Teatrul imaginar - retrospectiva radioului independent

Mihai DINU
Publicat în Dilema Veche nr. 580 din 26 martie - 1 aprilie 2015
Teatrul imaginar   retrospectiva radioului independent jpeg

Radioul este teatru imaginar. Dacă aş fi ştiut asta cînd am început aventura, ajungeam departe. Dar cine să-şi imagineze aşa ceva la începutul anilor ’90!? 

Paralela dintre radio şi teatru (nu neapărat radiofonic) este valabilă şi azi. Teatrul are regie, scenariu şi reprezentaţie, la fel cum radioul are structură, conţinut şi prezentare. Lipsa imaginilor, suprapusă pe imaginaţia fiecărui ascultător, permite difuzarea în eter a zeci de mii de piese de teatru diferite. Aşadar, tot înainte cu imaginaţia! Însă imaginaţia asta trebuie şi ea stimulată cumva. Primele programe pe care le-am ascultat după ’89 erau mai mult muzicale. Era o avalanşă de muzică non-stop, care curgea, cu pauze între piese, mai ales noaptea. Era tot ce nu avusesem cu exact jumătate de an înainte. Trecerea a fost la fel de rapidă ca atunci cînd te dezbraci. Acum, îmbrăcat pînă-n gît, în cinci minute – doar chiloţii! 

Primii animatori (DJ-ii) erau oameni cărora le plăcea muzica organic. Erau mai puţin

-i, dar aveau cultură muzicală. Incomparabil mai mare şi mai bogată decît a celor care poluează azi undele, în fond majoritatea repetenţi la capitolul cultură muzicală. Anii de început au fost probabil şi cei mai creativi, fără şabloane, fără

(nu va imaginaţi cît de greu este să faci zilnic program fără o listă), fără net – cine-şi poate imagina asta azi? Era o comunicare directă, cu fiecare ascultător în parte, o discuţie cu el şi numai cu el, era ceva personal. Trăiam într-o perioadă în care toţi DJ-ii se visau Jack Killian, eroul din

pînă la urmă copiat de Andrei Gheorghe într-un show prin care a făcut pasul către radioul-spectacol. Noaptea a avut farmecul ei, a dezlănţuit energii. Se făceau concursuri, taximetriştii se întreceau prin oraş cu maşinile, iar realizatorii erau în permanenţă însoţiţi, noaptea, de fani, dar mai ales de fane.

Efervescenţa s-a mai domolit după doi-trei ani, mulţi din cei care au început au renunţat. Radioul nu putea asigura încă un venit. La multe radiouri s-a făcut la început voluntariat. Unele dintre ele au ştiut să-şi atragă în echipă oameni de vînzări şi să genereze un venit cît de cît stabil în fiecare lună. De aici şi migrarea realizatorilor de la un radio la altul. La un moment dat devenisem fost coleg cu jumătate dintre cei care apăreau pe post. Treptat, am învăţat din sondaje că radioul are totuşi cea mai mare audienţă dimineaţa, iar fascinaţia programului de noapte s-a estompat. Lucrurile s-au concentrat, treptat-treptat, către programele matinale. Radioul la care lucram în vremea aceea, Delta, se poate mîndri cu un soi de pionierat. A fost printre primele, dacă nu chiar primul care a impus un cuplu de prezentatori la matinal. Din păcate, lucrurile nu erau tocmai roz bombon din punct de vedere financiar şi cuplul n-a rezistat. 

Tot cam pe atunci au început să apară regulile şi automatizarea radioului. Radio Contact l-a „importat“ pe Johnny, un soi de pilot automat care putea fi programat, făcînd astfel posibilă dispariţia omului de la butoane. Cred că asta a fost prima mare schimbare în radioul modern din România. De aici şi pînă la introducerea

-ului n-a mai fost decît un pas. Succesul fabulos pe care l-a avut Radio Contact în anii ’90 s-a datorat faptului că a fost primul radio care a oferit o reţetă, a impus nişte reguli stricte şi a înţeles că la radio este vorba şi despre rutină şi obişnuinţă. Mesaj pozitiv (fără ştiri despre boală, sînge şi moarte – cît de desuet pare asta acum!), muzică puţină, cunoscută şi repetată pînă la obsesie, iată formula care a dominat anii ’90. Şi totodată formula care s-a răspîndit mai departe, a fost perpetuată, adaptată şi perfecţionată pînă azi. În esenţă, ea este aceeaşi, ca formă şi structură, numai că mesajul este altul. Fără sînge, moarte şi boală, azi nu se mai poate! Totul se învîrte în jurul acestei idei de senzaţional şi de mită. Practic, un radio comercial trebuie să găsească mereu o variantă de a da nişte cadouri, aici stă de cele mai multe ori toată strategia de comunicare. Anii de Vest sălbatic, fără reguli şi impuneri, îmi par atît de creativi, încît găsesc toate mecanismele din acea vreme ca pe o complicaţie orologeră. 

Jumătatea anilor ’90 a adus şi primele

-uri generate de computer. Desigur, după modelul Contact. Cred că

-ul impus a venit firesc, ca o degrevare a omului din faţa microfonului, forţat să fie atent într-o mie de direcţii. Difuzam muzică din patru surse: pick-up, magnetofon, CD şi casetofon, şi totul se mixa manual. Evident că apariţia primelor computere în studio şi încărcarea lor cu muzică a venit ca o mare uşurare. Te puteai concentra mai bine pe mesajul pe care trebuia să-l transmiţi către ascultător. Să nu vă închipuiţi că asta a rezolvat problema ego-ului DJ-ilor. Ei întotdeauna „ştiu“ cel mai bine ce trebuie şi ce nu trebuie difuzat. 

