„Spionaj civic” distribuit sau „societate civilă internațională”?

Ovidiu GHERASIM-PROCA
Publicat în Dilema Veche nr. 358 din 23 - 29 decembrie 2010
„Spionaj civic” distribuit sau „societate civilă internațională”? jpeg

- din nou despre Wikileaks -

Recentul scandal provocat de publicarea unor informări diplomatice secrete de către Wikileaks ar trebui să ne pună pe gînduri. Nu pentru că faptul în sine ar fi unul uimitor, ci pentru că reacţiile faţă de acesta arată adevărata putere a statelor în lupta cu activismul digital. Dacă tehnologia oferă indivizilor mai multe posibilităţi de a se exprima liber, statele au mijloace de constrîngere infailibile pentru a restrînge utilizarea tehnologiei. Ele nu ţin de stăpînirea cunoaşterii tehnologice, dimpotrivă. E vorba de mijloace de intervenţie mult mai prozaice, de metode ce nu aparţin nici „societăţii informaţionale“, nici „societăţii bazate pe cunoaştere“: arestări, anchete, confiscări, blocări de conturi. Optimismul celor care au impresia că „revoluţia digitală“ implică neapărat un progres de nestăvilit al libertăţii de exprimare sau o creştere a controlului exercitat de opinia publică asupra guvernelor ar trebui să fie drastic temperat. 

Tehnologia le oferă cetăţenilor din statele democratice, dar nu numai lor, o putere formidabilă. Tehnicile criptografice, de autentificare sau de transport al informaţiilor fac astăzi ca mesajele secrete transmise între grupurile de activişti să rămînă aşa, chiar şi pentru instituţii specializate, ce deţin capacităţi de calcul imense. Matematica, programatorii şi calculatoarele dăruiesc oricărui individ alfabetizat, în schimbul unui efort minim de înţelegere, garanţia absolută a secretului corespondenţei. Aproprierea unei puteri ce aparţinea în trecut doar statelor poate avea utilizări legitime sau nu. Teroriştii beneficiază din plin de ea, nu numai grupurile civice protestatare. Nu putem fi siguri însă că frica de grupările teroriste este principalul motiv pentru care autorităţile statale investesc enorm în infrastructuri de supraveghere generalizată, în interdicţii juridice şi reglementări restrictive. Asemenea iniţiative, de pildă directiva europeană privind reţinerea datelor provenite din comunicaţiile digitale (Directiva 2006/24/EC), sînt ineficiente în lupta împotriva terorismului. Ele oferă însă un oarecare confort psihologic oficialilor care se văd lipsiţi de prerogative considerate încă esenţiale pentru suveranitatea statelor pe care le conduc. 

Înclin să cred că ultimele dezvăluiri făcute de Wikileaks nu ajută nimănui şi, mai ales, nu sprijină cauza legitimă a organizaţiei. Comunicarea liberă a informaţiilor supuse cenzurii – fie că este vorba de cenzura propriu-zisă, fie că e vorba de ascunderea unor informaţii publice la adăpostul secretului de stat sau al regulilor de confidenţialitate – constituie o funcţie majoră a Internetului. Ea devine un mijloc de democratizare în statele nedemocratice sau un mijloc de control civic în statele democratice. S-a făcut deja frecvent observaţia că democraţiile liberale occidentale contribuie indirect la sprijinirea efortului de înarmare digitală a regimurilor nedemocratice împotriva propriilor cetăţeni. Spre exemplu, dispozitivele de supraveghere sau de blocare a comunicaţiilor sînt importate de China şi de Iran de la companii comerciale occidentale. Nu este greu de imaginat un viitor în care, ameninţate de un adversar comun ce le neagă suveranitatea informatică, cele două categorii de state ar avea motivaţii mai solide de a colabora împotriva libertăţii de exprimare – bineînţeles, în numele realismului politic şi al consensului diplomatic. Deja, relaţia dintre interesele comerciale şi cele politice pare să fie mult mai puternică decît principiul protejării drepturilor fundamentale. De ce nu s-ar ajunge la o situaţie în care principiile democratice ar fi instrumentalizate la maximum în deserviciul libertăţii? 

Nu în ultimul rînd, se poate spune că dezvăluirile făcute de Wikileaks sînt prea puţin importante pentru opinia publică globală, dar stimulează o reacţie supradimensionată a tuturor celor care şi-ar dori ca Internetul să fie tăcut, discret, conformist şi lipsit de opinie. Este oare justificată o campanie de dezvăluiri zgomotoase care nu arată nimic nou despre scena relaţiilor internaţionale, dar care riscă să aducă după sine un consens împotriva libertăţii de exprimare pe Internet? În plus, nu va deveni activitatea agenţiilor guvernamentale mai opacă, mai secretă, mai obsedată de secret decît în prezent?  

Dar înainte să reflectăm la observaţiile ocazionate de scandalul „cablurilor diplomatice“ e necesar să recunoaştem natura originală a activităţii pe care o promovează site-ul Wikileaks. Sîntem într-adevăr în prezenţa unui fapt inovator: inventarea „spionajului civic“ distribuit. Site-urile de felul Wikileaks le permit tuturor celor interesaţi de practicarea spionajului în mod ocazional să publice informaţii secrete în condiţii de relativă siguranţă. Desigur, în numele unor justificări morale idealiste. În principiu, acestea din urmă nu vor fi mai puţin credibile în spaţiul public internaţional decît cele pe care le propun politicienii. Atîta timp cît marile puteri militare organizează intervenţii armate însoţite de discursuri moralizatoare, de ce nu ar face acelaşi lucru grupările pasionate de demascarea conspiraţiilor? 

