Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Totul a pornit de la un pariu făcut cu două administrații radical diferite. L-am făcut întîi cu oamenii Gabrielei Firea. Iar un an mai tîrziu, cu echipa lui Nicușor Dan. Am garantat ambelor administrații că locuitorii Bucureștiului vor lua cu asalt străzile pietonale temporare. Nici unii, nici ceilalți (ceilalți e un pic relativ, căci mulți sînt tot unii) nu au crezut că lumea va veni pur și simplu să se plimbe, doar dacă închidem o stradă la capete și nu facem nici un spectacol, nu punem nici un cort pe mijlocul drumului, nici o tarabă, nici o muzică. Va fi nebunie de oameni, aveți încredere! Dacă nu vine lumea, renunțăm! Facem un test timp de două week-end-uri. Așa a pornit inițiativa ARCEN „Străzi Deschise”.
Nu știam la data aceea ceea ce spusese Jan Gehl, dar se pare că are și de data asta dreptate: „Dacă faci treabă bună într-un spațiu public, atunci oamenii vor veni acolo și vor începe să se bucure de loc. Dacă le creezi condiții bune ca să le placă să iasă în oraș, ca turiștilor să le placă să petreacă timp acolo, ca organizatorii de conferințe să se bată să vină în oraș – asta dezvoltă economia. Pentru că este un lucru așa de universal încît, dacă ești sigur că aceste lucruri sînt organizate, oamenilor le va plăcea să vină acolo. E atît de simplu”.
Ne războiserăm la cuțite cu administrația Firea pentru diverse subiecte cu doar cîteva săptămîni în urmă, dar știam că dacă nu facem acest gest urban, imediat după ieșirea din starea de urgență a anului 2020, după ce stătuserăm în case închiși mai bine de două luni, Bucureștiul va mai pierde un tren (dintr-un lung șir). Am fost insultați, amenințați, acuzați de trădare, ba chiar luați în rîs că vrem să colaborăm cu Primăria de atunci. Ne-am trezit cu donații de 1 leu în semn de protest de la diverși bucureșteni, dar am înghițit toate astea. Știam că e unul din acele momente cînd pierderile sînt radical mai mici decît cîștigurile pe viitor pentru comunitate. Ne-am văzut cu oamenii primarului de atunci și am obținut puțin peste ceea ce ne propuseserăm: pietonizarea temporară a Căii Victoriei de la Dîmbovița la Bulevardul Elisabeta, Cotroceniul, strada Nicolae Golescu, străzile din preajma Grădinii Icoanei, zona Academiei și Edgar Quinet și zona fîntînilor de la Unirii. La doar o lună de la lansarea proiectului, negociam extinderea pietonalei din Victoriei și dădeam, la schimb, Cotroceniul. Cîteva zile mai tîrziu, pietonala de pe Victoriei creștea și ajungea în dreptul Pieței Revoluției, iar un an mai tîrziu, Calea Victoriei devenea complet pietonală pe durata week-end-urilor și se extindea inclusiv către Șoseaua Kiseleff pînă la intersecția cu strada Ion Mincu.
Multe se pot reproșa inițiativei, sînt destule neajunsuri și imperfecțiuni, poate și multe lucruri negîndite inițial, dar două lucruri sînt sigure: nici o vară la București nu mai poate fi imaginată fără străzi pietonale temporare. Și poate și mai important e că inițiativa se extinde. Să luăm doar exemplul din sectorul 6. În Drumul Taberei, inițiativa a avut un succes pe care nimeni nu-l putea anticipa, iar asta produce masă critică ce va face posibilă, curînd, apariția străzilor pietonale permanente. Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
Spațiul public pietonizat aduce enorm de multe beneficii orașului. Iar primul beneficiu e schimbarea radicală a raportului dintre locuitori și orașul lor. Se produce brusc o topofilie, o reîndrăgostire de spațiul urban, de arhitectura orașului, de viața urbană care are un farmec enorm și pe care o întîlnim foarte des în orașele din Vest și foarte puțin aici. Străzile pietonale te fac important, nu mai ești un animal de oraș fugărit printre mașini, treceri de pietoni, trotuare înguste. Ești, deodată, stăpîn pe situație și pe oraș, începi să simți că ai un loc și că ceilalți nu mai sînt așa de răi, că și ei au loc alături de tine, că nu mai trebuie să te lupți să-ți faci loc ca să poți avansa și că, în fond, sîntem parte dintr-o comunitate.
