Spre manual, birjar!

Dan LUNGU
Publicat în Dilema Veche nr. 110 din 2 Mar 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Problema succesului, atît cît este ea tratată în sociologia culturii (destul de puţin!), este trecută în general la capitolul "receptare". Succesul este considerat o formă a receptării şi este strîns legat de noţiunea de "public". Dar cum de ani buni în ştiinţele sociale nu se mai vorbeşte de "cultură", ci de culturi şi, de dată mai recentă, nu se mai discută de "public", ci de "publicuri", schemele teoretice în care poate fi tratată chestiunea succesului cultural se multiplică în manieră deconcertantă. "Succesul" devine o cutie conceptuală tot mai încăpătoare, în care putem găsi cele mai dispersate situaţii. De aceea cred că este mai util să pornim de la modul în care gîndesc succesul anumite categorii de persoane în situaţii concrete şi relativ omogene. De la modul în care este definit practic. De pildă, am auzit mulţi editori aducînd în discuţie "succesul de stimă" şi "succesul de piaţă" al cărţilor/autorilor, primul măsurîndu-se prin numărul de cronici favorabile sau premii ale breslei, iar celălalt prin numărul de cărţi vîndute. Fără îndoială, pînă la urmă ajungem tot la public(uri). Succesul de stimă înseamnă cucerirea unui public restrîns, dar format din cunoscători; un public a cărui opinie este importantă în cîmpul literar restrîns şi care este aducător de prestigiu. Succesul de piaţă înseamnă acces la marele public şi îndeplinirea prioritară a funcţiei economice a editurii. Prin tensiunea dintre publicul restrîns, de cunoscători, şi marele public, dintre cultural şi economic, ajungem imediat la chestiunea definirii valorii literare, la autonomia estetică şi la teoriile lui Bourdieu în materie. Nu insist. Aş vrea să spun doar că în România editurile funcţionează, în cea mai bună parte, după o schemă a pieţei gîndită de modernitate. Şi la asta nu contribuie atît mentalitatea managerilor, care ar lua-o mult înainte, dacă ar fi cazul, ci mai curînd constrîngerile socio-istorice în funcţionarea lumii literare. Modul cum este definită şi validată valoarea literară are o influenţă enormă asupra modului de a gîndi succesul şi asupra modului de organizare a instituţiilor culturale, indiferent dacă sînt de stat sau private. Iar modul cum ne raportăm noi acum la valoarea literară este strîns legat de faptul că prezervarea autonomiei esteticului a fost mult timp, în regimul comunist, instrument de luptă politică. Fixarea pe lungimea de undă a autonomiei esteticului încă mai are - în subtext, prin raportare la trecut - o mare capacitate de legitimare culturală şi socială, care nu ne dă voie să ne raportăm mai dezinhibat la piaţă/public şi, dacă vreţi, nu ne dă voie să democratizăm în mod inteligent succesul. În anii '80, licean fiind, am participat cîţiva ani la rînd la aşa-numitele "tabere de creaţie literară". Erau, de fapt, conferinţe şi ateliere de creaţie; cenacluri şi dezbateri. Animatorii erau tineri optzecişti, astăzi celebri sau doar cunoscuţi. Erau degajaţi şi simpatici, băşcălioşi şi deconstructivişti. Vedeau cu totul altfel literatura decît eram noi obişnuiţi la şcoală. Dar cred că asupra succesului literar nu aveau opinii radical diferite de predecesorii lor. Şi nici nu ştiu dacă se putea gîndi altceva în epocă în materie de succes. De cîteva ori, am interceptat o replică ce m-a luat prin surprindere. În loc de "la revedere", s-a spus "Ciao, şi ne întîlnim în manualele şcolare". Cu varianta "ne întîlnim în istoria literaturii". Ironic, bineînţeles. Într-un anume fel, se definea succesul. Poate era şi o mică frustrare la mijloc, căci generaţiile anterioare fuseseră recunoscute mai repede în mod oficial, intraseră, pentru a legitima succesele regimului în materie de politică culturală, mult mai rapid în manualele şcolare, în timp ce statutul lor de "tineri scriitori" ameninţa să se prelungească îngrijorător de mult. Iar cînd, după '89, unii dintre ei chiar au intrat în manualele şcolare, asta nu s-a făcut fără convulsii. Într-o societate totalitară în care învăţămîntul de douăsprezece clase este obligatoriu şi prezenţa este făcută cu stricteţe (din motive de control social, şi nu din grija pentru educaţie), în care nu există manuale alternative, iar examenele şcolare se bazează, în cea mai bună parte, pe reproducerea conţinutului şi nu pe interpretare, în care mobilitatea socială ascendentă este strîns legată de diploma şcolară obţinută - aşadar, într-o astfel de societate, manualul şcolar înseamnă un loc cu vizibilitate socială maximă. Nici pe departe televiziunea nu se putea lăuda cu atîţia spectatori cîţi cititori aveau manualele şcolare. În aceste condiţii, într-adevăr, prezenţa în manualul de literatură română echivala cu încoronarea unei cariere de succes. Abia după aceea urmau cozile la librărie şi cărţile vîndute pe sub mînă. În România actuală, manualul şcolar şi-a pierdut enorm din prestigiu, dar încă nu e lipsit de interes. Nici ca factor de creştere a notorietăţii, nici ca influenţă asupra pieţei. Asta în timp ce în Franţa, din discuţiile pe care le-am avut cu cîţiva de oameni de cultură, scriitorii nu-şi pun nici o clipă problema posibilei prezenţe într-un manual şcolar. Cel mult pot apărea pe listele de lecturi suplimentare, unde profesorii de literatură au deplina libertate, dar nicidecum nu este considerată o formă de succes. Aspiraţiile lor se îndreaptă către altceva: prezenţa la emisiuni de cultură la televiziune (la Bernard Pivot, pentru culmea succesului) şi găsirea unui regizor (de preferinţă, american) care să le transforme cartea în film. După cum se vede, criteriile succesului sînt variabile. De fapt, ele sînt dependente de căile cele mai uşoare de a ajunge la public(uri). Aşa că au dreptate sociologii să considere "succesul" drept un fenomen al receptării.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Céline Dion la 55 de ani. Ce i-ar fi declanșat boala nemiloasă: „I-au dispărut cei doi stâlpi și s-a prăbușit“
Cântăreaţa de origine canadiană, Céline Dion, este una dintre cele mai de succes interprete din istoria muzicii pop. În cei peste 35 de ani de carieră a vândut peste 250 de milioane de albume. S-a căsătorit cu impresarul ei cu care are trei copii și alături de care a rămas până finalul vieții lui.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.