Spinoasa problemă a surselor și a

N.C. MUNTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 212 din 9 Mar 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am fost întrebat nu o dată, şi înainte de ’89, şi după, cum de se ştiau atîtea la "Europa liberă" despre toate cîte se întîmplau în ţară, şi încă atît de bine, atît de prompt, atît de exact, încît ne ascultau şi ne dădeau şi dreptate milioane de oameni. Am fost privit strîmb, chiar cu ostilitate cînd am spus că din publicaţiile româneşti. Atîta doar că trebuia să citeşti mult şi cu acribie maldăre de maculatură comunistă pentru a decela, dincolo de propaganda, de foarfecele cenzurii, grăuntele şi "scînteia" de adevăr. Şi le găseam. Restul, pe baza experienţei fiecăruia, era muncă de cercetare, analiză şi sinteză. Şi de talent. Uneori şi de puţin curaj. Aidoma lui Georges Cuvier, care a reconstituit dintr-un oscior coşcogea dinozaurul, din fărîme de adevăr din Scînteia reconstituiam monstrul comunist în mişcare. Citeam tot, de la Scînteia la Flacăra, de la Agricultura socialistă la Pentru Patrie, de la reviste despre epizootii bovine, ca să ştim de ce nu se găseşte carne şi ce-i cu tuberculoza la vaci, la reviste de protecţia muncii, ca să aflăm cum se manifesta umanismul socialist în cazul accidentelor de muncă (răniţii şi decedaţii erau vinovaţi fără excepţie!). Dintr-o obscură revistă ca Viitorul social am aflat adevăruri grele despre navetişti, despre condiţiile de viaţă din blocuri de tineri muncitori nefamilişti, despre situaţia femeilor din oraşele cu locuri de muncă doar pentru bărbaţi. Citeai Muncitorul sanitar, Pentru Patrie, reviste de studii juridice şi aflai adevăruri dure despre femeile prinse că au avortat ilegal. Uneori se întîmplau şi lucruri comice. Citeam şi interminabilele reportaje despre năzdrăvăniile Cenaclului "Flacăra" prin ţară. Lingăul Păunescu a întrebat un turc în Mangalia cum se pronunţă în turceşte numele cenaclului şi acela i-a spus senin "benim boc"! Informaţia a apărut chiar în Flacăra, numai că în turceşte era vorba de o înjurătură de toată frumuseţea. Eu n-am făcut decît s-o reproduc! Revenind la lucruri serioase, cei care trebuia să ştie circuitul informaţiilor din România spre "Europa liberă", securiştii, îl ştiau. Ce nu ştiau şi nu puteau era să determine mahării de partid să schimbe sau măcar să amelioreze situaţia. În cartea lui Mihai Pelin, Operaţiunile Meliţa şi Eterul, sînt semnalate trei documente ale Securităţii, toate din 1979, care inventariau sursele de informare ale "Europei libere". Pe primul loc erau trecuţi diplomaţii de la Ambasada SUA din Bucureşti, socotiţi "sursa cea mai sigură şi eficace, ale cărei date sînt folosite în emisiunile secţiei române fără a fi verificate". Era şi nu era adevărat. Informaţiile din această sursă erau rare şi la ele aveau acces doar directorii, care ni le comunicau şi nouă, fără să o menţioneze, pentru simplul fapt că, prin statut, funcţionarii diplomatici aveau alte treburi în România şi aparenţele trebuiau păstrate. Şi-apoi nu erau doar americani la Bucureşti. Şi eu, şi colegii mei am avut zeci de întîlniri şi cu diplomaţi neamericani aflaţi în post în România, cu care am făcut schimburi de informaţii reciproc avantajoase. E adevărat, sursele diplomatice, de pe orice filieră, erau "beton". Bunăoară, am aflat ce s-a întîmplat la Braşov chiar în seara zilei de 15 noiembrie 1977, însă informaţiile erau confuze şi nesigure. Abia în seara zilei de 16, după confirmarea informaţiei de "surse diplomatice" din Bucureşti, ne-am putut desfăşura, cu ajutorul presei şi al agenţiilor străine de informaţii şi cu tot ce-am aflat din alte surse, adică de la ascultători. Aceleaşi rapoarte ale Securităţii mai enumerau "turiştii străini sau de origine română, care ne vizitează ţara", "cetăţeni români care călătoresc în ţări occidentale, ca turişti sau în delegaţii oficiale", "scrisorile primite din ţară, din partea ascultătorilor, pe calea poştei internaţionale, dar mai ales prin diferiţi mesageri: diplomaţi şi ziarişti străini, turişti, studenţi străini etc". Era adevărat, însă toate erau canale pe care nu le controlau. Şi au uitat să menţioneze muncitorii români de pe şantierele internaţionale, personalul navigant Tarom şi mai ales Navrom, dar şi vreo cîţiva diplomaţi români, de la care am primit informaţii foarte bune. În fine, au uitat şi mulţii ziarişti străini care în ultimii zece ani ai dictaturii nu mai plecau în România înainte de se consulta cu noi şi mergeu în ţară pe teme sau la persoane indicate de noi. Însă sursele noastre cele mai bune erau ascultătorii cu care reuşeam să intrăm în contact nemijlocit. Partea proastă este că aceste informaţii, potrivit codului profesional care era literă de