Tăvălugul cinematografic - ediţia 2013

Cătălin MESARU
Publicat în Dilema Veche nr. 518 din 16-22 ianuarie 2014
Tăvălugul cinematografic   ediţia 2013 jpeg

Dat fiind faptul că termenul de „Caravană Cinematografică“ a fost deja însuşit, mă simt nevoit să recurg la celălalt concept care defineşte ceea ce s-a întîmplat cu cinema-ul românesc în 2013, dincolo de graniţe: „tăvălug“, în cel mai bun sens al cuvîntului. Căci cu filme precum Poziţia copilului, Metabolism... sau droaia de scurtmetraje de care dădeai la tot pasul, cinema-ul românesc a fost omniprezent prin festivaluri sau alte manifestări din aceeaşi sorginte.

Voi începe, însă, cu sfîrşitul. Şi anume premiile Oscar, la care ne-am avîntat cu toţii în speranţa că vom prinde un loc pe faimosul shortlist, alături de (pe atunci) potenţialii amici de podium, precum Wadjda (r. Haifaa Al-Mansour), Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi (r. Danis Tanovic) sau Gloria (r. Sebastian Lelio). Nu a fost să fie, însă. Nici Wadjda şi nici Gloria nu au fost selecţionate pentru shortlist, la fel s-a întîmplat şi cu Poziţia copilului (r. Călin Peter Netzer). Dacă la Berlin ne-a suflat în ceafă în permanenţă acest Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi, Oscar-ul e liber să se desfăşoare fără inhibiţii, nefiind ameninţat de filmul românesc. O dezamăgire, desigur, dar o dezamăgire totuşi scumpă, dacă luăm în calcul bugetul folosit (cînd îmi iau înapoi partea din bani pe care am dat-o statului?) pentru promovarea poveştii Luminiţei Gheorghiu, care se chinuie obsesiv să-şi scoată basma curată fiul, după un accident de maşină. Ar fi fost foarte interesant de văzut cum Poziţia copilului se luptă cu filme precum The Broken Circle Breakdown (r. Felix Van Groeningen) – o altă dramă (în tonalitate diferită, totuşi) despre descompunerea relaţiilor familiale. Surprinzător e că, prin presă, Poziţia copilului era dat drept un candidat just şi cu foarte mari şanse la premiu (de exemplu, Sydney Levine de la Indiewire îl alegea drept unul dintre favoriţi, alături de Gloria lui Lelio şi La Grande Bellezza al lui Paolo Sorrentino).

Să sărim un pic înapoi în timp, lăsînd Oscar-urile în pace (oricum, relevanţa lor e de mult apusă, sînt un fel de Eurovision la scară mult mai mare). Sîntem încă în decembrie 2013 şi Berlinul ne poartă din nou noroc. Adei Solomon, producătorul Poziţiei copilului, îi este acordată (în premieră pentru un producător din Europa de Est) distincţia European Co-production Award. În cadrul aceloraşi festivităţi, Luminiţa Gheorghiu (iată, din nou, Poziţia omniprezentă a copilului) a fost nominalizată la categoria Cea mai bună actriţă. Din păcate, nu a cîştigat, deşi pentru disperarea şi efervescenţa cu care şi-a infuzat rolul ar fi meritat cu vîrf şi îndesat acest premiu.

De la Berlin, sus-numitul „tăvălug“ se angrenează în Making Waves 2013 – festivalul de film românesc de la New York. Cotropirea românească are loc, în fază iniţială, între 29 noiembrie şi 3 decembrie, la Film Society of Lincoln Center, urmînd ca, de pe 5 decembrie pînă pe 10 decembrie, să aibă loc la Jacob Burns Film Center, continuînd parteneriatul cu Transilvania Film. În cadrul Making Waves (festival 100% independent, ura!) au fost transportate şi proiectate dincolo de graniţele bietei noastre ţări o multitudine de filme de pedigree diferit: Closer to the Moon al lui Nae Caranfil, ouvre-ul lui Porumboiu Cînd se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, debutul în lungmetraj al Iuliei Rugină (Love Building – adică tabăra pentru cei care au nevoie de ajutor în relaţii, dar care, de fapt şi de drept, au nevoie să vadă că cei trei lideri de tabără au probleme mult mai grave decît ei, film selecţionat şi la Warsaw Film Festival 2013) şi, printre altele, Experimentul Bucureşti al lui Tom Wilson (pare-mi-se oareşcum overrated şi prea luat în serios, mai ales cînd se vorbeşte atît de en passant, aproape ca o notă de subsol, despre Experimentul Piteşti în timp ce se joacă de-a mockumentary amoros-muzical). Şi, pe lîngă toate acestea – trilogia Ardelenilor, ca să fie istoria istorie şi să fie cunoscut şi-n afară genul mămăligă-western.

În septembrie, Poziţia copilului s-a mutat la Donostia – San Sebastián, alături de Cîinele japonez al lui Tudor Jurgiu (cu J!) şi alături de Crulic-ul Ancăi Damian, pentru (evident!) Festival de San Sebastián, ajuns la a 61-a ediţie. Tot în septembrie, numai că mult mai important pentru România, a avut loc Sarajevo Film Festival, unde s-au întîmplat următoarele lucruri dătătoare de mîndrie în suc naţional propriu: megatribut Cristi Puiu (cu alde Aurora, Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea etc.); în competiţia de filme lungi au fost neaoşele Carmen (r. Doru Niţescu) cu Rodica Lazăr (din My Baby, care s-a perindat şi pe la Cannes în 2013), Lupu (adică acel film în care Ada Condeescu se dă drept Emanuelle circa 1993-1994, tolănită pe diferite paturi şi fotolii) şi Metabolismul lui Porumboiu (sau prăbuşirea nocturnei asupra Capitalei, nu?!?); în competiţia de scurte: Fotografii de familie (despre care ziceam, la un moment dat, că e afectat de nişte zguduitoare manierisme telenovelistice) şi „Jude’s very own“ O umbră de nor (care s-a dus şi el la Cannes, ce chestie!); în competiţia de documentare: Aici... adică acolo, nu tocmai confortabilul documentar despre părinţi care se întorc de la muncit prin străinătate şi ai lor plozi doritori de atenţie.

