Alexandrescu, Mircea Martin) este una dintre explicaţiile posibile ale acestei absenţe. Altă explicaţie ar ţine de incapacitatea sau refuzul adaptării societăţii româneşti postdecembriste la economia capitalistă cibernetică şi digitală. În ambele cazuri, dezinteresul public şi lipsa de voinţă sistemică îndepărtează România de principalul motor cultural şi civilizatoriu al globalismului. În acelaşi timp, în spaţiul autohton există un decalaj vizibil între teoria şi practica aplicării modelului transdisciplinar. Pe hîrtie, politicile culturale şi educaţionale din ultimii opt ani sînt generoase. Ele încurajează apropierea sistemului de învăţămînt românesc de "cerinţele pieţei europene şi globale", pornind de la modelul antreprenorial din universităţile americane private. În practică, lucrurile stau diferit. Modelul privat american este copiat parţial şi fără discernămînt, aplicat birocratic şi finanţat etatist - cu alte cuvinte, subdimensionat şi ineficient. În aceste condiţii, tehnocultura nu poate intra în planurile de învăţămînt. Inadecvarea la un domeniu a cărui inserţie şi finanţare academică ar genera efecte "în beneficiul pieţei muncii" substanţial mai clare decît cele pretinse pe hîrtie de funcţionarii acordului Bologna este evidentă şi anacronică. Tehnocultura reprezintă un domeniu hibrid nu doar prin definiţie, ci şi prin caracteristici. Teoria şi practica tehnoculturală îmbină principalii parametri ai gîndirii postmoderne: relativismul, indeterminarea, medianitatea, dezagregarea şi recompunerea, hibridizarea, interfaţarea. Totul se subordonează unei viziuni transdisciplinare cu finalitate mixtă: pe de o parte, ştiinţa şi tehnologia servesc unor demonstraţii estetice; pe de alta, cultura împrumută tehnologiei modele şi sisteme care devin operaţionale ştiinţific. De exemplu, teoriile fractale ale matematicianului Benoit Mandelbrot (1975) inspiră perspectiva narativă a unor romancieri ca John Barth (1991) sau pe cea fotografică a unor artişti vizuali ca John Briggs (1992). În aceeaşi manieră, construcţia ficţională a cyberspace-ului, realizată în două etape de către prozatorul William Gibson (1982 şi 1984), anticipează dezvoltarea tehnologică a "matricei" Internetului: World Wide Web-ul lui Tim Berners-Lee din 1989 (proiectul) şi 1991 (aplicaţia). Există însă şi voci care nu găsesc o finalitate pozitivă tehnoculturii şi tehnoştiinţei. Fizicienii Alan Sokal şi Jean Bricmont, doi critici scientişti ai postmodernismului şi adversari declaraţi ai relativismului deleuziano-guattarian, denunţă încă din 1997 aşa-numitele "imposturi intelectuale" ale unora dintre cei mai influenţi teoreticieni transdisciplinari postmoderni: Lacan, Kristeva, Irigaray, Latour, Baudrillard, Lyotard sau Virilio. Aceştia ar practica abuzul de uz şi demonstraţie teoretică: nici una dintre noţiunile împrumutate de ei din zona ştiinţei nu ar fi compatibilă (şi nici folosită corect) cu vreun domeniu cultural. Adepţi ai purităţii şi competenţei monodisciplinare, Sokal şi Bricmont resping orice plasare a conceptelor ştiinţifice sub semnul hibridizărilor ce proliferează în numele "noului relativism": noţiunile matematice sau fizice - afirmă ei - nu pot fi utilizate nici ca "naraţiuni", nici ca "rezervoare de metafore". Plasat între exigenţe diverse şi, de cele mai multe ori, conflictuale (puritate şi impuritate taxonomică; legitimitate şi ilegitimitate academică; oportunitate şi inoportunitate instituţională; eficienţă şi ineficienţă economică), domeniul tehnoculturii este unul dintre punctele de atracţie ale postmodernităţii şi postmodernismului. Indiferent de tabăra în care ne situăm, a susţinătorilor sau a adversarilor domeniului, gestionarea impactului şi a forţei sale de iradiere publică rămîne o chestiune de maxim interes şi actualitate.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.