Stat şi societate în campusul public american

Cornel BAN
Publicat în Dilema Veche nr. 129 din 13 Iul 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ca şi în Europa, proiectul de constituire a unei naţiuni americane a prins avînt odată cu industrializarea, mergînd apoi mînă în mînă cu edificarea birocraţiei şi a unui sistem de învăţămînt relativ standardizat. În 1863, preşedintele Lincoln promulga Morrill Act, prin care guvernul federal dona statelor largi suprafeţe de teren a căror valorificare pe piaţă urma să finanţeze construcţia de universităţi publice. Universitatea publică se năştea, astfel, nu din efortul de a depăşi anumite probleme de acţiune colectivă de către întreprinzătorii privaţi, ci ca un proiect etatist, menit să producă bunuri publice precum: educarea ieftină a cetăţenilor în spirit democratic, cercetare aplicată modernă şi asigurarea de spaţii de dezbatere intelectuală nesupuse presiunilor statului sau ale pieţei. Statele urmau să asigure aproape integral finanţarea universităţilor. Cum acest act fondator se consolida pe fundalul prestigiului idealului humboldtian de universitate dezvoltat în jurul lui 1870 în Germania, universitatea publică americană avea să cultive deopotrivă idealul, utilitarist şi modernist, al cercetării puse în slujba progresului industrial, ca şi idealul clasicizant al dezvoltării umanioarelor. Dupa Morrill Act, al doilea punct de inflexiune al istoriei universităţii publice a fost momentul reprezentat de coordonarea stat-universităţi-sector privat din timpul New Deal-ului şi al celei de-a doua conflagraţii mondiale. Precum la sfîrşitul secolului nouăsprezece, "saltul înainte" s-a făcut prin intervenţia statului. Aceşti ani, cei mai etatişti din istoria Americii, au adus două noi fenomene în universitatea publică. Mai întîi, prin GI Bill (GI Bill of Rights a fost o măsură prin care veteranii de război au primit dreptul de a deveni studenţi cu titlu gratuit pe întreaga perioadă a studiilor), statul a provocat o formă de revoluţie socială pe banii contribuabilului prin care accesul de facto gratuit şi masiv în universităţi de stat al unui număr de tineri, care altfel nu şi-ar fi putut permite o educaţie universitară, a dus la o democratizare fără precedent a universităţii publice. Pe termen mediu, intervenţia redistributivă generată de GI Bill (să nu uităm că aceasta era o perioadă de impozite "scandinave" în Statele Unite) a dat economiei americane una dintre cele mai educate tehnologic forţe de muncă din lume. În al doilea rînd, formula actuală a doctoratului de cercetare cu frecvenţă de 5-7 ani şi specializarea duală a profesorului ca dascăl-cercetător, de pildă, s-au consolidat definitiv în această perioadă, aproape fără deosebire de departament. Statul se asigura că, prin finanţare publică, urma să se extindă pe scară largă rolul doctorandului şi al profesorului-cercetător, rol dovedit crucial în gestionarea crizei economice, dar şi a unui progres tehnologic fără precedent. Se năştea astfel "complexul academic-industrial", adesea dur criticat pentru legăturile sale cu strategiile de politică externă a "republicii-superputere". În ansamblu însă, succesul acestei strategii a fost cît se poate de robust, iar critica adusă modelului de revoltă şaizecistă a campusurilor nu s-a atins niciodată de caracterul de bun public al universităţii de stat. Mai mult, dacă acest complex genera legături instituţionalizate cu priorităţile neacademice ale statului, el asigura în acelaşi timp un cîmp generos de acţiune critică a profesorilor şi studenţilor. Departe de a fi judecată doar în funcţie de contribuţia sa la dezvoltarea economică şi la priorităţile de securitate, universitatea publică asigura şi funcţia intelectualului public, atît de personalizată în contextul celălalt, european. Intrarea universităţii publice americane într-o epocă de dezangajare treptată a statului a început odată cu revoluţia (neo)conservatoare consecutivă alegerii lui Ronald Reagan ca preşedinte. Declinul finanţării publice s-a produs pe fondul unei "revoluţii culturale" începute de mediile conservatoare din anii şaptezeci, care a recalibrat principala misiune a universităţii publice, din cea de instituţie de educare a cetăţeanului, în sens colectiv, în cea de educare a studenţilor ca indivizi şi consumatori. Consecinţele au fost extrem de profunde, dar poate cea mai importantă a fost producerea normei sociale potrivit căreia educaţia este în principal o investiţie privată, normă esenţială în condiţiile în care de la Reagan încoace cheltuielile statului pentru universităţile publice în procente de buget public au scăzut constant (de la 6,7 la sută în 1977, la 4,5 la sută în 2000). Acceptarea acestei norme de către publicul larg a făcut mai puţin şocantă creşterea accelerată a taxelor de şcolarizare şi administrative la universităţi de stat, de la nivelurile postbelice modice, la sume care îngrădesc accesul la universitate al multor copii din pături sociale cu venituri modeste. Dacă la universităţile de stat ale Californiei, de pildă, universităţile acopereau doar 1-2 la sută din buget cu bani de taxe studenţeşti, azi procentul a ajuns la 15%, creşterea taxelor fiind de 125% din 1990 încoace. La Berkeley, de pildă, dacă în anii şaizeci costul studiilor per student era de 12 la sută din venitul unei familii medii, azi a ajuns la 27 la sută. Creşterea este şi mai dramatică la familiile cu venituri sub medie. Poate la fel de importantă este apropierea universităţii publice de sectorul privat prin comercializarea funcţiilor sale, apropiere care a produs fenomene de invidiat (de genul Silicon Valley în California sau Route 128 în Massachusetts), dar care generează şi o serie de pericole semnificative. Menţionez numai cîteva dintre ele, aşa cum au fost formulate în două cărţi scrise de profesori cu înalte funcţii administrative în universităţi de prestigiu.