Spaima motivează ideologia
Cînd ritmul atentatelor scade, revistele serioase încearcă să lege terorismul contemporan de precedentele istorice. Pe bună dreptate - cred - revista The Economist (20 august 2005) analizează asemănările dintre violenţa terorismului islamic şi cea a mişcării anarhiste de la începutul secolului XX. În Rusia şi în Franţa, în Germania şi în ceea ce era pe atunci Austro-Ungaria, protestul de clasă sau naţional se exprima prin vărsarea de sînge: în explozia bombei se sinucidea protestatarul şi era ucis şi cel considerat a fi purtătorul răului. Victimele atentatelor au fost regi, preşedinţi şi prim-miniştri; mari scriitori au scris drame despre dreptul "martirilor-revoluţionari" de a îneca în valul răzbunării şi oameni nevinovaţi, aflaţi într-un moment nepotrivit la locul nepotrivit. Terorismul contemporan a rezolvat problema: moartea întîmplătoare e legitimă pentru că toţi sînt vinovaţi, colaboratori ai răului. Terorismul perpetuat în numele Islamului a dat naştere unor polemici cu atitudini ireductibile: politicieni susţinuţi de prestigiul intelectual al unor echipe ideologice susţin că musulmanii au declanşat un război fără prizonieri care ţinteşte impunerea religiei lor pe tot globul şi este de datoria celorlalte civilizaţii, dar în special a celei iudeo-creştine, atacată în inima ei, să se apere. Să se apere de toţi musulmanii, adoptînd legi specifice, reducînd, pe ici, pe colo, libertăţile democratice ale tuturor cetăţenilor. Greu de tradus în datele politicii curente, spaima devenită ideologie uită că înainte de terorismul islamic a fost cel practicat de extrema stîngă europeană, în Italia, în Germania, în Franţa, în deceniile 7 şi 8 ale secolului trecut. Atunci democraţia europeană a rezistat. În nici una dintre aceste ţări nu a fost declarată starea de urgenţă, s-au ţinut alegeri, puterea şi opoziţia s-au confruntat pe toate temele posibile, inclusiv pe cea a luptei contra terorismului. Acum, reacţia autorităţilor din Statele Unite şi Marea Britanie, măsurile preconizate pentru prevenirea atentatelor nasc îngrijorări şi avertismente: s-ar putea crede că e pe cale a se instaura o dictatură totalitară, deşi realitatea e departe de proiecţiile apocaliptice ale celor care anunţă moartea libertăţii. Sentimentele antiamericane sînt explicate acum prin tentaţia distrugerii democraţiei, plănuită de Bush jr. şi aliaţii săi. E ciudat cît de bine văd potenţialele încălcări tocmai cei care nu văd încălcările reale din Rusia sau China, de pildă. De fapt, libertatea e moartă doar acolo unde nici nu s-a născut. Lupta împotriva terorismului foloseşte represiunea nediferenţiată în ţări unde democraţia era oricum un obiectiv de faţadă. În Rusia lui Putin sau în Egiptul lui Mubarak, duritatea reacţiei la atentate naşte o dinamică a violenţei, fără legătură cu ciocnirea civilizaţiilor, mai lesne de catalogat ca o luptă între ne-civilizaţii. Efect pervers al globalizării, terorismul islamist poate deveni un obstacol în calea democratizării. Este de sperat că democraţiile vor găsi mijloacele pentru a împiedica o minoritate fanatizată să-i condamne la moarte, fără proces, pe cei care nu trăiesc conform regulilor lor. (M. B.)
