Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului

Edmond NICULUȘCĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 951 din 30 iunie – 6 iulie 2022
Foto: Alberto Groșescu
Foto: Alberto Groșescu

Totul a pornit de la un pariu făcut cu două administrații radical diferite. L-am făcut întîi cu oamenii Gabrielei Firea. Iar un an mai tîrziu, cu echipa lui Nicușor Dan. Am garantat ambelor administrații că locuitorii Bucureștiului vor lua cu asalt străzile pietonale temporare. Nici unii, nici ceilalți (ceilalți e un pic relativ, căci mulți sînt tot unii) nu au crezut că lumea va veni pur și simplu să se plimbe, doar dacă închidem o stradă la capete și nu facem nici un spectacol, nu punem nici un cort pe mijlocul drumului, nici o tarabă, nici o muzică. Va fi nebunie de oameni, aveți încredere! Dacă nu vine lumea, renunțăm! Facem un test timp de două week-end-uri. Așa a pornit inițiativa ARCEN „Străzi Deschise”.

Nu știam la data aceea ceea ce spusese Jan Gehl, dar se pare că are și de data asta dreptate: „Dacă faci treabă bună într-un spațiu public, atunci oamenii vor veni acolo și vor începe să se bucure de loc. Dacă le creezi condiții bune ca să le placă să iasă în oraș, ca turiștilor să le placă să petreacă timp acolo, ca organizatorii de conferințe să se bată să vină în oraș – asta dezvoltă economia. Pentru că este un lucru așa de universal încît, dacă ești sigur că aceste lucruri sînt organizate, oamenilor le va plăcea să vină acolo. E atît de simplu”.

Ne războiserăm la cuțite cu administrația Firea pentru diverse subiecte cu doar cîteva săptămîni în urmă, dar știam că dacă nu facem acest gest urban, imediat după ieșirea din starea de urgență a anului 2020, după ce stătuserăm în case închiși mai bine de două luni, Bucureștiul va mai pierde un tren (dintr-un lung șir). Am fost insultați, amenințați, acuzați de trădare, ba chiar luați în rîs că vrem să colaborăm cu Primăria de atunci. Ne-am trezit cu donații de 1 leu în semn de protest de la diverși bucureșteni, dar am înghițit toate astea. Știam că e unul din acele momente cînd pierderile sînt radical mai mici decît cîștigurile pe viitor pentru comunitate. Ne-am văzut cu oamenii primarului de atunci și am obținut puțin peste ceea ce ne propuseserăm: pietonizarea temporară a Căii Victoriei de la Dîmbovița la Bulevardul Elisabeta, Cotroceniul, strada Nicolae Golescu, străzile din preajma Grădinii Icoanei, zona Academiei și Edgar Quinet și zona fîntînilor de la Unirii. La doar o lună de la lansarea proiectului, negociam extinderea pietonalei din Victoriei și dădeam, la schimb, Cotroceniul. Cîteva zile mai tîrziu, pietonala de pe Victoriei creștea și ajungea în dreptul Pieței Revoluției, iar un an mai tîrziu, Calea Victoriei devenea complet pietonală pe durata week-end-urilor și se extindea inclusiv către Șoseaua Kiseleff pînă la intersecția cu strada Ion Mincu.

Multe se pot reproșa inițiativei, sînt destule neajunsuri și imperfecțiuni, poate și multe lucruri negîndite inițial, dar două lucruri sînt sigure: nici o vară la București nu mai poate fi imaginată fără străzi pietonale temporare. Și poate și mai important e că inițiativa se extinde. Să luăm doar exemplul din sectorul 6. În Drumul Taberei, inițiativa a avut un succes pe care nimeni nu-l putea anticipa, iar asta produce masă critică ce va face posibilă, curînd, apariția străzilor pietonale permanente. Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.

