„Te simți puțin ca preotul în parohie“ – interviu cu medicul Cosmin MIHĂILESCU
Cunosc doamne care, din pudoare, aleg ginecologi femei. Ce înseamnă intimitatea dintre un medic și un pacient?
Am observat o împărțire pe vîrste a acestei opțiuni bărbat/femeie ginecolog. Pînă la 25-28 de ani, femeile preferă femei ginecolog; după ce trec de 30 de ani se vor orienta spre bărbați ginecologi. Asta e o constatare pur observațională – oricum, bărbații în această specialitate sînt din ce în ce mai puțini. Este o specialitate în care s-a inversat raportul de acum 30 40 de ani, cînd predominau bărbații.
Intimitatea dintre medic și pacient înseamnă în primul rînd încredere. Toți (sau aproape toți) medicii sînt competenți și oferă consiliere (diagnostic și tratament), dar contează empatia sau implicarea emoțională cu care o fac. De aici rezultă încrederea pe care o transmiți pacientului și, implicit, construirea intimității, mai deosebită în această specialitate medicală. Femeia bolnavă sau însărcinată (care e o stare fiziologică a normalității, oricît încearcă societatea modernă să o medicalizeze) are o structură psihologică aparte. Însuși consultul ginecologic este o agresiune a intimității, de aceea crearea unei stări de încredere și, probabil, intimitate este necesară. Spaime, neliniști, nesiguranțe și nefericiri, pe toate le simți de multe ori în spatele consultului ginecologic. Fără empatie și implicare emoțională e greu să obții încredere și intimitate. Dar se poate și fără, în fond, ginecologul nu e psihoterapeut. Dar rezultatul tratamentului, operației sau nașterii, mă credeți sau nu, depinde și de acest factor.
Cum a fost cînd ați început să profesați și cum e acum? S-a transformat ceva în timp (în felul în care vă purtați, vorbiți, mai ales că aveți de-a face cu multe femei însărcinate?
Mie de la început mi-a plăcut să vorbesc și asta m-a ajutat mult în construirea relației cu pacienta. De multe ori explic mai mult decît ar dori ea să asculte. Îmi place să cred că mă port la fel ca la început, cînd am început să profesez. Ce este unic în specialiate, apropo de intimitate, e că începi să ai o relație de lungă durată cu pacientele: vin la primul copil, vin la al doilea, vin cu fiica, vin cu mama, afli de divorțuri și infidelități, vieți refăcute, așa e cînd vin la tine de 10-12 ani. Te simți puțin ca preotul în parohie, care-și cunoaște enoriașii cu bune și cu rele. Mie îmi place, dar nu toți medicii au această disponibilitate. Te și încarcă emoțional, începi să trăiești acolo cu ele, cu problemele lor medicale sau nu. Cred că asta e o formă de intimitate, și nu e specifică României. Ginecologul „generalist“, cum sînt eu, e la fel și în Franța, Italia. Medic al comunității. Fără empatie și încredere nu se poate accede la acest nivel. Singura problemă e timpul, nu ai suficient de mult timp cînd ai foarte multe paciente, și aici e acel ceva care s-a transformat în timp: cum să mai poți trăi și în afara profesiei? Acum, cînd lipsesc o săptămînă în concediu, mă ceartă gravidele că am lipsit prea mult!
Încrederea în medicii care ne tratează e importantă. Ginecologul are și responsabilitatea copilului. Cît de greu e să gestionezi partea cea mai intimă și mai irațională a ființei umane?
Mă ocup cu screening-ul malformațiilor fetale de mai bine de zece ani și pot spune că cea mai irațională frică a mamelor (părinților) este legată de sănătatea fătului pe care îl poartă în pîntec. Este atît de puternică și de irațională această spaimă, că mă doboară și pe mine uneori. Stau și le explic că totul e în ordine cu copilul, dar simt că de multe ori nu mă ascultă sau cred că le ascund ceva. Și e independent de nivelul social, grad de instruire, este ceva atavic, de specie, irațional. Am simțit-o și la doamne doctor ginecolog gravide. Uită tot! Termin supt de energie. Dacă vorbesc puțin e de rău, dacă explic, iar nu e bine, că explic prea mult și sigur copilul are ceva… Este dificil de gestionat partea cea mai irațională, aici chiar trebuie răbdare și empatie cu gravida. Dacă treci și de „examenul“ acesta, rămînem prieteni pe viață!
Dacă ar fi să dați o definiție personală a intimității, ce ați alege să spuneți?
Pentru mine, intimitatea este „închiderea ce se deschide“, ca să-l parafrazez pe Constantin Noica.
a consemnat Ana Maria SANDU
Foto: Irina Munteanu