Spinoasa problemă a surselor și a

N.C. MUNTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 212 din 9 Mar 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am fost întrebat nu o dată, şi înainte de ’89, şi după, cum de se ştiau atîtea la "Europa liberă" despre toate cîte se întîmplau în ţară, şi încă atît de bine, atît de prompt, atît de exact, încît ne ascultau şi ne dădeau şi dreptate milioane de oameni. Am fost privit strîmb, chiar cu ostilitate cînd am spus că din publicaţiile româneşti. Atîta doar că trebuia să citeşti mult şi cu acribie maldăre de maculatură comunistă pentru a decela, dincolo de propaganda, de foarfecele cenzurii, grăuntele şi "scînteia" de adevăr. Şi le găseam. Restul, pe baza experienţei fiecăruia, era muncă de cercetare, analiză şi sinteză. Şi de talent. Uneori şi de puţin curaj. Aidoma lui Georges Cuvier, care a reconstituit dintr-un oscior coşcogea dinozaurul, din fărîme de adevăr din Scînteia reconstituiam monstrul comunist în mişcare. Citeam tot, de la Scînteia la Flacăra, de la Agricultura socialistă la Pentru Patrie, de la reviste despre epizootii bovine, ca să ştim de ce nu se găseşte carne şi ce-i cu tuberculoza la vaci, la reviste de protecţia muncii, ca să aflăm cum se manifesta umanismul socialist în cazul accidentelor de muncă (răniţii şi decedaţii erau vinovaţi fără excepţie!). Dintr-o obscură revistă ca Viitorul social am aflat adevăruri grele despre navetişti, despre condiţiile de viaţă din blocuri de tineri muncitori nefamilişti, despre situaţia femeilor din oraşele cu locuri de muncă doar pentru bărbaţi. Citeai Muncitorul sanitar, Pentru Patrie, reviste de studii juridice şi aflai adevăruri dure despre femeile prinse că au avortat ilegal. Uneori se întîmplau şi lucruri comice. Citeam şi interminabilele reportaje despre năzdrăvăniile Cenaclului "Flacăra" prin ţară. Lingăul Păunescu a întrebat un turc în Mangalia cum se pronunţă în turceşte numele cenaclului şi acela i-a spus senin "benim boc"! Informaţia a apărut chiar în Flacăra, numai că în turceşte era vorba de o înjurătură de toată frumuseţea. Eu n-am făcut decît s-o reproduc! Revenind la lucruri serioase, cei care trebuia să ştie circuitul informaţiilor din România spre "Europa liberă", securiştii, îl ştiau. Ce nu ştiau şi nu puteau era să determine mahării de partid să schimbe sau măcar să amelioreze situaţia. În cartea lui Mihai Pelin, Operaţiunile Meliţa şi Eterul, sînt semnalate trei documente ale Securităţii, toate din 1979, care inventariau sursele de informare ale "Europei libere". Pe primul loc erau trecuţi diplomaţii de la Ambasada SUA din Bucureşti, socotiţi "sursa cea mai sigură şi eficace, ale cărei date sînt folosite în emisiunile secţiei române fără a fi verificate". Era şi nu era adevărat. Informaţiile din această sursă erau rare şi la ele aveau acces doar directorii, care ni le comunicau şi nouă, fără să o menţioneze, pentru simplul fapt că, prin statut, funcţionarii diplomatici aveau alte treburi în România şi aparenţele trebuiau păstrate. Şi-apoi nu erau doar americani la Bucureşti. Şi eu, şi colegii mei am avut zeci de întîlniri şi cu diplomaţi neamericani aflaţi în post în România, cu care am făcut schimburi de informaţii reciproc avantajoase. E adevărat, sursele diplomatice, de pe orice filieră, erau "beton". Bunăoară, am aflat ce s-a întîmplat la Braşov chiar în seara zilei de 15 noiembrie 1977, însă informaţiile erau confuze şi nesigure. Abia în seara zilei de 16, după confirmarea informaţiei de "surse diplomatice" din Bucureşti, ne-am putut desfăşura, cu ajutorul presei şi al agenţiilor străine de informaţii şi cu tot ce-am aflat din alte surse, adică de la ascultători. Aceleaşi rapoarte ale Securităţii mai enumerau "turiştii străini sau de origine română, care ne vizitează ţara", "cetăţeni români care călătoresc în ţări occidentale, ca turişti sau în delegaţii oficiale", "scrisorile primite din ţară, din partea ascultătorilor, pe calea poştei internaţionale, dar mai ales prin diferiţi mesageri: diplomaţi şi ziarişti străini, turişti, studenţi străini etc". Era adevărat, însă toate erau canale pe care nu le controlau. Şi au uitat să menţioneze muncitorii români de pe şantierele internaţionale, personalul navigant Tarom şi mai ales Navrom, dar şi vreo cîţiva diplomaţi români, de la care am primit informaţii foarte bune. În fine, au uitat şi mulţii ziarişti străini care în ultimii zece ani ai dictaturii nu mai plecau în România înainte de se consulta cu noi şi mergeu în ţară pe teme sau la persoane indicate de noi. Însă sursele noastre cele mai bune erau ascultătorii cu care reuşeam să intrăm în contact nemijlocit. Partea proastă este că aceste informaţii, potrivit codului profesional care era literă de