Ştabul

Publicat în Dilema Veche nr. 435 din 14-20 iunie 2012
Ştabul jpeg

Îl văd pe stradă, la serviciu, în maşină sau, pur şi simplu, plimbîndu-şi copiii sau nepoţii prin parc. Îl cunosc bine pentru că am trăit mereu alături de el, împreună cu el. Este născut „la ţară“ şi se laudă acum cu asta ori de cîte ori vine vorba despre originile sale, mai ales de cînd a auzit el de unul care a zis că veşnicia s-a născut la sat. Nu a reuşit să deprindă nimic din educaţia, bunul-simţ şi, în general, din reperele existenţiale formidabile ale civilizaţiei noastre de tip rural. A uitat repede de unde vine şi dacă cineva îl întreba, în tinereţe, „de unde eşti?“, spunea repede numele unui cartier sau al unei străzi, de regulă cu nume de floare. „Stau pe Strada Trandafirului, în blocul 17, ştiţi, ăla turn dat în folosinţă de curînd.“ „A, da?“ – îi răspundea interlocutorul său, uimit de neputinţa insului de a înţelege o întrebare atît de simplă.

După fuga sa de acasă nu şi-a mai vizitat părinţii, considerîndu-i „înapoiaţi“. În general, nu-i place să-şi amintească de prima sa copilărie. Asta pentru că doamna învăţătoare îl bătea prea des, considerîndu-l a fi cam „retardat“. De fapt, el nu era vinovat. Pur şi simplu nu înţelegea nimic din mulţimea de semne care-i erau înşiruite pe tablă. Cînd mama sa îl admonesta îngrijorată: „Măi, mamă, ce-o să faci mă tu, că nu eşti bun de nimic?“, tatăl său îi lua apărarea spunînd, pe un ton calm, uşor pierdut de atîta muncă şi fum de ţigară: „Lasă-l, nevastă, o avea şi el un Dumnezeu“. Nici colegii nu-l prea băgau în seamă. Echipa de fotbal a clasei se făcea mereu fără el. Fetele îl evitau, fugind de privirea sa piezişă.

Viitorului ştab nu-i plăcea cartea, dar nu-i plăcea nici munca. Din această cauză trăia într-un ocean de frustrări. Toată lumea îl supăra şi el s-a gîndit, atunci, că va trebui să se răzbune pe toată lumea, arătîndu-le ce „mare“ o să ajungă. Şi azi, om bătrîn fiind, îşi aminteşte cît de rău l-a bătut Ion al lui Vasile, în porumbi, pentru cele cîteva mere pe care i le furase din traistă. „Şi ce dacă i le-am furat? Numai el trebuia să mănînce mere?“ A ajuns la oraş înscris de tatăl său la o şcoală profesională. „Hai să înveţi o meserie. E bine. O să trăieşti şi tu cum poţi“, i-a zis, dînd glas încă o dată unei îngrijorări străvechi.

Venirea ştabului la oraş s-a suprapus pe o epocă a marilor schimbări pentru România. Se terminase războiul şi începea să apară o nouă lume. Ţara era plină de şantiere şi oraşele – de camioane grele care zumzăiau dintr-o parte în alta, cărînd materiale de construcţii, mărfuri, mobilă sau muncitori tineri, entuziaşti.

Odată şcoala profesională începută, micului nostru ştab nu i-a fost greu să se împrietenească cu maistrul responsabil de clasa sa. Acesta, fost activist comunist ilegalist, era şi secretarul de partid al întreprinderii. A pus ochii pe personajul nostru deoarece era singurul capabil să-şi „toarne“ colegii. Îi raporta periodic, fără nici o urmă de remuşcare, tot ce se întîmpla în clasă, cine mai sare gardul şi fuge în oraş, cine cu cine este prieten, dacă cineva are nemulţumiri şi care sînt acelea. Maistrul îl încuraja, prevăzîndu-i un viitor strălucit. Ştabului îi plăcea rolul său, mai ales că situaţia de „om de încredere“ îi permitea mici răzbunări asupra unor colegi care îl supărau cumva. Dacă nu exista nimic de reproşat, inventa el ceva, provoca o situaţie şi „duşmanul“ nu rămînea nepedepsit.

I s-a părut firesc să fie chemat, într-o zi, la directorul şcolii profesionale. Acesta avea în birou un domn căpitan care i-a propus să semneze un angajament pentru sprijinirea „organelor noastre vigilente care apără cuceririle clasei muncitoare“. „Oricum, dumneata eşti, deja, un tînăr de nădejde ce are în faţă un viitor strălucit“, a continuat directorul sigur pe el, ştergîndu-şi, cu o batistă mototolită şi de culoare incertă, chelia plină de transpiraţie. A semnat fără să se gîndească pentru că, aşa cum nu-i plăcea cartea sau sapa, nu-i plăcea nici strungul. Voia mai mult, să facă liceul la seral şi apoi să ajungă inginer. Ar fi fost, în mintea sa, răzbunarea supremă pe toţi cei care nu au avut încredere în el. Cînd, într-un moment rar de sinceritate, i-a spus tovarăşului director toate aceste planuri, acesta l-a încurajat: „Dar cum se poate, tovarăşu’... (şi i-a zis pe numele mic), tu eşti omul nostru, inteligenţa ta, abilităţile, totul te recomandă pentru aşa ceva“.

