Taclale la Veneţia

Publicat în Dilema Veche nr. 557 din 16-22 octombrie 2014
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

: Ce ziceţi de tema Bienalei de Arhitectură de anul acesta: "Oraşe, arhitectură şi societate"? Oraşele se schimbă, invariabil şi mentalitatea. E o legătură, găsiţi, între mentalitate şi arhitectură? Alex. Leo Şerban : Evident. Aş zice, chiar, că arhitectura este partea cea mai vizibilă (întrucît materială şi publică) a mentalităţii! Felul în care construim ne defineşte într-o măsură mult mai mare decît ne imaginăm... De aceea, cred că tema a fost foarte fericit aleasă; dacă există ceva simplu şi imediat de spus despre arhitectură - ceva care să nu ţină de jargon sau cine ştie ce "filozofie" -, acel lucru cred că este: arhitectura sculpteaza în piatră aerul timpului... Marius Chivu : Adevărat, numai că nu ştiu în ce măsură mă simt eu reprezentat de arhitecţii care tot ce construiesc seamănă a Mall. Cred că întotdeauna există un decalaj, dacă nu chiar o ruptură între arhitectură şi locuitorii oraşului. De aceea, proiectul românesc prezentat la Veneţia mi s-a părut foarte util. S.G. : Ce crezi, Leo, cum ar vedea un străin schimbările unui Bucureşti văzut de trei ori pe an? a.l.ş. : Păi, nu cred că le-ar vedea! Pentru că eu zic că îţi trebuie o mare distanţă în timp ca să percepi schimbările. Nu cred că îţi poţi da seama de dinamica unui oraş decît dacă îl vizitezi rar. Eu, de pildă, am fost de trei ori la Londra (prima oară în ’91, a doua în ’98 şi a treia în 2001) şi tot nu mi-am dat seama cum s-a schimbat în toţi aceşti ani... Ah, OK, mai vezi cîte o Roată ivită lîngă Big Ben, cîte o uzină de electricitate reconvertită în Tate Modern, un nou pod foarte cool chiar în dreptul lui... Dar nu poţi sesiza modificări ale "pattern"-ului de ansamblu, pentru că (este o părere de nespecialist!) eu cred că epoca transformărilor radicale - cum este Parisul "croit" de baronul Haussman - a apus şi că, astăzi, nu poţi decît "cîrpi", pe ici-pe colo. Excepţii există, dar - de pildă - Brasilia construită de Niemeyer se pare că este o capitală disfuncţională şi tristă, Beijingul se dezvoltă uriaş, dar urît totodată, singurul care poate fi un model de amalgam vechi-nou (un "nou" super-spectaculos, care eclipsează vechiul rămas ca o butaforie...) fiind Shanghaiul. De aceea sînt bune astfel de expoziţii: ele adună laolaltă mărturii ale unui oraş - fotografii, machete etc. - şi ţi le pun în faţa ochilor: schimbările devin evidente. La Roma se întîmplă acelaşi fenomen (spun Roma pentru că este, alături de Paris, oraşul pe care l-am vizitat cel mai asiduu în ultimii 10 ani, în ritmul de cel puţin o dată pe an): nu mi-aş fi dat seama ce s-a schimbat în el fără să fi văzut expoziţia din cadrul Bienalei! Cel mai mult mi-au plăcut acele puncte fotosensibile în care se marca aglomeraţia de telefoane mobile în funcţie de ore şi de cartiere... S.G. : Cu alte cuvinte, se schimbă, dar se schimbă încet? a.l.ş. : Nu neapărat: poate că se schimbă şi repede, dar aceste schimbări nu sînt perceptibile... pentru că sîntem obişnuiţi cu un "contur" al oraşelor, şi acela se schimbă încet. M.C. : Pe mine trei lucruri m-au surprins în mod deosebit la Londra, unde am fost vara aceasta. 1) Felul armonios, deloc conflictual, în care Londra tradiţională, monarhică, cea a ceaiului de la ora 5 se îmbină cu Londra modernă a zgîrie-norilor, a podurilor futuriste peste Tamisa, a cluburilor posh din Soho. Pe aceeaşi stradă există un teatru unde se joacă unul din cele 30 de musical-uri ale momentului, un pub unde poţi viziona meciuri din Premier league, un club unde cîntă Franz Ferdinand şi mai încolo e British Museum... 2) Transportul în comun care este i-m-p-e-c-a-b-i-l: cu staţii de metrou aproape la fiecare colţ de stradă, cu autobuze etajate, încăpătoare şi curate (pe Oxford Street au acces numai autobuzele şi taxiurile)... 