evanghelie, erau bune, dar nu suficient de bune pentru a fi difuzate ca atare. Puteau fi parţiale, inexacte, subiective, minate de afectivitate, puteau generaliza cazuri particulare ş.a.m.d. Sau, şi mai rău, puteau fi intoxicări. Iar oamenii cu care veneam în contact erau fel de fel. Cinstiţi, interesaţi de foloase materiale, necinstiţi, nemernici sub aparenţe de oameni cumsecade, educaţi, de familie bună, care urau comunismul şi care în realitate erau trimişi de Securitate. Un caz de o cinste exemplară este cel al doamnei Valeria Căliman, din Braşov, care ne-a trimis, încă de pe vremea lui Noel Bernard, admirabile corespondenţe difuzate sub pseudonimul "contesa Walewska". Şi care ştia şi regula celor două surse. Ea ne-a trimis informaţia, cu ferpare din ziare, despre cazul tragic al lui Liviu Babeş care şi-a dat foc pe pîrtia din Poiana Braşov. Tot ea ne-a trimis fotocopia după poezia "O vedetă de pe strada mea", de Ana Blandiana, înainte ca volumul să fi fost retras din librării. Cea mai importantă dintre contribuţiile sale la programele radioului a fost o cartelă de alimente. Aveam informaţia, n-o puteam folosi decît cu fereală, pentru că în unele locuri era vorba doar de arondări pe bază de liste, de buletin, deci fără probe materiale, iar în alte locuri era vorba de cartele. O astfel de cartelă ne-a fost trimisă de doamna Căliman. Aveam dovada, am făcut un comentariu pe cinste, mai ales că posesorul notase pe verso şi cantităţile de ulei, zahăr, făină, carne, unt primite. Am dat cartela şi serviciului nostru de documentare, care a introdus-o într-o lucrare de cercetare oficială şi astfel a ajuns şi în presa internaţională! La polul opus, cazul cel mai abject, "sursarul Laurenţiu". Oameni de această teapă erau în situaţia cameleonului pe o pătură scoţiană. Ne descriau amănunţit catastrofa economică şi socială din România. Înapoiaţi acasă, informau şi Securitatea la fel de amănunţit despre noi, cu scheme ale locuinţelor. Stolnici-Laurenţiu pare a fi un caz clinic. Pare a suferi de "sindromul Stockholm", de vreme ce şi azi turnătorul-academician vorbeşte despre "conducerea noastră", despre "Securitatea noastră", deşi, într-un fel, şi el este victimă a Securităţii, restul, adică mîrşăvia, fiind o chestiune de caracter. Personal, n-am avut contacte cu Laurenţiu, dar îi ştiu pe cei din casele pe care le-a vizitat. Nu l-ar fi primit dacă i-ar fi minţit şi de asta îţi puteai da seama repede, informaţiile erau verificate şi coroborate cu ce aflam şi din alte surse. Iar adevărul, probabil, este cel pe care l-a observat şi Mihai Pelin: "Unele dintre cele mai veridice informaţii din actualitatea social-politică românească erau aduse la München chiar de informatorii pe care Securitatea îi trimitea în străinătate, ca să-i iscodească pe redactorii ŤEuropei libere» şi care, în cele mai multe cazuri, au făcut un joc dublu". Am avut şi eu "sursarul" meu. Îl cunoşteam, vag, din România. Avea o reputaţie proastă, de băgăcios, de fanfaron, de bişniţar, pentru care a şi fost condamnat. Insul era infect, însă informaţiile lui erau bune. S-a "lipit" de mine, în ’86, m-a vizitat în ’87 şi în ’88. În toamna lui ’89 era la Atena şi-mi propunea să mă întîlnesc cu el în Italia, "ca să lucrăm ceva împreună". Era cam pe cînd, am aflat mai tîrziu, Securitatea voia să mă întîlnească la fapt de seară şi să-mi facă, probabil, felul. N-am marşat. Aveam suspiciunile mele. În ’87, omul a ţinut să se fotografieze cu mine. Şi el, şi nevasta. A developat filmul în ţară şi, probabil, a dat fotografia unde trebuia. În schizofrenia lui, a făcut eroarea să mi le trimtă şi mie. Le am şi acum. Mîna de după umărul meu e mîna lui. Mîna lungă a Revoluţiei? Am şi alte dovezi, înscrisuri, manuscrise, scrisori olografe, probe că i-am trimis şi că a primit şi bani de la mine. Am să le şi public. Sper, înainte să murim. Şi eu, şi el. Aş mai avea nevoie de un "fleac": dosarul meu de la SIE. Iar SIE a comunicat că nu figurez în evidenţele sale. E o minciună la fel de mare ca revoluţia lui Ion Iliescu. Sper că acum SIE, cu o nouă conducere, va fi mai receptiv în problema dosarului meu. Indirect, de problema mea a fost informat şi Cotroceniul, de unde am primit promisiunea vagă "să vedem ce se poate face". Eu îl mai aştept. Ştiu că dosarul există, aşa cum ştiu că voi muri. Am nevoie de el înainte. Măcar ca un semn că SIE s-a reformat, că nu mai are nimic în comun cu năravurile şi moravurile Securităţii. Nici cu oamenii şi cu javrele ei. Dragi tovarăşi, care pe unde mai sînteţi, vreau dosarul! Se aude? Măcar acum în an electoral să ne despărţim dracului de trecutul negru. Şi de cel roşu. Şi eu nu pot fără dosar! În rest, s-auzim numai de bine!

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.