Spectator

Diana POPESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 983 din 9 februarie – 15 februarie 2023
image

Aveam 10 ani. Era iarnă și mama m-a luat cu ea la Bulandra. Sala de la Grădina Icoanei era ticsită de lume, așa că am stat amîndouă ghemuite pe niște trepte. Nu-mi dau seama cît a durat spectacolul. Știu doar că n-am mișcat și-am ieșit de-acolo buimacă, fascinată, aproape speriată. Tot ce se petrecuse pe scenă lovise ca un tsunami: dramă, scene tensionate, urlete, Gina Patrichi, Rodica Tapalagă, Tamara Buciuceanu-Botez, Victor Rebengiuc. Era decembrie 1986, iar montarea –magica Dimineață pierdută a Cătălinei Buzoianu. A fost prima mea experiență de spectator într-un teatru din afara lumii copiilor. Șocul de la care a pornit totul.

În adolescență și-n studenție am consumat teatru într-un ritm furibund. Mergeam și de cîteva ori pe săptămînă, vedeam spectacole de mai multe ori, știam pe dinafară bucăți de text, nu ratam mai nimic din ce ieșea nou în București. Recunosc că la toate astea a contribuit decisiv și faptul că mă-ndrăgostisem de un tînăr actor. La 20 de ani, am fost suficient de inconștientă încît să dau examen la Actorie. Din fericire, am picat după a doua probă, scutind lumea teatrului de o prezență perfect inoportună. (Cam cum am scutit lumea traficului, după ce mi-am luat permisul și-am constatat că sînt o catastrofă la volan.) Am continuat să merg la teatru, cu și mai mare admirație pentru oamenii în stare de ceva ce mie-mi era peste puteri.

Nu-mi amintesc ce s-a întîmplat pe la 25 de ani, cînd am rărit considerabil descinderile la teatru. Probabil faptul că începusem să mă apropii mai mult de film, iar scena părea, brusc, încremenită în timp și neinteresantă. Vreo zece ani am ajuns sporadic în cîte o sală de spectacol (fapt pe care-l regret temeinic, întrucît – guess what? – nu mai pot recupera montările din vremurile alea). A fost un fel de „deceniu pierdut”, la modul oarecum stupid, oarecum asumat.

Recuperez, în schimb, de vreo zece ani încoace. Pofta de teatru a revenit, odată cu lucrurile noi care se-ntîmplă și-n perimetrul românesc. Modul în care au evoluat opțiunile legate de texte, regizorii conectați la prezent, inventivitatea pe alocuri încîntătoare, excentricitatea deloc gratuită, soluțiile scenografice imprevizibile, toate astea m-au reîmprietenit cu teatrul. Mărturisesc că evit montările clasice pînă-n măduva oaselor, în care totul – de la text la regie și decor – a rămas la momentul premierei mondiale, dar și că mi se subțiază entuziasmul cînd văd aduceri la zi cu orice preț. Din fericire, există deja (și apar încontinuu) atîtea mostre de echilibru între nou și vechi, de „exagerare cu măsură”, încît, dacă n-aș avea altceva de făcut, aș putea activa cu normă întreagă în scaunul de spectator.

Nu e cazul, așa că mă mulțumesc cu cîteva expediții teatrale pe lună. Spun „expediții” fiindcă de-acasă, din Bragadiru, e aventuros de-ajuns în centrul Bucureștiului, dar și pentru că, de vreo trei ani încoace, am descoperit deliciile vizionărilor transjudețene. „Navetele culturale” care se organizează către Craiova, Sfîntu Gheorghe, Constanța (sau alți poli teatrali din afara ariei obișnuite de acoperire) sînt ocaziile perfecte de a explora pe sistem 3 în 1: vezi un spectacol relevant, ai cîteva ceasuri să bați la pas orașul și-ți treci în agendă o ditamai lista cu lucruri de făcut data viitoare. Mi s-a întîmplat la Craiova, cînd, după trei drumuri la Teatrul „Marin Sorescu”, pentru spectacole de-ale lui Radu Afrim sau semnate de László Bocsárdi, am ajuns la concluzia că următorul pas firesc e un city-break. Unul care a inclus o montare a lui Bobi Pricop, două ceasuri petrecute în Muzeul Național de Artă, o vizită la minunatul Centru „Constantin Brâncuși” și, bonus –fiindcă era decembrie –, Tîrgul de Crăciun. E limpede că-n orice oraș ai merge, dacă-ți permiți luxul de a rămîne măcar două zile, îți treci în cont cîteva experiențe despre care le vei vorbi și altora. Și poate că turismul teatral va deveni un trend.

Nu știu cînd și dacă vor deveni un trend reprezentațiile la care să nu sune absolut nici un telefon, la care să nu întîrzie nici măcar un spectator, la care locurile să nu rămînă goale doar fiindcă niște „importanți” au primit invitații și nu li s-a părut esențial să se și deplaseze pînă acolo. Fă un efort să ocupi scaunul ăla, ca și oamenii de pe scenă să se simtă importanți.

A merge la teatru ar trebui să fie un exercițiu de generozitate: nu doar cu aplauzele, la final de spectacol, ci și cu cei de lîngă tine. Încearcă să-i deranjezi cît mai puțin: sînt „nevoiți” să împartă spațiul cu tine, nu există Netflix pentru teatru. Nu face fix lucrurile pe care o voce politicoasă te roagă din difuzoare, înaintea reprezentației, să nu le faci. Dacă te-ai străduit să te-mbraci frumos, ca să fii privit cu admirație, străduiește-te să nu sari în ochi în timpul spectacolului. Și da, e lăudabil că, din postura de proaspeți părinți, continuați să mergeți la teatru. Dar deloc lăudabil să veniți cu bebelușul de nici 6 luni în cărucior, să-l lăsați în foaier, apoi să faceți – cu schimbul – ture nesfîrșite din sală la el și înapoi, pe o podea care scîrțîie. S-a întîmplat pe 4 februarie 2023, la o premieră de la Odeon. După ce-am ieșit din teatru, pe lîngă gîndurile legate spectacol, în capul meu roiau întrebări: ce-or vorbi oamenii ăștia, odată ajunși acasă? Povestește fiecare ce-a apucat să vadă și refac împreună puzzle-ul? N-ar fi fost mai simplu să vină pe rînd la teatru? Oricum n-au stat împreună, tot două bilete ar fi plătit, iar copilul ar fi rămas acasă, supravegheat de un părinte. Și, la urma urmei, ce i-a putut determina să vină „în formulă completă”? Mai mult ca sigur, situația asta bizară ar merita o piesă și-un spectacol de teatru doar ale ei.

Diana Popescu este jurnalistă și scriitoare. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.