Statul, ACTA şi artiştii

Publicat în Dilema Veche nr. 420 din 1-7 martie 2012
Statul, ACTA şi artiştii jpeg

- o dezbatere la Clubul "Dilema veche" -

Pe 22 februarie, la Godot Cafe Teatru, i-am invitat la o dezbatere (nu numai) despre ACTA pe Bogdan Manolea (jurist, specialist în legislaţia Internetului), Constantin Vică (doctor în filozofie cu o teză despre etica Internetului) şi Mihai Iordache (muzician).

Mircea Vasilescu: Aş vrea să discutăm nu atît despre tratatul ACTA în sine, cît mai ales despre problemele din spatele documentului pe care acesta pretinde că le va rezolva, dar am impresia că nu le rezolvă. Recent, Comisia Europeană a trimis ACTA la Curtea Europeană de Justiţie, cerîndu-i forului juridic european o opinie în legătură cu acest document: dacă încalcă drepturile omului sau legislaţia europeană. Să începem de aici. Este un lucru bun că se cere opinia Curţii Europene de Justiţie?

Bogdan Manolea: Depinde despre ce nivel discutăm. Căci există şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care reprezintă un for la fel de înalt. Nu e neapărat o veste bună, fiindcă în realitate Comisia Europeană s-a pomenit cu un cartof fierbinte în mînă: a văzut că au ieşit peste o sută de mii de oameni în stradă, acum vreo două săptămîni, ca să protesteze împotriva acestui tratat şi atunci nu a ştiut cum să procedeze. Iar ceea ce au încercat a fost să amîne problema. Faptul că tratatul a ajuns la Curtea de Justiţie prelungeşte tot procesul de ratificare cu doi ani, ca atare, în aceşti doi ani s-ar putea să vorbim mai puţin despre ACTA. Dincolo de acest aspect, mai sînt şi chestiuni politice legate de faptul că, la nivelul Uniunii Europene, pe lîngă ACTA se discută şi un alt act normativ care nu a apărut pînă acum la noi, şi anume o revizuire a unor directive privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală care, surpriză, nu sînt foarte departe de anumite prevederi din ACTA. Deci, au încercat cumva să se ascundă după tufiş. E o decizie, să zicem, corectă din punct de vedere politic, dacă te pui în pantofii lor, dar, probabil, o decizie nu prea fericită pentru cei care sînt împotriva ACTA, pentru că e posibil ca, în circumstanţele actuale, Parlamentul European să fi respins fără probleme tratatul.

Mircea Vasilescu: Pînă la urmă este vorba despre una dintre tacticile străvechi şi cunoscute ale Comisiei Europene şi ale forurilor europene: amînarea. Dar povestea cu ACTA e mai veche, însă abia acum a ajuns la noi, la public. Încă din 2010 a existat o iniţiativă împotriva ACTA la Parlamentul European. De ce în tot acest timp nu s-a întîmplat mare lucru, de ce nu s-a vorbit despre această
chestiune?

Constantin Vică: Din mai multe motive. În primul rînd, era o discuţie de interior, o discuţie între experţi şi multă vreme s-a acreditat ideea că despre proprietatea intelectuală discută doar experţii: juriştii şi doi-trei economişti, poate doi-trei specialişti în comerţ internaţional. Intelectualii publici şi artiştii nu au voie să îşi dea cu părerea pentru că, nu-i aşa, ei oricum nu ştiu ce semnează. Cu atît mai puţin publicul. Totuşi, cum s-au încins lucrurile? Foarte simplu. Pe şestache, reprezentanţii a 22 de guverne din Europa s-au dus şi au semnat în Japonia. Guvernul Japoniei a dat la plesneală un comunicat de presă. În acel moment, toată lumea a explodat, pentru că deodată cetăţenii, cu motive întemeiate sau fără motive, s-au simţit trădaţi de această acţiune politică. Cetăţenii nu aveau de unde să ştie că acest acord, timp de doi ani şi jumătate, a fost discutat în secret. Noi, cetăţenii, am primit numai textul scris al acestui acord, mai puţin partea de interpretare a lui, mai puţin „normele de aplicare“. Acestea au rămas în continuare secrete. Noi nu putem şti cum se „traduce“ cu adevărat Articolul 27, cel cu problema Internetului, şi de aici a pornit scandalul. Oricum acesta avea un fond bun, căci venea după scandalul SOPA (Stop Online Piracy Act) şi PIPA (Protect IP Act) din Statele Unite şi ne-am simţit trădaţi. Statul român nu a întrebat pe nimeni dacă e bine sau nu e bine, nici măcar nu şi-a pus problema să-i întrebe pe experţi, pe artişti sau chiar pe producătorii de farmaceutice, să zicem. Nu, statul român nu a făcut acest lucru, mergînd ca o oaie spăsită după Uniunea Europeană. Partea interesantă este că nici Comisia Europeană nu a întrebat pe nimeni, iar Parlamentul, cînd a cerut o evaluare a acestui acord, a primit acea evaluare, şi acolo, pe una din primele pagini, scrie aşa: fiţi atenţi, s-ar putea ca acest acord, în anumite puncte, să depăşească acquis-ul comunitar.

