Țapul ispășitor al tuturor

George BLECHER
Publicat în Dilema Veche nr. 358 din 23 - 29 decembrie 2010
Țapul ispășitor al tuturor jpeg

 - de ce nu-l mai iubește nimeni pe Barack Obama -

După alegerile de la jumătatea mandatului, nimeni nu-l mai place pe preşedintele Obama. Republicanii deja îl privesc ca pe un preşedinte care nu va mai candida şi care trebuie doar tolerat pînă cînd ţara se întoarce şi mai mult spre dreapta. Propriul partid al lui Obama îl împinge din două direcţii: aripa conservatoare îl îndeamnă să se poarte mai frumos cu Marele Business, în timp ce stînga insistă să se întoarcă la principiile liberale şi să dea mai mulţi bani de la guvern pentru crearea de locuri de muncă. Electoratul deplînge faptul că nu a făcut suficient de multe pentru a stopa recesiunea, deşi nu este clar ce se aştepta să facă. Nici în străinătate nu stă prea bine. În cadrul recentelor reuniuni G20, Europa a blocat ideile lui Obama, respingînd stimularea cheltuielilor în favoarea austerităţii, chiar dacă, la rîndul ei, încearcă să salveze Irlanda şi Portugalia. Coreea a respins deschiderea preşedintelui faţă de un nou tratat privind comerţul. China nu s-a arătat deloc interesată de reglementarea monedei sale naţionale. 

Nu e de mirare că toate fotografiile îl arată pe preşedinte cu buzele strînse şi deloc zîmbitor. 

Într-o asemenea atmosferă, aproape că-ţi vine să cauţi aspectele pozitive ale gîndirii lui Obama. În ciuda tuturor presiunilor la care este supus, el nu a aderat la linia Marilor Simplificatori ai Americii şi nu şi-a redus mesajul la cîteva replici. Toată legislaţia pe care a trecut-o prin Congres arată respectul său pentru complexitate şi conştiinţa lui că este extrem de greu să echilibrezi interesele legitime, dar contradictorii. Cele două realizări majore ale sale – sistemul de sănătate şi legile privind reglementarea financiară – arată mai mult ca nişte manuale de instrucţiuni decît ca nişte directive, şi probabil că aşa şi trebuie să fie, avînd în vedere cît de puternice sînt industriile din aceste domenii, şi ce reglaj fin este necesar pentru a le ţine în frîu fără a produce un şoc în restul sistemului economic. Însuşi faptul că în doi ani el a obţinut piese importante ale legislaţiei de la un Congres mai degrabă potrivnic îl face preşedintele cel mai productiv de la Ronald Reagan încoace. 

Cu toate acestea, este, de asemenea, uşor de înţeles îngrijorarea din partea maşinăriei Partidului Democrat. Democraţii sînt îngrijoraţi pentru întoarcerea spre dreapta. Ei îi cer lui Obama să le dea încredere oamenilor şi să-şi recîştige fervoarea din timpul campaniei electorale. Singura problemă este că probabil îi cer preşedintelui ceva de care el nu mai este în stare.  

Nimic din istoria personală a lui Obama nu îl arată ca fiind un vizionar. Formaţia lui academică la Columbia şi Harvard l-a pregătit mai degrabă să facă politică decît să reformeze sistemul, să gîndească mai degrabă în termeni de ajustări treptate decît de schimbări radicale. E la fel de departe de un demagog ca orice preşedinte din istoria recentă, chiar dacă unii membri ai partidului său ar fi, probabil, mai fericiţi cu un demagog decît cu un „tocilar al politicii“ – adică unul căruia îi plac mai mult structurile legale complicate decît rezumatele simple. De fapt, alegerile nu au fost un dezastru atît de mare pe cît îl prezintă democraţii şi presa. California şi New York, cele două state cu cele mai numeroase electorate, au erodat răspîndirea populismului facil. California a surprins pe toată lumea prin alegerea (şi re-alegerea) unor politicieni cu experienţă, şi nu a unor femei de afaceri bogate. În Delaware, statul cel mai comic în materie de figuri populiste, un candidat la Congres, care în tinereţe a cochetat cu vrăjitoria, a fost învins de rivalul său. Alaska a reales un senator în exerciţiu după ce partidul său preferase un începător populist. Dacă naţiunea s-a orientat spre dreapta, a fost o mişcare speriată, provocată mai mult de nerăbdare şi de lipsa de speranţă decît de ideologie. 

Adevărul este că nici dreapta, nici stînga nu ştiu cum să împace capitalismul în stil american cu serviciile sociale, aşa încît alegerile au reflectat alternativa cu care se confruntă ţara – încearcă să ajusteze sistemul, astfel încît să funcţioneze ceva mai echitabil şi mai eficient, sau se plînge – şi încă zgomotos. 