3) Aerul curat datorat, fireşte, şi ploii, dar Londra este, pe sfert, parc. Sînt atîţia copaci pe marginea străzilor şi atîtea spaţii verzi, încît ai impresia că eşti într-o staţiune. Parcul Kensinghton este, practic, o pădure în mijlocul Londrei.. S.G. : Pînă la urmă, Bienala de Arhitectură despre asta e: acumularea tendinţelor arhitecturale internaţionale într-un singur spaţiu? a.l.ş. : Exact, şi mi s-a părut foarte util să poţi "pipăi", aproape, aceste tendinţe! Poate că - paradoxal - nu văzul e simţul cel mai potrivit pentru observarea lor! Mai degrabă auzul? sau chiar mirosul? M.C. : Acumularea tendinţelor, dar, mai ales, armonizarea lor. S.G. : Că tot aminteşti, Marius, de îmbinarea tradiţiei cu modernitatea... acelaşi lucru se întîmplă, cred, şi în Viena, un oraş, de multe ori "blamat" pentru "răceala" lui. La expoziţia pe care au avut-o la Bienală, Stadt = Form Raum Netz, austriecii au venit cu o serie de propuneri deosebit de îndrăzneţe pentru spaţiul lor urbanistic; printre altele, casa rucsac... o casă veche, plămădită după toate canoanele arhitecturii austriece "purta", ca un rucsac, o excrescenţă, un cub de sticlă şi metal. Cum vi se pare, pînă la urmă, îmbinarea dintre modern (poate chiar suprarealist) cu linia tradiţional-conservatoare? E necesară ritmului în care oraşele se supraaglomerează sau este doar un moft? a.l.ş. : Mie îmi place foarte mult să văd arhitectură tradiţională flancată de imobile foarte moderne! S.G. : Nu îi ştirbeşte farmecul? a.l.ş. : Eu zic că nu, dimpotrivă: îl pune în valoare! M.C. : Vă dau un exemplu impresionant chiar de la Bienală: tunelul de sticlă suspendat care traversează Varşovia. Îndeajuns de larg încît să circule prin el şi biciclişti şi să preia, practic, traficul pietonal, dar gîndit şi ca un fel de traseu turistic care să-ţi arate Varşovia istorică de la semiînălţime. a.l.ş. : ...sau (vezi hotelul Novotel, recent ridicat pe locul fostului Teatru Naţional de pe Victoriei): intrarea în hotel imită intrarea în vechiul teatru... S.G. : Mie nu îmi place!! Dar absolut deloc! a.l.ş. : Pe mine nu mă deranjează - adică e, totuşi, un omagiu adus vechiului, nu? Dacă nu acceptăm nici "citatele", nici clădirile foarte moderne, ce ne mai rămîne?! M.C. : Calea Victoriei a devenit un spaţiu arhitectural aproape experimental: "Ţeapa lui Ghilduş", clădirea Ordinului arhitecţilor, noul "palat" al telefoanelor, Novotelul, noua aripă a Hotelului Majestic.... S.G. : În primul rînd nu îmi place intrarea care parcă e de ipsos... ca o statuetă ieftină din piaţă... a.l.ş. : Eh, aici mai e de lucrat. Nu prea ai cum să dai senzaţia de vechime, de patină... tot artificiu e, chiar cînd reuşeşti! M.C. : Mă tem că Bucureştiul va aduna toate tendinţele posibile, dar nu le va da nici o coerenţă. Fireşte, vor spune unii că tocmai lipsa de coerenţă dă coerenţă... S.G. : Pînă la urmă, îmbinările astea sînt cauzate migraţiei care are loc la nivelul oraşelor? a.l.ş. : La Londra (că tot fuse Marius recent acolo), National Gallery e compus din aripa veche, neoclasică (deci, la origine, tot o imitaţie!) şi aripa nouă, Sainsbury - care, dacă nu mă-nşel, este opera unui mare arhitect contemporan, Venturi; ei bine, această prelungire a muzeului/galeriei cu o aripă nouă era nu doar perfect justificată, dar - după mine - pare prelungirea firească a neoclasicului anterior... Ce vreau să spun este că, de fapt, totul este o "prelungire" - în arhitectură! M.C. : Numai că la noi nu e o prelungire, ci o intercalare. a.l.ş. : Revenind la Bienală, ce pavilioane ne-au plăcut cel mai mult? M.C. : Eu am o clasificare personală a pavilioanelor: cel mai mistic - Uruguay, cel mai kitsch - Ungaria, cel mai politic - Venezuela, cel mai abstract - Olanda, cel mai morbid (un zgîrie-nori al cavourilor construit în stil H.R. Giger şi intitulat "Utima casă") - Coreea, cel mai banal - Franţa, cel mai estival - Grecia, cel mai seren - Belgia, cel mai luxos - Spania, cel mai tradiţional - Japonia, cel mai pragmatic - SUA, cel mai corect-politic - Danemarca, cel mai din topor - Rusia, cel mai butaforic - Germania, cel mai industrial - Veneţia, cel mai techno - Austria, cel mai eterogen - Italia... S.G. : Mie mi-a plăcut pavilionul Israelului. a.l.