Radiourile pirat au avut şi ele avîntul lor, de pe la jumătatea anilor ’90, timp de vreo zece ani. Ele au prins şi au avut viaţă datorită limbajului foarte direct pe care „realizatorii“ îl foloseau. Practic, vorbeau aceeaşi limbă cu cei care ascultau şi îi făceau să pară academicieni pe cei care lucrau la radiourile legale. FUN, Expert, VIP, Still, Party FM, Pro-B, iată cîteva dintre radiourile care au „survolat“ Bucureştiul. Mulţi asociază piraţii cu manelele, dar lucrurile nu au stat tot timpul aşa. Culmea este că vreo două-trei posturi chiar au avut programe interesante. Cum-necum, acolo s-au strîns cîţiva tineri care nu erau atît de certaţi cu limba română şi care au reuşit să închege o grilă de program cu tot ce-i trebuie: emisiuni dedicate,

, promouri pentru propriile emisiuni. Cel mai închegat program l-a avut Radio Pro-B, care la un moment dat a renunţat la emisia on air şi s-a axat numai pe online (de curiozitate, îl găsiţi pe

). Şi în cazul piraţilor am avut de-a face cu o diversificare a metodelor de acţiune pentru a putea emite. În faţa asaltului autorităţilor, piraţii se restrîng în Bucureşti, dar găsesc variante de a emite în continuare. Soluţia este de a duce emiţătorul în afara Bucureştiului. Din păcate pentru ei, din fericire pentru noi, majoritatea emiţătoarelor folosite nu pot bate mai mult de doi-trei kilometri. 

Triumful comercialului 

Un punct important în istoria radioului independent este schimbarea de direcţie a ProFM. Dintr-o staţie adultă (îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar a existat o altă Guerrilla înaintea Guerrillei), radioul se transforma într-un „Star Station“, ce-i drept, avînd ca imn o piesă Timpuri Noi. Dar direcţia era evidentă, se ţintea un public mai tînăr. Din acel moment, comercialul a triumfat, chiar dacă au existat şi excepţii – RFI şi, mai tîrziu, Guerrilla. 

Unul dintre multele lucruri bune pe care le-a făcut radioul independent a fost difuzarea de muzică românească. Relaţia asta a început în chin, pentru că nivelul românesc era extrem de scăzut, şi aici mă refer în primul rînd la producţia muzicală. Barierele nu mai existau, iar muzica românească concura cu cea străină. Ceea ce începuse bine, cu recuperări masive din anii ’70 şi ’80, tindea să se stingă treptat. Muzica românească se găsea într-un recul formidabil şi într-o respingere aproape totală de către posturile de radio. Intrau piese puţine, de cele mai multe ori de natură rock. Despre cea uşoară nici nu putea fi vorba.  Declanşatorul nu a fost filonul rock, ci acela dance. Piesele au fost difuzate, au generat notorietate şi vînzări enorme pentru artişti, iar puntea dintre radio şi formaţii a fost refăcută. Privind retrospectiv, este momentul în care orice muzică decentă şi de bun-simţ a pierdut teren în faţa valului de mizerie dance. Formaţiile rock n-au ştiut să contracareze, ba unele dintre ele, ca Voltaj, de la sloganul „Disco never, rock forever“ au trecut la „Stai pe spate şi las-o doar pe ea“. Radioul a intrat într-un soi de proces ce poate fi descris prin cuvîntul „cici“: căcat intră, căcat iese. Lucrurile s-au mai echilibrat în ultima vreme, reacţia însă a venit de la artiştii de mainstream, nicidecum de la radiouri sau de la vreo alternativă oferită de underground. Artiştii mainstream încep să se cizeleze, versurile devin mai inteligibile, imaginea începe să joace un rol important. Underground-ul pare paralizat şi oricine doreşte să spargă această bulă este imediat arătat cu degetul de către ceilalţi. 

Momentan, radioul FM se găseşte într-un echilibru stabil: majoritatea este concentrată pe publicul comercial şi, după dispariţia Radio Guerrilla, nimeni nu a putut pune ceva în schimb. Nici măcar nu s-a profitat de publicul lăsat liber. Radioul suferă de lipsă de personalitate, el a fost integrat sau a integrat un sistem care multiplică informaţia pînă la redundant. Dintr-un mediu pasiv, am dorit să-l transformăm, cu orice preţ, într-unul activ. L-am distrus genetic, i-am ucis tot acel miraj, acum totul este la vedere, expus, supraexpus. Tot acel sentiment de unu la unu a dispărut. Lipsa de conţinut viabil a dus către o formă perversă de promovare, de multiplicare. Viitorul radioului poate fi asigurat de online. Dar ce faci cînd nu există diversitate? Cînd radiourile se bat pe acelaşi număr mic de artişti? Unde este soluţia? Soluţia este construcţia. Exact ca în 2010, cînd Guerrilla a hotărît să parieze pe muzica românească într-o formă care a părut extremă pînă şi pentru cei care lucrau acolo. 

Mihai Dinu este fondator al Eclectic FM. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.