Sport la punctul mort

Publicat în Dilema Veche nr. 82 din 11 Aug 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu sîntem un popor sportiv pentru că nu exersăm sportul şi sportivitatea. Fără acestea două nu ne putem aştepta decît la gîrbovirea accentuată a formei noastre fizice şi spirituale. Nu sîntem deci sportivi, dar ne place la nebunie sportul. Ce înseamnă asta? Că sîntem telesportivi. Iată un soi de voyeurism, o deturnare grosolană a sensului originar al sportului, care nu face parte din clasa artelor, nu e destinat unora a căror operă e admirată de la rezonabila distanţă, ci oferit tuturor. Lipiţi de telecomandă, am uitat că în cele din urmă performanţele pe care le vedem la alţii ar trebui să ne stimuleze mai mult decît să ne distreze. Întîi de toate, sportul înseamnă a face sport, a simţi legile lui, a-i înţelege natura, a te sufoca măcar un pic la limita propriului organism, a transpira şi a te respecta ca animal. După care ajungem şi la sportul privit. Inversarea acestei ordini, pînă la anularea primei componente, transformă actul de urmărire inteligentă şi co-simţitoare a unei competiţii în prilej de cîrcoteală simpatică, în cel mai bun caz, dacă nu chiar în oportunitatea de a-ţi bate nevasta ori de a-ţi azvîrli pe fereastră televizorul. Dar nu e doar asta. Spectatorul care e complet pe dinafara fenomenului nu numai că judecă orice după ureche (chestiune scuzabilă în principiu, mai puţin atunci cînd e vorba de domenii imediat accesibile, cum ar fi exersarea trupului), dar mai şi pune în pericol viitorul a ceea ce s-ar numi pasionariatul unei naţiuni. Într-o lume cu dorinţe mici, nevoia de sport e uriaşă, iar exemplul său tinde să înlocuiască minima cultură clasică de formare. Distribuţia lui Mutu în rolul lui Winnetou e grotescă, dar nu e mai puţin adevărată. Singura alternativă la asemenea deviaţii e exemplul bun al sportului, saltul fiinţei către mai bine. Sportul îţi oferă o răspîntie. Unii au ales să se mişte în vegetaţie. Noi am ales să vegetăm în faţa lui. A nu face sport duce inevitabil către un blocaj în a privi sport. E simplu: cine nu încearcă pe propria piele nu una, ci mai multe discipline, fie şi la limita de jos a amatorismului, nu va cultiva niciodată spiritul de castă al practicantului şi nu va gusta nicicum din mierea lucrurilor. Un asemenea om nu-şi dezvoltă o pasiune sportivă, ci un soi de excitare, melanj instabil al îndemnului de turmă, tradiţiei mediului în care vieţuieşte şi propriilor frustrări. Pe la noi se zice că toată lumea a bătut o minge, dar asta nu mai e nici foarte exact, nici de ajuns. În lipsa abundenţei de cîmpuri vaste, porţionate în terenuri pentru practicanţi, mulţi copii se produc în spaţiul strîmt dintre blocuri. Pentru că n-ai unde să loveşti sănătos mingea şi nici nu îţi vine să deposedezi prin alunecare pe asfalt, o asemenea cuvă a talentului dezvoltă mai degrabă şmecheria, trucurile ieftine, pasa cu călcîiul înainte de aceea cinstită cu latul, fenta din corpul cocoşat în locul alergării atletice sau voleul moale, ca să-l "faci" pe adversar şi nici să nu spargi geamul vecinului de la parter. Ce devine puştiul strivit între blocuri? Negreşit, suporter. Dar ce e un suporter? Cineva care împrumută altcuiva speranţele de împlinire ale propriei fiinţe. Suporterii sînt cei care trăiesc o bună parte din viaţă prin procură. Sînt ceea ce comic s-ar putea numi "performanţo-sensibili". Le plouă sau le e soare după cum echipa sau sportivul, cu care ţin, pierde sau cîştigă. Ei sînt cu atît mai influenţabili, cu cît dragostea lor e mioapă pînă la orbirea totală. Pînă aici, matricea e aceeaşi pentru orice fan din lume. Nuanţările intervin exact atunci cînd intră în joc istoria sportivă a fiecăruia dintre noi. Acela care se exersează fizic cu o seriozitate plină de plăcere se simte oarecum însoţitor al aventurii favoritului sau admirator avizat al demersului sportivului profesionist. Ştie despre ce e vorba şi participă la fenomen cunoscîndu-şi bine locul. Un asemenea suporter îşi ţine mişcările sufleteşti sub control atîta timp cît: 1) nu se investeşte