Spațiul public pietonizat aduce enorm de multe beneficii orașului. Iar primul beneficiu e schimbarea radicală a raportului dintre locuitori și orașul lor. Se produce brusc o topofilie, o reîndrăgostire de spațiul urban, de arhitectura orașului, de viața urbană care are un farmec enorm și pe care o întîlnim foarte des în orașele din Vest și foarte puțin aici. Străzile pietonale te fac important, nu mai ești un animal de oraș fugărit printre mașini, treceri de pietoni, trotuare înguste. Ești, deodată, stăpîn pe situație și pe oraș, începi să simți că ai un loc și că ceilalți nu mai sînt așa de răi, că și ei au loc alături de tine, că nu mai trebuie să te lupți să-ți faci loc ca să poți avansa și că, în fond, sîntem parte dintr-o comunitate.

Prin spațiul public se reglează parte a tensiunilor dintre locuitori, ceea ce s-ar putea numi „enervarea noastră cea de toate zilele” care se detensionează, spațiul public pietonal fiind un mediu de negociere, de toleranță, de înțelegere a celuilalt. E, așadar, un cîștig garantat pentru atmosfera orașului și calitatea vieții noastre urbane.

Noul context provocat de pandemia COVID-19 a schimbat mult comportamentul oamenilor, opțiunile de petrecere a timpului liber și de deplasare. Am fost cu toții martori la modul în care marile orașe europene au luat măsuri pentru creșterea spațiului public pentru oameni, a spațiilor de recreere și a infrastructurii de transport alternativ. Numai dacă ne uităm la Paris, vedem o schimbare petrecută peste noapte. În doar cîteva săptămîni, au apărut zeci de străzi pietonale, zeci de kilometri noi de piste de bicicletă, într-un efort fără precedent de a da siguranță oamenilor și de a-i putea reîntoarce la muncă după spaima apariției virusului care ne-a ținut pe toți în case, indiferent de loc. Iar aceste măsuri, luate sub presiunea momentului, au rămas definitiv și au schimbat viața urbană a Parisului.

Dar să revenim la București. Presiunea adusă de situația creată de pandemie putea fi o oportunitate enormă pentru puținii oameni cu o gîndire reformistă din administrația orașului. Dar administrația Bucureștiului a ratat momentul: spus pe șleau, nu a făcut nimic, în afară de implementarea ideii ARCEN „Străzi Deschise”, pe care s-a grăbit anul acesta să și-o asume în totalitate. Din păcate, lista problemelor pe care administrația le are de rezolvat e lungă și o resimțim cu toții în fiecare zi: infrastructura pistelor de bicicletă aproape lipsește și e, oricum, discontinuă, spațiile publice sînt precare, aglomerația și dificultatea de a traversa orașul la orele prînzului sînt o aventură. Trecerile de pietoni sînt rare și poziționate fără raport cu reperele sau țintele pietonale, timpii de traversare la semafoare sînt prea mici și carosabilele late nu sînt prevăzute cu insule mediane pentru siguranța traversării. Pe lîngă acestea, starea neîntreținută a pavajului (care produce aproape o muzică distinctă, identitară a Bucureștiului), ca şi numeroasele obstacole (maşini parcate aiurea, stîlpi, chioşcuri, borduri înalte, pubele, cutii de distribuție a electricității, telefoniei și gazului etc.) fac foarte dificilă şi pe alocuri imposibilă deplasarea persoanelor în scaun rulant, cu cărucioare, persoane în vîrstă, nevăzători etc. Ambianţa deplasărilor pietonale este în general afectată de prezenţa agresivă a vehiculelor în spațiile şi peisajele urbane, de poluare, zgomot, nesiguranţă, generate de traficul auto.

Toate strategiile comandate și plătite de Primăria Capitalei, fie că vorbim de Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) sau de alte strategii, cu acronimele de rigoare, PMUD sau SIDU, fără excepție, indică gravitatea stării infrastructurii publice și pietonale din București.