De la Sarajevo – în Elveţia pentru Locarno International Film, festivalul acela care are drept mascotă un pîrş. Ba nu, un ghepard. În orice caz, acolo, România a fost reprezentată de ghici ce? Metabolism! Iarăşi Porumboiu, iarăşi secvenţe lungi ad infinitum. Apoi, Roxanne, despre care am sperat că este un remake al comediei cu Steve Martin din 1987. Ar fi fost excelent să-l vedem pe Şerban Pavlu cu nas imens şi fals (un rapel la năsoasa şi comatoasa Mona din Rămîi cu mine, acest Titanic 3 produs de HBO). Dar n-a fost să fie, deoarece e o dramoletă cu melodia de la Police, şi nişte regrete, şi nişte Mihai Călin. Pe lîngă aceste două lungmetraje, a mai existat şi un scurt al Mihaelei Popescu, Plimbare, cu Valeria Seciu în prim-plan.

(Înainte să ne scufundăm şi mai mult în trecut, menţionez că tocmai mi s-a atras atenţia că premiul de la Locarno nu e nici pîrş, nici ghepard, nici rîs. E un leopard! Să ne ducem şi mai înapoi, dară, precum un anume individ, care călătoreşte în spaţiu şi timp, într-o cabină albastră de poliţie.)

Cannes şi Berlin

La Cannes ne-am dus cu un ditamai calupul de scurtmetraje (Romanian Short Waves), Radu Jude a fost selecţionat în Quinzaine cu O umbră de nor şi Tudor Jurgiu a cîştigat premiul 3 în secţiunea „Cinefondation“ pentru scurtul În acvariu (mari semne de întrebare aici, pentru acest scurtmetraj în care un cuplu se chinuie să se împace, să se certe şi să copuleze, deraind din rizibil în ieftin-dramatic).

Vorbeam mai devreme de Romanian Short Waves, ocazie prin care Cannes-ul a putut vedea 16 scurtmetraje româneşti (independente sau de şcoală). Printre acestea 16, s-au aciuat următoarele:

Waste al lui Anton Groves, scurtmetraj despre obsesii şi tabieturi duse la extrem (păi da, Ana Ularu este ceva dătător de obsesii!), care a fost şi la Geneva Tous Ecrans Festival 2012. Vaca finlandeză a eternului Gheorghe Preda, care cînd le face, le face maxim! Să ne aducem, doar, aminte de Îngerul necesar (acel rateu faux-giallo, faux-Lynch). Ei, bine, în Vaca finlandeză, dă la o parte orice formă sforţat-estetică, se angrenează cu cel mai dubios green-screen de la Yogi Bear 3D încoace şi face comentariu socio-cultural, nu altfel! Văcuţa a mai apărut şi prin alte festivaluri. Wonderland al lui Peter Kerek. Foarte simpatic şi amuzant scurtmetraj despre concupiscenţe infantile la adresa Pepsi-ului, cu fond de represalii şi tristeţi comuniste. Wonderland şi-a mai făcut apariţia şi la New Directors/New Films în 2013, în cadrul ND/NF Shorts Program 1. Din nou acel Plimbare al Mihaelei Popescu, care a apărut şi la Sarajevo. Din păcate, nu am avut ocazia să îl văd. Bad Penny al lui Andrei Creţulescu, despre doi şmecheraşi (Dorian Boguţă şi Andi Vasluianu) care dau nas în nas cu Şerban Pavlu. Pavlu, precum bufniţa, nu e ceea ce pare a fi, în acea fatidică noapte hibernală, care are ca soundtrack o piesă a formaţiei lui Ryan Gosling. Bad Penny s-a ivit şi prin: Grossman Fantastic Film Festival 2013, Lund International Fantastic Film Festival 2013 etc. Şi My Baby al Luizei Pîrvu care m-a dat pe spate din punct de vedere al construcţiei vizuale – arată într-un foarte mare fel, iar diferenţele de standard de viaţă dintre cele două personaje principale (Rodica Lazăr şi Olimpia Melinte) sînt cam frumos pictate.

Anul l-am început cu Berlinul, aşa cum l-am şi terminat. We’ve come full circle: Poziţia copilului, Berlin, Ursul de Aur. Nu are rost să zic mai multe pentru că deja ne-a bubuit pieptul mult prea mult de la atîta mîndrie şi de la atît sentiment naţional. Trăgînd nişte linii şi adunînd ce avem de adunat, a fost un an destul de bun, atît înăuntrul, cît şi în afara ţării. Mare păcat, însă, că Domnişoara Christina (acea glorioasă reclamă cartonat-faux-gotică la cafea) nu a părăsit graniţele ţării cu tăvălugul cinematografic, întru recunoaştere galactică. Dar divaghez şi realizările-s realizări: n-om fi prins noi Oscarul, dar filmul românesc a fost dus prin multe festivaluri (prea multe pentru a le enumera, sincer!). Pe cînd şi filme româneşti de gen înscrise la festivaluri horror din afara graniţelor, însă?

Cătălin Mesaru scrie pe cinenematoblog.com şi pe filmsense.eu.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.