ş. : De ce??? S.G. : Nu ştiu dacă "plăcut" e cel mai potrivit cuvînt... cred că "impresionat" ar fi mai bun; în plus urmăreşte foarte bine tema Bienalei, mentalitatea omului, mentalitatea unei societăţi reflectată în arhitectură. Vedeai clar trauma războiului, întregul pavilion fiind calat pe clădirile comemorative. a.l.ş. : Da, cred că era interesant, din păcate eu n-am intrat la israelieni... Cel mai mult am stat la britanici, că era interactiv. S.G. : Da, aia a fost o chestie deşteaptă, dar şi pavilionul nostru a avut partea interactivă: Jocul. a.l.ş. : Ăla ar fi al doilea care mi-a plăcut (şi nu o spun din patriotism, că nu sînt!) M.C. : Pavilionul nostru era, ca interactivitate, peste cel englez. a.l.ş. : Asta e clar. S.G. : Era, cred, era mai bine gîndit; adică avea o miză socială puternică. a.l.ş. : Aveai nevoie totuşi de "ghidajul" celor din pavilion, dar avea cam de toate cît să-nţelegi, cît de cît, cum stă treaba cu Bucureştiul. M.C. : Dar nu doar cu Bucureştiul, ci mai ales cu ce anume vrei tu, ca cetăţean, să fie oraşul în care locuieşti. S.G. : Care a fost pavilionul cel mai nasol? a.l.ş. : Pentru mine, ăla unguresc! N-avea ce să caute la Bienala de arhitectură! M.C. : Pe ce te bazezi? a.l.ş. : Păi, era mai degrabă un pavilion pentru Bienala de artă contemporană... M.C. : Ungurii spuneau ca pînă la arhitectură, trebuie să ne preocupe obiectele, de la ele începe influenţa. Aşa că standul lor era o instalaţie cu obiecte made in China, căci de acolo ne vin hainele şi gadgeturile. "De ce e China peste tot?", aşa se numea standul lor. S.G. : Pe mine m-a lăsat fără nici un fel de... remarcă pavilionul Elveţiei a.l.ş. : Aşa e Elveţia: aseptică. M.C. : Dacă ei n-au probleme, ce să facă, săracii!? S.G. : Măi, eu nu l-am înţeles... o sală mare plină cu un fel de hărţi. Şi atît... La capitolul "ingeniozitate", mi-au plăcut foarte mult ruşii, al căror pavilion, cu excepţia vitrinei cu castronaşe cu lapte şi cu excremente alături (pe care nu am înţeles-o), prezentau o machetă de bloc pe ferestrele căruia vedeai scene de viaţă... adică blocul este mai mult decît un spaţiu locuibil, un spaţiu vital în care se desfăşoară destine, drame, viaţa în cele mai intime aspecte... trăire, nu doar simplă vieţuire. M.C. : Dar pavilionul SUA!? Mie mi s-a părut de-a dreptul impresionant. Toate proiectele pentru reconstrucţia New Orleans-ului şi ideea caselor plutitoare, în caz de uragan, mie toate astea mi se par că răspund celor mai importante provocări ale viitorului: cele climatice. Asta că tot s-au trezit americanii cu o furtună de zăpadă acum, în octombrie. a.l.ş. : Da, pavilionul SUA m-a convins, era şi foarte "afectiv", nu ştiu cum să spun... se inspira dintr-o tragedie recentă şi reală. S.G. : Plin de modestie şi seriozitate... M.C. : Şi tehnic, şi fantezist, şi emoţional. a.l.ş. : Da, emoţional, ăsta-i cuvîntul, era simplu şi deştept. S.G. : La polul opus al modestiei... ce spuneţi de Spania? a.l.ş. : La Spania am admirat monitoarele. S.G. : Proiectul era destul de elitist... Spuneau ceva de genul: noi sîntem oricum cei mai tari, aveam cea mai faină arhitectură, deci nu mai trebuie sa vă convingem de nimic. Veniţi doar să ne ascultaţi povestind de oraş... M.C. : Spania a cheltuit jumătate de milion de euro pentru acel stand. La fel de scump a fost şi standul Cataluniei de la Tîrgul de Carte de la Frankfurt. Dar, revenind, ideea spaniolilor cu proiecţiile femeilor celebre ale Spaniei - actriţe, arhitecte, artiste -, care să vorbească fiecărui vizitator în parte, nu era rea deloc. a.l.ş. : N-am avut răbdare să stau în faţa fiecăreia! Mă-ntreb cine a avut această idee... şi mă mai întreb - sincer -, ăştia cînd proiectează atîtea chestii, se gîndesc că omu’ trece ca trenu’ prin faţa lor??? Oricum, ca să vezi tot (da’ TOT!) cred că îţi trebuie cel puţin trei luni de stat în Veneţia... noi am stat trei zile...

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.