* Mai întîi, intrarea în dependenţă de sectorul privat a multor departamente de ştiinţe, apropiate prin natura lor de industrie (inginerie, biochimie, business etc.), a condus adesea la o devalorizare explicită a ştiinţelor sociale, a ştiinţelor naturale neaplicate şi a umanioarelor, precum şi la fisurarea coeziunii corpului profesoral (aş menţiona doar că diferenţele de salarizare între profesori pot avea un zero în plus). În al doilea rînd, oricît de constructive sînt parteneriatele public-privat pentru universităţile publice, îngrijorarea multora este că, prin transformarea sistematică a profesorilor-cercetători în antreprenori lucrînd în regim semi-privat de grant industrial, percepţia acestora asupra aspiraţiilor de obiectivitate ale propriei munci va avea mult de suferit. Actualmente, universităţile publice sînt răspunzătoare de educaţia postliceală a aproape 80 la sută din populaţia SUA. Critica revizuirii pactului social stat-universitate, iniţiată în ultimele decenii, este departe de a fi apanajul "radicalilor" şi este aproape generală, în special la universităţile de stat fără programe doctorale, unde sursele de finanţare externă sînt minime. Într-o ţară ca România, în care problema "rentabilizării" universităţilor de stat a devenit un discurs mimetic în plus, dilemele şi problemele universităţii publice americane, adesea dată ca model, ar trebui să devină în mod efectiv parte integrantă a dezbaterii interne, iar nu ocultate de reflexele de gîndire periferică şi autoorientalizantă devenite adesea mecanice în istoria noastră. ____________ * Derek Bok’s, Universities in the Marketplace: the Commercialization of Higher Education, Princeton: Princeton University Press, 2003, David Kirp, Shakespeare, Einstein, and the Bottom Line: the Marketing of Higher Education. Cornel Ban este doctorand la University of Maryland.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

image png
Igor Cuciuc a primit un semn din „lumea de dincolo”. Crede că vine din partea fiicei sale decedate, Andreea
Igor Cuciuc nu-și poate reveni în urma morții fiicei sale, Andreea. Tânăra în vârstă de 17 ani s-a stins vulgerător din viață în timp ce se afla la petrecerea de la Balul Bobocilor. Părinții ei încă nu pot accepta moartea sa și zilnic postează diverse mesaje pe rețelele de socializare.
Fly Project  photo credit Ramona Murgu(1) jpg
INTERVIU Tudor Ionescu – Fly Project: „Al doilea album l-am înregistrat într-o garsonieră plină de mucegai“ FOTO
Muzica nu a lipsit niciodată din viața lui Tudor Ionescu, însă, când era mic, fiecare membru al familiei îi vedea un alt viitor decât cel de artist.
irinel columbeanu jpg
Orgiile pe care le organiza Irinel Columbeanu la vila de la Izvorani, povestite de o vedetă TV: „Era Hugh Hefner de România!”
Acesta a vorbit de perioada de glorie a lui Irinel, când acesta o avea iubită pe Anna Lesko.
erotica 4512433 1280 jpg
Planul elaborat pe care un bărbat l-a pus la cale pentru a fugi cu amanta. Și-a înscenat moartea, dar a avut parte de o surpriză
Un bărbat din Statele Unite a pus la cale un plan care ar putea părea demn de un scenariu de film: și-a înscenat moartea pentru a fugi cu amanta, lăsând în urma sa o operațiune de căutare masivă și o întreagă familie îngrijorată.
FOTO IPJ Alba
Jandarmii au intervenit pentru deblocarea unei mașini din nămeți. În vehicul se afla și un copil
Jandarmii din Alba au deblocat din nămeţi, duminică seara, o maşină în care se aflau doi adulţi şi un copil în vârstă de doi ani. Ei au povestit jandarmilor că se întorceau de la ski şi s-au rătăcit, iar apoi au rămas blocaţi în stratul gros de zăpadă din zonă.
Schengen shutterstock 8 jpg
Cu cât ar putea să crească PIB-ul României după aderarea la spațiul Schengen. Principalii beneficiari în următorul deceniu
Aderarea României la spaţiul Schengen poate genera o creştere cu până la 2% a PIB-ului României anul viitor, cu beneficii ce se vor resimti pe parcursul următorilor 10 ani, arată un comunciat al asociaţiei patronale RESTO Constanţa.
ianis hagi rangers profimedia jpg
cat jpg
Miracol chiar înainte de sărbători: Un motan a fost găsit și s-a reunit cu stăpânul său după 11 ani. VIDEO
Aceste sărbători vor rămâne pentru totdeauna în memoria lui Dave Dexter, un tânăr din Statele Unite, care și-a regăsit motanul pierdut în urmă cu mai bine de un deceniu.
Cel puţin 40 de persoane au fost ucise într un atac israelian în nordul Fâşiei Gaza Foto   X jpg
Peste 40 de persoane au fost ucise într-un atac israelian în nordul Fâşiei Gaza. Și un jurnalist de la Al Jazeera a fost omorât
Peste 40 de persoane au fost ucise într-un atac israelian în nordul Fâşiei Gaza, a anunţat duminică organizaţia de apărare civilă din teritoriu, condusă de Hamas.