Conform PMUD (2016), infrastructura pentru pietoni nu este satisfăcătoare în întreg teritoriul studiat. În ciuda condițiilor precare, există un mare număr de deplasări pietonale în București, mai ales pentru a face cumpărături (32% din totalul deplasărilor) şi pentru a însoți copiii (37%). Mai mult, conform analizelor ce stau la baza PMUD, în 2015 distanța medie de deplasare în București era 6,8 km – o distanță favorabilă deplasărilor nemotorizate sau cu transportul public. Cu toate acestea, condițiile actuale, menționate anterior, descurajează opțiunea mai extinsă pentru mersul pe jos și, de asemenea, pentru utilizarea transportului public către şi de la care accesul pietonal este inconfortabil. Se recomandă, atît în zona centrală, cît și în cartierele rezidențiale, crearea de străzi și areale favorabile deplasării nemotorizate în toate zonele cu fluxuri ridicate de pietoni și/sau sensibile la efectele traficului motorizat: zone de învățămînt, comerciale, de agrement, rezidențiale, zone istorice, cu patrimoniu arhitectural valoros etc., precum și introducerea zonelor cu 30 km/h.

Statisticile europene de mobilitate din 2018 plasează românii printre cei care parcurg cele mai multe distanțe mici cu mașina personală: deplasările medii în oraș sînt pe distanțe sub 15 km, la un diametru oficial al orașului de 24 km, cu o medie de 1,87 pasageri. Drumurile zilnice cu mașina sînt 38% spre serviciu, 24% în scop personal, 22% pentru cumpărături și în proporție mai mică pentru relaxare, școală sau condusul cuiva. 7% merg zilnic pe jos, 30% cu mașina ca șofer, 26% cu mașina ca pasager, 27% cu transportul public.

Conform SIDU (2020), locuitorii Capitalei au acordat nota 6,67 pentru capacitatea infrastructurii pietonale, 6,82 pentru calitatea trotuarelor și 6,31 pentru accesul pe trotuare al persoanelor cu cărucior, bicicletă, trotinetă etc. De asemenea, zonele cu probleme în ceea ce privește calitatea sau eficiența infrastructurii pietonale acoperă o suprafață de peste 4.700 ha și reprezintă 19,6% din teritoriul administrativ al Capitalei. Una din consecințe este că, recurgînd la transport motorizat, timpul mediu petrecut în trafic într-o zi obișnuită este de 116 minute. 51,5% din respondenții sondajului sînt de acord cu închiderea unor străzi din zona centrală și transformarea lor în artere pietonale.

Proiectul „Străzi Deschise” a redesenat modul bucureșteanului de a interacționa cu orașul. Săptămînal, familii, prieteni, vecini, din toate colțurile orașului, în grupuri de cîte doi, trei și mai mult de-atît, au luat cu asalt străzile pietonale. Activitățile principale sînt plimbarea/mersul pe jos, contemplarea orașului și dialogul oamenilor. Totodată, s-a resimțit o creștere mare a comerțului pe arterele deschise exclusiv traficului pietonal. Bucureștenii au redescoperit orașul, dintr-o poziție aproape inedită: locuitori și turiști în același timp, într-un spațiu temporar prietenos, nepoluat de noxe și de zgomot (pînă la apariția scenelor), în care viața curge „aproape ca în capitalele occidentale”. Turiștii sosiți încă din timpul săptămînii au fost surprinși de o adevărată schimbare de dispoziție a orașului.

Pe de altă parte, „deschiderea străzilor pentru oameni” a coincis cu ridicarea unei serii întregi de restricții datorate pandemiei de COVID-19, ceea ce a dat o și mai puternică forță simbolică pietonalei: o adevărată recuperare a vieții normale, o recuperare a normalității dialogului și întîlnirii cu celălalt, suprapusă peste ideea unei noi normalități a orașului (mult așteptată). Dar „Străzi Deschise” este și despre crearea unui context urban în care oamenii sînt împreună, dar mult mai sigur ca în orice spațiu închis, privind și fiind parte dintr-un spectacol amplu: spectacolul străzii/orașului retrezit la viață.

