Stelele și capacele luminoase
Există pe lumea asta ceva ce dă și ia tot. Absoarbe tot ce primește și cînd dă înapoi ceva, o face după cum vrea el: dă mult dacă e cald și puțin dacă e rece. Ai putea crede că este vorba de micile ecrane care ne iluminează fața înainte să adormim, dar nu, aici discutăm despre al doilea obiect ca importanță din viața omului după telefon, Soarele. În monitorul oficial astronomic steaua noastră este un corp negru, un obiect ideal care funcționează după legi și principii, care atunci cînd ne invadează intimitatea o face impersonal, fără să știe că existăm, la fel ca oricare altă stea de pe cer.
Soarele este un aparat de făcut lumină, ecranul este un simplu capac luminos. Soarele respectă legea lui Wien, adică ne dă lumină în funcție de cît de fierbinte este, ecranul ne dă lumină colorată în funcție de cît de tineri și interesa(n)ți sîntem. Cu cît e mai fierbinte o stea, cu atît ne dă mai multă lumină (legea Stefan-Boltzmann). Cu cît un ecran este mai fierbinte, cu atît ne-a dat mai multă informație, pentru că, săracul, s-a încins de la atîtea aplicații deschise (legea Posesorului de Telefon).
Soarele este o idee, o formulă, un corp negru, unul care respectă toate legile fizicii, pe cînd telefonul și ecranul lui nu respectă nici una. Soarele absoarbe și dă lumină, ecranul absoarbe atenția și dă reclame luminoase. Soarele ne încălzește, ecranul telefonului ne înfierbîntă, Soarele ne dă zile, ecranul ni le ia pentru totdeauna din timpul nostru prețios. În ciuda acestui schimb pierzător pentru noi, fără Soare plecăm de acasă, dar fără telefon nu.
Uneori totul este pierdut și ecranul ia mai mult decît dă. Atunci cînd privești filmulețe și poze pe bandă rulantă, iar ceea ce primești nu poate fi utilizat în viața de zi cu zi, e ca și cum ai privi o gaură neagră. Cînd privești o gaură neagră te uiți la ceva, nu în ceva. La ceva întunecat, înconjurat de lumină, ceva incredibil de mic, dar mare. O gaură neagră nu emite lumină, dar în jurul ei se rotesc nori de materie, care se încălzesc și emit lumină. Ai vedea un cerc negru înconjurat de o sferă incompletă de lumină. Gaura neagră în sine este mică, de ordinul kilometrilor, dar spațiul pe care îl influențează este enorm. Nimic nu scapă de pe ea, nici măcar lumina, nici o informație despre cum este alcătuită, doar cîte o jumătate de particulă virtuală la cîteva milioane de ani. O gaură neagră se aseamănă cu un ecran stins. Cu cît stai mai departe de ea, cu atît mai bine.
Ai putea să faci o gaură neagră din orice, chiar și dintr-o pisică, însă Universul preferă să facă din stele. De fapt, o gaură neagră este cel mai mic spațiu pe care îl poate ocupa o anumită cantitate de materie, așa că fiecare corp de pe lume poate deveni un asemenea obiect. Chiar și Pămîntul.
Gaura neagră Pămînt poate fi obținută dacă micșorăm planeta noastră pînă va avea cîțiva centimetri în diametru, cam cît diagonala unui ecran de telefon, asta da justiție poetică!
Astronomii sînt dependenți de Univers la fel ca adolescenții de ecranele telefoanelor. Cei din urmă verifică mereu toate aplicațiile, refreșuiesc tot, aproape toată ziua, fiind interesați de ceea ce spun semenii lor de aceeași vîrstă. Primii fac același lucru, verifică mereu Universul, însă au și ei subiecte favorite.
Cu fervoarea unui tînăr care tocmai ce a primit un nou telefon și jonglează cu cinci aplicații pe deget, astronomii își pierd zilele și nopțile cînd primesc un telescop nou. Verifică neîncetat dacă pe Soare au apărut erupții noi cu emisie de raze X și urmăresc cum se deplasează ele prin spațiu. Sînt interesați de formele erupțiilor, de bogăția lor în fotoni și electroni, precum și de locurile în care se duc. Așa cum oamenii se bucură că vedeta lor preferată a vizitat nu știu ce insule, astronomii se bucură enorm cînd erupțiile solare vizitează alte planete și nu pe a noastră, fiind știut că o erupție ajunsă lîngă noi poate deranja sateliții artificiali și atmosfera.
Așa cum tinerii numără aprecierile fotografiilor, astronomii numără planetele stelelor și se bucură cînd găsesc una asemănătoare cu Pămîntul, la fel cum te bucuri tu cînd primești o apreciere de la persoana ta favorită. O planetă pe care a apărut viața ne-ar face să ne bucurăm că sînt și alții care suferă, nu doar noi.
Descoperirea unui asteroid care poate cădea pe planetă se aseamănă cu apariția unui nou film al youtubărului în vogă, amîndouă fenomenele fiind la fel de distrugătoare: youtubăr mic, efect local, youtubăr mare, efect global.
Universul se manifestă pe un singur ecran natural gigant, cerul. Cel uman pe un ecran mai mic, cel mai des pe cel al telefoanelor. Universul este așa cum e, trebuie să îl observăm ca să îl înțelegem și la fel este și universul uman. Important este să nu îl iei în serios, pentru că atunci îți distrugi viața.
Adrian Șonka este astronom la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: O plimbare prin Univers. Carte de relaxare astronomică, Editura Nemira, 2021.
Foto: wikimedia commons