total în subiectul susţinerii sale pentru că îşi cheltuie parte din energie practicînd constant sportul respectiv şi 2) nu-şi zeifică şi nici nu-şi sacrifică favoritul, ştie, din experienţa proprie, că succesul vine la capătul unui complex de condiţii, între care factorul "Celui de Sus" nu e cel de pe urmă. Disperarea, în acest caz, nu survine decît în condiţii extreme, pe cînd suporterul fără busolă stă mereu pe buza prăpastiei. Aici starea de nemulţumire vine în trena celei de neînţelegere. Burtos, ridat, agăţat bine de o bere, sau dimpotrivă, uscat, ulceros şi patetic, omul acesta nu ştie decît să ceară victoria şi să-şi îngăduie manifestările cele mai penibile în absenţa ei. În Sala Rapid exista mereu, în stînga mesei presei, un grup de persoane în vîrstă care, de la începutul şi pînă la sfîrşitul unui meci, nu se ocupă decît cu înjuratul oricui îi venea la gură, ziarişti, arbitri, adversari sau proprii jucători, cărora le inventau vini inimaginabile. Cînd înscria echipa lor, moşuleţii scoteau sunete bizare, amestec între bucuria de-o clipă şi veninul perpetuu. Cu toţii alcătuiau imaginea perfectă a ratării oricărei vieţi duse în necunoştinţă de cauză. Dintr-o atare irosire se nasc violenţele şi schismele între galerii şi echipe. Cele două entităţi sînt oricum din ce în ce mai îndepărtate pe măsură ce jocul e tot mai puţin o joacă şi tot mai mult un business. La capătul zilei, fanul bezmetic se trezeşte cu steagul şifonat, vopseaua cursă pe faţă şi plin pe dinăuntru, pe drept sau nu, de sentimentul trădării. Pe vremuri, grupuri ale suporterilor au salvat - în Anglia, de exemplu - cluburi de la faliment, punînd mînă de la mînă. Astăzi unui "tifos" îi e greu să se salveze pe sine. Acest gen de pasionariat nu poate fi susţinut. Între cel care vine la un eveniment sportiv ca să se simtă în comuniune, să trăiască o bucurie sau o tristeţe asumate, şi acela care îşi doreşte animalic victoria favoriţilor doar ca să-şi ofere un drog pentru propria ratare, adevărul nu e deloc la mijloc. În fine, într-o ţară care nu face sport se instaurează îndeobşte dictatura unui singur sport. Chestiunea se întîmplă pentru că cetăţenii atîrnaţi de televizor nu vor a pricepe decît cea mai simplă dintre discipline. Celelalte necesită un efort de cunoaştere şi implicare pasională deloc lesne de realizat pe cale pur raţională. La noi, fotbalul e stăpînul absolut al inimilor, alte sporturi îşi fac loc cu greu, eventual dacă obţin medalii la marile întreceri şi nici măcar atunci nu e sigur că vor întruni o audienţă decentă. Există o determinare dublă, în sensul unui cerc vicios, între cum este naţia şi ce devine sportul ei. Pentru că oamenii nu fac sport ajung să urmărească un singur sport. Atunci marii difuzori şi organizatori au tendinţa să servească la maxim poporului sportul favorit, ceea ce va împiedica dezvoltarea gustului pentru alte discipline. Viitorul e capsulat. Nimic în afară de fotbal "nu face banii",

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un virus, cu mortalitate de 40 de ori mai mare decât COVID-19, ar putea devasta omenirea. La ce trebuie să fim atenți
Experții britanici în sănătate publică avertizează că gripa aviară, inclusiv varianta H5N1, care poate infecta și oamenii, ar putea provoca o pandemie mai gravă decât COVID-19. Ei cer guvernelor lumii să ia măsuri imediate pentru prevenirea unei eventuale catastrofe.
image
Cum puteți scăpa de „hormonul stresului” și grăsimea de pe burtă. Suplimentele care vă pot ajuta
Cortizolul, adesea numit „hormonul stresului”, joacă un rol crucial în răspunsul organismului la stres. Nivelurile ridicate de cortizol pot duce la o creșterea grăsimii de pe burtă, avertizează medicii.
image
Când sunt suplimentele alimentare un pericol pentru sănătate. Medic: „Recomandăm doar pe cele care au studii clinice”
Suplimentele alimentare, atrag atenția medicii, nu sunt „simple vitamine”, sau „doar plante”, ci pot face mult rău atunci când nu sunt administrate la indicația medicului și nu sunt produse certificate.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.