Odată trezit gustul pentru străzi pietonale, odată ce a fost parcurs acest experiment urban la scara orașului, administrația și societatea civilă vor trebui să facă mai departe progrese pentru creșterea calității vieții urbane. Avem nevoie urgent de o revitalizare urbană care să transforme crizele multiple și șocurile lumii în care trăim (criza climatică, criza energiei, criza COVID, criza produsă de creșterea prețurilor la carburanți) într-o enormă oportunitate. Iar angajamentul și mobilizarea cetățenilor din oraș și a organizațiilor non-guvernamentale nu trebuie ignorate. Nu administrația, ci oamenii care trăiesc orașul zi de zi au creativitatea, coerența și soluțiile necesare reinventării Bucureștiului.

Edmond Niculușcă este președintele ARCEN.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

image png
Dan Șucu vine cu o propunere pentru tinerii care visează la propria casă: un nou program pentru cumpărarea locuințelor
Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, susține lansarea unui nou mecanism care să faciliteze accesul tinerilor la locuințe, după modelul programului „Prima Casă”, pe care îl consideră una dintre măsurile care au contribuit la revenirea încrederii în economie după criza financiară
Verificari control ANPC benzinarie MOL pret preturi benzina combustibil 10 martie 2022 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Cât costă benzina și motorina sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Unde se găsesc cei mai ieftini carburanți și cât costă un plin
Prețurile carburanților continuă să fie ridicate în România, iar șoferii care vor să economisească pot compara tarifele afișate de benzinării înainte de alimentare.
image png
Psihopații nu arată așa cum îți imaginezi! Cum recunoști oamenii periculoși de lângă tine
Dan Gabriel Rusu a explicat în podcastul lui Mihai Morar de ce oamenii periculoși pot fi fermecători și de ce nu trebuie să ne ignorăm instinctul.
haltere romania jpg
Luis Manuel Lauret Rodriguez a adus singura medalie României la CM de haltere
Sportiv de origine cubaneză, Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat singura medalie a României la Campionatul Mondial de haltere de la Ningbo (China). Acesta a cucerit „argintul” la stilul smuls.
energie electrica pexels jpg
Prețurile producției industriale au crescut cu aproape 14% într-un an. Energia și produsele petroliere s-au scumpit cel mai mult
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 13,8% în septembrie 2026 față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce, comparativ cu august, avansul a fost de 2,6%, arată datele INS. Cele mai mari scumpiri anuale au fost înregistrate în industria energetică.
Cognitopia  Oameni sau algoritmi png
COGNITOPIA
COGNITOPIA – Democrația a expirat. Cine îi ia locul? Washingtonul îți decide viitorul, dar tu nu votezi acolo. Algoritmii îți conduc viața, dar cine îi controlează? Până și ficatul tău ar vota împotriva ta! COGNITOPIA provoacă ordinea actuală: emancipare cognitivă sau sclavie digitală?
pensie jpg
Cum funcționează, de fapt, banii pentru pensie
După zeci de ani de muncă, ce primește un salariat în schimbul contribuțiilor pentru pensie?
Rășinari satul de basm din Mărginimea Sibiului Foto FB La pas prin Rășinari jpg
Referendum în Rășinari pentru interzicerea exploatărilor miniere. Localnicii decid soarta unui proiect de peste 100 de milioane de euro
Locuitorii comunei Rășinari, din județul Sibiu, sunt chemați duminică, 8 noiembrie, la urne, pentru a decide dacă sunt de acord cu exploatările miniere pe raza localității.
pompieri smurd fb jpg
Explozie într-un bloc din Târgoviște: o femeie a ajuns la spital. Două persoane au fost evacuate de pompieri din imobil, iar alte șase s-au autoevacuat
O femeie a fost rănită în urma unei explozii produse sâmbătă dimineață într-un bloc de locuințe de pe Calea Câmpulung din municipiul Târgoviște.