"Specia literară numită «viaţă»" - interviu cu Ioana PÂRVULESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 518 din 16-22 ianuarie 2014
"Specia literară numită «viaţă»"   interviu cu Ioana PÂRVULESCU jpeg

La inaugurarea oficială a Tîrgului de carte de la Göteborg din septembrie 2013, Ioana Pârvulescu, autoarea romanului Viaţa începe vineri, tradus în suedeză de Jeane Jarlsbo şi apărut la Editura 2244, a fost desemnată printre cei 12 prozatori în curs de afirmare distinşi cu Premiul European pentru Literatură.

Aţi debutat ca poetă, v-aţi făcut cunoscută ca eseistă, iar acum sînteţi premiată ca prozatoare. Ce înseamnă acest premiu – mai mult recunoaştere sau mai degrabă încurajare?

Mai degrabă răspundere. Asta au spus-o alţii, mai deştepţi ca mine, şi am preluat ideea: premiul reprezintă o obligaţie. De foarte multe ori, arătăm mai clar după ce luăm un premiu dacă ni s-a dat bine sau nu. Dar, dincolo de partea lui gravă – iar într-un premiu există întotdeauna şi aşa ceva, datorită selecţiei, a alegerii unei singure persoane dintre atît de mulţi –, sînt şi părţi vesele, iar la acest premiu au fost parcă mai multe, sau poate că eu am fost mai doritoare să mă bucur decît altă dată. Una a fost că, în trei zile petrecute la Bruxelles (care, într-un fel, ar merita un roman ele însele), am cunoscut 11 oameni (cu mine eram 12), nu furioşi, ca-n acel film antologic, ci – aşa mi s-a părut – care îşi păstraseră o mare doză de inocenţă şi de normalitate, în această lume care-o ia razna. Permite-mi să-i numesc, cum îmi vin în minte, pentru că de cîteva zile ne tot felicităm pe e-mail toţi cu toţi, care din Bruxelles, care din Berlin, din Ljubljana sau Copenhaga, din Bucureşti sau din Nicosia sau din Helsinki şi-aşa mai departe, pe harta Europei: Kristian şi Cristian (unul danez, altul spaniol), Marica, Lidija, Tullio, Gabriela, Faruk, Katri, Meelis, Isabelle, Emilios şi, cu voia dumneavoastră, Ioana. O altă parte foarte frumoasă, cea mai frumoasă pentru mine, a fost susţinerea morală venită dinspre prietenii din ţară, o adevărată explozie. Şi, am mai spus-o, fără bucuria celorlalţi, care să o întîlnească pe a mea, lucrurile chiar nu au sens pentru mine.

În ce priveşte poteca mea prin hăţişurile literare – poezie, eseu, proză –, ea corespunde, cred, unui traseu organic. Românca e născută poetă, aşa că, la 8 ani, compuneam balade. Apoi, am crescut spre eseu şi alte lucruri mai serioase, cum ar fi istoria literară şi traducerile, iar acum, cînd cred că am trăit destule şi chiar prea multe, am ajuns, în sfîrşit – şi nu se poate spune că m-am grăbit –, la roman.

Cărţile dumneavoastră despre secolul  19 şi interbelicul literar v-au ajutat să vă familiarizaţi cu epocile şi să vă scrieţi romanele plasate tot în trecut. Dar care e relaţia scrisului dumneavoastră cu prezentul?

Alunecoasă. Una dintre cărţile mele se numeşte Întoarcere în secolul 21, ceea ce înseamnă că prezentul e prezent. N-aş putea renunţa la tot ce am dobîndit în plus noi, oamenii de secol 21, ceea ce nu mă împiedică să observ şi ce-am pierdut. Permite-mi să-ţi citez din finalul unui articol pe care l-am scris recent (a apărut în revista Historia): „La sfîrşitul secolului al XIX-lea, România iese din haos ca lumea în poemul eminescian «Scrisoarea I». Se schimbă total. Se schimbă totul. Nu cred în ideea unei Românii eterne, pe vremea fanarioţilor, pe vremea lui Caragiale, pe vremea noastră. Pentru România, episodul cel mai bun a fost, fără îndoială, parcursul ţării în timpul lui Carol şi a urmaşului său Ferdinand. Cel dintîi coincide cu un moment de graţie din istoria omenirii, Belle époque. O fi vreo chestiune de vanitate «epocală» convingerea că erau şi ei exact ca noi, una de tip «Au prezentul nu ni-i mare?». Personaj principal în lumea lor era binele, personaj secundar era răul. Dacă nu înţelegem că rolurile erau distribuite invers, nu vom putea înţelege epoca aceea. «Celor de faţă şi viitori, sănătate!» era pecetea administrativă a lui Carol. Cei viitori sîntem noi, iar urarea ni s-a făcut de mii de ori. Măcar pentru atît şi Carol I ar merita un gînd bun din partea urmaşilor.“
Dacă pledez pentru cîteva din valorile trecutului, o fac în speranţa îmbogăţirii prezentului, inclusiv a scrisului prezent, iar nu în defavoarea lui.

Vă mai interesează eseul, veţi continua să mai scrieţi roman? Şi tot în acest gen?

Cel mai mult mă interesează, acum, la fel ca întotdeauna, specia literară numită «viaţă». Nu în ultimul rînd, specia literară (cînd poezie, cînd roman, cînd comedie, cînd, din păcate, tragedie şi adesea simplu articol sau notă administrativă) care e viaţa mea. Pe asta aş vrea s-o scriu tot mai bine de la un an la altul şi mă tem că e foarte greu de scris. E ca-n filmul Ziua cîrtiţei, mereu ratez.

Ca să nu ocolesc, totuşi, întrebarea, în faţa literaturii mă simt ca un gourmet: aş tot gusta din toate, mai puţin teatrul, pentru care n-am absolut deloc chemare, nu ştiu de ce. Aşa că permite-mi să scriu aici o listă cu ceea ce-mi face poftă să degust în viitor: „Dumnezeu şi Arghezi“ (eseu despre poezia mistică argheziană), „Jocurile secrete ale lui Ion Barbu“ (eseu despre poezia barbiană), Aurul pisicii (roman de dragoste – aş păstra doar titlul goethean dintr-un roman mai vechi), „Alfabetul doamnelor“/„Alfabetul domnilor“ (dublu eseu cu perechi literare), Inocenţii (poveşti din copilărie, care să se lege într-un roman, nu ştiu încă dacă pentru copii sau pentru adulţi), Oglinda veneţiană (memorii) şi Jurnal (post-mortem).

După cum vezi, planul e gata pînă la exitus şi chiar după. Îmi amintesc însă că şi Mihail Sebastian îşi făcuse o listă asemănătoare, din care cred că a apucat să scrie doar una sau două cărţi. Dar oare nu sînt cărţile cele mai frumoase cele nescrise vreodată?

a consemnat Marius CHIVU

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.