În rapoartele pe care le scria periodic pentru tovarăşu’ căpitan, totul era redat cu lux de amănunte. Mulţi colegi de-ai săi au părăsit dintr-odată fabrica, şcoala profesională sau facultatea, în urma acestor informări. Se mira şi el ce mare putere poate să aibă. Cu toţii îi erau duşmani şi nimic personal sau de altă natură nu rămînea netaxat.

Cînd a terminat liceul, la seral, era un adolescent care nu atrăgea cu nimic atenţia. Numai căutătura rea a sprîncenei stîngi se accentuase, trădînd un caracter îndoielnic, supărat pe toată lumea şi capabil de orice. Cînd să dea la facultate, tovarăşul căpitan, care-i devenise aproape ca un tată, l-a sfătuit să meargă la filozofie. „Scrii bine, domnule, şi te pricepi la oameni. Dumneata ai un talent uriaş şi un viitor mare, mergi la facultatea de filozofie“, i-a repetat rotunjind cuvintele şi apăsîndu-le ca unul care se pricepe foarte bine.

„L-au băgat“ fără examen, avînd un dosar impresionant. Începea să se profileze, deja, marea personalitate care se va afirma mai tîrziu. Facultatea a fost uşoară, dacă vom ţine cont că era obişnuit cu munca de partid şi cu idealurile teoretice şi practice ale „celor ce muncesc“. Numai că, după ce a terminat facultatea – nu ştim din ce cauză, probabil pentru că tovarăşii uitaseră de el –, a fost repartizat profesor într-un colţ uitat de ţară. Prea puţin pentru un destin atît de înalt.

Revoluţia l-a găsit în rolul unui umil profesoraş, secretar de partid într-o mică şcoală generală. Şi-a făcut, şi de această dată, cu prisosinţă, datoria faţă de ţară, îndemnîndu-şi colegii la calm. Pe „aia“ de chimie, mai negativistă şi pornită împotriva partidului, a ameninţat-o chiar că o dă afară din învăţămînt. A scuipat televizorul cînd a văzut că a căzut luminatul nostru conducător, înjurîndu-i cu voce tare pe golanii care au provocat aşa ceva. Zile şi săptămîni în şir a bolborosit vorbe neînţelese, din care soţia sa distingea uneori numele oraşului Timişoara.

Deşi supărat, deblocîndu-se posturile, a devenit „profesoraş de oraş“. S-a apucat şi de politică, înscriindu-se – evident, cum îi stă bine unui „intelectual“ – în partea dreaptă a scenei politice. Nimeni nu-i înjura mai rău pe comunişti decît ştabul. Pentru că nu-i prea plăcea cartea, a continuat să înveţe mult la „şcoala vieţii“, aşa cum îi plăcea adesea să spună. A învăţat să urască pînă la perfecţiune. Era neîndurător. Aceste calităţi l-au propulsat rapid pe scena politică. Unii spun că, mai mult, colonelul... şi-a reamintit de el şi l-a sprijinit mult.

Deşi n-o să vă relatez împrejurările, vă spun că cel supranumit „ştabul“ a ajuns chiar ministru. Era celebru prin modul în care îşi urmărea subalternii. Îl interesa totul, de la calificările acestora pînă la viaţa lor privată. Orice amănunt picant, care ar fi putut fi un posibil element de şantaj, era căutat cu asiduitate. Se purta ca un ştab cu subalternii şi se umilea ca un vierme faţă de şefii săi. Făcea totul din reflex, după o viaţă de minciună şi nimicnicie. La apogeul său nimeni nu ştia cîte feţe are. Dacă îi foloseai la ceva, îţi dădea bună ziua, dacă nu, nu. Îi promova pe tineri, într-un mod pervers, doar pentru a se folosi de ei. Lui nu-i puteai fi decît slugă sau duşman. Şi era periculos să-i fi duşman. Cei care l-au cunoscut vorbesc şi azi despre el ca despre un veritabil „om nou“ ceauşist – fără reguli, fără repere, fără scrupule. De altfel, se şi exprima, în toate vremurile, cu emfază, arogant: „Tu ştii, mă, cine sînt eu? Habar n-ai cu cine ai de-a face!“. Scorţos pînă în măduva oaselor, a purtat cravata şi costumul cu mîndrie, ca semne distinctive ale unei origini pe care şi-ar fi dorit-o „nobilă“. Este supărat şi azi pe fiica sa care l-a luat peste picior, într-o seară, spunîndu-i să-şi dea jos cravata înainte de a intra în cadă.

