Speed-ul Reginei Roșii, pe planeta intoxicată
În Alice în Țara din Oglindă (Lewis Carroll, 1871), tînăra eroină pătrunde într-o lume uimitoare. E încîntată, acolo sub ochii ei „se joacă un mare joc de șah – la scară globală”! Dar, abia după cîteva scene, o găsim într-o cursă frenetică, gîfîie. Regina Roșie zboară înaintea ei, o ține strîns de mînă, aproape c-o tîrăște. În plus, ele gonesc, dar „pomii și celelalte priveliști din jur” sînt ca lipiți, se deplasează cu ele… Uluită, Alice își găsește suflul și zice: „Regină Roșie, în țara mea dacă alergi foarte repede și așa mult timp, cum am alergat noi, ajungi în alt loc!”. „În țara ta domnește încetineala!”, îi răspunde profesoral Regina Roșie. „Vezi tu, aici e nevoie să alergi să rupi pămîntul ca să rămîi în același loc.” Apoi o învață: „Dacă vrei să avansezi, atunci trebuie să alergi cel puțin de două ori mai repede”.
Paradoxul din poveste a inspirat o teorie a biologiei evoluționiste (Leigh Van Valen, 1973). „Ipoteza Reginei Roșii” poate fi rezumată așa: cursa evolutivă permanentă a unei specii este necesară pentru a-și păstra capacitățile față de speciile cu care coevoluează, angajate la rîndul lor în curse evolutive continue. Apar (genetic) mereu schimbări, ele fac extincția mereu probabilă, atunci adaptarea reîncepe neîncetat. Specii „adaptate” definitiv nu există, e o frenezie nesfîrșită.
Să luăm scenariul „vulpi și iepuri” (prădător-pradă, dar se poate și parazit-gazdă, simbioze). Dacă genetic se întîmplă să apară vulpi dotate cu mai multă viclenie, atunci Regina Roșie favorizează selecția unor iepuri care au „cărți” (istețime, picioare mai iuți, văz pătrunzător etc.) care compensează noul „atu” al vulpilor. Dacă ele și-ar menține avantajul, perechea celor două specii ar dispărea de pe pajiște. Regina Roșie accelerează prompt ba iepurii, ba vulpile, după nevoie. Biologia evoluționistă denumește fenomenul „coevoluție antagonistă”. Dar seamănă mult cu fenomenul geopolitic „cursa înarmării”.
Regina Roșie joacă două roluri: 1) Păstrează raportul de forțe neschimbat între specii. Asta va aduce echilibru, integrare și stabilitate în relația dintre vulpi și iepuri. 2) Asigură evoluția permanentă a speciilor. Vom observa „exemplare” de vulpi și iepuri cu capacități individuale (rapiditate, inteligență, auz etc.) mereu mai bune de la o generație la alta.
Lasă pajiștea, Regina Roșie pătrunde acum în „antroposferă”. Pe tabla de joc globală avem o constelație de piețe, cluster-e, rețele în care felurite organizații coevoluează datorită echilibrului și capacitării pe care Regina Roșie le imprimă. De exemplu, „5G-ul” a oferit mai întîi cîtorva mari actori avantaje, apoi în spate „alaiurile” de actori din nișele respective au gonit pentru a compensa avantajele evolutive (față de marii jucători, dar și între ele).
Cursa Reginei Roșii fascinează „mediul uman”, însă îi provoacă oboseală și stres. Impunînd la nesfîrșit noi tehnologii, modele organizaționale, produse, servicii… Toate „noi” și din ce în ce mai „sofisticate”. (Alice devine cu Regina Roșie „de o cordialitate rece” tocmai fiindcă o stresează, nu doar c-o obosește.)
În „mediul natural”, Regina Roșie pune o mare „problemă ecologică”. Prin natura ei crește „fluxurile de materii și energii”. Fiind din ce în ce mai rapide, puternice, înalte, istețe, populațiile de vulpi și iepuri vor mînca mereu mai mult, vor fi mai sănătoase, vor avea o viață mai lungă, vor face mai mulți pui… Prin urmare, speciile vor consuma mai multe materii și energii punînd presiune pe pajiște (mediu).
Regina Roșie crește complexitatea. Or aceasta absoarbe energie. Există o „spirală complexitate – energie” în cursele Reginei Roșii. „Energia și complexitatea tind să se întrepătrundă, să crească sau să scadă împreună. De fapt, ele nu pot crește sau descrește decît împreună. Nu poți avea una fără cealaltă: nu poți avea complexitate fără energie, iar dacă ai energie, vei avea complexitate” (Joseph Tainter, 1988, The Collapse of Complex Societies).
Surplusul de energie consumat de Regina Roșie e extras din mediu – altfel de unde? Chiar o eoliană (care consumă „doar vînt”, „gratuit”) e fabricată cu ciment, oțel, cupru, apoi e transportată și instalată cu petrol. Să reținem hiba, Regina Roșie e „extractivistă”!
Avem astăzi o Regină Roșie „sistemică”. Accelerările sale sînt „globale”! Au permis speciei să se înmulțească. Atinge în 1800 primul miliard, în 1950 atinge 2,5 miliarde, 4 miliarde în 1970, peste 8 miliarde astăzi. Regina Roșie se „laudă” cu asta fiindcă pentru specie e un „succes”, iar ea simbolizează metaforic o teorie a biologiei evoluționiste. Dar să mă gîndesc și la mine… Fără această creștere demografică uimitoare, e puțin probabil (aritmetic) să fi venit pe lume. Și dacă aș fi venit… Ca român, aveam în 1900 o speranță medie de viață de 36,4 ani. Media mondială era comparabilă.