Mircea Vasilescu: În ceea ce priveşte aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală, am impresia că există două puncte de vedere principale. Unii susţin a stronger copyright, din cauza faptului că se piratează. Alţii spun că Internetul e altceva şi trebuie să fie liber, pentru că ideea drepturilor de autor aparţine trecutului. Cu cine votăm?

Bogdan Manolea: Dacă privim din punctul de vedere al strategiei guvernamentale, un stronger copyright, fără îndoială, e alegerea cea bună. Legislaţia română este suficient de dură, astfel încît să protejeze drepturile de proprietate intelectuală. Dar oare se vede? Este în România pirateria mai redusă?

Mihai Iordache: Eu nu ştiu exact cum este, dar îl cred pe Bogdan Manolea cînd afirmă că legea din România este dură. În domeniul meu, şi anume muzica, legislaţia se aplică foarte prost, este ca şi cum nu ar exista. Există un singur organism de gestiune colectivă a drepturilor abilitat de stat, fără aprobarea căruia nu poţi, de exemplu, să scoţi un album. Şi este o chestiune făcută să funcţioneze în beneficiul unui cerc interior din acel organism de gestiune colectivă. Vorbesc aici despre Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor. Aşadar, e o chestiune lăsată să funcţioneze prost, cu acordul tacit al autorităţilor şi în beneficiul celor care au pîinea şi cuţitul. Sînt şi eu familiarizat cu cele două teorii legate de drepturi, despre care am vorbit pînă acum. Ca orice om, sînt şi utilizator, nu stau într-un turn de fildeş unde produc muzică fără să ascult altă muzică şi fără să mă intereseze altceva. Aşa că înţeleg extrem de bine argumentele părţii care spune că Internetul ar trebui să fie „la liber“ şi aşa mai departe. Şi cred şi eu că aşa ar trebui. Nu sînt un susţinător al ACTA, din mai multe motive. Primul motiv ar fi acela că este nedemocratic, nu s-a discutat cu nimeni, deci nu avem ce vorbi în aceste condiţii. Pe de altă parte, nu aş vrea să mă situez de aceeaşi parte a baricadei cu Monsanto, de pildă, care reprezintă partea întunecată a forţei, ca să vorbim ca în Star Wars. Mi se pare că libertatea Internetului a sărit puţin calul: este un gest drăguţ să îi fac cuiva o copie sau să îi trimit un disc, dar în momentul în care asta se întîmplă la scară comercială şi se mai fac şi bani, atunci mi se pare că se încalcă drepturile autorilor. Nu cred că ACTA e soluţia, dar cred că se pot face alte lucruri pe plan tehnic.

Bogdan Manolea: Legislaţia României pedepseşte fapte ca acelea pe care le-aţi enumerat. Deci ACTA nu schimbă situaţia din punctul acesta de vedere. ACTA însă creează o problemă: atacă rolul intermediarului pe Internet. Adică, în momentul în care avem un furnizor de servicii pe Internet, de găzduire pe Internet pentru fişiere video cum este YouTube, un furnizor de găzduire de text şi fişiere video cum este Facebook, statutul lor este extrem de neclar prin ceea ce propune ACTA. Aş dori să vorbim despre ce presupune libertatea Internetului, fără să susţinem că o libertate înseamnă că nu există reguli. Sînt reguli şi trebuie să existe reguli. Ceea ce nu trebuie să se pună în discuţie este caracterul tehnic al Internetului, care îl transformă într-o reţea descentralizată; nu există un singur punct de unde poţi să „închizi“ Internetul şi structura sa inovativă. Acestea sînt chestiuni extrem de importante, pe care trebuie să le păstrăm pentru a avea toate beneficiile pe care Internetul ni le aduce. Şi anume: libertate de exprimare şi dreptul la informare, evident dacă autorul o doreşte.

Mircea Vasilescu: Şi ce facem dacă nu o doreşte? Dacă un muzician, de exemplu, nu doreşte ca altcineva să îi copieze melodia de pe net, să o multiplice şi să o distribuie?

Bogdan Manolea: Atunci Legea drepturilor de autor pune toate instrumentele la îndemînă, o acţiune civilă, o acţiune penală. Şi de ce nu o aplică nimeni? Pentru că nu este fezabil. Ca să vă dau pe dumneavoastră în judecată ar trebui să angajez un avocat care mă costă, procesul o să dureze vreo doi ani, iar şansele de reuşită sînt neclare. Şi atunci, nu o fac. Pe de altă parte, nici organizaţiile de gestiune colectivă de care vorbea mai înainte domnul Iordache nu sînt interesate să se subsumeze autorilor şi să le protejeze drepturile. Şi atunci nu se întîmplă nimic…

Foto: L. Muntean

Punerea pe gînduri, la RFI România, joi 1 martie 2012

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.