Standarde profesionale şi morale

A scrie astăzi despre Parlamentul European şi europarlamentari, în asociere cu România şi ceea ce se întîmplă în această ţară, este o încercare de a atinge marea de pe vîrful muntelui. Comentarii relativ recente ale unora dintre membrii din România ai Parlamentului European, aflaţi în prezent în exerciţiul funcţiunii, amintesc de practicile şi obiceiurile din Parlamentul României, care nu prea seamănă cu cele descrise de aceştia pentru situaţia din Bruxelles/Strasbourg. Punctualitatea, factualitatea, respectul pentru reguli majoritar aprobate, respectul de sine şi cel pentru ceilalţi, servirea interesului public, competiţia în planul proiectelor, politeţea etc. sînt aspecte dificil de găsit în lumea politică românească, în ansamblul ei, fapt reflectat, de altfel, şi la nivelul instituţiilor. Dar nici nu ar trebui să fie privită ca etalon o instituţie de genul Parlamentului European, deoarece "forma fără fond", la noi, este aproape regulă. Altfel spus, a zice ca ele (instituţiile europene) şi a face cum ne inspiră momentul este o practică îndelung exersată la Bucureşti. Atunci de ce am privi la "modele", la "etaloane"? Întreaga societate românească pare a fi atinsă de un soi de isterie bolnăvicioasă, tradusă în viaţa de zi cu zi prin izbucniri nervoase, incontrolabile, ale celor angajaţi în activităţi publice, în incoerenţă, indiferenţă şi lipsă de profesionalism la nivel de instituţii ale statului - acestea fiind angajate de factorul politic în activităţi de rutină şi în populism. Lipsa de viziune la nivelul partidelor politice se vede în ceea ce frecvent se numeşte "luptă pentru putere", adică păstrarea sau pierderea acesteia, dar fără obiectiv societal, clar formulat şi aplicat. Cetăţenii români ai anului 2007, cetăţeni ai Uniunii Europene, dezamăgiţi profund de comportamentul actorilor politici interni şi de tratamentul pe care îl primesc din partea instituţiilor statului lor, aşteaptă să aibă ca reprezentanţi în Parlamentul European persoane care să întrunească o serie de calităţi necesare unui comportament demn de un parlamentar european şi care să-i ajute la îndeplinirea obligaţiilor ce le revin în această calitate. Un prim aspect priveşte cunoaşterea politicilor europene, a instituţiilor, procedurilor, a actelor fundamentale (inclusiv a Tratatului de Aderare a României la UE) şi a specificităţilor naţionale în materie de politici economice, sociale, de mediu, de educaţie etc. Este foarte important, în calitate de reprezentant din România, să poţi susţine atît interesul naţional în Parlamentul European, cît şi interesul comun european. Ca stat membru al Uniunii Europene, România are nu numai un drum comun cu cel european, ci şi şi un drum individual în cadrul Uniunii. Aceste două direcţii trebuie să fie convergente (spre obiective comune), iar un parlamentar european trebuie să le cunoască pe amîndouă şi să aibă capacitatea de a propune, promova, susţine şi negocia cele mai bune soluţii, pentru a le îmbina benefic atît pentru România, cît şi pentru Uniune. Cunoaşterea a cel puţin două limbi străine de circulaţie internaţională este un lucru inutil, ar spune unii, deoarece, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, limba română a devenit limbă oficială a UE şi toate documentele sînt traduse şi în română, iar şedinţele Parlamentului European beneficiază de traducere simultană - doar acest aspect "tehnic" foloseşte exercitării abilităţilor de parlamentar european. Reprezentanţii din România, odată ajunşi la Bruxelles, vor fi puşi în situaţia de a comunica şi negocia direct aspecte care pot interesa România şi ar putea aduce beneficii pentru aceasta. O activitate publică şi profesională care să probeze voinţa candidaţilor de a susţine eficient interesul societăţii româneşti şi interesul comun european şi care să demonstreze capacitatea acelei persoane de a armoniza priorităţile României cu cele ale politicilor Uniunii Europene este o plusvaloare pe care românii şi partenerii europeni o aşteaptă de la cei ce doresc să fie voci ascultate în Parlamentul European. Ar fi bine ca reprezentanţii din România în Parlamentul European să provină din toate regiunile de dezvoltare ale ţării. Cetăţenii români din fiecare regiune a ţării aşteaptă ca reprezentanţii lor la Bruxelles să cunoască particularităţile, potenţialul specific şi capacitatea de cooperare, pentru ca acestea să fie puse în valoare corespunzător, de aşa manieră încît disparităţile social-economice ale Uniunii Europene să fie diminuate într-un ritm accelerat, iar aplicarea politicilor europene să se valideze la nivel local. La capitolul incompatibilităţi ale candidaţilor pentru Parlamentul European ar putea fi menţionate următoarele (desigur, pentru ca alegătorii români să le sancţioneze): calitatea de învinuit într-un proces penal sau de corupţie, populismul şi promisiunile deşănţate, demagogia şi spectacolul ieftin, lipsa de viziune şi cea de măsură a lucrurilor, necunoaşterea situaţiei demografice, culturale, sociale şi economice a zonei din care provin, precum şi lipsa ideilor şi proiectelor realiste în ceea ce priveşte posibilitatea de a contribui la dezvoltarea regiunii respective şi a ţării. Aceste aşteptări ale cetăţenilor români nu sînt exagerate şi cu siguranţă nu sînt dificil de îndeplinit. Sînt pretenţii fireşti ale alegătorilor unei societăţi democratice, care îşi deleagă puterea de decizie către persoane care trebuie să se ridice la anumite standarde profesionale şi morale, care să fie capabile să lucreze în interesul celor care le-au acordat votul şi care să transforme spectacolul politicianismului actual din România într-o construcţie coerentă de politici europene care să servească interesului cetăţenilor români şi interesului european.