Suburbie sau oraş?

Florin ONCESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 225 din 7 Iun 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Montréal-ul are multe din caracteristicile unui oraş european. Oraş compact, din centru pînă la margini, străzi cu trotuare, metrou, autobuze... Dar e amplasat pe continentul american, iar fenomenul suburbiilor nu l-a ocolit. Dacă vrei mai mult spaţiu de locuit la aceiaşi bani, cumperi o casă dincolo de limita oraşului. Cu cît mai departe de centru, cu atît mai avantajos, financiar. Dacă locuieşti în oraş nu-nseamnă că vezi zilnic oraşul. Dar îl simţi mereu aproape. Dacă vrei să-l vezi, poţi! Aşa îşi spun şi locuitorii suburbiilor. Dacă vrei să-l vezi, poţi, dar dacă nu, ai spaţiul, ai liniştea, ai aerul curat! Însă nu toate familiile ajung la un consens. Într-un cuplu de români cu locuinţă în nordul insulei (Montréal-ul e amplasat pe o insulă, între două braţe - inegale - ale fluviului St. Laurent), partea feminină militează de ani buni pentru întorsul la viaţa citadină. "El: Cînd ne lipseşte oraşul, ne urcăm în maşină şi îl vedem. Eu: Cît faceţi pînă în downtown? El: Puţin. Cel mult douăzeci de minute. Soţia lui: Glumeşti? Cît am făcut acum? O oră şi jumătate! El: Bine, a fost o situaţie specială. Dar dacă-i liberă autoruta, atîta facem. Douăzeci de minute. Ea: Păi, asta-i problema. Autoruta e liberă numai la trei noaptea, bănuiesc." Côte-des-Neiges. Din 1995, am schimbat patru adrese în acelaşi cartier din Montréal, Côte-des-Neiges. Patru apartamente, toate de aceeaşi mărime, salon şi două dormitoare, oferind cam acelaşi grad de confort. Mai întîi, apartamentul de pe strada St-Kevin, într-un bloc de patru niveluri, aparţinînd unei vietnameze, madam Tina. Apoi apartamentul de pe strada Edouard Montpetit, într-un bloc de trei niveluri, aparţinînd unei românce, madam Angela. Apoi, după întoarcerea de la Seattle, apartamentul din blocul turn de peste drum de intrarea principală a cimitirului Mont Royal, aparţinînd unei evreice unguroaice, o văduvă bătrînă, care conducea un Jaguar. În sfîrşit, de doi ani, prezentul apartament, dintr-un bloc din nou de patru niveluri, de pe-o mică stradă circulară numită Place Decelles. Proprietate personală, de data asta. Statuia lui Eminescu. În urmă cu cîţiva ani, a existat o dispută în sînul comunităţii românilor din Montréal, pe tema amplasării unei statui a lui Eminescu. Primăria fusese, în principiu, de acord cu trei propuneri venind dinspre români. O piaţetă din centru, un teren acoperit cu iarbă de lîngă biserica Bunavestire - cea mai veche dintre cele şapte biserici ortodoxe româneşti din aglomerarea ubană - şi un mic parc din Côte-des-Neiges. Un român cu domiciliul în suburbii şi-a exprimat pe un forum de pe Internet, cu vehemenţă, preferinţa pentru spaţiul verde de lîngă biserică. Era vorba de un loc în care românii se întîlneau cu regularitate, unul situat la mică distanţă de o autostradă, deci cu acces facil pentru cineva venind din afara oraşului, şi - fapt esenţial - cu bune posibilităţi de parcare. Piaţeta din centru i s-a părut opţiunea cea mai proastă. N-avea nici una din calităţile menţionate. Am tresărit luînd cunoştinţă de felul în care respectivul a respins ideea micului parc din Côte-des-Neiges. Omul