Suporterii de fotbal şi „băieţia“

Dinu GUŢU
Publicat în Dilema Veche nr. 636 din 28 aprilie - 4 mai 2016
Suporterii de fotbal şi „băieţia“ jpeg

Fotbalul, pe scurt, de la formele sale medievale (choule sau calcio fiorentino) și pînă astăzi, poartă în spate, pe lîngă un puternic patriotism local, atît din partea celor care-l joacă, cît și din partea celor care-l urmăresc, un soi de marker universal al ideii de masculinitate. Deși atît huliganii, cît și ultrașii sînt intrați profund în postmodernitate și vor purta autoironic mărci de haine cum ar fi „Weekend offender“ sau „Peaceful hooligan“, ideea de masculinitate la care fac apel este una mai degrabă romanțată, care vine dintr-o perioadă în care vorbele lui Bill Shankly stăteau în picioare: „Socialismul, în care cred, înseamnă – fiecare muncind pentru celălalt, fiecare avînd parte din cîștig. E felul în care văd fotbalul, e felul în care văd viața“. O perioadă în care echipa de fotbal reprezenta fabrica, universitatea sau orașul.

Principalul adversar al homosocialității bărbaților de oriunde din lume este transformarea fotbalului, dintr-un sport cu puternice identități ale moravurilor locale ale bărbaților, într-un sport care, odată cu „efeminarea“ culturii pop, este acaparat de industriile de spectacol și de indolentul capital, fiind furat vechiului public, privatizat și cotat la bursă. Totul pentru a scoate profit din popcorn, lenjerie de pat și tricouri cu CR7, de exemplu. Schema este însă mai veche, plictisita clasă de mijloc mai coboară din cînd în cînd spre atracțiile „autentice“ ale săracilor pentru a le împrumuta și transforma definitiv.

Cluburile mari fie încep să se comporte asemenea unor corporații care investesc în propriul brand, fie sînt acaparate, așa cum se-ntîmplă pe la noi, de samsari care, dacă la început au vîndut fabrica clubului pe bucăți, acum o fac și cu echipa de fotbal. Cei alienați de pasiunea pentru propriul sport sînt cel mai adesea bărbații care ori privesc neputincioși cum Poli, Craiova sau Steaua dispar sau sînt clonate, ori, cum se-ntîmplă-n Vest, nu-și permit să plătească 100 de euro pentru un bilet la un meci al favoriților.

Un strălucit academic britanic, Steve Redhead, spune că postcultura sau epoca „post-yuppie“ înseamnă destrămarea barierelor socioculturale: „rock/dance, Est/Vest, Stînga/Dreapta, global/local“ și nu în ultimul rînd – „masculin/feminin“. Tema dispariției este tot mai pronunțată în postmodernism, ceea ce se încearcă este show-ul de dragul show-ului, fotbalul-wrestling, privit obligatoriu la TV.

Pentru contrareacție trebuie să privim spre peluzele stadioanelor. Acolo este adevăratul spectacol. Sute de bărbați organizați comunitar ce iubesc berea și carnavalescul sînt adevărata subversiune la fotbalul-vertigo. Ca să fii unul dintre ei, trebuie să fii „băiat“. Iar „băieția“ este un soi de cod valoric sau o „mentalitate“ care funcționează între ei. Tot din zona etichetei de gen le vin și necazurile cu statul; problema ultrașilor cu autoritatea se trage din afișarea exacerbată a masculinităților. Astfel, problema statului cu suporterii vine cel mai adesea din etalarea din partea acestora a unui performance ultramasculinizat într-un mediu care se vrea hipercontrolat, așa cum sînt stadionul și meciul de fotbal – carnavalesc de sunet și culoare în mijlocul regulilor, al schemelor tactice, al scaunelor numerotate, al arbitrilor etc. Ultrașii răstoarnă inconștient ordinea fixă și „bauhausul“ stadioanelor, transformîndu-le pentru două ore în adevărate spații liminale. Lupta lor simbolică este împotriva americanizării unui sport care nu este un produs difuzat la MTV, ci este  puternic legat de identitate locală și de coduri de onoare.

Pe de altă parte, tot masculinitatea, bat-o vina, e responsabilă pentru ritualizarea violențelor, cel mai des simbolice și rareori fizice între ultrași. Să-l pui pe fugă pe celălalt, să-i renegi „masculinitatea“, nu să-l elimini din „joc“, e scopul lor. Să-i arăți, în ultim stadiu, cine-i mai „băiat“. Ideea de onoare și de „băieție“ este pusă la bătaie într-un joc ritualic la care trebuie să răspunzi performativ. Fotbalul este, așadar, un bun moment de punere în competiție a masculinităților, „lupta“ din teren fiind, în mod ideal, o reflexie a „luptei“ din tribune, ambele legitimîndu-se reciproc.

Fotbalul e printre ultimele refugii ale rezistenței față de pasivitatea spectacolului, iar galeria, prin cîntecele și coregrafiile sale, este creatoare de cultură populară, căci în fond, cum spune Cantona, fotbalul este ultimul spectacol care creează relații sociale deschise și intense. Nimeni nu-i adus cu forța la stadion. Nimeni nu-i obligat să cînte.

Pînă una-alta, pe stadioane, mai mult decît în academii, se luptă cu antiautoritarismul, derapajele establishment-ului sau, pur și simplu, pentru dreptul de a bea o bere lîngă ai tăi, vorba unui steag de gard: „Și tu, ca și mine, vrei liber să zbori“.

Dinu Guțu este dr. în antropologie și autor al cărții Ultimii oameni. Etnografia unei peluze (Tritonic, 2015).

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.