Straturi de ipocrizie

Alina PAVELESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 1031 din 11 ianuarie – 17 ianuarie 2024
image

Ipocrizia e una dintre puținele atitudini omenești cu care nu mi-e deloc ușor să mă împac. Probabil că sînt prea rigidă ca să înțeleg presupusele virtuți pînă și ale acelei ipocrizii considerate îndeobște „bună”. Aceea care, din adîncul ocean al ipocriziei, nu reprezintă decît primul și aparent cel mai inofensiv strat. Ca atunci cînd te arăți plin de optimism și faci planuri de viitor în fața cuiva pe care îl știi bolnav incurabil. Sau ca atunci cînd negi cu vehemență că tu îi cumperi cadourile de Moș Crăciun copilului care a cam început să se prindă. Teoretic, pot să consimt că acest tip de ipocrizie e omenește justificabilă, dar practic nu-mi intră deloc în cap că e OK să-mi arog superioritatea de a decide eu cît anume are dreptul să știe o altă ființă umană dintr-un adevăr care o privește direct. O să îmi spuneți că deja bat cîmpii, încă din primele rînduri, fiindcă nu se poate compara situația adultului aflat în fața morții cu aceea a unui copil care descoperă inexistența lui Moș Crăciun. Ba se poate, credeți-mă! Descoperirea că Moș Crăciun nu există – și, ca atare, că n-are rost să te bazezi pe minuni – e la fel de importantă pentru un copil pe cît e, la vîrsta adultă, conștientizarea iminenței propriului sfîrșit. E vorba, pe fond, de două momente esențiale, care definesc și cuprind întreaga condiție umană: acceptarea vieții și acceptarea morții. Și atunci cum să-și permită altcineva să hotărască pentru mine dacă sînt sau nu pregătit să devin om deplin? 

De fapt, aceasta este una dintre principalele caracteristici ale ipocriziei: ea se naște de obicei exact în acele puncte în care omul sau societatea nu prea au chef să admită că au ajuns. În acele momente în care refuzăm să credem că ar cam fi nevoie să luăm o decizie, să avem o reacție, să ne confruntăm cu o limită. Altfel spus, ipocrizia e, pur și simplu, o rezultantă – și o proiecție – a lașității omenești.

Asta se vede cel mai bine în cel de-al doilea strat al ipocriziei, cel intermediar, mai puțin „soft” decît primul, dar și mult mai puțin inocent. E totuși stratul cel mai larg răspîndit în zilele noastre – sau poate în toate timpurile, cine știe? În coconul lui, omul își clădește un cuib al siguranței de sine. E locul (imaginar) din care te poți minți liniștit pe tine, trimițînd la plimbare pe toți inoportunii care îți atrag atenția că undeva, în proximitatea ta, există o problemă ce ar trebui remediată. Sau pe toți băgăcioșii care îți șoptesc că nu e chiar totul în regulă în viața ta, că ar trebui să te privești în oglindă cu mai mult realism, să încetezi să mai negi. Sau, pur și simplu, pe toți pesimiștii care țin morțiș să-ți umple capul de gînduri negative după ce tu ai decis că trăiești cea mai frumoasă aventură în cea mai bună dintre lumile posibile. E, pe scurt, locul în care te poți simți puternic și „asumat”, la butoanele propriei vieți, deși, dacă l-ai părăsi măcar pentru cîteva secunde, ți-ai da seama că nu e deloc așa și că viața ta și-a pierdut de mult pînă și ultimul buton. În locul acesta, din fericire, nu le faci rău în primul rînd celorlalți, ci preponderent ție. Și, pînă la urmă, cine te-ar putea învinovăți că ai ales lașitatea dacă așa crezi tu, că ai ales? Cel mult poți fi privit cu compasiune – sau cu superioritate, după caz – de restul semenilor, care cred că ei sînt mai breji decît tine, dar, în realitate, în cele mai multe dintre cazuri, nu sînt deloc mai breji.

Lucrurile se schimbă însă în mod dramatic în stratul cel mai de sus, acela al ipocriziei „elevate”. Aici te ciocnești de aerul rarefiat în care se scaldă cei ce se jură că nu fură, deși i-ai prins cu rața-n gură, cei care te povățuiesc condescendent să faci ce zice popa, nu ce face popa, cei care, în numele unor credințe interpretate strîmb, îți neagă dreptul de a te bucura de firescul vieții, în vreme ce ei înșiși se dedau fără remușcări celor mai obscene capricii, sau cei care îți explică pe un ton superior că adevărații pasionați muncesc gratis, în vreme ce ei strîng milioane din munca ta prost plătită. Aici lucrurile nu mai stau la fel de seren, căci ipocrizia de la acest nivel nu mai e doar o chestiune de comoditate personală. În consecință, acest strat al ipocriziei e locul din care pornesc, de regulă, revoluțiile. Și tot aici se naște primul – și cel mai important – paradox al ipocriziei: anume că o practicăm cu zel din motive de confort personal, dar, dacă o împingem prea departe, ajunge să scoată din confort imensa majoritate a societății. De fapt, e logic: te poți preface că totul e minunat în cea mai bună dintre lumile posibile doar pînă cînd lumea ta minunată e împinsă la extincție de ideea altcuiva despre ce înseamnă o lume minunată. Dincolo de această limită, doar celor lipsiți de instinctul de conservare le mai dă mîna să se mai prefacă. 

Ipocrizia mai are însă o trăsătură caracteristică: nu doar că își conține în sine negarea, dar poate renaște din propria-i cenușă, ca pasărea Phoenix. Cei care azi se revoltă împotriva marii ipocrizii o fac, cel mai adesea, în numele prezervării micilor lor ipocrizii personale. Sau, aproape la fel de frecvent, purtați de vraja altei mari ipocrizii ce le apare în acel moment drept o alternativă dezirabilă. Astfel, omenirea trăiește din miraj în miraj și, implicit, din ipocrizie în ipocrizie, iar asta nu se întîmplă de ieri, de alaltăieri, ci de mii de ani.

Desigur, tot de mii de ani, apar cînd și cînd în istorie și oameni suficient de puternici pentru a-și suporta propria luciditate. Și, fiindcă ei personal nu au nevoie de cîrja ipocriziei, uneori își permit să le întindă oglinda adevărului nemediat și celorlalți semeni ai lor. Ei bine, aceasta e cea mai scurtă cale pentru a fi exclus dintre oameni. Așa că, dacă nu țin totuși să trăiască în rol de paria la marginea societății, dacă nu se simt neapărat atinși de aripa eroismului (sau a nebuniei), nici măcar cei mai lucizi dintre oameni nu-și permit luxul de a nu fi ipocriți, măcar din cînd în cînd. Vae victis!

Alina Pavelescu este arhivistă și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Sindromul Stavroghin, Editura Humanitas, 2019.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.