Spiritul critic, o formă fără fond?
Învățăm la școală că Titu Maiorescu a fondat cultura română modernă pe ideea-forță a spiritului critic și că așa s-a dezvoltat ea mai departe. Tot la școală aflăm cît e de important să ai spirit critic (las la o parte că una dintre cele mai întemeiate critici la adresa sistemului nostru de învățămînt este tocmai aceea că atrofiază pînă la desființare spiritul critic din elevi). Prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul! – ridică-te și spune ce gîndești, gîndește cu capul tău și nu lua nemestecat ce au gîndit alții, critică și îndreaptă lucrurile nedrepte, discerne tu ce-i bun de ce-i rău…
De multe ori, una înveți la școală și alta găsești în lume, iar pentru intelectuali puține sînt momentele de satisfacție mai mari decît cele în care descoperă nepotrivirile dintre cărțile lor și viață. Bucuria descoperirii unei ase-menea nepotriviri este, în fond, o vanitate, căci de pe urma ei un intelectual se apucă să scrie ceva menit să îndrepte inadecvarea. Sau, poate, nu e vanitate, ci spirit critic…
Poate că raportarea critică la ceea ce scrie în cărți așa se și face: cu viața de mînă. Că dacă ai în mîna cealaltă o altă carte care scrie pe dos decît cea după care ai învățat, de fapt nu rezolvi nimic. O carte care contrazice o altă carte nu e mare lucru, dar o carte contrazisă de viață, asta da întîmplare!
Ce vreau să spun este că aventura spiritului critic la noi bate orice e prin cărțile de istorie culturală. Știți, desigur, povestea luptei lui Maiorescu cu formele fără fond. Văzînd cum toată lumea critică pe toată lumea, cum toți sînt nemulțumiți de ceva și, în același timp, nimic, dar nimic nu se schimbă, m-am întrebat dacă nu cumva spiritul critic este doar mimat sau este o perversiune a obedienței. M-am întrebat dacă nu cumva spiritul critic însuși a ajuns un fel de formă fără fond, odată ce a început să fie practicat de români. Dar, oare, își mai amintește cineva ce însemna spirit critic la Maiorescu? Dar, în cultura română, ce sensuri a căpătat spiritul critic? Dosarul de față este doar începutul răspunsurilor…
Ilustraţie de Ion BARBU