spunea cam aşa: "E drept că în Côte-des-Neiges locuiesc mulţi români, dar e vorba de un loc de tranzit, în care oamenii stau un an ori doi după sosirea la Montréal şi din care pleacă imediat ce fac rost de o slujbă mai acătării şi se încumetă să-şi cumpere, pe credit, o casă. După această perioadă neagră a existenţei lor, şi ei îşi vor dori ca statuia lui Eminescu să se găsească în locul de lîngă biserică!". Statuia stă azi în piaţeta din centru, spre marea dezamăgire a omului nostru, se poate bănui. Viaţă de cartier. Dacă trăieşti timp îndelungat într-un cartier, viaţa ta devine, vrînd-nevrînd, viaţă de cartier. "Da, m-am tuns. Nu se vede? Păi, tot pe Gatineau, de ce m-aş duce în altă parte? M-a tuns vietnameza aia minusculă. Albaneza era ocupată, cînd am ajuns acolo." "Bine, mîine îmi duc pantalonii la curăţat. Unde? Pe Queen-Mary, lîngă Starbucks, că alt loc nu ştiu. Deşi... n-am mai trecut pe-acolo de cînd m-a enervat rusoaica." "Bine, trec şi pe la farmacie. La care? O fi Jean Coutu de pe Van Horne mai aproape, dar mie tot Pharmaprix-ul de la colţ cu Queen Mary îmi place!" "Bine, iau eu filme. Nu, nu de la Blockbuster. N-au mare lucru, aici. Mai bine din centru, de la Boîte Noire." "M-ai programat la dentistă, pentru cleaning? Cînd? OK. Da, şi eu am observat că noua secretară e bizară. De ce naibii a schimbat-o madam Munteanu pe cea dinainte? Ai întrebat-o?" Chiar şi întîlnirile cu amicii români din suburbii, tot parte din viaţa de cartier devin. "Bună! Cum rămîne, mergem la un restaurant? Unde să fie? În downtown? Sau, poate, în Côte-des-Neiges? Găsim mai uşor loc de parcare. Noi nici n-am mai lua maşina. OK, de acord. Unde? La Fiesta, la mexicani? Sau la vietnamezi? Ar fi cei de pe Victoria, cu crisp noodles. Sau cei de pe Côte-des-Neiges, colţ cu Côte-Ste Catherine, cu supele alea uriaşe. Mi-a plăcut şi unde am fost ultima oară, la barul irlandez. Aveau mîncare rezonabilă. Deci? OK. Ne vedem acolo, la şapte?" O suburbie liniştită. La Seattle, am lucrat cu un spaniol tînăr. Jorge era venit din Spania cu prietena lui, care lucra pentru aceeaşi companie, dar într-o altă clădire de birouri. După aproape doi ani, omul a anunţat că ei doi se întorc în Spania şi se căsătoresc. Cu banii strînşi în America, îşi plătiseră un avans substanţial la un apartament în Madrid. "-În centru? - am întrebat eu. - Nu chiar în centru, că ar fi fost prea scump, dar într-un cartier relativ central, a spus Jorge. - De ce nu într-o suburbie liniştită?, s-a mirat Scott, un coleg american." Mai departe, Jorge i-a explicat lui Scott cum se face că suburbia liniştită nu-i visul standard al clasei de mijloc din Spania şi, în general, din Europa. Acolo, centrul oraşului încă n-a devenit un amalgam de centru bancar strălucitor, zone rezidenţiale ultrascumpe şi zone ghetoizate, mai mult sau mai puţin mascate. Transportul public există, este eficient, poate fi utilizat fără jenă şi fără teamă. Tot fără jenă şi fără teamă îţi poţi înscrie copiii la şcoala publică. Viaţa citadină n-a devenit o experienţă de vacanţă ori de week-end, n-a devenit o amintire din anii studenţiei. "Pentru mulţi, oameni ca tine şi ca mine - i-a spus Jorge lui Scott - este viaţa normală, de zi cu zi."

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.