Tăcerea dinăuntru

Publicat în Dilema Veche nr. 248 din 18 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

La închisoare eşti însingurat, dar niciodată singur. Trăieşti în permanenţă un sentiment de abandon, alături de colegii de detenţie şi de cameră, alături de gardieni, trăieşti într-un vuiet permanent, un fel de zgomot de fond fără sfîrşit pe care îl auzi mereu în urechi, de dimineaţa pînă seara. Tînjeşti după singurătate, dar în acelaşi timp singurătatea îţi distruge sufletul. N-ai încredere în nimeni şi, învăţînd să fii singur, înveţi de fapt să supravieţuieşti singurătăţii. N-ai timp, n-ai spaţiu pentru tine, dar eşti însetat de puţină companie. Eşti însingurat într-o mare de oameni. Judecătorul te condamnă. După verdict te simţi dintr-odată abandonat, doar tu cu tine, lumea din afară îţi rămîne doar o amintire incapabilă să te mai ajute şi eşti obligat să găseşti putere înlăuntrul tău ca să treci peste şocul pentru care niciodată nu eşti pregătit. Cînd auzi condamnarea, deşi o aştepţi, ţi se pare că se petrece totuşi într-un univers paralel. Din arest eşti trecut în "carantină", o încăpere în penitenciar, unde stai trei săptămîni înainte să treci spre viaţa de puşcăriaş. Ţi se spune: trebuie să te obişnuieşti. În primul rînd cu regulamentul intern, dar de fapt este vorba de o pregătire "neoficială", psihică, un ultim respiro înainte de a fi trimis în sistemul de detenţie propriu-zis. Apoi treci printr-o comisie. Gardieni, psihologi, sociologi, doctori, o sumedenie de oameni, o sumedenie de feţe, o sumedenie de întrebări. În faţa lor, pe un scaun, tu singur cu răspunsurile tale cu care trebuie să conspiri cît mai bine, pentru că în funcţie de ele vei fi repartizat într-o cameră. La repartiţie contează mult religia sau chiar meseria, statutul pe care l-ai avut înainte de a intra aici, chiar şi felul tău de a fi. Pe cît se poate, eşti trimis să împarţi camera cu cei care să-ţi semene, cît de cît. Să fii, la o adică, printre "ai tăi". Să nu fii izolat. Dar aici nu eşti niciodată printre ai tăi. Singurătatea te loveşte în fiecare zi a detenţiei, între 7 şi 22. Între deşteptare şi stingere. Atunci trebuie să renunţi la libertatea pe care ţi-o fabrici în vis şi să te alături duzinii de deţinuţi care cască, se întind, oftează, se freacă la ochi, toţi respirînd din greu acelaşi aer de solitudine. Singurul lucru pe care îl ai în comun cu ei. Toţi la unison cu tine. Aştepţi să se facă apelul. Apoi să vină masa. Între două "activităţi", mai schimbi o vorbă cu cel de lîngă tine. Apropiaţi ai unul, maximum doi colegi de detenţie, în special dintre cei cu care împarţi camera. Cu restul păstrezi doar relaţii strict de politeţe. Te salută, răspunzi politicos, dar doar atît. Lucruri care ţin de "respect", cum se spune la închisoare. Dar nici pe aceştia nu-i poţi numi "apropiaţi" pentru că închisoarea nu e loc de socializare. Aici se supravieţuieşte, iar relaţiile sînt pasagere şi de conjunctură. La închisoare, te gîndeşti. Ai mult timp să stai cu tine. Te gîndeşti la tot felul de lucruri, şi uneori propria singurătate ajunge să te revolte. Îţi spui: "În definitiv n-am nevoie de nimeni, dar ar fi frumos să am acum un umăr pe care să pot plînge". Dar după gratii, unde toţi se gîndesc doar la propria supravieţuire, nu te ajută de fapt nimeni. La închisoare, dacă ai inima deschisă, "ţi-o iei". Te gîndeşti la cum abia reuşeşti să comunici într-o mare de oameni, doar cu unul sau cu doi dintre ei. Şi-ţi spui "orice relaţie e bazată întotdeauna pe un interes (afectiv sau material)" şi uite aşa ajungi să analizezi nişte relaţii din lumea dinafară şi ajungi să-ţi faci singur rău şi să te întristezi de unul singur şi să ţi se pară că de fapt n-ai avut pe nimeni niciodată, n-ai avut nici un ajutor din nici o parte. Şi poate taman de-aia eşti tu aici. Pentru că - îţi spui - pînă la urmă toţi trebuie să ne descurcăm cu propria noastră singurătate. Dar la închisoare, singurătatea autentică este totuşi, un "produs" de lux. Deşi te simţi însingurat, nu eşti singur. N-ai cum să fii. Mereu cu ochii în patru, mereu cu garda sus. Sistemul semideschis, cînd uşile camerelor dintr-o secţie sînt lăsate deschise, ca deţinuţii să poată circula în voie pe coridoare, să intre în camere etc., este pentru unii o teroare psihică constantă. Un vuiet, un du-te-vino continuu, mereu feţe noi, mereu oameni cu care trebuie să mimezi că te simţi în largul tău, cînd de fapt zîmbetul devine un rictus social, pictezi masca aparenţelor ca să nu se işte vreun scandal. Vine unul, vine altul, n-ai timp să-ţi pui gîndurile în ordine, deşi se spune că la închisoare n-ai nimic altceva decît timp. De fapt, nici măcar pe ăsta nu-l ai. Cînd stai în spatele gratiilor, înveţi acel egoism al supravieţuitorului care te plonjează într-o solitudine psihică şi o independenţă aparentă faţă de ceilalţi. Printre colegii de detenţie vei învăţa să nu ceri niciodată ajutor, nici măcar un sfat, pentru că ar însemna că te îndatorezi. Or, aici e ultimul loc din lume unde ar trebui să-ţi faci datorii, ultimul loc unde poţi să legi prietenii. Fiecare cu el şi pentru el, mi-a povestit mai demult un deţinut de la Rahova, chiar dacă nu intri la zbîrnă cu mentalitatea asta, garantat aşa vei ieşi. Şi nimeni, niciodată, nu te va mai putea schimba. Pentru că-ţi vei fi însuşit, de fapt, singura lege a supravieţuirii: aceea de a nu depinde de nimeni. Vei fi învăţat, adică, siguranţa pe care ţi-o oferă singurătatea.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.