evanghelie, erau bune, dar nu suficient de bune pentru a fi difuzate ca atare. Puteau fi parţiale, inexacte, subiective, minate de afectivitate, puteau generaliza cazuri particulare ş.a.m.d. Sau, şi mai rău, puteau fi intoxicări. Iar oamenii cu care veneam în contact erau fel de fel. Cinstiţi, interesaţi de foloase materiale, necinstiţi, nemernici sub aparenţe de oameni cumsecade, educaţi, de familie bună, care urau comunismul şi care în realitate erau trimişi de Securitate. Un caz de o cinste exemplară este cel al doamnei Valeria Căliman, din Braşov, care ne-a trimis, încă de pe vremea lui Noel Bernard, admirabile corespondenţe difuzate sub pseudonimul "contesa Walewska". Şi care ştia şi regula celor două surse. Ea ne-a trimis informaţia, cu ferpare din ziare, despre cazul tragic al lui Liviu Babeş care şi-a dat foc pe pîrtia din Poiana Braşov. Tot ea ne-a trimis fotocopia după poezia "O vedetă de pe strada mea", de Ana Blandiana, înainte ca volumul să fi fost retras din librării. Cea mai importantă dintre contribuţiile sale la programele radioului a fost o cartelă de alimente. Aveam informaţia, n-o puteam folosi decît cu fereală, pentru că în unele locuri era vorba doar de arondări pe bază de liste, de buletin, deci fără probe materiale, iar în alte locuri era vorba de cartele. O astfel de cartelă ne-a fost trimisă de doamna Căliman. Aveam dovada, am făcut un comentariu pe cinste, mai ales că posesorul notase pe verso şi cantităţile de ulei, zahăr, făină, carne, unt primite. Am dat cartela şi serviciului nostru de documentare, care a introdus-o într-o lucrare de cercetare oficială şi astfel a ajuns şi în presa internaţională! La polul opus, cazul cel mai abject, "sursarul Laurenţiu". Oameni de această teapă erau în situaţia cameleonului pe o pătură scoţiană. Ne descriau amănunţit catastrofa economică şi socială din România. Înapoiaţi acasă, informau şi Securitatea la fel de amănunţit despre noi, cu scheme ale locuinţelor. Stolnici-Laurenţiu pare a fi un caz clinic. Pare a suferi de "sindromul Stockholm", de vreme ce şi azi turnătorul-academician vorbeşte despre "conducerea noastră", despre "Securitatea noastră", deşi, într-un fel, şi el este victimă a Securităţii, restul, adică mîrşăvia, fiind o chestiune de caracter. Personal, n-am avut contacte cu Laurenţiu, dar îi ştiu pe cei din casele pe care le-a vizitat. Nu l-ar fi primit dacă i-ar fi minţit şi de asta îţi puteai da seama repede, informaţiile erau verificate şi coroborate cu ce aflam şi din alte surse. Iar adevărul, probabil, este cel pe care l-a observat şi Mihai Pelin: "Unele dintre cele mai veridice informaţii din actualitatea social-politică românească erau aduse la München chiar de informatorii pe care Securitatea îi trimitea în străinătate, ca să-i iscodească pe redactorii ŤEuropei libere» şi care, în cele mai multe cazuri, au făcut un joc dublu". Am avut şi eu "sursarul" meu. Îl cunoşteam, vag, din România. Avea o reputaţie proastă, de băgăcios, de fanfaron, de bişniţar, pentru care a şi fost condamnat. Insul era infect, însă informaţiile lui erau bune. S-a "lipit" de mine, în ’86, m-a vizitat în ’87 şi în ’88. În toamna lui ’89 era la Atena şi-mi propunea să mă întîlnesc cu el în Italia, "ca să lucrăm ceva împreună". Era cam pe cînd, am aflat mai tîrziu, Securitatea voia să mă întîlnească la fapt de seară şi să-mi facă, probabil, felul. N-am marşat. Aveam suspiciunile mele. În ’87, omul a ţinut să se fotografieze cu mine. Şi el, şi nevasta. A developat filmul în ţară şi, probabil, a dat fotografia unde trebuia. În schizofrenia lui, a făcut eroarea să mi le trimtă şi mie. Le am şi acum. Mîna de după umărul meu e mîna lui. Mîna lungă a Revoluţiei? Am şi alte dovezi, înscrisuri, manuscrise, scrisori olografe, probe că i-am trimis şi că a primit şi bani de la mine. Am să le şi public. Sper, înainte să murim. Şi eu, şi el. Aş mai avea nevoie de un "fleac": dosarul meu de la SIE. Iar SIE a comunicat că nu figurez în evidenţele sale. E o minciună la fel de mare ca revoluţia lui Ion Iliescu. Sper că acum SIE, cu o nouă conducere, va fi mai receptiv în problema dosarului meu. Indirect, de problema mea a fost informat şi Cotroceniul, de unde am primit promisiunea vagă "să vedem ce se poate face". Eu îl mai aştept. Ştiu că dosarul există, aşa cum ştiu că voi muri. Am nevoie de el înainte. Măcar ca un semn că SIE s-a reformat, că nu mai are nimic în comun cu năravurile şi moravurile Securităţii. Nici cu oamenii şi cu javrele ei. Dragi tovarăşi, care pe unde mai sînteţi, vreau dosarul! Se aude? Măcar acum în an electoral să ne despărţim dracului de trecutul negru. Şi de cel roşu. Şi eu nu pot fără dosar! În rest, s-auzim numai de bine!

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.