Spaţii şi interferenţe

Ovidiu PECICAN
Publicat în Dilema Veche nr. 224 din 28 Mai 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Întors acasă din "Marele Război", unde se bătuse, prin Balcani, în serviciul împăratului vienez, bunicul meu dinspre tată nu şi-a pierdut năravurile central-europene. Prietenii lui din Erdeiş, traducere ad-hoc a numelui de sat Pădureni - o localitate de pe Crişul Alb inclusă astăzi în oraşul Chişineu-Criş - erau un maghiar şi un evreu, cu care, pînă tîrziu, prin anii ’60, încă mai închina cîte un pahar şi mai bătea cîte o carte la birtul din colţul străzii. Această amintire cu gust de Svejk e completată de altele, cu bunicul - acum octogenar - bolnav, care, dîndu-se, desigur, român, cum şi era, refuza totuşi să discute, altfel decît în germană, cu doctorul venit să îl consulte. Ce ridicol mi se părea! Dar astăzi înţeleg că din identitatea lui românească, forjată - ca la mulţi ardeleni, în liniile unui loialism imperial moderat, însă real - din multiple componente (opoziţia la politica guvernamentală maghiară şi, în acelaşi timp, colegialitatea cu maghiarii membri ai social-democraţiei, ca şi el, înţelegerea faţă de alţi "asupriţi ai imperiului, un aer de lume pe cale de dispariţie printre alţi români, neimperiali" etc.) făcea parte şi un pic de vanitate care îl determina să îşi afirme, pînă în ultima clipă, disponibilităţile plurilingviste. În lumea în care am crescut, la Arad - un Banat ratat, o prelungire ilicită a Bihorului, o continuare la cîmpie a Zărandului -, moştenirile de acest fel şi pluridimensionalitatea culturală făceau regula. De aceea, acolo extremismul naţionalist a rămas mereu o pasăre hrănită prin sere bizare cu grăunţe din plante modificate genetic. Şi poate tot de aceea, Parţiul este citit peste Carpaţi ca o Transilvanie bis, mai suspectă întrucît era integrată, acum un secol încă, în Ungaria propriu-zisă. Pe acolo iobăgia s-a abolit mai din vreme, pămîntul mai fertil le-a adus mai iute prosperitatea românilor de prin sate, iar reacţiile politice au fost mai nuanţate. La 1848, destui români s-au încadrat în armata revoluţionară maghiară, cu gîndul că luptă pentru afirmarea libertăţii individuale şi a drepturilor burgheze. Iar romancierul clasic al literaturii maghiare, Jókay Mór, şi-a localizat un excelent roman, Sărmanii bogaţi, tocmai prin părţile acelea, pe care le-a cunoscut personal în aceleaşi împrejurări revoluţionare, şi unde a descoperit tipologii româneşti diverse, tratate cu căldură, simpatie, uimire şi... talent. Citind devreme autorii maghiari şi mergînd la filmele artistice produse la Budapesta, avînd vecini unguri, sîrbi, evrei şi slovaci, întîlnind mereu în piaţă şvăboaicele din Aradul Nou, cu excelentele produse ale grădinilor lor nemţeşti - era înainte de valul migrărilor din anii ’70-’80 -, am regretat mai tîrziu că, fascinat de aventurile lui Pif şi Hercule şi de publicitatea turistică iscusită a Marii Britanii, mi-am dorit cu fervoare, de mic, să înţeleg franceza şi engleza, nedînd atenţie limbilor vorbite de oamenii de pe strada noastră, în spaţiul vieţii lor private. Am ales să studiez la Cluj, mai apoi, cu gîndul la atmosfera central-europeană a oraşului imaginat de mine, unde, la sfîrşitul anilor ’70, se mai vedeau pe străzi şi prin scuaruri fustele roşii şi cizmele negre ale fetelor din Sic (de fapt, Szek), angajate prin casele clujenilor mai înstăriţi pentru a le ţine gospodăria în ordine. Fascinantă cu adevărat mi s-a părut şi mi se pare însă pasiunea pentru dezbatere, încă din timpul studiilor, a oamenilor de cultură maghiari. Colegii mei de facultate din "subgrupa" maghiară (eram cu toţii, în 1981, o singură grupă de douăzeci şi cinci de inşi, printre care şi cele cinci studente din Grecia) erau, cam toţi, implicaţi în diverse activităţi de susţinere a vivacităţii culturale a comunităţii lor ardeleneşti şi au ajuns profesori şi cercetători distinşi. Deja la acea dată, bariera lingvistică şi o anume polarizare etnică se făceau simţite, probabil că şi sub impresia campaniilor naţionaliste ale regimului. Anii ’90 nu au adus, în capitala Ardealului, risipirea prejudecăţilor de nici o parte. Întărită de victoria în alegeri a "eşalonului