Prin spațiul public se reglează parte a tensiunilor dintre locuitori, ceea ce s-ar putea numi „enervarea noastră cea de toate zilele” care se detensionează, spațiul public pietonal fiind un mediu de negociere, de toleranță, de înțelegere a celuilalt. E, așadar, un cîștig garantat pentru atmosfera orașului și calitatea vieții noastre urbane.
Noul context provocat de pandemia COVID-19 a schimbat mult comportamentul oamenilor, opțiunile de petrecere a timpului liber și de deplasare. Am fost cu toții martori la modul în care marile orașe europene au luat măsuri pentru creșterea spațiului public pentru oameni, a spațiilor de recreere și a infrastructurii de transport alternativ. Numai dacă ne uităm la Paris, vedem o schimbare petrecută peste noapte. În doar cîteva săptămîni, au apărut zeci de străzi pietonale, zeci de kilometri noi de piste de bicicletă, într-un efort fără precedent de a da siguranță oamenilor și de a-i putea reîntoarce la muncă după spaima apariției virusului care ne-a ținut pe toți în case, indiferent de loc. Iar aceste măsuri, luate sub presiunea momentului, au rămas definitiv și au schimbat viața urbană a Parisului.
Dar să revenim la București. Presiunea adusă de situația creată de pandemie putea fi o oportunitate enormă pentru puținii oameni cu o gîndire reformistă din administrația orașului. Dar administrația Bucureștiului a ratat momentul: spus pe șleau, nu a făcut nimic, în afară de implementarea ideii ARCEN „Străzi Deschise”, pe care s-a grăbit anul acesta să și-o asume în totalitate. Din păcate, lista problemelor pe care administrația le are de rezolvat e lungă și o resimțim cu toții în fiecare zi: infrastructura pistelor de bicicletă aproape lipsește și e, oricum, discontinuă, spațiile publice sînt precare, aglomerația și dificultatea de a traversa orașul la orele prînzului sînt o aventură. Trecerile de pietoni sînt rare și poziționate fără raport cu reperele sau țintele pietonale, timpii de traversare la semafoare sînt prea mici și carosabilele late nu sînt prevăzute cu insule mediane pentru siguranța traversării. Pe lîngă acestea, starea neîntreținută a pavajului (care produce aproape o muzică distinctă, identitară a Bucureștiului), ca şi numeroasele obstacole (maşini parcate aiurea, stîlpi, chioşcuri, borduri înalte, pubele, cutii de distribuție a electricității, telefoniei și gazului etc.) fac foarte dificilă şi pe alocuri imposibilă deplasarea persoanelor în scaun rulant, cu cărucioare, persoane în vîrstă, nevăzători etc. Ambianţa deplasărilor pietonale este în general afectată de prezenţa agresivă a vehiculelor în spațiile şi peisajele urbane, de poluare, zgomot, nesiguranţă, generate de traficul auto.
Toate strategiile comandate și plătite de Primăria Capitalei, fie că vorbim de Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) sau de alte strategii, cu acronimele de rigoare, PMUD sau SIDU, fără excepție, indică gravitatea stării infrastructurii publice și pietonale din București.
Conform PMUD (2016), infrastructura pentru pietoni nu este satisfăcătoare în întreg teritoriul studiat. În ciuda condițiilor precare, există un mare număr de deplasări pietonale în București, mai ales pentru a face cumpărături (32% din totalul deplasărilor) şi pentru a însoți copiii (37%). Mai mult, conform analizelor ce stau la baza PMUD, în 2015 distanța medie de deplasare în București era 6,8 km – o distanță favorabilă deplasărilor nemotorizate sau cu transportul public. Cu toate acestea, condițiile actuale, menționate anterior, descurajează opțiunea mai extinsă pentru mersul pe jos și, de asemenea, pentru utilizarea transportului public către şi de la care accesul pietonal este inconfortabil. Se recomandă, atît în zona centrală, cît și în cartierele rezidențiale, crearea de străzi și areale favorabile deplasării nemotorizate în toate zonele cu fluxuri ridicate de pietoni și/sau sensibile la efectele traficului motorizat: zone de învățămînt, comerciale, de agrement, rezidențiale, zone istorice, cu patrimoniu arhitectural valoros etc., precum și introducerea zonelor cu 30 km/h.