Spionajul distribuit este extrem de eficient, dar nu pune la dispoziţie multe opţiuni strategice. Scopul protestului civic i se potriveşte perfect, chiar şi atunci cînd contributorii sînt, de fapt, serviciile secrete. Informaţiile se obţin fără să ai nevoie de agenţi special antrenaţi, nici de investiţii costisitoare. Oricine poate contribui, asumîndu-şi toate riscurile, dar rezultatele se acumulează haotic. E vorba de o structură bazată pe colaborare non-ierarhică, distribuită, cu elemente ce acţionează autonom, necoordonate centralizat, dar care îndeplinesc funcţii echivalente. Întreaga structură a Internetului are la bază acest principiu. De aceea Internetul este practic indestructibil. Printre altele, ceea ce inginerii de telecomunicaţii numesc modelul „reţelei distribuite“ (distributed network model) a permis site-lui Wikileaks nu numai să supravieţuiască mai multor atacuri informatice, dar şi să fie copiat în numeroase locuri de pe glob, din ce în ce mai multe, în jurisdicţii dintre cele mai diferite.  

Pe de altă parte, iniţiativa Wikileaks are cîteva dintre trăsăturile mediatice ale reţelelor sociale construite în stil Web 2.0. Aşa cum o „reţea socială“ online are nevoie de publicitate pentru a atinge masa critică ce duce la funcţionarea ei optimă, Wikileaks pare să fi escaladat o pantă foarte abruptă a prezenţei în atenţia publică, pentru a atrage mai mulţi colaboratori. Site-ul fondat de Julian Assange nu este singurul de această factură, dar a devenit singurul cu adevărat popular, şi prin aceasta singurul realmente eficient. Chiar dacă i se poate imputa o eroare de tactică – aceea de a fi iritat mult prea curînd, pentru dezvăluiri prea puţin relevante, adversari nemaipomenit de periculoşi –, toate acestea intră în logica dezvoltării sale naturale şi nu reprezintă neapărat un semn de inconsecvenţă din punctul de vedere al misiunii pe care şi-a asumat-o. Aceeaşi logică implică încurajarea utilizatorilor activi, adică a spionilor amatori. Nu poţi refuza la nesfîrşit publicarea, de teamă că vei fi abandonat de contributori.  

Dar ce este surprinzător în evenimentele ce au avut în centrul lor subiectul Wikileaks, zilele trecute? Mai întîi, o disproporţie curioasă a reacţiilor din partea celor lezaţi. Nu a fost suficientă compromiterea unor informaţii militare clasificate pentru a porni atacuri informatice, blocări de conturi, blocări de servere şi arestarea lui Julian Assange. Dar atunci cînd au fost date publicităţii, prin megafoanele celor mai mari trusturi de presă, o sumă de comentarii – multe dintre ele simple bîrfe – ce îi pun în posturi jenante pe politicienii de vîrf, mecanismul implacabil de constrîngere a început să funcţioneze. Desigur, se poate invoca efectul de acumulare a frustrării statelor implicate sau panica în faţa unor posibile dezvăluiri majore, dar reacţia în sine este ea însăşi ridicolă. 

Apoi, este uimitor modul în care o organizaţie multinaţională non-profit, reprezentînd măcar prezumtiv interesele societăţii civile, poate să fie paralizată fără drept de apel, în absenţa oricărui act juridic de acuzare. Julian Assange a început să fie căutat de Interpol din cauza unor delicte stranii, e adevărat, dar legate doar de viaţa lui sexuală. Furnizorul de servicii de găzduire web Amazon a refuzat să continue asigurarea serviciilor contractate invocînd suspiciunea de desfăşurare a unor activităţi ilegale. PayPal a refuzat să mai încaseze donaţiile pentru Wikileaks, în numele aceloraşi suspiciuni. Alte companii li s-au alăturat imediat, înainte să se fi formulat vreo acuzaţie oficială cu valoare juridică. Ceea ce înseamnă că au judecat rapid cauza, substituindu-se tuturor curţilor competente în materie. Verdictul a fost dat, fără drept de apel, în defavoarea libertăţii de exprimare. În fond, jurnalele care au publicat relatări provenite din notele diplomatice nu se fac vinovate de acelaşi delict, acela de a fi preluat informaţii nu tocmai bine verificate de la o sursă oarecare pentru a le transmite publicului în ciuda vociferărilor celor vizaţi? Sîntem siguri că este vorba de o activitate ilegală? Ar trebui să li se interzică ziarelor să publice informaţii secrete? Şi în virtutea căror reguli? Mai mult, cine este îndreptăţit să stabilească aceste reguli? Un stat, o organizaţie internaţională, o firmă oarecare, o bancă? 

Studenţii unor instituţii de învăţămînt americane au fost avertizaţi să nu se pronunţe public asupra documentelor diplomatice sau asupra activităţii Wikileaks deoarece, în viitor, asta le-ar putea afecta cariera. De parcă dezbaterea, mai ales atunci cînd este exersată de viitori specialişti în relaţii internaţionale şi politici publice, nu are menirea de a forma experţi capabili să înţeleagă lumea în care trăiesc, ci aceea de a discredita instituţiile statului.  

Ce demonstrează toate acestea? Exact contrariul intenţiilor celor ce luptă împotriva fenomenului: anume că activismul civic internaţional, pînă şi în situaţiile în care îmbracă o  formă rebelă, dispune de justificări credibile. Poate că nu s-a format încă o autentică „societate civilă“ internaţională, cu atît mai puţin una globală, dar nu cumva am avea nevoie de ea? Reacţia împotriva publicării notelor diplomatice te face să ai îndoieli atunci cînd alegi să priveşti cu scepticism iniţiative de tipul Wikileaks.  

Ovidiu Gherasim-Proca este lector universitar dr. la Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene al Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.