Spectator

Diana POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 983 din 9 februarie – 15 februarie 2023
image

Aveam 10 ani. Era iarnă și mama m-a luat cu ea la Bulandra. Sala de la Grădina Icoanei era ticsită de lume, așa că am stat amîndouă ghemuite pe niște trepte. Nu-mi dau seama cît a durat spectacolul. Știu doar că n-am mișcat și-am ieșit de-acolo buimacă, fascinată, aproape speriată. Tot ce se petrecuse pe scenă lovise ca un tsunami: dramă, scene tensionate, urlete, Gina Patrichi, Rodica Tapalagă, Tamara Buciuceanu-Botez, Victor Rebengiuc. Era decembrie 1986, iar montarea –magica Dimineață pierdută a Cătălinei Buzoianu. A fost prima mea experiență de spectator într-un teatru din afara lumii copiilor. Șocul de la care a pornit totul.

În adolescență și-n studenție am consumat teatru într-un ritm furibund. Mergeam și de cîteva ori pe săptămînă, vedeam spectacole de mai multe ori, știam pe dinafară bucăți de text, nu ratam mai nimic din ce ieșea nou în București. Recunosc că la toate astea a contribuit decisiv și faptul că mă-ndrăgostisem de un tînăr actor. La 20 de ani, am fost suficient de inconștientă încît să dau examen la Actorie. Din fericire, am picat după a doua probă, scutind lumea teatrului de o prezență perfect inoportună. (Cam cum am scutit lumea traficului, după ce mi-am luat permisul și-am constatat că sînt o catastrofă la volan.) Am continuat să merg la teatru, cu și mai mare admirație pentru oamenii în stare de ceva ce mie-mi era peste puteri.

Nu-mi amintesc ce s-a întîmplat pe la 25 de ani, cînd am rărit considerabil descinderile la teatru. Probabil faptul că începusem să mă apropii mai mult de film, iar scena părea, brusc, încremenită în timp și neinteresantă. Vreo zece ani am ajuns sporadic în cîte o sală de spectacol (fapt pe care-l regret temeinic, întrucît – guess what? – nu mai pot recupera montările din vremurile alea). A fost un fel de „deceniu pierdut”, la modul oarecum stupid, oarecum asumat.

Recuperez, în schimb, de vreo zece ani încoace. Pofta de teatru a revenit, odată cu lucrurile noi care se-ntîmplă și-n perimetrul românesc. Modul în care au evoluat opțiunile legate de texte, regizorii conectați la prezent, inventivitatea pe alocuri încîntătoare, excentricitatea deloc gratuită, soluțiile scenografice imprevizibile, toate astea m-au reîmprietenit cu teatrul. Mărturisesc că evit montările clasice pînă-n măduva oaselor, în care totul – de la text la regie și decor – a rămas la momentul premierei mondiale, dar și că mi se subțiază entuziasmul cînd văd aduceri la zi cu orice preț. Din fericire, există deja (și apar încontinuu) atîtea mostre de echilibru între nou și vechi, de „exagerare cu măsură”, încît, dacă n-aș avea altceva de făcut, aș putea activa cu normă întreagă în scaunul de spectator.

Nu e cazul, așa că mă mulțumesc cu cîteva expediții teatrale pe lună. Spun „expediții” fiindcă de-acasă, din Bragadiru, e aventuros de-ajuns în centrul Bucureștiului, dar și pentru că, de vreo trei ani încoace, am descoperit deliciile vizionărilor transjudețene. „Navetele culturale” care se organizează către Craiova, Sfîntu Gheorghe, Constanța (sau alți poli teatrali din afara ariei obișnuite de acoperire) sînt ocaziile perfecte de a explora pe sistem 3 în 1: vezi un spectacol relevant, ai cîteva ceasuri să bați la pas orașul și-ți treci în agendă o ditamai lista cu lucruri de făcut data viitoare. Mi s-a întîmplat la Craiova, cînd, după trei drumuri la Teatrul „Marin Sorescu”, pentru spectacole de-ale lui Radu Afrim sau semnate de László Bocsárdi, am ajuns la concluzia că următorul pas firesc e un city-break. Unul care a inclus o montare a lui Bobi Pricop, două ceasuri petrecute în Muzeul Național de Artă, o vizită la minunatul Centru „Constantin Brâncuși” și, bonus –fiindcă era decembrie –, Tîrgul de Crăciun. E limpede că-n orice oraș ai merge, dacă-ți permiți luxul de a rămîne măcar două zile, îți treci în cont cîteva experiențe despre care le vei vorbi și altora. Și poate că turismul teatral va deveni un trend.

Nu știu cînd și dacă vor deveni un trend reprezentațiile la care să nu sune absolut nici un telefon, la care să nu întîrzie nici măcar un spectator, la care locurile să nu rămînă goale doar fiindcă niște „importanți” au primit invitații și nu li s-a părut esențial să se și deplaseze pînă acolo. Fă un efort să ocupi scaunul ăla, ca și oamenii de pe scenă să se simtă importanți.

A merge la teatru ar trebui să fie un exercițiu de generozitate: nu doar cu aplauzele, la final de spectacol, ci și cu cei de lîngă tine. Încearcă să-i deranjezi cît mai puțin: sînt „nevoiți” să împartă spațiul cu tine, nu există Netflix pentru teatru. Nu face fix lucrurile pe care o voce politicoasă te roagă din difuzoare, înaintea reprezentației, să nu le faci. Dacă te-ai străduit să te-mbraci frumos, ca să fii privit cu admirație, străduiește-te să nu sari în ochi în timpul spectacolului. Și da, e lăudabil că, din postura de proaspeți părinți, continuați să mergeți la teatru. Dar deloc lăudabil să veniți cu bebelușul de nici 6 luni în cărucior, să-l lăsați în foaier, apoi să faceți – cu schimbul – ture nesfîrșite din sală la el și înapoi, pe o podea care scîrțîie. S-a întîmplat pe 4 februarie 2023, la o premieră de la Odeon. După ce-am ieșit din teatru, pe lîngă gîndurile legate spectacol, în capul meu roiau întrebări: ce-or vorbi oamenii ăștia, odată ajunși acasă? Povestește fiecare ce-a apucat să vadă și refac împreună puzzle-ul? N-ar fi fost mai simplu să vină pe rînd la teatru? Oricum n-au stat împreună, tot două bilete ar fi plătit, iar copilul ar fi rămas acasă, supravegheat de un părinte. Și, la urma urmei, ce i-a putut determina să vină „în formulă completă”? Mai mult ca sigur, situația asta bizară ar merita o piesă și-un spectacol de teatru doar ale ei.

Diana Popescu este jurnalistă și scriitoare. 

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Marea iubire a actorului Traian Stănescu. S-a stins la trei ani după soția sa: „Acum dansează în ceruri amândoi”
Traian Stănescu nu a mai rezistat fără iubita lui soție, cu care a împărțit mai bine de 4 decenii de viață. Actrița Ilinca Tomoroveanu, nepoata marelui poet şi om politic Octavian Goga, a fost dragostea vieții lui.
image
Iarna se întoarce în forță: România, lovită de fenomene extreme. Când scăpăm de valul de aer polar
Iarna se întoarce în forță în România. Se face tot mai frig, iar la munte, pe culmi, va fi viscol puternic. Schimbarea vremii aduce fenomene extreme, în special furtuni violente.
image
Mărturii șocante: Trenurile CFR Călători sunt adevărate bombe cu ceas
Trei locomotive din patru și mare parte dintre vagoanele CFR Călători au durata de exploatare depășită, iar reparațiile industriale ale materialului rulat lipsesc.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.