Alte „realizări” ale Reginei Roșii? Față de 1950, de șase ori mai multă energie, PIB-ul mondial a crescut de zece ori. Sînt șapte decenii de „creșteri exponențiale” la sănătate, educație, producție agricolă, pescuit, abatoare, telecomunicații, construcții, transporturi, turism, producție de ciment, oțel, cupru, hîrtie, mari baraje… Oamenii de știință au denumit acest fenomen „Marea Accelerare“ (Paul Crutzen, premiul Nobel pentru chimie). Este Marea Accelerare a Reginei Roșii – a mecanismelor sale coevolutive.
Regina Roșie a devenit „sistemică” acum trei secole. Și-a făcut apariția în Europa vestică. Pînă atunci, europeanul se năștea în structuri economice și sociale aproape identice cu cele în care văzuseră lumina zilei bunicii bunicilor. Bineînțeles că fuseseră și înainte schimbări structurale, dar ele erau în general imperceptibile pentru contemporanii lor. Vorba Reginei Roșii, „domnea încetineala”.
Deodată oamenii sînt „fascinați” – ca Alice în Țara din Oglindă. Constată apariția „Avuției națiunilor” (Adam Smith, 1776), care explică miracolul prin „mîna invizibilă”. Totuși, găsim tema înavuțirii și argumentul ordinii spontane cîteva decenii înainte, într-o satiră briliantă: „Fabula albinelor. Vicii private, beneficii publice” (Bernard Mandeville, 1714).
În stup domneau „toate viciile”. Bîntuite de vinovăție, albinele viciate decid la un moment dat să devină virtuoase. Dar rezultatul e dispariția multor activități, stupul sărăcește. Pentru că „extravaganța libertinului dă de lucru croitorilor, slujitorilor, parfumierilor, bucătarilor și femeilor de moravuri ușoare, care la rîndul lor angajează brutari, dulgheri…”.Argumentul e așa: egoismul, mîndria, lăcomia („vicii”) care ne duc pe fiecare să căutăm luxul, plăcerile („private”) produc neintenționat beneficii pentru toți („publice”). Dezinhibarea dorinței generează bogăție, care se va difuza în societate.
Satira lui Mandeville viza ascetismul (religios), care atunci analiza acru schimbarea comportamentelor (cumpărături, petreceri, lux). Asceticii voiau pocăința, fiindcă „desăvîrșirea morală” e mai presus decît prosperitatea. Întoarcerea la „virtuți” nu le-a reușit fiindcă lumea evoluează conform principiilor liberale. Și ale biologiei evoluționiste! Așa, o Regină Roșie mai empatică cu cetățenii și plină de energie se născuse în acel stup.
Ne întoarcem la prezentul nostru, regăsim Marea Accelerare. Mulți oameni de știință consideră că Pămîntul a intrat în „Antropocen”, o nouă epocă geologică. Deci omul („antropos”) a devenit principala „forță geologică“ pe planetă. Forță care a generat dezechilibre enorme în atmosferă, litosferă, pedosferă, hidrosferă, criosferă, biosferă. După trei secole de foloase evidente ale Reginei Roșii, aflăm „cu uimire” despre dereglarea sistemului climatic global, extincția masivă a biodiversității, epuizarea resurselor naturale, distrugerea ecosistemelor, acidificarea oceanelor…
Factual, cu cifre. Dacă alăturăm cei 100 de milioane de barili de petrol consumați zilnic de omenire obținem un șir de 50.000 km, mai mult decît înconjurul Pămîntului (40.000 km). Emisiile totale de gaze cu efect de seră ale omenirii determină în atmosferă un surplus de energie („forțare radiativă”) echivalent cu șase bombe de la Hiroshima în fiecare secundă. Plasticele omenirii cîntăresc azi de două ori mai mult decît toate animalele marine și terestre ale planetei, iar clădirile și infrastructura depășesc masa copacilor și arbuștilor de pe Terra. În „uzina” omenirii actuale, în China, în doar trei ani (2011-2013) s-au utilizat 6,6 gigatone de ciment, semnificativ mai mult decît cele 4,5 gigatone utilizate în SUA în tot secolul XX (1901-2000). În intervalul 1970-2016, omenirea și-a dublat populația, iar efectivele globale de vertebrate au scăzut pe planetă cu 68%. Dacă sîntem factor în coevoluție, cum ne explicăm asta? Și, mai ales, ce facem cu Regina Roșie?
Să vedem ce a făcut Alice, deci ne întoarcem în Țara din Oglindă. După cursa extenuantă și dialogul paradoxal cu Regina Roșie, tînăra eroină a înaintat pătrat după pătrat, ea fiind Pion pe tablă. Ajunsă la „ultimul pîrîu” a reușit să-l traverseze. Pe ultima linie, regula „magică” a șahului a încoronat-o automat regină, deodată coroana i s-a materializat pe cap. Doar că avantajul evolutiv enorm, de la pion la regină, i-a oferit apoi numeroase experiențe negative. Atunci Alice și-a dat seama că Regina Roșie era „cauza tuturor răutăților”. De aceea a scuturat-o în toate sensurile, pînă a prefăcut-o în pisicuță de companie. Dar ce să vezi, era chiar Kitty a ei! A înțeles asta cînd s-a trezit din visare în fotoliul din sufragerie. Kitty îi mieunase în brațe.
Cu această abordare „Red Queen Centered” (centrată pe Regina Roșie) încerc să fiu „empatic cu problema”. Pentru „găsirea soluției” mi-ar fi mai bună abordarea „Alice Centered”. Dar înainte de asta, aș fi foarte curios să aflu cine-ar putea fi pentru voi Kitty…
Bogdan Gioară este politolog, fondator al Asociației REPER21.