Unul dintre produsele secundare ale alegerilor de la jumătatea mandatului a fost că banii din sectorul financiar, folosiţi pentru a fi un mare susţinător al preşedintelui, aproape au secat. Îngrijorată din cauza reglementărilor pe cale de a intra în vigoare, industria i-a întors spatele Partidului Democrat şi s-a străduit mai mult decît de obicei pentru a găsi moduri de a specula noi şi mai „creative“. 

Un articol apărut pe 14 noiembrie în New York Times („Investors Put Money on Lawsuits to Get Payouts“, http://www.nytimes.com/2010/11/15/business/15lawsuit.html?_r=1) prezenta situaţia dintr-un unghi deosebit de ingenios. 

Potrivit articolului, a devenit atît de scump să dai în judecată marile corporaţii pentru prejudiciile cauzate prin poluare, măsuri inadecvate de siguranţă ori deversări de petrol, încît băncile au început să împrumute cu bani firmele de avocatură pentru a-şi duce mai departe procesele, în schimb crescîndu-le dobînzile sau aşteptînd reduceri consistente în eventualele afaceri cu avocaţii. Această practică a devenit o industrie de miliarde de dolari: numai în statul New York, peste 250 de firme de avocatură sînt datoare la băncile de investiţii. 

Noile relaţii între sectorul financiar şi firmele de avocatură au provocat nu puţine probleme. Reclamanţii de multe ori nu sînt informaţi cu privire la împrumuturi şi ajung să plătească dobînzile din propriul buzunar. Numărul de procese a crescut dramatic. Unele firme de avocatură au ieşit de pe piaţă încercînd să ramburseze împrumuturile. În unele cazuri, amortizarea costurilor e mai mare decît împrumutul însuşi. Aşa cum arată jurnalistul de la New York Times, „ne aflăm undeva între banking şi jocuri de noroc“. 

Pe măsură ce praful începe să se aşeze peste alegerile de la jumătatea mandatului, apar cîteva mari întrebări: îşi va redobîndi preşedintele popularitatea de dinainte? Acum, că republicanii controlează Camera Reprezentanţilor, vor fi mai cooperanţi cu preşedintele? Legile pe care Obama le-a stors de la Congres vor fi acum ciopîrţite sau abrogate? Răspunsurile nu sînt uşor de dat. Nimic nu sugerează că republicanii vor renunţa la strategia lor cîştigătoare de a spune „nu“ la orice. Economia va continua să se împartă în două – mai mulţi bani în partea de sus, o piaţă de locuri de muncă în scădere la mijloc şi în partea de jos. Preşedintele va pune la cale un adevărat show încercînd să negocieze cu adversarii săi acasă şi în străinătate, dar probabil că nu va rezolva cine ştie ce. 

Cea mai importantă întrebare este dacă întreaga rezistenţă pe care o va întîmpina va declanşa în Obama nişte rezerve neexploatate de pasiune – pasiunea pe care admiratorii lui sînt convinşi că o ascunde în adîncul său – sau îl va lăsa amărît şi izolat. Partidul său are dreptate cînd crede că preşedintele are nevoie să reintre în contact cu „poporul“, dar rămîne de văzut dacă va fi în stare. 

Şi, avîndu-şi propriul „reality“-show şi publicînd best-sellers, Sarah Palin îşi aşteaptă intrarea în scenă. 

George Blecher a fost profesor de literatură la City University of New York. În prezent, este scriitor, jurnalist şi traducător din daneză şi suedeză.  

Publicat pentru prima dată în Eurozine
© George Blecher © Eurozine

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
EXCLUSIV Bruce Lincoln, profesor, discipol și fost student al lui Mircea Eliade: „Admirația lui pentru mișcarea legionară m-a tulburat mult“
Articole și documente din perioada anilor ’30, în care filosoful român Mircea Eliade își declara simpatia față de Garda de Fier, au ajuns în posesia discipolului său, Bruce Lincoln, astăzi un emerit profesor american.
image
Dependența de ecrane a copiilor, vindecată în doar două săptămâni. Ce ar trebui să facă părinții. Soluția specialiștilor danezi
3 ore pe săptămână în fața ecranelor și nu mai mult! De atât au nevoie copiii pentru a se dezvolta sănătos din punct de vedere psihic și emoțional. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de specialiștii unei universități de prestigiu din Danemarca.
image
Care sunt cele mai bune companii aeriene din lume în 2024. Care au cele mai puține anulări și întârzieri
Blocajul informatic de vineri ne-a determinat să căutăm care sunt cele mai sigure companii aeriene din lume, premiate pentru cele mai puține anulări și întârzieri.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.