doi" şi, loco, de "triumful ultranaţionaliştilor români", propulsată la dimensiuni dramatice de manipularea din martie 1990 de la Tîrgu Mureş, reunirea în jurul unei mese de discuţii comune a avut de aşteptat cam un deceniu, în pofida stăruinţei redutabile a Ligii Pro Europa şi a altor instanţe ale societăţii civile. În 2000, profesorul de geopolitică Molnár Gusztáv, fost disident cu merite în propulsarea intelectuală din mediile secuieşti în deceniul dictaturii omului din Scorniceşti, dar şi editor de carte la Kriterion, în Capitală, a venit în Cluj cu ideea năstruşnică şi impopulară de a întemeia o revistă unde să scrie şi români, şi unguri, şi care să apară în ediţii separate, în ambele limbi. După ezitări între mai multe titluri posibile, l-am ales pe cel - latinesc - de Provincia. Aşa am devenit, prima oară în viaţă, membrul unei redacţii preocupate să aducă în discuţia publică teme pînă atunci confiscate sau trecute cu vederea de politicieni; şi de cei maghiari, şi de cei români. A fost o şcoală nemaipomenită pentru mine, căci să fii redactor - şi apoi secretar de redacţie - într-o ambianţă pluriculturală care presupunea prezenţa unui număr mare de traducători, colaboratori, corespondenţi din toată Europa depăşea cu mult proiectul unei reviste cu circulaţie zonală, ardelenească. Spargerea graniţelor culturale între comunităţi coexistente în acelaşi spaţiu, normalizarea dialogului, acceptarea criticilor, de o parte şi de alta, cu bună-credinţă şi fără a bloca dezbaterea, regîndirea formulei administrative cam nefuncţionale, acceptarea cooperării publice dintre români şi maghiari (dar nu numai) au alcătuit agenda noastră, iar ecourile au fost şi rămîn considerabile, chiar dacă nu în direcţia pe care o scontasem. După doi ani, revista dispărea, din cauza spaimei instituţiilor societăţii civile de a o mai sprijini - redactorii devenind "trădători", în ochii unei părţi a scenei politice naţionale, susţinute de destule voci jurnalistice, şi rămînînd în atenţia serviciilor secrete româneşti; dar Provincia a lăsat o moştenire bogată, din care încă mai trăim (v. arhiva revistei pe www.provincia.ro). Problemele sînt tot nerezolvate, iar discutarea lor se face încă "pe bucăţi", în cluburi separate. Pe vremea cînd UDMR se afla în opoziţie, au fost momente cînd lucrurile arătau chiar mai bine decît acum, cînd maghiarii au două partide care să îi reprezinte. La Cluj, revista Apostrof organiza - împreună cu Korunk, în sălile Muzeului de Artă, întîlniri culturale prestigioase. "Casa Tranzit", gîndită de Kínzei Csilla ca un spaţiu multicultural, părea chiar mai prezentă şi mai cutezătoare decît astăzi în abordările pe care le propunea. Reîntîlnirea într-un spaţiu comun, zi de zi, nu sporadic, ne-ar îmbogăţi substanţial pe toţi, astăzi, cînd sărăcia ideatică a politicienilor ne menţine în mareea cotidiană a scandalurilor bulevardiere.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Farmacia din grădină. Rolul legumelor în prevenirea unor boli foarte grave, explicat de un renumit cercetător român
Legumele și verdețurile din grădină au efect terapeutic, cu atât mai puternic cu cât ele sunt produse în sistem tradiţional. O spun specialiştii în horticultură care s-au convins, în urma unor studii, că organismul uman preia din roadele pământului o gamă largă de substanţe care ne menţin sănătatea
image
Motivul incredibil pentru care au fost terorizați niște români în Mexic. „I-au adus pe unii agitați, cu arme”
Mexic e o destinație exotică la care visează numeroși români, dar fără să știe riscurile la care se expun. În primul rând, de multe ori vameșii mexicani le interzic accesul și îi expulzează imediat ce coboară din avion. Când totuși le este permis să viziteze țara, au parte de surprize neplăcute
image
Eroarea celor care plâng după industria comunistă. Economist: „Avem una dintre cele mai complexe economii din lume”
Contrar nostalgicilor care plâng după baza industrială moștenită din comunism, România astăzi una dintre cele mai complexe economii din lume, susține economistul Radu Nechita, citând un studiu de la Harvard. El explică de ce industria comunistă era una falimentară

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.