Ştabul nostru a cheltuit mulţi bani ai statului pe benzină, pentru maşinile „de serviciu“. Multe femei i-au fost secretare şi mulţi tineri cu studii superioare i-au fost şoferi. Mai ales pe ăştia din urmă îi plăcea să-i umilească. Îi plăceau mai ales maşinile negre cu geamuri fumurii – „să nu vadă proştii ce fac eu în maşină“. Unii spun că, dimpotrivă, se gîndea la geamurile fumurii ca la nişte protecţii împotriva celor cărora le făcuse mult rău.

După ce a condus şi reformat atîtea instituţii, azi se plimbă liniştit prin parc încercînd să impună aerul unei indiferenţe. Acea căutătură a sprîncenei a devenit hidoasă. Cineva mai tînăr îşi întreabă un coleg de generaţie: „De ce i se spune ştabul?“. Explicaţia, deşi o ştie tot oraşul, vine imediat: „Cînd era mai tînăr şi-a vopsit Dacia în negru ca să semene cu volga prim-secretarului“.

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu.

Emisiunea "Punerea pe gînduri" din 14 iunie 2012, RFI România, cu Stela Giurgeanu, Nicuşor Dan şi Mirel Bănică. Realizator: Laurenţiu Colintineanu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Brad Pitt și-a pus echipa de filmare pe fugă după ce a mâncat patru farfurii de fasole cu șuncă. „De atunci, mă controlez”
Brad Pitt a vorbit despre unul dintre momentele în care obiceiul său de a mânca în timpul filmărilor i-a forțat pe colegii săi să plece de pe platou.
monede istock jpg
De ce trebuie să țineți un bol cu monede la intrarea în casă? Sfatul Feng Shui pe care mulți oameni îl respectă
Poate că mulți dintre noi am văzut acest obiect aparent banal la ușa de la intrare, atunci când ne-am vizitat rudele și prietenii. Iar dacă am avut impresia că este vorba despre un simplu obiect decorativ, în realitate, lucrurile stau cu totul diferit!
Salariu - calcule - facturi - bani - facturi FOTO Shutterstock
Șefii unei companii de stat au primit 10% în plus la salariu pentru că exista și o femeie la conducere
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat, joi seara, că la o companie de stat toată conducerea primește 10% pentru că în management este prezentă și o persoană de sex feminin.
Copil căutat de polițiști după ce nu s a mai întors acasă Foto IPJ Constanța jpg
Un copil de 9 ani din Constanța, căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors acasă
Un băiat, în vârstă de 9 ani, din municipiul Constanța, este căutat de polițiști după ce a plecat de acasă joi dimineața şi nu s-a mai întors.
Donald Trump primit de Emmanuel Macron la Paris FOTO AFP
Unitate afișată, haos în culise. Divergențele dintre capitalele europene riscă să slăbească poziția Bruxellesului în fața lui Trump
Uniunea Europeană vrea să dea impresia unui front comun în negocierile delicate cu Statele Unite privind regimul tarifar, însă realitatea din spatele ușilor închise e alta.
pexels singkham 178541 1108572 jpeg
România și-a epuizat resursele naturale încă din mai. Când vine „Ziua Depășirii“ la nivel global și ce putem face pentru a încetini fenomenul
Omenirea va intra în „deficit ecologic“ cu o săptămână mai devreme decât anul trecut, potrivit datelor publicate de organizația internațională care calculează în fiecare an „Ziua Suprasolicitării Pământului“ sau „Ziua Depășirii“.
Dublu parapet central de beton Foto Asociația Pro Infrastructură jpg
„Vrem dublu parapet central de beton pe autostrăzi și drumuri expres”. Măsura care poate reduce numărul de accidente grave
Asociaţia Pro Infrastructură solicită autorităților să instaleze dublu parapet central de beton pe autostrăzi şi drumuri expres, întrucât acesta ar putea reduce numărul de accidente grave produse din cauza pătrunderii pe contrasens a vehiculelor grele.
peste rosii istock jpg
Rețea tradițională din Dobrogea de care vă veți îndrăgosti imediat! Cum pregătiți rapid și ușor peștele cu sos de roșii
Este o rețetă delicioasă, ușor de făcut și foarte populară printre gospodinele din Dobrogea. Peștele cu sos cherry este un preparat de care vă veți îndrăgosti încă de la prima înghițitură și la care veți reveni mereu.
horoscop webp
Horoscop vineri, 4 iulie. Racii se confruntă cu relații dificile de familie, Leii investesc în planurile lor
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale pentru ziua de vineri, 4 iulie.