Statisticile europene de mobilitate din 2018 plasează românii printre cei care parcurg cele mai multe distanțe mici cu mașina personală: deplasările medii în oraș sînt pe distanțe sub 15 km, la un diametru oficial al orașului de 24 km, cu o medie de 1,87 pasageri. Drumurile zilnice cu mașina sînt 38% spre serviciu, 24% în scop personal, 22% pentru cumpărături și în proporție mai mică pentru relaxare, școală sau condusul cuiva. 7% merg zilnic pe jos, 30% cu mașina ca șofer, 26% cu mașina ca pasager, 27% cu transportul public.
Conform SIDU (2020), locuitorii Capitalei au acordat nota 6,67 pentru capacitatea infrastructurii pietonale, 6,82 pentru calitatea trotuarelor și 6,31 pentru accesul pe trotuare al persoanelor cu cărucior, bicicletă, trotinetă etc. De asemenea, zonele cu probleme în ceea ce privește calitatea sau eficiența infrastructurii pietonale acoperă o suprafață de peste 4.700 ha și reprezintă 19,6% din teritoriul administrativ al Capitalei. Una din consecințe este că, recurgînd la transport motorizat, timpul mediu petrecut în trafic într-o zi obișnuită este de 116 minute. 51,5% din respondenții sondajului sînt de acord cu închiderea unor străzi din zona centrală și transformarea lor în artere pietonale.
Proiectul „Străzi Deschise” a redesenat modul bucureșteanului de a interacționa cu orașul. Săptămînal, familii, prieteni, vecini, din toate colțurile orașului, în grupuri de cîte doi, trei și mai mult de-atît, au luat cu asalt străzile pietonale. Activitățile principale sînt plimbarea/mersul pe jos, contemplarea orașului și dialogul oamenilor. Totodată, s-a resimțit o creștere mare a comerțului pe arterele deschise exclusiv traficului pietonal. Bucureștenii au redescoperit orașul, dintr-o poziție aproape inedită: locuitori și turiști în același timp, într-un spațiu temporar prietenos, nepoluat de noxe și de zgomot (pînă la apariția scenelor), în care viața curge „aproape ca în capitalele occidentale”. Turiștii sosiți încă din timpul săptămînii au fost surprinși de o adevărată schimbare de dispoziție a orașului.
Pe de altă parte, „deschiderea străzilor pentru oameni” a coincis cu ridicarea unei serii întregi de restricții datorate pandemiei de COVID-19, ceea ce a dat o și mai puternică forță simbolică pietonalei: o adevărată recuperare a vieții normale, o recuperare a normalității dialogului și întîlnirii cu celălalt, suprapusă peste ideea unei noi normalități a orașului (mult așteptată). Dar „Străzi Deschise” este și despre crearea unui context urban în care oamenii sînt împreună, dar mult mai sigur ca în orice spațiu închis, privind și fiind parte dintr-un spectacol amplu: spectacolul străzii/orașului retrezit la viață.
Odată trezit gustul pentru străzi pietonale, odată ce a fost parcurs acest experiment urban la scara orașului, administrația și societatea civilă vor trebui să facă mai departe progrese pentru creșterea calității vieții urbane. Avem nevoie urgent de o revitalizare urbană care să transforme crizele multiple și șocurile lumii în care trăim (criza climatică, criza energiei, criza COVID, criza produsă de creșterea prețurilor la carburanți) într-o enormă oportunitate. Iar angajamentul și mobilizarea cetățenilor din oraș și a organizațiilor non-guvernamentale nu trebuie ignorate. Nu administrația, ci oamenii care trăiesc orașul zi de zi au creativitatea, coerența și soluțiile necesare reinventării Bucureștiului.
Edmond Niculușcă este președintele ARCEN.
